Unde fugi copilărie

Când prindeam o zi frumoasă,
Doamne, ce mai alergam!
Plecam adesea de-acasă,
Nici-o treabă nu aveam.

Câmpu-ntreg îl colindam
Printre lanuri de porumb.
Socoteală nu dădeam.
Ne bucuram aşa de mult!

Când era porumbu-n lapte
Uitam de masă, de tot.
Aprindeam focul în noapte
Să mâncăm porumbul copt.

Din cenuşă îl scoteam.
Ne făceam negri pe gură.
După ce ne săturam
Simţeam somnul cum ne fură.

Era noapte răcoroasă,
Stelele luceau pe cer,
Cam târziu veneam acasă,
Ne culcam pe lăvicer.

Încet, încet somnul venea
Fără vise, liniştit.
Cu grijă mama ne-nvelea
Când vedea c-am adormit.

Doamne, câtă bucurie
Era în viaţa de copii!
De ce pleci copilărie?
Oare la noi, mai revii?

Unde fugi copilărie?
Dece iei cu tine tot?
Dacă vrei îţi dăm simbrie
Numai să rămâi pe loc.

poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria trecutului

Bine mai era odată
Când aveam de toate-n vatră.
Venea tata de la coasă,
Noi îl aşteptam la masă.

Mirosea a fân cosit,
Pe masă era puiul fript,
Masa plină de bucate...
Uitam, Doamne, de păcate!

Turta bună coaptă-n vatră,
Cu furculiţa-nţepată,
Era, Doamne, hrana noastră,
De la Dumnezeu lasată.

Toţi mâncam cu voie bună
Mămăligă cu smântână,
Lapte dulce fiert în tuci...
Numai bună s-o mănânci.

În ţăst pâinea rumenită,
Pe masă carnea prăjită,
Ne gătea mama, săraca,
Seara până mulgea vaca.

Seara ne rugam la Domnul
Ca să ne vegheze somnul,
Iar mama în grija ei
Ne mângâia cu temei.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPILĂRIA - acea vreme nu revine

N-am uitat casa în care, mi-am trăit copilăria,
de când am venit pe lume, până mi-am pus pălăria.
N-am putut să uit părinţii, care m-au adus pe lume,
au avut grijă de mine, mi-au dat numai sfaturi bune.
Uliţa copilăriei unde ne jucam copii,
o păstrez şi azi în minte - giuvaier de bucurii.
N-am uitat livada-n care, după fluturi alergam,
cât era ziua de mare, altă treabă nu aveam.
N-am uitat râul din vale, unde vara ne scăldam,
când de soarele puternic, adesea ne răcoream.
N-am uitat nici glasul mamei, când acasă ne chema,
ne-aşeza pe toţi la masă şi cu dreapta ne-închina.
Cu foamea astâmpărată, când soarele apunea,
somnul cobora în gene, bunica poveşti spunea.
Lunca rămânea pustie, dormea satul liniştit,
luna-şi picura argintul, pe-întinsul nemărginit.
Aşa era copilăria, după câte-mi amintesc.
Acea vreme nu revine, nu mai pot ca s-o trăiesc.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din copilărie

Deseori mă gândesc, stând sub cerul senin,
La toţi anii ce trec, la toţi anii ce vin
Şi, zâmbind, mi-amintesc cum cu greu m-adormeai
Prin duioase poveşti ce seara-mi spuneai.
Glasul tău, mamă dragă, îmi răsună în gând
Şi, cu gândul la tine, adorm greu şi plângând.

Aţi trecut, zile frumoase, când pe stradă alergam,
Ne opream la porţi de case şi.... sunam şi-apoi fugeam.
Când jucam şotron, pe-afară, până când se însera
Şi nu aveam nicio grijă. Doamne, bine mai era!

Dulce, tu, copilărie, amintire ce nu piere
De ce clipele-ţi plăcute sunt cu toate efemere?
Doamne, cred că ani din viaţă i-am ceda, dacă am ştii
Că ne vom redobândi "luxul" de a fii copii.

Însă timpul n-are milă. El mereu fuge, mereu,
Fără a şti că acuma ne-am dori şi tu, şi eu
Să se-oprească doar o clipă, să se-ntoarcă în trecut,
Să avem din nou în faţă ce-am iubit atât de mult...
Mama să ne fie-alături, tata să ne ocrotească,
Noi să ne jucăm pe-afară, timpu-n loc să se oprească!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama mea

Mama se scula de noapte,
Ne cosea hăinuţe rupte,
Ne fierbea în oală lapte,
Treburi termina prin curte.

Apoi, lua la umăr sapa,
Bocceluţa cu mâncare,
În cofă îşi punea apa
Şi pleca în câmp să are.

Îşi purta paşii pe brazdă,
Prin pământul răscolit,
Avea grijă să nu cadă
Până dă în asfinţit.

În miezul zilei se-odihnea.
Ştergea fruntea de sudoare.
Mânca acolo, ce avea.
În câmp. Sub arşiţa de soare.

Ducea calul să-l adape.
Să-i răcorească sufletul.
Apoi începea să sape,
Potolindu-şi umbletul.

Tot aşa muncea în viaţă.
Alerga pe câmpuri vara,
De cum da în dimineaţă.
De cu zori şi până seara.

Cu truda câmpului în spate,
În curte, calul dehăma.
Ne lua pe fiecare-n parte
Şi cu grijă ne-ntreba:

- Oare, v-a ajuns lăpticul?
Era prima grijă a ei.
Îşi lua din cap baticul,
Ne săruta oe toţi trei.

Apoi, ne băga în casă,
Ne pregătea mâncare bună,
Ne-aşeza cu drag la masă
Şi ne spunea:-Poftă bună!

Când ne aşeza în pat
Ne închina perna întâi.
Uita mama de oftat
Când ne veghea la căpătâi.

Aşa era mama mea.
Ea făcea din noapte zi.
Prea puţin se odihnea.
Muncea mult pentru copii.

poezie de Dumitru Delcă (29 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, într-un colţ de ţară

Undeva, într-un colţ de ţară
am avut cândva o mamă.
Era sfânta mea icoană
şi cea mai de preţ comoară.
Când venea de la oraş
Doamne, cât mă bucuram.
În mintea mea de copilaş,
o zână o vedeam.
Când în braţe mă lua
şi mă săruta zâmbind,
De bucurie lăcrima,
eu mă visam în Olimp.
De-aş primi din cer o palmă
n-aş uita de tine, mamă.
Nu l-aş uita nici pe tata
şi nici unde-mi este vatra.
Când tata-mi dădea o palmă,
mă apărai scumpă mamă.
Când către tine greşeam,
singur palme îmi dădeam.
Cum aş putea oare să uit
copilăria ce-am avut?
De la voi primeam povaţă
cum să reuşesc în viaţă.
La şcoală bună m-aţi dat,
de la joacă nu m-aţi luat.
Cu tot aurul din lume
n-aş putea să răsplătesc,
iubirea, vorbele bune,
cu un simplu mulţumesc.
De-aş avea înţelepciunea
câtă e sub soare,
Aş înzestra mamă lumea,
cu viaţă nepieritoare.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-întorc în timp şi-mi amintesc

Mă-ntorc în timp şi-mi amintesc
cum am trăit şi cum trăiesc.
Mergeam la şcoală cu opinci,
alergam, căzând pe brânci,
să nu sune clopoţelul
că-ntârzie băieţelul.
Nu vroiam să pierd
rugăciunea ce o rosteam.
Îmi plăcea mie să cred
că pe Isus îl vedeam.
După cursuri, tot la fel,
ne închinam în rugăciune,
crezând că poate astfel,
vom primi note mai bune.
Înainte să plecăm
acasă la fiecare,
nu trebuia să uităm
ca să cerem îndurare
pentru greşelile de peste zi,
ce le făceam fiind copii.
Pentru grija ce ne-o poartă
Domnului îi mulţumeam.
Ne închinam încă o dată
şi ce mult ne bucuram!
Aşa era ziua de şcoală,
aşa eram copil odată.
Pentru noi era o fală
viaţa care ne-a fost dată.

poezie de Dumitru Delcă (16 decembrie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti copilărie?

Copilărie, unde eşti?
Mi-e tare dor de tine.
Vreau să te îmbrăţişez,
vreau să mă joc cu tine,
vreau să alerg...
Cu tine,
întotdeauna mă simt bine.
Au trecut mulţi ani de când m-ai părăsit.
Vreau să fim iar împreună.
Ştiu. Sunt un visător.
Alături de tine am fost fericit.
Întotdeauna eu te-am iubit.
Tu, copilărie, eşti mai frumoasă decât frumuseţea.
În tine m-aş întoarce chiar şi din rai.
Ştiu. E prea mult spus
şi tot prea mult,
de când te-ai dus.
Rămas bun, copilărie!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă - dulce nostalgie

N-am uitat privirea blândă, cu care tu m-ai primit
Când ajuns acas' la tine, eram tare obosit.
M-ai luat, mamă, de mână şi pe pat m-ai aşezat
Cu căldura-îmbrăţişării, pe frunte m-ai sărutat.
Te-ai aşezat lângă mine, m-ai întrebat cum mă simt,
Eu ţi-am spus că-mi este bine, savurând al tău alint.
Mi-am adus atunci aminte, de copilăria mea,
Când iubirea ta de mamă, niciodată nu-mi lipsea.
Doamne, cât era de bine, când la masă ne chemai.
Ne puneai mâncare-n blide, să mâncăm ne îndemnai.
Unde eşti copilărie? Unde eşti măicuţa mea?
Tot umblând prin ţări străine, greu mă apasă vremea.
Acum, când mă-întorc în sat, găsesc casa părăsită,
Curtea numai are gard, ograda e neîngrijită.
Mi-e dor de tine mamă! Mi-e dor de copilărie.
Dorul către voi mă cheamă, fără voi, viaţa-i pustie.
Port în buzunar la piept, mica ta fotografie,
Semn că încă te aştept, MAMĂ - DULCE NOSTALGIE.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţare...

Când vrei să pleci, nu mai lăsa nimic la mine,
Să-ţi duci şi rădăcinile cu tine,
Să mă descarci de vise de iubire
Lăsând totul curat, ca la venire.

Ia-mi sufletul uşor in palma stângă,
Sărută-l lung şi nu-l lăsa să plângă,
Ai grijă să nu-l scapi, din nepăsare,
Şi curăţă-l de tine, cu răbdare.

Încet să-l iei, te rog, ca pe-o fecioară,
Să-l strângi duios la pieptul tău, ca să nu-l doară,
Şi să-l slobozi apoi, cu grijă mare,
Lăsându-mi-l întreg după plecare.

Dar nu vrei tu să faci să-mi fie bine...
Dacă tot pleci, de ce rămâi cu mine?
G. M.

poezie de Corneliu Subotnicu din Nisip - Cuvinte găsite
Adăugat de Iasmina Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nechiob show

Mi-a fugit moartea de-acasă
Doamne cum să mai trăiesc
ea-mi făcea viaţa frumoasă
şi absurdul mai firesc

Doamne cum să mai trăiesc
fără-un pic de răutate
când e mult prea omenesc
să mai vrei ce nu se poate

Fără-un pic de răutate
viaţa nu mai e frumoasă
nu mai am nimic din toate
mi-a fugit moartea de-acasă

Doamne cum să mai trăiesc
când e-absurd tot ce-i firesc

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte lucie, albastră

Când luna pe cer apare
Întunericul păleşte.
Lumina zilei dispare,
Sufletul se odihneşte.

Noapte lucie, albastră
Peste sat încet se lasă.
E linişte-n casa noastră
Şi-n pădurea răcoroasă.

Somnul e stăpân pe toate
Câte-n cer şi pe pământ.
El în fiecare noapte
Ne-apropie de Domnul Sfânt.

Îngerii din cer coboară
Să vegheze somnul dulce,
Cu vise ne împresoară
Şi la pernă ne fac cruce.

Îmbrăcaţi în alb veşmânt
Ne veghează până-n zori.
Apoi urcă la Cel Sfânt,
Până dincolo de nori.

Nu ştim când se odihnesc,
Fiindcă în grădina lor,
Multe suflete-ngrijesc,
Ale celor care mor.

Asfel, porunci împlinesc.
Asta e menirea lor.
Pe Dumnezeu îl slujesc,
Al lor, şi-al nostru creator.

Împreună cu Isus
Multe vise împlinesc.
Ei, veghind acolo sus,
Multe, alte, plănuiesc
Pentru omul muritor,
Pentru-al lumii viitor.

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi peniţa cum asudă

Mi-a fost cu tine viaţa mai frumoasă,
Mai caldă noaptea stelelor târzii ;
Mi-ai fost mai mult decât puteai să-mi fii,
Mai mult îmi ajungea viaţa rămasă.

Cu tine m-am născut încă o dată
Şi ţie m-am lăsat să mă mângâi ;
Te-aveam şi mă rugam să îmi rămâi
Iubirea ce o viaţă-mi fu visată

Şi dorul îmi era duios şi blând
Când tu îmi erai leac de vindecare,
Iar eu şi numai eu eram sub soare
Acel ce te scria mereu în gând.

O, Doamne şi peniţa cum asudă
Când ţie îţi închin acest poem
Ce-mi este un refugiu de boem
Ce rumegă bucăţi din viaţa-i crudă!

Cu tine-am fost... Ce mult am vrut să fiu!
Feştila-mi ţine loc de lumânare
Şi pâinea-i aluat fără de sare,
Iar sufletul îmi e de tot pustiu.

Nu-s vise necurmate de trezie,
Nici sori care odată nu s-au stins...
Cum eu să fiu, atunci, de neînvins
Când inima-ţi nu vrea să mă mai ştie?

Mi-ai fost senin curat şi împăcare,
Te am azi resemnare şi regret
Şi focu-mi arde-n sobă mai încet,
În timp ce eu respir ca fiecare...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (19 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina era plină de minunăţii şi era aşa de mare încât nici grădinarul nu ştia până unde se întinde; dacă mergeai tot înainte ajungeai într-o pădure cu copaci înalţi şi lacuri adânci. Pădurea mergea până la marginea mării şi marea era albastră şi adâncă. Corăbiile treceau chiar pe sub ramurile copacilor şi într-un copac era o privighetoare care cânta aşa de frumos încât până şi un biet pescar care nu-şi mai vedea capul de treabă şi de griji se oprea în loc şi asculta când venea noaptea să-şi ridice năvodul.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?
Era târziu şi era toamnă
Şi frunzele se-nfiorau
Şi tremurau în vântul serii
.....................
Ţi-aduci aminte şi de seara
Cu-amurgu-acela violet,
Când toamna-şi acorda încet
Pe frunza-i galbenă, chitara.
Pe lac ce-n lună s-argintase
Încet o lebădă trecea
Şi pata-i albă se pierdea
În noaptea care se lăsase.
...............................
Era târziu şi era toamnă...
Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul unui copil

M-ai alungat de-acasă, mamă,
de grijă să nu-mi mai porţi.
M-ai alungat de-acasă, mamă,
să cerşesc milă la toţi.

La fel ca tine, mamă,
toţi oamenii m-alungă.
Mă latră câini, mamă,
şi-aleargă să m-ajungă.

Azi nu am mâncat, mamă,
că nimeni nu mi-a dat.
Am căutat o poamă,
dar pomul e uscat.

Acum se lasă noapte
pe uliţa pustie.
În sufletul meu, poate,
tot noapte o să fie.

Regret că lângă tine
nu am găsit iubirea.
Regret că pentru mine
apune fericirea.

Spun asta, dragă mamă,
că simt încet, încet,
cum trec a vieţii vamă,
cu sufletul din piept.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac, tic-tac

era târziu, îngrozitor de târziu
gândurile sprijineau cenuşa cerului
între forme schimbătoare
am lăsat în loc de bun rămas, o lacrimă
spunând adio la fiecare pas
fără voie prin noapte
alergam printre şoapte
simboluri ale unui timp trecut şi petrecut
totul era copleşit de tăcere
într-o aritmetică rudimentară a neputinţei prost etalate
obosit, ascultam somnul tătălui în silaba oprită a ultimului ceas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era vis, era iubire

Singură, pe malul mării,
La iubire eu visam.
Mă pierdeam în largul zării,
Ba eram, ba nu eram.

La marginea depărtării
O nălucă mă vedeam.
Sau eram sirena mării
Şi iubitul aşteptam.

Ruptă de realitate
Alergam ca o nebună.
Când, pe neaşteptate
M-am simţit prinsă de mână.

M-am lăsat uşor pe spate,
Tu m-ai cuprins de mijloc,
Intram în realitate,
Doi într-unul, la un loc.

Iubirea era cu noi,
Dragostea ne-învăluia,
Stele se uitau la noi,
De sus luna ne privea.

Era vis, era iubire,
Era tot ce mi-am dorit.
Nu era doar amăgire.
Era visul împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger adormit...

Am întâlnit odată mai demult
Un înger îngândurat şi cam tăcut
Avea un aer aşa uman
Ochii pătrunzători şi zâmbet diafan

Când era sus, când era jos
Era perfect, era frumos
Când pe pământ a coborât
Şi-ntâia oară m-a privit

Părea puţin cam obosit
L-am alintat şi-ncet a adormit
Să nu-l treziţi vă rog frumos
El pentru mine s-a întors

Sunt visul lui e visul meu
Şi uite aşa va fi mereu
Aş vrea în braţe să îl strâng
Să nu-l trezesc defel nicicând

Este un înger, e a mea iubită
Aş vrea să fie fericită
Şi dacă timpul trecut-a peste aripile ei
Ea a rămas cea mai frumoasă între femei
 
Vă mulţumesc ca-ntr-o prefaţă
Vă scriu acum şi am în faţă
Un înger care tace
Vă rog să îl lăsaţi în pace

Ce poate fi mai minunat în viaţă
Decât să fii cu îngerul în faţă
La tine Doamne, mă închin smerit
Privind... un înger adormit.

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, copilărie?

Mare greşeală am făcut
când te-am părăsit pe tine.
De ce oare m-am grăbit
să-mi adaug ani şi zile?
Acum m-a cuprins tristeţea
c-am pierdut copilăria,
care e mult mai frumoasă
decât toată frumuseţea.
Ghiduşii, jocuri, isprăvi,
unde oare v-am lăsat?
Astăzi umblu prin dumbrăvi.
Bătrâneţii m-am predat.

poezie de Dumitru Delcă (2 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era să mor

după o supradoză de iubire
inima mea era pe o stâncă
stătea mai mult în gol
eram atât de fericit
şi mă
simţeam alături de inima ei
căzut în sufletul ei
am băut vin încet încet
acul
pătrunde în venă şi lasă
acolo toată fericirea
toată
dragostea era în cantitate e
normă dublă o supradoză
şi când
e supra
doza e pericol pentru inimă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!