Însemnări din trecut

Naufragiată undeva şi împotmolită
aici, pe-un balansoar cenuşiu-albastru
şi după ce m-am deprins oarecum
deosebirilor de presiune

Stau şi privesc la
ceea ce-n revărsatul zorilor
căzu în năvod: solii
dintr-un mai aspru tărâm.

Mă legănam în ziua cenuşiu-albastră
pe când sub mine
vietăţile celor mai adânci genuni
ale oceanului înoată
departe sub însăşi amintirea
soarelui şi lunii aducătoare de maree:

unele dintr-însele plăpânde, altele
rele cu acele toate-mplătoşate
în pielea aceea blindată al cărui nume
e-un grai; camuflat
de reci lumini, semnale minunate,
care-nşeală prada ori fulgeră
reţele de-nştiinţări
transmise prin măruntaiele-adânci
ale mării doar de la unul la altul.

Câştigat-am ochi şi plămâni, sau libertatea
să deosebesc dimineaţa de noapte
să respir.
Pierdut-am
o electrică-nţelepciune
prin subţiraticul aer hoinar?

Spălate pe mal cuvintele zac
terminate, sfâşiate de călătoria
în sus către suprafaţa
cenuşiu-albastră, schimbătoare:
înţelesurile odinioară vii
şi fosforescente
se şterg şi pier acum
în mâinile mele

Încerc dar nu pot desluşi.

poezie de Margaret Atwood
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsatul zorilor

Privesc nemărginita zare,
unde cerul...
se contopeşte cu infinitul
liniştea mă strigă
împletind gânduri cu şoaptele vântului
sub lumina ochilor adânci
mă îmbată răcoarea nopţii
mii de fluturi multicolori
poposesc pe patul de flori
cufundat în visare
respir parfumul îmbătător
ce îmbracă timpul
în veşminte argintii
uneori, simt ape vii din adâncuri
şi iubiri ascunse în suflete de ghiaţă
rămân cuvintele dintr-un vers
ce închid pleoapele grele
căutând fericirea
în revărsatul zorilor.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de aici, în lumina soarelui, se află cele mai înalte aspiraţii ale mele. Nu le pot atinge, dar le pot contempla şi le pot desluşi frumuseţea, pot crede în ele şi pot încerca să le urmez.

citat clasic din Louisa May Alcott
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că totul se va sfârşi

Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Şi nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Aminteşte-ţi de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Şi la depărtare stau hotarele morţii.
O dungă de abur: fruntea mea
Şi ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca ţipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen şi azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer şi spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii din cer

Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile:
Poezia este acel gând al meu
Care m-a parasit
Ca sa locuiasca în cuvinte.
Alte gânduri se desprind de mine
Si se ascund în culori.
Pe altele nu pot decât
Sa le las chiar eu libere,
Sa alerge prin paduri
Sau pe pajisti cu flori.
Unele gânduri sunt
Atât de legate de cifre
Ca numai între cifre se simt bine
Si au sens doar înghesuite
Intre hârtii, în dosarul cu sine.
Am si o multime de gânduri
Care se nasc si ramân în carti,
Se încolacesc pe gândurile autorilor
Si stau cuminti între coperti,
Reîntâlnindu-ne doar când le rasfoiesc
Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile:
Le fortez defilarea chiar si celor
Care pot locui doar în mine,
Unele au propria lor stralucire
Si sunt înconjurate de aripi stravezii-
Efemeride ce se-aprind haotic
Si se topesc cât ai clipi,
Fara sa adauge o noua lumina,
Fara sa tulbure, fara sa aibe vreo vina.
Altele însa înnegresc cerul,
Stol de pasari în zig-zag, sfâsietoare,
Dar atât de ale mele si ele
Incât, daca nu l-as întelege, l-as urî
Pe vânatorul din mine
Care le curma zborul, de rusine.

Stau cu ochii la cer,
Incrâncenata în efortul
De a-mi privi gândurile,
Golita de gânduri înafara de unul,
Acela de a-mi privi gândurile: toate, toate.
Si încet, ochii mi se muta în cer
Iar de acolo, de sus,
Nu mai zaresc nimic decât o fila,
Desprinsa de vânt dintr-o carte:
Jumatate imaculata,
Scrijelita de gânduri-cuvinte cealalata jumatate.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea dimineaţa

Permiteţi-mi să mă opresc aici.
Permiteţi-mi să privesc o vreme peisajul.
Albastrul strălucitor al mării dimineaţa, cerul fără nici un nor,
plaja aurie; toate încântătoare,
toate scăldate-n lumină.

Permiteţi-mi să stau aici.
Permiteţi-mi să pretind că văd toate aceste lucruri
(adevărul este că, pentru un minut, când m-am oprit, le-am văzut)
şi nu obişnuitele mele vise zilnice,
amintirile mele, acele imagini de plăcere senzuală.

poezie de C.P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce n-am văzut niciodată

Încă privesc ceea ce n-am văzut niciodată –
stau nemişcat de teamă să nu se clatine adâncul lucrurilor
transparent ca irisul Fecioarei Maria privind Pruncul,
prin care umblă – săgeţi - peşti strălucitori,
zvâcnesc meduze de culoarea văzduhului
şi ard corali în tremur continuu.

Noi n-am putut vedea începutul lumii,
dar ni-l aducem aminte precum de ziua de ieri,
cu soare, cu fluturi, cu iarba
făcând tumbe primăvăratice
prin aburul primelor naşteri.

Am stat tinereţea întreagă la pândă,
să pot privi ceea ce n-am văzut niciodată –
nu ştiu de câte ori am adormit la porţile de aur
ale celor care nu se văd
pentru că sunt prea aproape sau prea departe,
nemărginite în taina lor rugătoare...

Voi sta toată viaţa de veghe
să pot privi cândva ceea ce
n-am văzut niciodată,
ceea ce nu se aseamănă
cu nimic din ceea ce vedem
totdeauna
ori doar câteodată.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor

Lacrimile mele curg dintr-un izvor
ascuns adânc în nemişcarea ta.
Ele se rostogolesc, nu se numără,
nu se privesc unele pe altele.

Desculţe şi oarbe se ciocnesc între ele,
dar, uneori, încremenesc
iscând un luminiş: când tu apari
şi vii spre mine surâzând prin lacrimi.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul mării

(Capri, Piccola Marina)

Imemoriale brize ale mării,
vânturi marine ale nopţii,
nu veniţi aici pentru o persoană anume;
dacă cineva vrea să vă întâmpine
trebuie să poată să vă supravieţuiască.

Imemoriale brize ale mării,
de milenii şi milenii
adiaţi peste pietrele istoriei,
sunteţi cel mai pur spaţiu
venind de departe...

O, cum simte smochinul
încărcat de fructe apropierea voastră
acolo sus, în lumina lunii.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1907), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Iubito
viaţa şi bătaia aripilor mele
ţin doar o clipă.
Nu vezi
pe pielea mea
strălucirea primei deschideri?
Nu auzi
în fibrele mele
mii şi mii de aripi ale unor mici ciocârlii
pe care de-abia le-a atins
prima rază
a zorilor?
Cât sunt de tânăr.
Cât sunt de tânăr
la adăpostul pleoapelor tale.
Muşchiul de pământ
de pe bătrânele izvoare
ce îşi adună lacrimile de argint
în oglinzile albastre ale cerului
doarme îndărătul ochilor mei
care te privesc.
Nicio ruptură.
Amintirea despărţirilor
nu îmi zbârceşte mâinile
pe care zorii le-au prins în căuşul mâinilor tale.
Pe buzele tale gust
verdeaţa de la ţară
şi legendele mării.
Căldura trupului tău
mă îmbracă în veşmântul soarelui.
Pecetluieşte răsăritul
din fereşti.
Cugetările şi stihurile
se prelungesc în noapte
iar din patul nostru noi
de-abia le auzim glasurile
ca nişte sporovăieli de beţivi
care îi vorbesc propriei umbre
şi lunii nevolnice.
Lumina din părul tău de prinţesă
acoperă umerii nopţii.
Aştrii se cufundă
în adâncurile ochilor tăi
şi noi înflorim
încrezători şi frumoşi
asemenea creaturilor
în prima zi a Domnului
când nu întrebaseră şi nu se minunau de nimic.

poezie clasică de Yiannis Ritsos din Simfonie de primăvară (2009), traducere de Tudor Dinu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea lui Morfeu

Pe-ntins de ape se prăvale stele
În nopţile în care se-nfiripă visuri
Sub ale mele pleoape, reci abisuri;
Eu nu mai vreau să mă trezesc din ele.

Morfeu? L-am căutat şi prin eresuri
Ca să-l întreb de premoniţii rele
Că uneori aşa sunt ale mele
Şi nu doresc să fie ne-nţelesuri.

Mă îngrozea oniricul periplu
Ş-am apelat la îngerii albaştri,
Ca pentru mine să se roage-n templu
Ş-apoi să zboare liberi către aştri.

Insomnicele nopţi să nu mai vină
Să pot dormi şi-n raza de lumină!

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem sincerităţii

Nu pot să te uit!
în inima mea doar vânt
şi tu esti departe
Poate că plouă sau ninge în calendar, şoaptele tale sunt vii, nu sunt moarte
la noapte în tren va ciopli călătorul în mâinile tale
un zid prin care zborul dragostei mele îşi va ciopli un copil
copilul de aur, visând la stele în căutarea ochilor tăi
nu pot să te uit!
ai crescut în trupul meu ca un copac, cu aripi de flăcări
şi cât ai fi de departe, blestemul iubirii mă naşte în altă piatră
găsesc cuvintele şi ţi le şoptesc la noapte
în inima mea luna ochilor tăi va sclipi copilul din mine, se va închina în mâinile tale alb-azurii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepuscul

Linişte şi pace pretutindeni... În amurg
Se revarsă mireasma florilor de iasomie
Şi, deasupra apelor limpezi ale râului,
Bătăile de-aripi ale lebedelor, o simfonie,

Ca o ninsoare de petale, ele-alunecă
Deasupra obrazului mătăsos al apelor.
Acum, la crepuscul, fulgeră-n zbor lilieci,
Ei au stat toată ziua ascunşi în locuri secrete.

Fac o mie de cercuri şi de răsuciri fanteziste
Prin pânzele de aer transparente şi reci;
Sau fulgeră razant cu pământul,

Aproape retezând cu aripile lor cenuşii
Petalele galbene-ale şofranului amărui sau ale florilor albe,
Feciorelnice,-ale a nalbei, lămpi pe margini de poteci.

poezie de Juana Borrero, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă,
temătoare că te-ai putea pierde de tine însăţi.
Rochia veche, de şapte veri, descheiată
în amintirea dragostei, mai degajă căldură, mirosul băieţilor
şi al ierbii înalte de atunci.
Dar noi suntem mai reticenţi; magia primei iubiri
nu mai este aici. Vii către mine
liniştită ca bulbii care încă nu s-au spart
pentru-a ieşi la lumina soarelui.

Frica pe care o văd pe chipul tău
Alunecă-n mirare când mâinile mele se întind
spre tine asemeni unor ramuri. Rochia
nu cade uşor, nici trupul tău
nu mai cântă melodia lui. Ceea ce iubirea a adăugat
unei simple forme a încetat să mai fie un miracol.
Vii către mine cu vârsta înfăşurată-n scuze,
temătoare de propria-i tăcere.

Din paradisul vieţilor tale mai tinere ţi-ai făcut camera şi-acest pat,
unde s-a strecurat lumea – şi toate întrebările ei;
acele forme astăzi ne înspăimântă cel mai mult,
căci ni le amintesc pe-ale noastre. Fiind mai lesne-acum
să ne verificăm bagajele şi sentimentele,
să pretindem că nu ne pasă prea mult,
priveşti de-a lungul anilor şi vii către mine tăcută,
asemeni ultimelor noastre sentimente care se retrag închizând uşa.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu numai vino... iubito!

De câte ori te caut creând eternitatea prin valuri şi furtuni
Căci ale mele ceasuri toate ştii bine, doar tu poţi sa le-aduni.
M-ascund în lacrima ce curge plângandu-te mereu pe tine,
Inca te-aştept caci dorul crunt e cuibărit de-acum adânc în mine.

Plângeau copacii toţi la margine de viaţă visând să te întorci
Iar tu te-ascunzi de lacrimile lor şi ale mele, în sânul unei nopţi.
Mă-ntreb dece cărările-s pustii şi luna nu le mai luminează,
Şi cât să-aştept, minunea de a-mi fi cât mai durează?

Aş vrea să-mi fac cărări din toate visele şi lacrimile mele,
Tu să-mi dezmierzi şi să-mi alini viaţa mea cu ele.
Şi să nu uiţi că între gene ascuns de suferinţi mă vei gasi,
Imbrăţişându-te pe tine acum, şi în toţi vecii cât eu te voi iubi!

Cât o sa plâng iar după tine va şti doar soarta mea pribeagă,
Tu ai plecat şi-ti spui acum că de mine nimic nu te mai leagă,
Ai intrebat cărările pe care te-aşteptam, şi astăzi sunt atâta de pustii
Dacă mai sufăr, sau mi-e dor, sau dacă eu înca te mai aştept să vii?

O să mai stau un veac sau poate două cu mâinile spre cer întinse,
Ca să îl rog să te mai caute şi să mi te-aducă în visele promise.
O scară lungă de la cer către pământ din lacrimile mele vei găsi,
Tu numai vino iubito, si peste aceste triste valuri spre mine vei păşi.

Tu numai vino... iubito!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea lumii...

La marginea mării, la marginea lumii
La marginea viselor mele
Se scălda femeia în razele lunii
Împroaşcă zburdalnic cu liniştea spumei
Poemele mele rebele

La marginea lumii, la marginea mării
La marginea tainelor mele
Cu raze de luna în liniştea serii
Cu spuma poemelor mele rebele
Se spală femeia de rele...

La marginea stării, la marginea humei
La marginea zilelor mele
Şopti-voi mereu diferitele nume
Spălate de rele cu razele spumei
Cu şoaptele mele rebele...

poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin de mine, străin de tot

Străin de tot...
Străin de mine,
Străin de tot,
De viaţă,
De fiecare loc;
Sunt un pion mobil,
În mâinile ale cărui destin,
Mă aflu şi suspin...

Dar nu mă plâng,
Încerc să depăşesc frontiere,
Nu-mi impun limite.
Sunt victima unei vieţi, deşi,
Am fost nevoit să decid,
Să dezertez ori
Să mă pierd lucid.

Sunt gata să plec,
Privesc în urmă,
Nu am nici un regret;
Sau poate că
Totuşi am,
Renunţ la puţinii prieteni
Pe care îi mai aveam.

Scot din buzunar
Un bilet spre o destinaţie,
De care nici nu am habar
Am cu mine o valiză,
În ea, paşaportul fără viză.

Sunt un dezertor într-o lume,
Ce pentru unii ca mine,
E un refugiu pentru ziua de mâine.

Mă plimb pe artera principală,
De-a lungul unei străzi
Ce duce spre gară,
Dar gara e goală,
Doar câţiva mai mişună pe-afară.
Cred sau doar presupun,
Că sunt oamenii,
A unei vieţi fără stăpăn.

Trec pe lângă ei,
Mă privesc umil
Cu zămbetele şterse.
Nu mai au cuvinte
Să mai spună:
"Merit o viaţă mai bună!"

Aştept pe peron,
Găsesc un ziar aruncat
La intâmplare
Răsfoiesc pagini,
Citesc doar titluri
Încărcate de valoare.
Sunt genul care se afundă în esenţă
Nu prefer o reală consistenţă.

Mi-a sosit trenul,
Trebuie să plec.
Privesc pe geam,
Cum mă îndepărtez,
Dar nu regret.

Sunt conştient că las tot,
Dar nu pierd nimic,
Din ce am avut
Sau ce-am fost,
Sunt călător prin lume,
Îmi caut un rost
Anii trec unul câte unul
Pierd lupta cu timpul
Pierd trenul ‘speranţei'
Poate ultimul.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de toamnă

O vară trece în zadar,
Veni-vor zilele mai rele
Şi totul pare-a fi contrar
................. voinţei mele.
...
În părul meu, de-acum mai rar
În care nu mai sunt inele,
Apar sclipirile de var
.................... prin firicele.
.....
Pe malul mării de cleştar,
Printre nisip şi pietricele,
Adie aspru, vânt hoinar,
.............. strivind castele.
.....
Se taie codrii de stejar
Şi-n locul lor apar şosele
Iar dealurile iar şi iar,
................... sunt golicele.
.......
Privind pe-un cer de nori murdar,
Plecând un stol de rândunele,
O să simţim ceva bizar
...................... şi dor de ele.
.......
Mă uit acum, c-un gust amar,
Prin veştedele floricele
Şi totul pare-a fi contrar
................. voinţei mele.

poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut nume

Caut nume - fie-o mie -
să-ţi arăt ce-mi eşti tu mie.

Noaptea-mi eşti, când dormi în casă,
inul lunii şi mătasă.

Ziua, pentru alte feţe
caut grai, să te răsfeţe.

La alegerea de nume
las mireasma să mă-ndrume

şi aroma ce te-ngână
anu-ntreg şi-o săptămână.

Nume dulci şi nume-amare,
mulcome sau sunătoare,

le culeg din ceas, din cale,
nume multe cum sunt ale

florilor, suratelor:
arderea păcatelor,

mângâierea apelor,
slava nestematelor,

suferinţa zorilor,
iureşul culorilor,

bucuria sfântului,
lamura pământului.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!