Ceea ce n-am văzut niciodată
Încă privesc ceea ce n-am văzut niciodată
stau nemișcat de teamă să nu se clatine adâncul lucrurilor
transparent ca irisul Fecioarei Maria privind Pruncul,
prin care umblă săgeți - pești strălucitori,
zvâcnesc meduze de culoarea văzduhului
și ard corali în tremur continuu.
Noi n-am putut vedea începutul lumii,
dar ni-l aducem aminte precum de ziua de ieri,
cu soare, cu fluturi, cu iarba
făcând tumbe primăvăratice
prin aburul primelor nașteri.
Am stat tinerețea întreagă la pândă,
să pot privi ceea ce n-am văzut niciodată
nu știu de câte ori am adormit la porțile de aur
ale celor care nu se văd
pentru că sunt prea aproape sau prea departe,
nemărginite în taina lor rugătoare...
Voi sta toată viața de veghe
să pot privi cândva ceea ce
n-am văzut niciodată,
ceea ce nu se aseamănă
cu nimic din ceea ce vedem
totdeauna
ori doar câteodată.
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Florin Costinescu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre virginitate
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre tinerețe
- poezii despre somn
- poezii despre primăvară
- poezii despre pești
- poezii despre naștere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.