Timpul tiranic

Timpule, tiran scârbavnic
Ce ne ţii pe toţi în gheare
Şi ne-ndurerezi amarnic
Cu-a ta cruntă nepăsare.

De ce treci şi laşi în urmă
Chipuri triste şi ridate?
Anii tăi sunt doar o turmă
De-amăgiri reci şi deşarte.

Şi de ce ucizi destine
Şi speranţe şi visarea
Când te duci şi iei cu tine
Tinereţea şi vigoarea?

Rătăceşti ca o nălucă,
Un elan cumplit te mână,
Ce e verde se usucă,
Ce e viu cade-n ţărână.

Stăpâneşti tot ce-i părelnic
Şi te umpli de trufie,
Însă şi tu eşti vremelnic,
Căci dispari în veşnicie.

poezie de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpule, tâlhar bătrân

Timpule, tâlhar bătrân,
Dé ce eşti aşa păgân?
Tu eşti veşnic tot pe drum,
Préfaci totu-n praf şi scrum.

Timpule afurisit,
Dé ce eşti aşa grăbit?
Dé ce repede tu treci
Şi nu te întorci în veci?

Cine, oare, te grăbeşte,
Dé ce treci aşa, orbeşte?
Ca un tăvălug tu treci,
Tot ce-atingi distrugi şi pleci.

Timpule, făr de hodină,
Tu duci totul în ruină;
Cu puterile-ţi drăceşti,
Toate tu le nimiceşti.

Animalele, verdeaţa,
Toate-şi pierd cu timpul viaţa.
Fără milă şi ruşine,
Din oraşe faci ruine;

Tu imperii prăbuşeşti,
Munţii chiar îi netezeşti,
Iar cu timpul sorbi şi marea,
Nu ştii ce e remuşcarea.

Timpule, hoţ asasin,
Cel mai rău, mai crud, hain,
Dé ce îmi furi tinereţea,
Şi-mi dai, în schimb, bătrâneţea?

Tu de riduri mi-umpli faţa,
Mi-álbeşti părul şi mustaţa,
Iar treptat ‒ ce mişelie ‒
Mi-umpli capul de chelie.

Dé ce tu îmi iei puterea
Şi auzul, şi vederea?
Dé ce-mi iei virilitatea
Şi îmi dai senilitatea?

Dé ce îmi iei putirinţa
Şi-mi dai, în schimb, neputinţa?
Cu puterea-ţi, blestemata,
Mi-iei, treptat, şi judecata.

Dé ce îmi iei sănătatea
Şi-mi dai boala, surditatea?
Pe mosor se duce aţa,
Te aştept să-mi iei şi viaţa.

pamflet de George Budoi din Timpul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 noiembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul (Sonet Tarot)

Un pic de realism, nicicând nu strică,
Însă la tine doza-i foarte mare
Nu-ţi pierzi controlul, care va să zică,
Căci unde nu e cap, vai de picioare.
În jurul tău, faci ordine deplină
Eşti învestit cu autoritate
Şi nimeni nu îndrăzneşte ca să vină
Să îţi conteste această calitate.
Însă când uiţi complet ce-i omenia
Şi când puterea minţile îţi fură,
Când asupreşti şi-ţi etalezi trufia
Devii tiran şi eşti privit cu ură.

Ordinea strictă e folositoare,
Dar uneori e bună şi-o schimbare.

poezie de Octavian Cocoş (15 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit cunoscut

În zare mă uit noaptea şi văd ce gândeşti,
Doar gânduri despre moarte şi triste poveşti.

Privesc către mare şi-ţi văd sufletul,
Aprig ca un leu, ce-şi laudă urletul.

Admir toţi pomii, ce visează tăcuţi,
Sunt toţi anii tăi, de vreme abătuţi.

Privesc lumina lunii, ce lumină pământul,
Lumina din ochii tăi, ce-ţi luminează gândul.

Te văd chiar pe tine, pe-o bancă plângând,
Se-aud toţi cei dragi, de departe strigând.

Păşesc către tine, dispari făr' de urmă,
Tăcut ca o umbră, ce întunericul scurmă.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

2 de Bâte (Sonet Tarot)

Da, ai putere, foloseşte-o bine
Nu te lăsa condus de îngâmfare,
Că cei din jur aşteaptă de la tine
Să fii în viaţa lor precum un soare.
Eşti mai bogat, mai nobil, ai cultură,
Curajul nicidecum nu îţi lipseşte
Şi tot ce ai primit de la Natură
A ta inteligenţă mult sporeşte.
Dar dacă-n piept ai sufletul scârbavnic
Şi asupreşti cu posesivitate,
Iar gândul tău de bine e zăbavnic
Eşti un tiran lipsit de demnitate.

Puterea face bine sau răneşte
Tu eşti acela care o păzeşte.

poezie de Octavian Cocoş (3 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predestinare

Doar pentru tine simt că-s pregătit.
În rest, introversiune, teamă, gol...
Nimic din tot ce pot iubi, ca rol.
Doar tu-mi poţi oferi rostul dorit.

Oricâtă beznă m-ar îngenunchea,
Simpla prezenţă-a ta o năruie.
Tot ce-i lumină,-atunci, mă-nvăluie
Şi pentru-o clipă, devii lumea mea.

Nu ţine mult minunea, căci dispari,
Iar drumurile noastre-şi văd de drum.
Dar, când ne regăsim, ca şi acum,
Eu ştiu că şi-altă dată-ai să apari.

Ceva te dă de gol că-mi eşti mai mult
Decât o împăcare de moment.
Eşti vocea ce m-aduce în prezent,
Când doar trecutul pot să îl ascult...

Privesc vrăjit la urma ce o laşi,
Pe unde treci, cum luminează căi
Şi, dintr-o dată, simt că paşii tăi
Vor deveni, cândva, şi ai mei paşi.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp grăbit

Grăbit o ia timpul la vale
Minutele trec parcă-s scoase din minţi
Se strâng şi aleargă pe cale,
Iar noi le privim resemnaţi şi cuminţi.

Nici orele nu au răbdare,
Căci vin şi se duc într-un ritm infernal,
Degeaba le ceri îndurare
Te poartă cu ele ca valul spre mal.

Iar zilele zboară zorite,
O filă, doar una mai e-n calendar,
Migrează spre zări infinite,
Aflate departe de-al lumii hotar.

Şi anii - sălbatică turmă -
Mânaţi de acelaşi impuls neînţeles
Dispar undeva fără urmă
Am vrea să-i oprim, însă n-avem de-ales.

Grăbit o ia timpul la vale;
Tiranul acesta cumplit şi posac
Te lasă cu mâinile goale
Şi doar veşnicia îi vine de hac.

poezie de Octavian Cocoş (9 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nume 🍂

Azi...
Am vorbit cu Nemurirea.
Superbă, suplă doamnă,
Spunea atâtea vorbe,
Care parcă... Nu aveau vreun rost
atent, spuse haotic pe dos.

Am vorbit cu ea..
Surprinsă era şi vremea,
În focul toamnei rece
Mă întrebam aievea,
Vorbim aceeaşi limbă?
Acelaşi fior ne trece?
Când ochii reci ni se întâlnesc
În acelaşi timp
În care eu iubesc
Albastru cerului dintr-o iarnă friguroasă
Când trupul ca o umbră
Se simte acasă..

Ce-mi eşti tu? Nemurire?
De ce-mi tot spui că sunt frumoasă?
Eşti tu chiar veşnicie?
De iei cu tine atâta lume,
Şi laşi în urmă
Doar flori,
O umbră,
Un dor
Şi-un nume.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Preot (Sonet Tarot)

Eşti guvernat de legile morale
Te pleci în faţa lor cu reverenţă,
Căci sunt virtuţi profund spirituale
Pătrunse de divina lor esenţă.
Eşti protejat de rău şi de năpastă
Ţi-e garantat succesul cu tărie
Căci în această lume atât de vastă
Tu ştii mereu că ai o datorie.
Dar când eşti răzvrătit, se schimbă treaba,
Ai idei noi şi lumea te respinge
Ai vrea să o convingi, însă degeaba,
Te lupţi din greu, sperând că vei învinge.

Când faci ca toţi, mulţimea te iubeşte,
Când faci ca tine, te năpăstuieşte.

poezie de Octavian Cocoş (16 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina călăuzitoare

Noaptea, prin pădurea deasă,
Călătorul solitar
Îşi croieşte drum spre casă
În mână c-un felinar.

Vaporul când navighează
Şi prin beznă rătăceşte,
Iar busola îl trădează,
Farul îl călăuzeşte.

Aşa e la tinereţe,
Ca să nu rămâi în urmă
Unii vor să te înveţe
Şi de-aproape te îndrumă.

Însă, pe de altă parte,
Şi-alţii vor să reuşeşti
Şi veghează de departe
Ca să nu te rătăceşti.

poezie de Octavian Cocoş (3 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere de propriu

Cât n-ai pierdut părinţi, bunici,
Eşti răsfăţat încă de soartă;
Singurătăţi nu-ţi bat la poartă...
Întreg eşti încă tot, pe aici...

Nu ştii ce-i încă suferinţă,
Când plaga, altora o credeai...
Ţi-e episod; când nu mai ai
Un lucru, poate nici credinţă...

... Ce-i caldul aşteptat acasă
-O mână în păr, un strâns la piept,
Un împrejur, bine- îs defect;
E-o lipsă în scaune la masă!

Când pierzi alăturea de sânge,
Îţi pierzi procent din tine, trup,
Gânduri; nu mai ai tot şi grup,
Mai puţin e... El, ce te-ar plânge!

Stai tot mai des îngândurat,
Te condamnând de bucurii
Ce-ai tăi, în ţarina fără vii,
Nu le mai au şi-l simţi... păcat!

Rămâi încet tot mai stingher,
Te cauţi parte-n noi copii...
Dar altfel sunt; în zbor, zglobii,
Până ce-i laşi... La rând, toţi pier!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce-i

Din fiecare cupă-n floare
Tu-mprăştii lumea de nectar,
Din stele eşti o călătoare
Regină, în stupul planetar.

Din munţii albi de spumă castă
Eşti piscul ce vor toţi s-atingă,
Din închisori eşti o fereastră
De-azur ce dorul vrea să stingă.

Dintre petrecerile lumii
Tu eşti dorita parteneră,
Din nestematele minunii
Tu faci brăţară viageră.

Din tot adâncul de mister
Eşti mina-n pietre preţioase,
Din tot ce-n zbor este pe cer
Eşti flacăra de rugi pioase.

Din fundul de abis marin
Tu eşti lumina călăuză,
Din glas eşti sursa de suspin,
Din scris doar tu te-aşterni, o muză.

Din toate viile-nsorite
Tu eşti esenţa de licoare,
Din tot ce-n lume sunt ispite
Eşti singura ce dă candoare.

Din dor de-a fi, de-a exista,
Doar ochii tăi dau strălucire;
Sunt perle din ocean, din nea,
Ce-mpodobesc o omenire.

Din tot ce-avem divinizat;
Ce-i simţ, auz, vorbit, privit,
Din visul de-o eternitate,
Doar tu s-ai drept de moştenit.

Din toate zilele ce am
Cele mai scumpe sunt cu tine,
Din nopţile ce nu dormeam
M-ai îmbătat de miresmi fine.

Din fiecare clip-a vieţii
Doar tu-mi faci ore de nesaţ,
Din anii dulci ai tinereţii
Doar tu mi-eşti chip de vis la braţ.

Din tot ce nu-i şi din tot ce-i
Să plămădeşti ce nu există;
Dintre fărâme să mă iei...
Să-ţi fiu ingredient pe listă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-s viaţă anii mei

Unde-s viaţă... anii mei?
Doar tu ştii ce am făcut,
Tu m-ai pus în păr scântei
Şi speranţe-n aşternut.

Unde-s clipele nebune
Şi iubirile... de ieri?
Numai tu îmi poţi a spune,
Dintr-o mare de tăceri.

Unde-s viaţă... anii mei?
Rătăciţi prin astă lume
Şi-mbrăcaţi în flori de tei,
Pentr-o dragoste anume.

Te tot duci ca o nălucă
Înspre visele... deşarte,
Ai pus soarele în furcă
Şi-amintirile-ntr-o carte.

Unde-s viaţă... anii mei?
Cât aş da să-i am cu mine,
Să fiu numai eu... cu ei,
În amurgul ce tot vine.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio fereastră nu mai am

tu eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
că nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

tu torni norii în vase de lut
îmi umpli gândurile cu speranţe deşarte
şi vrei să cred în ele

prin inimă îmi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu medicamente străine
tu nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură ca între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau lângă tine

Văd că stai lângă mine clipă de clipă,
Iar tot ce-i mai pur, în mine se-nfiripă
Eşti lumina, visul, dorinţa şi iubirea,
Eşti căldura, nădejdea şi chiar simţirea,
Eşti liniştea, calmul, eşti flacăra vieţii,
Eşti raza de soare, prinos a dimineţii,
Eşti valul, limanul ce-mi dă siguranţă,
Eşti sprijinul meu, eşti vis şi speranţă,
Eşti crezul ce-atestă arzătoare credinţă,
Eşti freamătul viu ce-mi stârneşte dorinţă,
Eşti murmurul blând adus de departe,
Şi totuşi, în tot, eşti doar vorbe deşarte,
Şi cum timpul trece atunci când sunt cu tine,
De parcă mâine e azi şi azi nu e mâine,
Voi reuşi vreodată să pătrund în lumea de har,
Sau stau lângă tine şi privesc în zadar.

poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi torni norii în vase de lut

ştiu, eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

îmi torni norii în vase de lut
şi umpli gândurile cu speranţe deşarte,
vrei să cred în ele

prin inimă-mi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu leacuri străine
nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie
şi tot nu ştiu dacă-ţi scriu ţie,
sau îmi scriu mie.

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de scupă ţi-e Fiinţa

Când pe braţele iubirii
Tu Isuse ne zideşti
Ca un rod al mântuirii
Ca pe palme ne primeşti

Ne umpli de bucurie
Şi Tu masa ne-o întinzi
Doamne parcă-n veşnicie
Şi în braţe ne cuprinzi

Cât de scumpă ţi-e Fiinţa
O Isuse Domnul meu
Când ne umpli de credinţa
Ta de Veşnic Dumnezeu

Numai Tu pe veci ne dai
Şi lumina şi cântarea
Să păşim cu Tine-n Rai
Trăind Doamne îndurarea

Legăturile iubirii
Tu Isuse ni le-ai dat
Un rod sfânt al mântuirii
S-avem sufletul curat

Ochii Tăi azi de lumină
Ca o flacără de foc
Vor pe braţe să ne ţină
În lume să n-avem loc

Ci doar în neprihănire
Zi de zi să ne zidim
Toţi străpunşi de-a Ta iubire
Pururea să te iubim

Ba să ardem pentru Tine
În iubirea Ta aprinşi
Împlinind cum se cuvine
Ce voieşti — să fim admişi

Sus în cerurile sfinte
Şi la pomul sfânt al Vieţii
În a Tale-nvăţăminte
Ca şi roua dimineţii

Tu să ne fii Isus soare
Şi menire şi destin
S-avem parte de salvare
Şi ajutorul Tău din plin

Să ne umpli doar de Tine
Şi de tot ce Isus vrei
Până-n viaţa care vine
Să fim toţi Isus ai Tăi

Să-ţi cântăm atunci cântarea
Veşnic noi să te slăvim
Căci ne oferi Domne-ndurarea
Pururi Ţie să-ţi slujim

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 februarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Măi, române, frate dragă,
Ce se întâmplă nu e bine
Trădători de neam şi ţară
Azi au pus şaua pe tine.

Ţi-au băgat zăbala-n gură,
Şi din armăsar ce-ai fost
Ce muşcai din toţi duşmanii
Ai ajuns un biet cal prost.

Şi te plimbă de căpăstru
Unde vor, că eşti molâu
Nu mai ştii ce-i demnitatea
Ai respect doar pentru frâu.

Nu mai zburzi ca altădată
Eşti de nerecunoscut
Priponit stai pe moşie,
Libertatea ţi-ai pierdut.

Ai uitat de iarba verde,
Şi mănânci doar fân uscat
Nu mai ai vigoare-n tine,
Nu mai scoţi un nechezat.

Însă poate, cine ştie,
Va veni şi vremea-n care
Un viteaz cu drag de ţară
Pe tine va sta călare.

Şi atunci, trezit la viaţă,
Tu jăratic vei mânca
Pe duşmanii acestei naţii
În picioare-i vei călca.

România va fi mândră
Să te aibă-n herghelie
Şi de ale tale fapte
Toate cărţile vor scrie.

Lăudat vei fi de-a pururi,
Mânjii toţi te-or admira
Că eşti armăsar pur-sânge
Şi mândru de ţara ta.

poezie de Octavian Cocoş (16 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu telecabina

Când eşti bătrân şi vrei să urci pe munte,
Să-ţi mai oxigenezi hemoglobina
Te-aşezi la coadă, până ajungi în frunte
Şi iei şi tu frumos telecabina.

O, cât de mare este bucuria
Şi inima începe-n piept să-ţi crească
Emoţii n-ai, căci simţi euforia,
Iar de drumeţi te doare fix în bască.

E minunat să stai într-o conservă
Ce merge suspendată de o sârmă
Te uiţi doar înainte, plin de vervă
Şi eşti precum un căpitan la cârmă.

Însă când bate vântul cu putere
De parc-ar vrea să rupă toţi pilonii
Dacă înainte ai băut o bere
De frică ţi se udă pantalonii.

Şi când cobori, îţi tremură genunchii
Aşa că te târăşti în patru labe
Şi-ţi vine a urla din toţi rărunchii,
Dar te jenezi un pic de Sfinx şi Babe.

poezie de Octavian Cocoş (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti genetic jumătate mama şi jumătate tata. Dacă îţi negi un părinte prin ură, lipsă de iubire şi acceptare, ucizi o bucată DIN TINE. Eşti un om mutilat. Orice trăsătură care nu îţi place la părinţii tăi, este deja în tine şi dacă nu o accepţi, iubeşti şi admiri, nu o poţi folosi în avantajul tău. Aşadar simte în inima ta toată iubirea, înţelegea şi acceptarea pentru părinţii tăi. Doar astfel, vei putea să devii tu întreg. Vrei să trăieşti aici şi acum? Vrei dezvoltare personală şi evoluţie? Perfect. Te duci acum şi îţi iei părinţii în braţe, le spui că îi iubeşti şi îi ţii în braţe, mult şi cu toată acceptarea şi iubirea. Şi ei au lupta lor. Dacă ceva te nemulţumeşte la ei, atât pot ei acum. Înţelege că şi ei vor lucruri aşa cum vrem noi toţi dar poate ceva îi opreşte. Şi ei suferă. Şi ei vor mai bine pentru familia lor dar uneori viaţa dă cu tine de pământ şi te ţine acolo. Ăsta nu e motiv să îţi priveşti părinţii altfel decât cu maximă iubire şi acceptare. Luptă tu şi pentru ei, nu le mai cere nimic. Doar iubeşte-i şi mulţumeşte-le apoi ieşi pe uşă şi mergi la război.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!