Timpule, tâlhar bătrân

Timpule, tâlhar bătrân,
Dé ce eşti aşa păgân?
Tu eşti veşnic tot pe drum,
Préfaci totu-n praf şi scrum.

Timpule afurisit,
Dé ce eşti aşa grăbit?
Dé ce repede tu treci
Şi nu te întorci în veci?

Cine, oare, te grăbeşte,
Dé ce treci aşa, orbeşte?
Ca un tăvălug tu treci,
Tot ce-atingi distrugi şi pleci.

Timpule, făr de hodină,
Tu duci totul în ruină;
Cu puterile-ţi drăceşti,
Toate tu le nimiceşti.

Animalele, verdeaţa,
Toate-şi pierd cu timpul viaţa.
Fără milă şi ruşine,
Din oraşe faci ruine;

Tu imperii prăbuşeşti,
Munţii chiar îi netezeşti,
Iar cu timpul sorbi şi marea,
Nu ştii ce e remuşcarea.

Timpule, hoţ asasin,
Cel mai rău, mai crud, hain,
Dé ce îmi furi tinereţea,
Şi-mi dai, în schimb, bătrâneţea?

Tu de riduri mi-umpli faţa,
Mi-álbeşti părul şi mustaţa,
Iar treptat ‒ ce mişelie ‒
Mi-umpli capul de chelie.

Dé ce tu îmi iei puterea
Şi auzul, şi vederea?
Dé ce-mi iei virilitatea
Şi îmi dai senilitatea?

Dé ce îmi iei putirinţa
Şi-mi dai, în schimb, neputinţa?
Cu puterea-ţi, blestemata,
Mi-iei, treptat, şi judecata.

Dé ce îmi iei sănătatea
Şi-mi dai boala, surditatea?
Pe mosor se duce aţa,
Te aştept să-mi iei şi viaţa.

pamflet de George Budoi din Timpul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 noiembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai vrea o viaţă, Timpule, să îmi mai dai!

Timpule, nu pot să te opresc şi nici să te încetinesc,
Mă simt neputincioasă şi câte-aş vrea să-nfăptuiesc!
De ai putea să îmi mai dai încă o viaţă s-o trăiesc,
Iar graba, oboseala, greşeala, să pot să le strunesc.

De-ai vrea o viaţă, Timpule, să îmi mai dai,
Să mă îmbraci cu ie, cusută-n gânduri bune,
Cu dragoste, cu pace, cu sufletul bălai
Şi orice clipă să o petrec cu pasiune.

Să-mi pui opinci, legate-n sfori cu vânjoşie,
Pe unde calc să las doar urme cu energii depline
Că-ţi voi juca o "Periniţă" cu drag şi voioşie
Şi cu bujori în obrăjori, te prind în păr la mine.

Să-mi pui batic, ţesut cu fire de înţelepciune,
Cu rădăcini adânci prin vene şi artere răsfirate,
Să-mi circule-n fiinţă, să fac doar lucruri bune bine,
Pe unde voi cutreiera, rămână bunătate.

O viaţă de-ai vrea, Timpule, să îmi mai dai,
Cu flori nemuritoare, în vas de lut eu te primesc,
Cu o romanţă şi-un cântec dulce la un nai,
Cu pită şi cu sare, c-aşa e obiceiul românesc.

poezie de Fănica Tănase din volumul de versuri Verde crud (2019)
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul tiranic

Timpule, tiran scârbavnic
Ce ne ţii pe toţi în gheare
Şi ne-ndurerezi amarnic
Cu-a ta cruntă nepăsare.

De ce treci şi laşi în urmă
Chipuri triste şi ridate?
Anii tăi sunt doar o turmă
De-amăgiri reci şi deşarte.

Şi de ce ucizi destine
Şi speranţe şi visarea
Când te duci şi iei cu tine
Tinereţea şi vigoarea?

Rătăceşti ca o nălucă,
Un elan cumplit te mână,
Ce e verde se usucă,
Ce e viu cade-n ţărână.

Stăpâneşti tot ce-i părelnic
Şi te umpli de trufie,
Însă şi tu eşti vremelnic,
Căci dispari în veşnicie.

poezie de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpule

ce se-ntâmplă, timpule, cu mine,
tot mereu mă-mbătrâneşti, cu anii,
în clepsidra vremii care vine,
am din socoteli numai pierzanii.

părul tinereţii deja s-a albit,
a căzut argintul cerului pe el,
ridul din obrazuri mi s-a adâncit,
nu poţi să mai stai, timpule, niţel?.

clepsidra asta nu poţi s-o faci spartă,
aşa ca ceva neprevăzut,
nu poţi să treci singur pe la poartă,
să te faci că nu m-ai mai văzut?.

te-am zărit azi noapte ca un fulger,
te-ai holbat asupra mea himeric,
ca pe-un demon rău, sinistru înger,
te-am văzut din pat prin întuneric.

ai făcut din somnul meu cel darnic
un imens pustiu venit în şoapte,
am vrut să adorm, a fost zadarnic,
m-am luptat cu tine-ntreaga noapte.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (24 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surda n-aude, dar le potriveşte

‒ Bună ziua, babă Leană!
‒ Ia, mănânc un pic de slană.
‒ Mătuşico, bre, eşti surdă?
‒ Nu doar slană, ci şi urdă.

‒ Câţi ani ai, cât ai etatea?
‒ O duc greu cu sănătatea.
‒ Ai trecut de nouăzeci?
‒ Mi-am făcut şi loc de veci.

‒ Te-ai grijit, te-ai spovedit?
‒ Mă dor şalele cumplit.
‒ Mergi la doctor, iei pastile?
‒ Cât vrea Domnul să-mi dea zile.

‒ Mai ai vin în damigeană?
‒ Îi fac moşului pomană.
‒ Babă Leano,-ţi place ţuica?
‒ Să trăieşti, mânca-te-ar muica!

‒ Păsări ai, niscai găini?
‒ Am vecinii buni, blajini.
‒ Te-ntreb iar, mata eşti surdă?
‒ Am şi-o ciorbă de leurdă.

‒ Ţii mâncarea-n frigider?
‒ Cu oţet şi cu piper.
‒ Babo, îţi baţi joc de mine?
‒ De, nepoate, cât o ţine!...

poezie de George Budoi din Poezii umoristice (27 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi eu

Clipa-i deschisă,
Dar el prea rebel,
Se vrea el stăpânul:
El şi doar El!

Mă-ntorc să-mi văd locul
De altă dat,
Îl caut cu ochii,
Dar nu-i! A plecat!

Un altul ca mine,
Precum eram eu
Ori ca şi tine,
Acum e şi el!..

Şi-acum ce-mi rămâne,
Încotro să apuc?!
Voi merge înainte:
Un nou început!

La drum caut rostul,
Înainte păşind,
Să înving vagabondul
Din mine, oricum!

Ah, timpule, timpule
Nevăzut ca oricând!
Mă ia, mă grăbeşte!
Ce timp nebun?!

Nu vrea să asculte
De mine! Doar El
Stăpân se simte!
Sunt eu mititel?

Şi-mi caut iar locul,
Al meu, de altă dat'!..
El râde şi-mi spune:
E ocupat!

Ce vreme străină,
Ce timp mişel?!
Eu sunt doar Omul,
Cine e el?

Ce vreme secundă
Şi ce timp nebun?!
El ştie de sine,
Iar eu urc în drum!

Nici nu mă întreabă:
Ce caut, ce-am vrut?!
E mândru de sine,
De necrezut!

Am vreme, mai spunem!
Acel timp grăbit
Mă învârte pe mine!..
Eu caut Un timp!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în "la" minor

Bătrân diapazon, îmi dai un "la"?
Un "la" am zis, iar tu mi-ai dat un "sol"!
O fi doar gândul ce îmi dă târcol?
Să-mi dai un simplu "la", nu un "la ea"!

Aş vrea, în opera ce vreau să scriu,
Ceva cum încă nu s-a auzit
Şi-mi trebuie doar "la"-ul de sfârşit,
Al ariei de început târziu.

Îmi dai un "la"? Măcar un "la" minor,
Să-mi pot începe scrierea frumos,
Cu notele găsite într-un dor.

O, da! Chiar dacă-i "do major",
E-un început atât de-armonios
Al operei cu mine autor.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim cu toţii cum că mai întâi trebuie să dai şi apoi să iei... şi să tot iei...

Robert B. Cialdini în Totul despre psihologia persuasiunii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea eşti altfel... diferit,
Prea iubeşti şi eşti iubit

Sau te pomeneşti, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Şi cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbeşti, ce zâmbet ai!
Şi nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu ştiu cum... de ce exişti
Printre cei ce sunt prea trişti?
Poate eşti o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu eşti... oare? Eşti real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existenţă,
Poate vis... dar ce prezenţă!

Eşti doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulţumesc, mă simt mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpule, ţigan bătrân

Timpule, ţigan bătrân,
Tot hoinar, hoinar,
Nu tragi şatra lângă drum
Doar o zi măcar?

Iacă-ţi dărui tot ce vrei -
Gazdă vreau să-ţi fiu -
Pentru iapă zurgălăi
Din argint zglobiu;
Îţi vor bate fauri buni
Greu inel de aur,
Ţi s-or închina păuni,
Băieţei cânta-vor,
Fete dulci ţi-or pune-n sân
Maci sărbătoreşti,
Timpule, ţigan bătrân,
Pentru ce zoreşti?

Mai deunăzi hăt la Babel,
Ieri la Roma-ai tras,
Iară azi la Sfântul Pavel
Ai făcut popas,
Colo-n forfotă, sub ceas,
Ai strunit zăbala -
Doar o clipă ai rămas,
Apoi... iarăşi valea!
Către altă cetăţuie
De abia născând,
Şi iar alta ce azi nu e
Şi va fi mormânt.

Timpule, ţigan bătrân,
Tot hoinar, hoinar,
Nu tragi şatra lângă drum
Doar o zi măcar?

poezie clasică de Ralph Hodgson din Antologie de poezie engleză (1984)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel trist

Singurătate, să mă iei de tot!
Din mine însămi am lipsit puţin,
În faţa ta din nou eu mă înclin,
Iubirea îmi făcuse un complot.

Şi m-am purtat atât de idiot,
Mă iartă dacă încă mai suspin,
Singurătate să mă iei de tot!
Din mine însămi am lipsit puţin...

Am vrut speranţei să-i mai dau un vot,
Dar ea nu face parte din destin,
Măcar am încercat, aşa socot,
Că nu cerusem mult, dar nici puţin,

Singurătate să mă iei de tot!

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dă-ne răgaz

Timpule, mai dă-ne răgaz
Nu doar să stingem, ce-am aprins cu gaz.
Să facem şi ce n-am făcut,
Când credeam că până la punct,
A mai rămas spaţiu destul.

Timpule, mai dă-ne răgaz,
Nu doar să numărăm orele pe ceas,
Să trecem şi prin ce n-am trecut,
Din spaţiul de confort,
un salt în necunoscut.

Timpule, mai dă-ne răgaz,
Nu doar să ne "împiedicăm" de ambalaj,
Să privim şi ce n-am privit,
Fiind orbi de strălucirea
Unui bling-bling.

Timpule, mai dă-ne răgaz,
Să punem virgula unde am rămas,
Nu doar puncte-puncte,
Când între distanţa de la A la B,
Întâlnim doar necunoscute.

Timpule, mai dă-ne răgaz,
Din scutul tăcerii să prindem glas,
Să apărăm ceea ce iubim,
Să avem bunătatea, ca şi monedă de schimb,
Convertită într-un zâmbet pe chip.

Timpule, mai dă-ne răgaz,
Să mai putem face popas,
La locurile ce prindeau glas,
Nu doar într-o fotografie,
Să nu pierdem şi culoarea din noi,
Să fim doar pagini de tipografie.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Tu eşti lumina ce nu apune
Eşti floarea ce sărută cerul
Cu ochi blajini ce vor a spune
Că mie vrei să-mi dai eterul,

Tu eşti pământul ce nu cere
Doar dai şi dai din belşug
Până ce sămânţa piere
Şi nu răzbeşte nici un plug,

Tu eşti firul care ţese
Pânza albă a familiei
O pictezi în culori alese
Ţinând loc tradiţiei,

Tu eşti mâna care toarce
Lâna deasă, infinită
Nu-ncetezi ziua a stoarce
Cât munceşti neostenită,

Tu eşti luna ce veghează
Ziua, noaptea neîntrerupt
Ai tăi copii îi ai în pază
Îi alinţi şi-i strângi la piept,

Tu eşti răbdarea ce nu piere
Când lumea-i rea şi fără milă
Tu îmi dai din nou putere
Mă faci să simt că-s iar copilă,

Mamă bună, mamă mare
Mulţumesc că ne-ai crescut
De-aş întoarce timpul oare
Mâna ta s-o mai sărut!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetu' lu' Gică Sonetistu'

Mi s-a părut, ori iar ai vrut să-mi dai,
Aşa cum o mai faci din când în când,
Papucii, draga mea cu păr bălai?
Păi, tu nu ştii răspunsul meu? "Nici gând!"

Când tu mi-i dai, să mor eu de-i încalţ!
Poţi tu să-ţi dai ceva-ul de pământ,
Căci eu, spre tine, ode îmi înalţ,
Chiar de sunt vorbe goale şi în vânt.

Iar dacă eu îţi spun, cumva, "Te du!",
Ar trebui să mă cunoşti, să ştii
Că eu nu vreau să pleci, eu vreau ca tu
Să-mi vii în braţe, pururea să-mi fii.

Aşa că, blonda mea şi, încă, iubiţică,
Să nu uiţi că mă cheamă Contra Gică!

sonet epigramatic de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofertă

Sunt copilul de flori de mai
Şi-am iubirea în pumn s-o dai.
Mă găseşti la răscruci de vii
Să-mi culegi vise, mii!...

De ce nu m-ai lăsat, pe veci,
Trup cu gândul să-mi furi, să pleci
Din trăiri ce-ai promis că vrei;
Dor să stingi, să mi-l iei?...

Tu, fecioara din colţ de stradă,
Mă topesc, când te văd, de dragă;
Îţi număr paşii plecării, venirii,
Îţi sunt rezerva iubirii!...

Mă dau suflet, cadou, să mă tai în felii,
Să mă spargi în pietriş pe alei, să revii
Ruj, de ceara-mi din lacrimi, ce-mi curg în şiroaie...
Fă-ţi-l leacul la seceta dragostei... ploaie!

Îmi eşti chipul sublim de-orice fată
Alb cum fulg, în omătul de vată;
De te-ating îmi dai cald, mă topeşti,
Sfânta mea, înger eşti!...

În genunchi -de-aş putea ca să-ţi stau
Tălpi s-alergi în etern ca să-ţi dau-
Mâini pot pune pe veci în priere,
Pentru-o lună de miere!...

Mi-eşti fuiorul de fum de ţigară,
Îţi sunt aburul, stând, într-o gară...
Fi-mi eterul, în nări, pe vecie,
Mă închină-n sclavie!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai venit?!...

De ce-ai venit dacă tot pleci,
De ce prin focuri tu mă treci,
De ce mă laşi să-ndur pustiul,
Să-mi fie casă doar sicriul?!

Iubeşte-mă şi-alungă moartea,
Din inima ta să-mi dai partea,
Ce cu drept mi se cuvine -
Să gust amorul doar cu tine!

De ce-ai venit, dacă nu stai,
Şi-n pieptul tău nu mă mai ai?
Vrei să mă vezi numai oftând,
După iubirea ta plângând.

Asta iubire nu se cheamă,
Nici nu mă mai iei în seamă,
Pleci departe pe-al tău drum,
Eu din iubire mă fac scrum.

De-ţi va păsa vreodat' de mine
Mă vei găsi printre ruine,
De visuri sparte fără de culoare,
Morminte reci pierdute în uitare.

poezie de Răzvan Isac (3 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa iar pradă în gheara dimineţii

Să nu mă dai uitării când noaptea va pleca
Să-nghită alte vieţi şi alţi iubiţi să strângă
În bratele pusti, unde mi-am pus eu soarta,
Şi unde i-am spus plânsului, să uite să mai plângă.

Nu mă lăsa iar pradă în gheara dimineţii,
Că rupe fără milă din mine atâtea clipe,
Ce le-am trăit cu tine, tot în pustiul vietii
Căci viaţa ta în mine, a învăţat să tipe.

Nu-mi lua de pe obraji puţina mângâiere
Pe care tu, străine, cândva mi-ai dăruit-o,
Pe când priveai spre ceruri mirat şi cu plăcere
Şi îmi şopteai suav, "nu mă lăsa, iubito".

Însă din ochi, te las să-mi iei tot răsăritul,
Căci mie îmi ajunge pustiul nopţii reci,
Şi îmi ajunge clipa, când te jucai tu de-a iubitul
Şi mă minţeai frumos, că mâine nu mai pleci!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi e să mai ning...

Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec şi ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.

Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.
Îmi este durere şi-mi este furtună.
Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…
Şi alb... si nesomn, şi mi-e lună.

Şi mi-este departe de tine şi frig.
Şi mi-e amurg şi pustiu.
Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning.
Şi mi-e, unde eşti, să mai ştiu.

Şi sete îmi este şi iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Şi-mi este şi spaimă... şi-mi este şi... nor
de ploi prea albastre plângând

poezie de Lelia Mossora (11 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi

Spune-mi cum faci să-mi spulberi ceaţa de pe creste,
cum îmi faci frunzele să tremure
şi trunchiul să-mi frământe nervos,
cum topeşti gheaţa, cum ţâşneşti în cascade,
cum opreşţi cu pieptul ninsoarea ce cade
şi o topeşti înainte să-mi atingă pământul,
cum îmi adormi fiarele pe pajiştea crudă,
cum faci stelele să apară şi să-mi lumineze lunca udă,
cum pleci cu răsăritul şi te întorci cu apusul,
cum stai şi-mi asculţi suspinul şi râsul,
cum te laşi în voia undelor apei şi îmi potoleşti firea sălbatică,
cum ai furat de la Soare acea frumuseţe atică,
de ce pleci în faptul zilei şi te-ntorci la înserare,
de ce iei vara cu tine la plecare?

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce eşti?

Eşti domn, eşti sclav, dar şi stăpân,
mă iartă dacă îţi greşesc,
când gândurile se opresc
în calea vietii, când nu eşti!

Nu te-nţeleg de ce îmi vrei,
iubirea când nu poţi s-o dai
eşti domn, eşti sclav, dar şi stăpân,
dar nu eşti singur pe påmânt!

Când îţi vorbes nu vrei s-asculţi,
cuvintele mi le opreşti
te ştii de domn, dar eşti şi sclav
iubirii ce o porti şi-o dai!

Când îmi săruţi privirea
văd bolta cerului de sus,
un amalgam de stele mari
ce-mi mângâie iubirea!

Eşti domn, eşti sclav, dar şi stăpân,
te vreau aşa în viaţa mea
deşi mi-e greu să înteleg
cât de serios mă porti în ea!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!