Secvenţe de acasă

Disputa se-ntindea în curtea silită
s-asculte şi bum şi poc şi vai.
Copilul stătea să plângă
udat de picături.

Nu mai treceau bătăi de aripi
şi nici canarii-ndrăgostiţi nu cântă
cocoţaţi
pe cuşcă.

Şi în vis zăream deseori
întuneric şi ceartă;
mă deşteptam rareori
în încântare şi tihnă.

Şi plângeam
îmbrăcată de sărbătoare-
cârpe de aveam
ar fi o încăntare...

Nimeni nu mă vedea,
nu m-auzea,
nu îmi vorbea,
nu le păsa...

poezie de Maria Neski (8 ianuarie 2022)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Văicăreală (aleilor şi bocitoarelor de la Bellu)

Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!

A umblat pe ape, apa este vinul
ce a rupt Poetul de slăvirea Sa...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degete de vis

Mi se par un vis
Degetele tale fine,
Ce cad în abis
Şi se preschimbă-n rime.

La fiecare vers
Îmi cântă iubirea,
Pe rând şi cu farmec
Îmi fură privirea.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moromete

Îl înjur pe Moromete!
M-a făcut să vreau să stau
Şi să cuget pe-ndelete,
Timpului tribut să-i dau

Se-nvârtesc pe rând rotiţe
Despre care nu ştiam,
Deschizând încet portiţe
Către tot ce doar visam

Îmi părea leneş ţăranul,
Dar era un filozof,
Stătea aşezat tot anul,
Fără griji şi fără of

Observa, acolo-n poartă,
Tot ce alţii nu vedeau,
Vedea lume, vedea soartă,
Suflete ce dispăreau

Fără grabă, fără teama
Că secundele dispar,
Îşi dăduse omul seama
Şi vorbea încet şi rar

Încerca să le arate,
Celor care ascultau,
Că şi stând găseşti de toate,
Însă nu înţelegeau

Cum să stea? Atâta treabă!
Treceau repede grăbiţi
Şi aşa, viaţa întreagă,
O pierdeau... prea obosiţi

Moromete, înţeleptul,
Părea prost, dar nu era,
Doar se prefăcea, deşteptul,
El vedea... el exista

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasajul terorii, legat la ochi

Deodat' orice lumină se stinge.
Nodul din gât, gândurile cu putere mi le strânge.
Alerg... fug de greaua obscuritate ce mă copleşeşte,
dubiul se strecoară hoţeşte, învelit în astuţie...
Nici o stradă-n faţa mea, nici o soluţie.
Îmi curăţ ochii dar nu văd nimic...
Nu e momentul de-a vedea
dar inima şi trupul poftesc alchimic
firave raze se lumină sau o stea.
Sunt pelegrinul pierdut de zile într-un arid deşert,
ce ar muri doar pentru a simţi alert,
dulcea mângâiere a unei picături pe buzele-nsetate
ce la viaţă l-ar readuce fără doar şi poate.
E gestul ce-l face pe om clarvăzător sau orb,
înger cu aripi albe sau conducător acerb.
Acum însă e inutil... e doar întuneric,
în beznă sunt încătuşat ermetic.
Voiam să văd dar m-am legat la ochi,
nimeni acum nu-mi face de deochi.
Subit din fugă m-am oprit,
picioarele se urmăresc unul pe altul
într-un ritm paşnic, liniştit
căci sunt un mândru hibernacul.
Am căzut, cad şi voi cădea
dar voi merge şi nu voi renunţa
pentru că, deşi legat la ochi, eu pot vedea...
Pleoapele nu le deschid dar mâinile împreunez,
cu credinţa-n suflet orice teroare îndepărtez.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pe aripi de suflet (sonet)

RUGĂCIUNE PE ARIPI DE SUFLET
(sonet în rugă)

La Tine, Maică Sfântă, vreau să trimit
Cu glasul gândului, un vis tomnatic,
Ce-n iarnă eternă va fi ostatic
Şi nicicând la viaţă nu va fi trezit.

Prin întomnarea-mi trece vânt năprasnic
Şi-mi ducă lumina din vis ne-mplinit
Pe stea divină cu al ei răsărit,
Purtând speranţa-n Univers galactic.

De sfârşit dramatic înspăimântată,
Pe aripi de suflet scriu rugăciune,
Spre a-mi fi veşnicia luminată.

Să îmi salvez visarea din genune,
De Maică a fi binecuvântată,
La poarta Raiului fac plecăciune.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Poeme Maicii Domnului (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam un vis că pot să zbor ...

Aveam un vis că pot să zbor,
Să mă înalţ pe-un colţ de nor
Şi-n palme, strâns, să ţin o stea,
Ca pe un pui de rândunea.
Să stau cu luna la taifas,
Să depănăm tot ce-a rămas
Nespus, până în zori când pier
Toate sclipirile din cer,
Când în străfund de orizont
Doar zori de zi mai sunt în cont.
Aveam un vis că pot să zbor,
Dar astăzi nu e niciun nor
Pe-al cărui colţ să mă ridic,
Aşa că de la vis abdic
Şi cu aripi de vis înfrânt
Ce se vor zbate pe pământ,
Mă voi trezi din dor de zbor
Doar încă-o dată ca să mor...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady - II

Şampanie, aur şi caviar
Tangoul ultim, pradă vie...
Tu îmbrăcată în alb sumar,
Eu aruncându-mă-n propria beţie!

Muşc din buzele tale moi
Şi trupul tău se prelinge peste mine...
Atâtea patimi iar pătrund în noi
Încât se tulbură îngerii în mănăstire!

Un dans carnal fără de temeri
Pistoalele celorlalţi pe masă...
Tu aruncând speranţele de ieri
Sub rochia alba de mătasă!

... Şi cântă muzica, şi cântă aprins;
Ochii celorlalţi ard de invidie...
Mă prăbuşesc în vis, în vis învins;
De tine Lady, nici lacrima nu mai ştie?!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţâşti şi poc

Ţâşti şi poc... Atâta zor!
Am căzut... Puteam să mor.
Poc şi ţâşti... Când m-am sculat
Atitudinea-am schimbat.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătăile inimii ascult

Nu eşti dar te simt
nu poţi dar te ţin
nu eşti dar te văd
nu vrei dar te-mping...
Nu eşti dar rămâi
nu te am dar te vreau...
nu eşti dar te detest
te vreau şi te plang,
te iubesc dar te-alung.
O iluzie perenă;
te tac, te reprim
dar rămâi inertă şi solemnă.
De eşti sau nu, tu baţi
uşor sau disperată...
Suntem la fel ca doi amanţi,
nelipsiţi din a vieţii erată.
Bătăi feroce trecătoare,
neprevăzut dezarmante,
uşor surprinzătoare,
delicat devastante.
Bătăi într-o inimă rece
Bătăi într-un corp întins
Bătăi într-un vis cald
Bătăi într-un foc aprins.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram în întuneric

Eram în întuneric;
Nu-mi puteam vedea cuvintele,
Nici dorinţele din inimă.

Apoi, deodată, a apărut o lumină mare –
"Vreau înapoi, în întuneric."

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citind plângeam adesea; se vorbea atât de frumos despre oameni, îmi deveneau atât de dragi şi de apropiaţi. Întocmai ca şi păsările cele măiestre din poveşti, cărţile îmi cântau şi îmi vorbeau ca unui întemniţat, ca prizonierului din turn. Ele îmi cântau viaţa atât de variată şi bogată, aspiraţiile atât de îndrăzneţe ale omului spre bine şi frumos. Şi cu cât trecea timpul, inima mi se umplea de un avânt tot mai sănătos şi mai riguros.

citat din Maxim Gorki
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

D.M.M.T

Pune-te în patru labe Doamne
şi priveşte la furnicile astea luptătoare
pe care le-ai fătat
După. Mare. Mila. Ta - ta-ta-ta-taratata
bum bum

cum colcăie ele prin Iubirea Ta
ca prin cadavrul pisicii moarte
de după colţul blocului
de după amiază
de După. Mare. Mila. Ta - taratatatata
bum bum

ia-le pe limba Ta filiformă
şi învaţă-le gustul
Furnicar excedat
Autogenos milos!
Myrmecophaga tridactyla adorabil ce eşti!
Nenăscutule!
Somnorosule!

cobor să-mi cumpăr ţigări
din lift ies
şi soarele Tău îmi scoate întunericul prin nas

Ţie Doamne!

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul pierdut

Am patruzeci şi opt de ani
şi asta-i foarte bine.
Păcat doar de acest april
ce parcă nu mai vine.

Păcat doar de acel copil
ce nimeni n-o să-l ştie
care priveşte dintr-un iaz
de-oglindă fumurie

spre tâmpla-mi dreaptă grea de scrum,
apoi spre tâmpla stângă
şi nu se bucură, şi-ar vrea
să plângă, doar să plângă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsata secului

(Iisus la secănhend)

am pus mâna pe el şi am dat fuga
să-l vând
îmi zic
nu ar strica treizeci de arginţi pe criza asta şi

vai, nu l-a vrut nimeni, nimeni, nimeni

l-am pus la ofertă, discount, la legătură, trei în unul
nu, nici aşa n-a mers

acum
îl găsiţi
împăturind boarfe
într-o magazie de secănhend mucegăită -

nu mai e vreo scofală azi nici măcar
trădarea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comentariu...

Motto: "Întuneric... Întuneric... Întuneric!..." Ion Minulescu
din "Strofe pentru întuneric"

... nici un cuvânt, ba nu, chiar nici un semn în plus,
şi nici n-am observat că întunericul s-a dus
şi-i ziuă albă-n noaptea din fereşti
şi strofe pentru întuneric mai cerşesc...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

uneori lipseam
când nu veneam
nu mă aştepta nimeni
peronul era gol
doar şinele treceau paralel cu mine
când veneam
aş fi vrut
dar nu doream nimic
nici nu aveam ce
totul lipsea
doar nimicul se plimba pe o şină abandonată
de un tren
ce uitase să vină

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu nuanta de violet

E un copil albastru în pivniţă.
Se ascunde după umbra uşii.

Ochii de cenuşă sunt pe cale să dispară
Împreună cu sticlele goale de vin
Ce se topesc pe întuneric.

Copilul se leagănă.
Îşi aduce aminte de făptura
Ce şi-a luat mâinile de pe el.

Eu intru şi văd
O turtă dulce putredă
Plutind pe apa ce-a supt-o de la sânul mamei sale.

Mă înconjoară un trenuleţ
Vechi
Roşu
De jucărie.

Mă duce în şirea spinării.
Seamănă cu un curcubeu.
Alunec.
E ca un derdeluş.
E îndoită.

Copilul albastru plânge,
Dar după cinci picături nu mai are ochi.
Cenuşa se preschimbă în noroi.

Acum copilul albastru
Râde.

poezie de Alexandra Ghita
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Salut, blondino.
Maria: Ah, Luci... Salut! Dar să ştii că m-ai speriat puţin.
Lucian: Mii de scuze! Nu asta mi-a fost intenţia.
Maria: Hmm... Dar care-ţi era intenţia?!
Lucian: Nici una, cred...
Maria: Bine, comandante. Scuzele se acceptă. Însă altădată să nu mă mai iei aşa, prin surprindere.
Lucian: Voi încerca. Deci, eşti foarte matinală, ca de obicei.
Maria: Nu chiar ca de obicei, dar azi e o zi deosebită.
Lucian: Da, ştiu. Va trebui să te desparţi de mititica ta prietenă, Ema.
Maria: Aşa e. Îmi va fi dor de ea.
Lucian: N-ar trebui să-ţi fie. Doar ştii că va fi bine îngrijită acolo unde o vom duce, iar de altfel, o vei putea vedea ori de câte ori vei dori, nu-ţi va interzice nimeni acest lucru.
Maria: Ai dreptate.
Lucian: Bineînţeles că am! Şi eşti de mult aici?
Maria: Nu, dar nici de prea puţin.
Lucian: Aha... Şi ai venit singură?
Maria: Nu, evident. Nick e pe puntea principală, n-a vrut să vină aici, la Ema.
Lucian: Aşa, deci...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te ceartă pe tine, diavole
cum ploaia ceartă deşertul
în lună de vară
te ceartă pe tine, diavole,
cum lumina ceartă
umbrele nepromise ale pământului
te ceartă pe tine, diavole,
cum visul îşi ceartă trezirea din rugă
te ceartă pe tine, diavole,
cum ruşinea ne ceartă noroiul din chip
te ceartă pe tine, diavole,
cum iubirea ceartă cuiele vrăjmaşe din carne
te ceartă pe tine, diavole,
cum sângele ceartă tăişul sabiei

să te certe tot cerul pe tine, diavole,
căci nu mai eşti perfect în căile tale

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pradă jubilaţiei constante a contopirii cu Tara, Zeiţa Verde, Calul Alb îşi urmă cursa fără de oprire. Împovărat de două taine formidabile, dintre care una atât de îngrozitoare încât nimeni n-o cunoştea, el alerga printre oamenii care, ocupaţi cu ale lor, nu-şi dădeau seama de nimic. Puţin le păsa lor că Tibetul fusese cotropit, puţin le păsa de mesajul indicibil depus în străfundurile sufletului lui rTe-hu, acolo unde conştiinţa sa n-avea acces. Nevăzând pe nimeni şi nefiind văzut de nimeni, alergătorul tibetan trecu de Darjeeling, se înfundă în Bihar şi se îndreptă către Miazăzi fără să simtă nici oboseala, nici foamea, nici frigul, nici căldura, nici strigătele de groază şi aceasta, în principiu, avea să dureze o veşnicie, căci nu mai exista nicio instanţă care să-l controleze, cu excepţia Zeiţei Verzi ce se complăcea în îmbrăţişarea lui.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!