Un loc

Cunosc un loc, e o splendoare,
O floare plină de noroc,
Unde magia-i călătoare,
Purtând iubirile în cioc.

Un loc miraculos, perfect,
E viaţa mea şi îl ador,
Şi chiar de are vreun defect,
Ca un făcut, eu îl ignor!

Cunosc un loc şi cât mi-e dor,
Când uneori îl părăsesc,
Numai la el şi la izvor,
În pribegie, mă gândesc!

Acolo e sufletul meu,
Căci el nu pleacă niciodată,
Iar eu mă-ntorc mereu, mereu,
Să-mi pun seminţele în teacă!

Cunosc un loc, este o ţară,
Care în gându-mi înverzeşte
În fiecare primăvară
Şi-n simţurile mele, creşte...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de viaţă

Mi-e dor de tine viaţă,
De primăvara mea,
De câmpul cu verdeaţă
Când soarele ardea.

Mi-e dor pe arătură
S-alerg din când în când,
S-arunc semănătură
De grâu şi de porumb.

Să simt mustul zăpezii
La tălpi cum mă inundă,
Şi-n ceasurile-amiezii
Mâncarea aburindă.

Mi-e dor de vântul care
În anotimpuri bate,
Şi plimbă pe cărare
Frunzele roşcate.

De flori de primăvară
Îmi este dor mereu.
De viaţa de la ţară...
Mi-e dor de satul meu!

Acolo vreau ca să revin,
Acolo vreau ca să trăiesc.
În faţa ta, adânc mă-nchin
Pământul meu cel românesc!

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de Vladimir Potlog (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

două…

nu cunosc
orbirea
nici dacă închid ochii
nu cunosc spleen-ul
din degete mi-am făcut mitraliere
ţintind idealuri
chiar dacă
rareori – sau niciodată
ating
nu cunosc
neiubirea
de când am tensiune în artere
şi încă ceva în stern
neînţeles
nu cunosc liniştea
din ziua în care am aflat
că m-am născut
cu două umbre…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce să n-am şi eu, puţin noroc
În lumea asta plină de păcat
Şi parcă timpul stă pe loc,
De noapte legănat

De ce să n-am şi eu, în viaţă rost
Când inocenţii falnic risipesc,
Pierdut mă simt, minţit am fost
Şi totuşi, mai plătesc!

Sau ofilit salcâmi şi lilieci
Mi-e dor să simt al lor parfum
S-alerg nebun, să uit pe veci
De al iubirii fum

Să nu am bani, nici dorul omenesc,
Mi-aş face casă în sălbatic loc
În flori de mai să-mi odihnesc
Sfârşitul meu noroc

Şi părăsit de toţi să mă ascund,
Acolo unde soare n-o mai fi
Să dorm puţin, să uit profund
De noapte şi de zi.

poezie de Stefan Băiatu (21 martie 1987)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare ce a făcut ca să merite să-l părăsesc? Oare a încetat să mă mai iubească?... vai, nu, iar eu îl înşel... şi cu cine. Dumnezeule mare! cu cine?... cu un om pe care nu-l cunosc de loc... care mă cucereşte cu bogăţia sa... şi care poate mă va face să plătesc scump această glorie pentru care îmi jertfesc dragostea. Ah! deşartele floricele care mă cuceresc... fac ele cât cuvintele minunate ale iubitului meu, cât jurăminfile sfinte de a mă îndrăgi pe veci... cât lacrimile simţămintelor pe care le-nsoţeau... O, Doamne! câtă căinţă dacă voi fi înşelată!

Marchizul de Sade în Crimele iubirii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

Îmi cunosc trecutul,
ştiu motivul pentru alegerile mele,
ştiu ce am în interior.
Ştiu cât de mult am suferit,
ştiu cât de puternică sunt
ştiu cât de fragilă sunt
şi nimeni altcineva nu ştie asta.
Ştiu de ce am făcut un lucru în loc de altul,
dar cei care se uită la mine nu cred
în dreptul de a nu judeca propriile mele obţiuni.
Numai eu pot judeca.

poezie de Eugenia Calancea (21 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lirism verde

vreau precum un brad să cunosc nemurirea
să bucur muntele cu freamătul meu
prin rădăcini şi trunchi să curgă iubirea
izvorul să-mi cânte o doină mereu.

ninsori să mă îmbrace în straie de gală
privighetori să poposească pe ramurile mele
să transmit prin lume poveşti cu migală
despre traiul meu sub boltă de stele.

să ating cu vârful norii plini de ploaie
că să mă scald când soarele mă moleşeşte
mereu îndrăgostit de lumina bălaie
să cunosc fericirea să trăiesc regeşte.

să nu ştiu ce e grija şi spaima de topor
pacea, armonia verde să trimit în popor.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunosc, deşi mă tem

Cunosc dimensiunile Universului
Cel auster, dar şi blândul pripas
Cunosc culoarea plânsului
Dar şi ea bucuria cea fără de glas.
Cunosc infernul cel de pe redută
Şi agonia aripii ce-i frântă
Cunosc ea dragostea pierdută
Şi farmecul din lumea mută.
Cunosc candoarea fără de culoare
Ce-i amalgam de flori uscate
Cunosc ea vocea fără de paloare
Dar şi asprimea firii neînfricate.
Cunosc absorbţia de lumi ardente
Ce-şi retrăiesc amorul crud
Cunosc ea viaţa cea fără regrete
Dar şi amorul cel pierdut.
Cunosc, deşi mă tem că-i bine
Angoasele de la-nceput de timp
Cunosc el răul ce străbate-n tine
Dar am moneda mea de schimb.
Cunosc ce-i simbol de destine
Ce timpul îl ademeneşte apoi
Cunosc ce este-n tot şi chiar ce vine
El universul are-un vis cu noi.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul meu

privirea ta-i un dar ceresc
dar de ce oare ma feresc
de-a te privi si ferici
si mai cu foc
sa n-am noroc
de-a te iubi!

din ochiul tau nu am cules
am tot privit si tot ales
numai povesti numai prostii
m-am ratacit in al meu joc
tot n-am noroc
a mea sa fii.

prin bolta ochilor senini
am indurat ploaie de spini
sa cant poeme si povesti
sa ratacesc din loc in loc
raman mereu fara noroc
ca tu nu-mi esti.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste autentică

Prin lumea care trece ostilă şi grăbită
Şi unde nebunia e pe deplin trăită
Te caut cu privirea, îţi caut ochii mari
Iubite, acum să vii şi-n faţă să-mi apari.

Cu totu'-n mine eşti, în fiecare gând,
Şi zi de zi te văd necontenit trecând
Pe fruntea mea aprinsă de dor şi de iubire
Spre inimă cobori, la loc de nemurire.

Nu ştiu de este zi, nu ştiu de este noapte
Iar fructele iubirii au dat în pârg, sunt coapte,
În viaţa mea de astăzi, de om matur şi simplu,
Prăpăstii şi adâncuri, cu drag să mi le umplu.

Pe piatră, pe stâncă, pe căi din univers
Amorul meu cel dulce să fie de neşters
Să-l duc mereu cu mine, într-o eternitate
Să-l scriu şi plin să fie de autenticitate.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care gândeşte ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru şi asupra ei însăşi, fără a se cunoaşte mai mult decât restul. Eu văd aceste spaţii înspăimântătoare ale universului care mă închid şi mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a şti de ce sunt aşezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puţinul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat şi din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăşi această moarte pe care n-o pot evita.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă nerostită: trăieşte!

acum nu mai ştiu dacă mi s-a părut sau chiar am auzit şoapta ca o adiere
dar am primit porunca fără să mă îndoiesc în suflet
ştiam că o voi respecta. porunca e poruncă
şi rugămintea e poruncă uneori.

unde se duc toate iubirile care se nasc pe pământ?
au şi ele oare un loc al lor,
un loc în care să-şi depene suspinele?
trăieşte!

şi da, ochii mei trăiesc şi cuvintele îşi leapădă straiele
urechile mele trăiesc şi pot să aud şoaptele vieţii
buzele mele trăiesc sărutând fiecare suflare
mâinile mele trăiesc: pipăie, mângâie, ard de nerăbdare
şi picioarele mele trăiesc, purtându-mă de colo colo
suflete, tu cu ce te lauzi?
atâta timp cât singura unitate de măsură ce contează e viaţa
mă bucur de ea.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e trecut, nu-i loc de regrete

Totul e trecut, nu-i loc de regrete,
Am fost si copil, adolescent, adult,
Lumea asta falsă, îţi spun azi, poete:
Uneori îmi pare a fi mult prea mult.

Le-am trăit pe toate, mereu un rebel,
În viaţa asta puţine-mi sunt secrete,
Nu mai am de gând să fac vreun apel,
Totul e trecut, nu-i loc de regrete.

poezie de Alex Dospian (februarie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ce mă alintă

Trăiesc într-un loc unde nici eu nu mă cunosc,
unde m-ar putea prinde un rost
pe care îl urmăresc
dinainte ca mama să mă împingă
spre plânsul sau râsul lumescului meu,
niciodată câştigat, avanpost.
De acolo fantastice animale vin
să deşarte spaimele şi foamea,
dincolo, tata mă cheamă să subjug visele
ca să încapă în puţinul leagăn de fericire
pe care un zeu nevăzut şi nicicând cunoscut
mă tot amăgeşte că îl am şi în care atârn,
dar mereu
legăturile şi mâna ce mă alintă mă scapă.

De acolo a început joaca
ce tot strecura prin râs izvorul
şi aşeza sâmburele nimicului la palagă
pentru a fi dus unde odihneşte zborul,
la un popas neaşteptat, niciunde;
aici vremea - veşnic şi neobosit oaspe -
apleacă odihna înspre moarte
şi ascunde viaţa cu grabă
ca să-i dea visului parte.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea noastră

E importantă a mea cruce şi pururi eu mă rog,
chiar şi-n întuneric, sau când nu pot să mă-ntorc,
mi alină suferinţa să mai pot exista,
mă sfâşie durerea, dar gânduri rele nu am.
e grea a mea tristeţe şi dulce al meu chin,
mă rog în faţa ta cruce în loc întunecat, pustiu,
acolo unde nimeni nu mă poate vedea,
alung şi lacrima şi dorul, nimic nu las în urma mea.
Alungă suferinţa ce coboară peste mine
şi fug de întuneric că acolo nu e bine,
îmi fac o cruce şi alung durere şi lacrimi şi dor,
să-mi fie mie bine şi mă rog până mor.

poezie de Eugenia Calancea (14 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

IV

Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă duceam să mă logodesc. De această dată, aleasa inimii mele avea în loc de braţe două aripi, în loc de sâni, două roţi (trenul de aterizare), în loc de trup, fuselaj, în loc de gură - atât de cicălitoare la femei - un motor de 100 de cai putere, în loc de nervi... nervuri, şi în loc de pântece şi şolduri, o splendidă silueta aero-dinamică. Viitorul cămin: cerul.

Ionel Fernic în Compozitorul înălţimilor (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În măsura în care cunosc pe cineva demn de încredere, în inima mea se naşte un sentiment al bizuirii pe el. Ori, ca să apară credinţa, e nevoie ca mai întâi să aibă loc un contact nemijlocit al meu cu Domnul Hristos.

Lucian Cristescu în Drumul meu spre Hristos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce m-a umplut de tristeţe

(caut cuvinte cu rezonanţă muzicală)

la ora prânzului am întâlnit-o pe dânsa
sfânta care are grijă de lebede şi de porumbei
de pescăruşii şi de câinii din Insulă
se tânguia
e sufletul meu
catran de supărare
cătrănit rău de tot

cineva furase ouăle din cuib
şi de aceea
lebăda şi lebădoiul
sunt atât de nefericiţi

lebedele erau pe apă, cuibul părăsit
ceea ce m-a umplut de tristeţe

să aştepţi să se nască 8 pui de lebădă
şi-n loc de bucuria aceasta
să te trezeşti cu cuibul părăsit
ce vrei mai trist de atât?

trec peste-o vale de tristeţe
caut cuvinte cu rezonanţă muzicală
prin întâmplările diurne
aproape-n fiecare zi
o poveste nouă
ca apa-n izvorul meu
la care trebuie să urc
împreună cu câinii mei
care cunosc şi iubesc locurile din Insulă

cărările-s pline de anotimpuri
de la toamnă la primăvară
nu trece mai mult de o clipă

"E noapte târziu
un greier zurliu
îmi cântă-n fereastră
o simfonie albastră...

Aici toamna se lasă cu nopţi fermecate
de greieri cântate...

Zilele-s scurte,
ploile multe şi oameni ursuzi
fac viaţa să pară, ca o povară
dar eu am un loc de refugiu, mereu

Un cer plin de stele
sclipiri efemere
şi visele mele
poteci argintii..."

glasurile-s amestecate-n sufletul meu
clipele-s lungi, cât un Voiaj
de la Tomis la Cartagina
şi înapoi...

ai început povestea candelabrului şi-a cucului
din ceasul dulapului cu 5 uşi...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!