Cunosc, deși mă tem
Cunosc dimensiunile Universului
Cel auster, dar și blândul pripas
Cunosc culoarea plânsului
Dar și ea bucuria cea fără de glas.
Cunosc infernul cel de pe redută
Și agonia aripii ce-i frântă
Cunosc ea dragostea pierdută
Și farmecul din lumea mută.
Cunosc candoarea fără de culoare
Ce-i amalgam de flori uscate
Cunosc ea vocea fără de paloare
Dar și asprimea firii neînfricate.
Cunosc absorbția de lumi ardente
Ce-și retrăiesc amorul crud
Cunosc ea viața cea fără regrete
Dar și amorul cel pierdut.
Cunosc, deși mă tem că-i bine
Angoasele de la-nceput de timp
Cunosc el răul ce străbate-n tine
Dar am moneda mea de schimb.
Cunosc ce-i simbol de destine
Ce timpul îl ademenește apoi
Cunosc ce este-n tot și chiar ce vine
El universul are-un vis cu noi.
poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre voce
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre simbolistică
- poezii despre schimbare
- poezii despre religie
- poezii despre plâns
- poezii despre numismatică
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.