Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Blaise Pascal

Eu nu știu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranță teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu știu ce e corpul meu, ce sunt simțurile mele, ce este sufletul meu și însăși această parte a mea care gândește ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru și asupra ei însăși, fără a se cunoaște mai mult decât restul. Eu văd aceste spații înspăimântătoare ale universului care mă închid și mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a ști de ce sunt așezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puținul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat și din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăși această moarte pe care n-o pot evita.

în Cugetări
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Citate similare

Mihai Eminescu

Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra și mii de idei care de care mai curioase și mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru știu și voi hotărât: fii a mea și pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viață decât în apropierea ta și numai sub condiția aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aș mai târâi o existență de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri și în cazul cel mai bun urât. Știu -ți scriu lucruri fără nici o legătură și c-aș vrea mai bine te țin de mână decât să-ți scriu și... Dar tu știi toate, ce să-ți mai spun ceea ce știm de mult amândoi, ceea ce pururea vom ști, ceea ce spus și nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori! Te rog mult nu mai uita.

în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle (29 august 1879)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Ultima mea constatare e că trăiesc mai mult prin gândurile mele ce ajung în mințile altora, decât prin omul care sunt. Cu alte cuvinte, percepția despre mine e mai reală, decât eu, ființa. Doar eu mă simt, știu cum sunt, ceea ce vede altul e doar cât poate el înțelege din ceea ce proiectez eu asupra lui.

în eseul "Constatări la 18 ani" (2012)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Mărțișor fără destinatar

Sunt un mărțișor fără destinatar
Și sunt aruncată-n brațele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvășit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile nu mă mai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn și plec subit
Sunt tot mai singură și vremea m-a liniștit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut că pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Și am sperat în fiecare zi...
Să fiu mai mult decât un mărțișor prea trist al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoașterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbește, eu merg mai departe
Mă autodepășesc și sper visul meu să mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineții
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rumi

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.
Blaise Pascal

Toți oamenii încearcă fie fericiți. Acest lucru e fără excepție, oricare ar fi mijloacele pe care le folosesc. Toți tind spre această țintă. Ceea ce face ca unii meargă la război iar alții nu, este aceeași dorință care există în toți, însoțită de vederi diferite. Voința nu face niciodată nici cel mai mic demers decât spre acest lucru. Acesta este motivul tuturor acțiunilor tuturor oamenilor, până și a celor ce vor să se spânzure.

în Cugetări
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Dostoievski

Prin ce chinuri groaznice am trecut, cât m-a costat și cât costă încă această sete de a crede, care e cu atât mai puternică în sufletul meu, cu cât se găsesc mai multe argumente potrivnice. Și cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvârșire liniștit. În aceste momente eu îi iubesc pe alții și găsesc că și alții iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credință în care totul pentru mine este limpede și sfânt. Acest simbol este foarte simplu. Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai rațional, mai bărbătesc și mai desăvârșit decât Hristos. Și nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi Hristos este în afară de sfera adevărului, aș prefera rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul.

în scrisoare către o decembristă
Adăugat de Ion StefanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Le Joueur" de Dostoievski este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.72- 32.99 lei.

Vocația ești tu! Totalitatea lucrurilor pe care le faci și care te reprezintă în momentul ăsta și lucrurile pe care le vei obține, persoana care vei deveni, continuând ce faci acum. Așa fiecare persoană care spune "nu știu care îmi este vocația" – spune de fapt "nu știu cine sunt eu". Și este MULT MAI UȘOR descoperi cine ești tu, decât să cauți o vocație, care nu este nimic altceva decât un termen abstract. Nu există nici vocație, nici scop al vieții, nici misiune personală. Decât dacă îți sufleci mânecile și le creezi tu, pentru tine.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iuliana Dinte

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viața,
fericirea și distanta dintre mine și pedeapsă.
Nu mai știu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu știu dacă-ți sunt ție...
sau dacă ți-am fost vreodată.
Știu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Și mai știu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
și m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
și iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, și-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare și otrăvite,
și se face lanț din ele.
Sunt legată la picioare
și stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
și sunt viață-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut și am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Descartes

Această indiferență pe care o resimt, când nu sunt deloc înclinat într-o direcție mai degrabă decât într-alta prin greutatea nici unui argument, este cel mai scăzut grad de libertate, și vădește mai degrabă un defect al cunoașterii, decât o superioritate a voinței, căci dacă voi cunoaște întotdeauna cu claritate ce este adevărat și ce este bun, nu voi fi niciodată în dificultatea ca să mă hotărăsc ce judecată și ce alegere trebuie să fac;și astfel voi fi pe deplin liber, fără a fi vreodată indiferent.

în Meditații metafizice
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Fernando Pessoa

Nu știu câte suflete am

Nu știu câte suflete am.
Le-am schimbat în fiecare moment.
Mă simt întotdeauna un străin.
Niciodată nu m-am văzut și nici întâlnit.
Fiindcă am fost atât de mult, sunt numai suflet.
Un om care are suflet nu are liniște.
Un om care vede e doar ceea ce vede.
Un om care simte nu este el cel care este.

Atent la ceea ce sunt și văd,
Am devenit ei și-am încetat fiu eu.
Fiecare din visele sau dorințele mele
Apațin celui care le-a avut, nu mie.
Eu sunt propriul meu peisaj,
Îmi supraveghez călătoria –
Diferit, mobil și singur.
Aici unde sunt nu mă pot simți pe mine însumi.

De aceea îmi citesc, ca un străin,
Ființa, de parcă-ar fi o o carte.
Neștiind ce va veni
Și uitând ce-a trecut,
Notez pe marginea paginilor
Ceea ce cred simt.
Mă mir, recitind,:" Acesta am fost eu?"
Doar Dumnezeu știe, pentru El a scris.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "A Little Larger Than the Entire Universe: Selected Poems Paperback" de Fernando Pessoa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -73.99- 43.99 lei.
Sigmund Freud

În cazurile limită, deosebirile dintre concepția psihanalitică despre lapsus și concepția fiziologică obișnuită se șterg. În aceste cazuri există o tendință care tulbură intenția care are a se exprima în discurs; dar această tendință anunță doar existența sa și nu scopul pe care îl urmărește ea însăși. Tulburarea pe care ea o provoacă însoțește anumite raporturi sau afinități asociative și poate fi înțeleasă ca servind la deturnarea atenției de la ceea ce intenționa să se spună. Dar nici această tulburare de atenție, nici aceste afinități asociative nu sunt suficiente spre a caracteriza însăși natura procesului. Luate la un loc însă, ele dezvăluie destule fapte despre existența unei intenții perturbatoare, fără ca auditoriul să-și poată forma o idee despre natura sa, potrivit cu efectele sale, așa cum este cu putință în cazurile mai accentuate.

în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pachet Opere Esentiale Sigmund Freud 11 volume" de Sigmund Freud este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -499.00- 299.99 lei.
Blaise Pascal

Ceea ce desăvârșește neputința noastră de a cunoaște lucrurile este faptul , în ele însele, lucrurile sunt simple și că noi suntem alcătuiți din două firi opuse și diferite ca genuri, din suflet și trup;căci este cu neputință ca partea care raționează în noi fie altfel decât spirituală. Și, în cazul în care am pretinde suntem numai corporali, asta ne-ar înlătura și mai mult de la cunoașterea lucrurilor, întrucât nu este nimic mai de neconceput decât să spui materia se cunoaște pe sine.

în Scrieri alese
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Al clipei

Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce și-a turnat tiparul pentru năruire
Și din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe și ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul prețios al flinței
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Și nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât detest aici atâta sunt si umilinței
Nu-i cer răsplată sau răsfăț; nici bir credinței.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Și niciodată n-am fiu mai bine
Puținul din această clipă apropiindu-
Și-al clipei sunt din ce în ce mult...

poezie de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "Viata lui Iisus" de Ion Murgeanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -23.10- 17.99 lei.

Așa cum probabil știi, convingerile sunt puncte de vedere pe care le avem asupra lumii, însă ele nu sunt realități. Sunt doar punctul nostru de vedere. Convingerile se schimbă. La început pot să am convingerea odată ce îmi găsesc jumătatea, rămân cu ea pentru întreaga viață. Apoi, după divorț, am convingerea iubirea adevărată nu există. Apoi, pot să îmi schimb convingerea înțelegând iubirea este și a fost tot timpul în mine. Adevărul meu interior se schimbă, la fel și convingerile, pe măsură ce trec prin viață și dobândesc experiență. De aceea, e foarte important fiu atent la ce îmi spun. Ceea ce cred cu tărie, apare în viața mea cel mai des. Dacă am un copil și întru în mall, văd cel mai mult magazine specifice pentru copii: scutece, jucării, materiale educative. Creierul meu este făcut vadă ceea ce este important și prioritar pentru el. De aceea, dacă țin în brațe o convingere de-a mea limitativă, creierul meu mă va ajuta să văd doar confirmări ale acestei convingeri. Dacă cred toți bogații fură, când voi vedea la televizor un corupt, voi spune "AHA, știam eu că am dreptate și cunosc adevărul". Iar asta te oprește vezi ceilalți 100 de oameni de afaceri de la care îți cumperi pâinea, chiloții și gresia care sunt perfect cinstiți.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prin ochii mei

Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naște un gând:
totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se așază ideea
totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!

Chiar și lumina
simt cu roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, am de grijă
din ce în ce mai rar clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
și o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Florile nu mint niciodată (exceptând atunci când spun adevărul)

Nu trebuie să te temi de ei, copile,
nu sunt decât oameni.
Oameni care se tem ei înșiși de moarte
sau de flori.
Oameni de alb și de negru,
care petrec ore în șir citind printre pagini
în alb și în negru.
Oameni care nu țin partea nimănui,
dacă nu sunt pe un câmp de luptă,
unde se războiesc înfigând pioneze într-o hartă-a morții.
În vreme ce soldații mor, ei culeg profitul,
până când profeții lor proferă blesteme ucigătoare asupra lor.
Sau
până când florile de pe pajiștile din cimitire
îi înspăimântă trimițându-i înapoi în mormintele lor masive
de raționamente – sau în lipsa acestora.
Oameni cărora le e teamă de un Dumnezeu al iubirii.
Oameni care se supun la ceea ce au fost învățați
Fără a se întreba de ce.

Nici măcar de ce sunt striviți tocmai de idolii lor.
Oameni care sunt ei înșiși derutați de ei înșiși.
Oamenii sunt doar oameni.
Nu trebuie să te temi de ei.
Ei se tem unii de alții mai mult decât mă tem eu sau te temi tu.
Teme-te de ignoranța lor în ceea ce te privește
Și, mai presus de toate, teme-te de ignoranța ta în ceea ce-i privește.
Privește-i exact ca pe ceea ce sunt.

Oameni cărora le este teamă de flori.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă latră asfințitul și nu cred

Semăn tot mai mult a copac.
Mai cuminte decât busuiocul
trimit semne disperate de ajutor celor
de pe țărm, dar am să mor
tot căutând un om mai singur decât mine în acest univers
din care nu pot evada.

Semăn tot mai mult a copac, un copac
din care fac fluiere alții. Veselia din inima mea
nu încape în frumoasele piepturi ale altor
bărbați. Au sufletul greu și nu știu
mângâie cu privirea nici o poveste.

Mă latră asfințitul și nu cred
că mă va mușca niciodată de nume.
Mama mi-a spus eram sortit îngerilor,
după ce am trecut prin luna octombrie
dar hazardul a hotărât altceva. Mama
a închis ferestrele casei demult,
nimeni să nu vadă tristețea fiului ei de acum.

Doamne, semăn mai mult a copac
deși mi-ai dat prea multă veselie în inima mea.
O inimă preacucernică în fața frumuseții
de care seamă voi da țărânii care mă așteaptă
în dulcea ei îmbrățișare. Atunci, sufletul meu
se va ridica în munți ca o pasăre, precum scria
un caligraf mai bătrân decât istoria toată.

poezie de din Insolența nopților
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "In aripi de gala" de Nicolae Sava este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.19- 16.99 lei.
Mihai Eminescu

Tu trebuie să știi, Veronică, că pe cât te iubesc, tot așa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are prețul ce i-l dau eu și nebunesc la ideea te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv și fără împărtășire. Te urăsc uneori pentru te știu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupunând ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mircea Eliade

Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, pătrund cât mai adânc în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. Nu m-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, trezeam într-un întuneric desăvârșit. De unde încep să mă caut? Unde aș putea fi eu însumi? Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Și cum se putea recunoaște adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine? Gîndurile se risipeau. Mă deșteptam cugetând la alta lucruri. Începeam din nou, încăpățânat, închizând ochii, astupându-mi urechile, apăsând tâmplele. Același întuneric. Și nu întâlneam nicăieri nici o lumină, nici un sprijin. Cum ajung la mine însumi? Cum să-mi cunosc eu sufletul și să viețuiesc întocmai după nevoile lui?.... Am aflat un singur lucru pe care-l bănuiam însă de mult: eul meu din ceasul acesta nu e aemenea celui din ceasul trecut și cu atât mai puțin celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit...

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor" de Mircea Eliade este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -59.95- 44.99 lei.
Albert Beguin

În inima visului sunt singur. Rămas fără nici o garanție, despuiat de artificiile limbajului, de protecțiile sociale, de ideologiile liniștitoare, regăsesc în izolarea totală a făpturii în fața lumii. Din mine nu mai rămâne decât făptura și soarta ei, inexplicabila și atotputernica ei soartă. Descopăr uluit că eu sunt această viață nesfârșită: o ființă ale cărei origini sunt dincolo de tot ceea ce pot cunoaște, a cărei soartă depășește orizonturile unde-mi ajunge privirea. În străfundurile singurătății, după ce am avut curajul accept sărăcia, nu regăsesc disperarea, nici tristețea. Pierzându-mi speranța în tot ce îmi oferea lumea, n-am ajuns la dezolare. Renunțând la comuniunile facile și întristătoare care se stabilesc între indivizi în viața de toate zilele, nu mi-am pierdut bucuria. Făptură, mă aflu cu celelalte făpturi în comunitatea cea mai profundă, care nu există decât în centrul sufletului. Din vis, întorc cu acea putere de a iubi viața, de a iubi oamenii și lucrurile și faptele, pe care o uitasem și de care mă dezvățasem părăsind paradisul copilăriei.

în Sufletul romantic și visul
Adăugat de ANA MARIA BOTNARUSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!