Izvorul din tugă

Când cântă guguştiucul printre blocuri
îmi aduc aminte cum la mine-n sat
juca, în aer, fagure, căldura,
iar eu mergeam, cu tata, la arat.

Tata-ntorcea cu plugul brazde lungi.
iar eu eram cu gândul doar la masă,
când boii se vor odihni şi vor bea apă
şi noi vom sta sub salcia pletoasă...

De pe ştergarul alb, pe iarba verde,
nu înainte de-a-nălţa o rugă,
mâncam, cu poftă, ceapă cu mălai,
bând apa rece de izvor din tugă.

Dar tata nu mai e, nu e nici plugul,
nici boii ce trăgeau din greu la jug,
curtea-i pustie, casa stă să cadă
iar buruiana creşte din belşug.

Şi dacă aş putea întoarce timpul
să merg sub salcia pletoasă de la drum
să mai mănânc aşa mâncare simplă,
dau toate bunătăţile de acum!

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul din tugă

Când cântă guguştiucul printre blocuri
îmi aduc aminte cum la mine-n sat
juca, în aer, fagure, căldura,
iar eu mergeam, cu tata, la arat.

Tata-ntorcea cu plugul brazde lungi
iar eu eram cu gândul doar la masă
când boii se vor odihni şi vor bea apă
şi noi vom sta sub salcia pletoasă...

De pe ştergarul alb, pe iarba verde,
nu înainte de-a-nălţa o rugă,
mâncam, cu poftă, ceapă cu mălai,
bând apa rece de izvor din tugă.

Dar tata nu mai e, nu e nici plugul,
nici boii ce trăgeau din greu la jug,
curtea-i pustie, casa stă să cadă
iar buruiana creşte din belşug.

Şi dacă aş putea întoarce timpul
să merg sub salcia pletoasă de la drum
să mai mănânc aşa mâncare simplă,
dau toate bunătăţile de acum!

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul din tugă

Când cântă guguştiucul printre blocuri
îmi aduc aminte cum la mine-n sat
juca, în aer, fagure, căldura,
iar eu mergeam, cu tata, la arat.

Tata-ntorcea cu plugul brazde lungi.
iar eu eram cu gândul doar la masă,
când boii se vor odihni şi vor bea apă
şi noi vom sta sub salcia pletoasă...

De pe ştergarul alb, pe iarba verde,
nu înainte de-a-nălţa o rugă,
mâncam, cu poftă, ceapă cu mălai,
bând apa rece de izvor din tugă.

Dar tata nu mai e, nu e nici plugul,
nici boii ce trăgeau din greu la jug,
curtea-i pustie, casa stă să cadă
iar buruiana creşte din belşug.

Şi dacă aş putea întoarce timpul
să merg sub salcia pletoasă de la drum
să mai mănânc aşa mâncare simplă,
dau toate bunătăţile de acum!

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu?

Mai plouă, demult n-a plouat
şi iar mi-e dor de casă şi de vii
cînd mă duceam cu tata la arat
mă înfrăţeam cu orele târzii.

Am avut un vis să plec departe,
să mă rup de oamenii din sat,
dar toate sunt atâta de deşarte,
că iar mi-e dor să merg la semănat

Mi-e dor să alerg desculţă prin câmpii
păsările –n codru să le ascult
să mă mai joc cu ai satului copii
aşa cum mă jucam demult, demult...

Întoarsă-n sat nu mai m-am regăsit,
tata plecase undeva tăcut,
foşnetul pădurii a amuţit,
mama tot mai mică s-a făcut.

M-am căutat copil printre copii
si în niciunul nu aveam să fiu,
toamna cernea galben peste vii,
întoarcerea venise prea târziu?

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toarcem amintirea

Merg încet cu sufletul pustiu

singură printre atâta lume

timpul a trecut când nici nu ştiu

oamenii din juru-mi nu au nume.

Joacă, iar, căldura verii-n aer

fructele şi le-a-negrit, iar, socul,

clopotele bat, prelung, a vaier,

şi eu nicidecum nu-mi găsesc locul.

Am să mă întorc în sat curând

unde mă aşteaptă maica bună

la lumina stelei, licărind,

toarcem amintirea, ca pe lână...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dusăi în deal să ar

Înjugai boii la car,
Mă dusăi în deal să ar.
Bătui drumul pe uliţă
Cu plugul pus în căruţă.

Zorile-mi dădeu ocoale,
Mai trecui un deal ş-o vale.
Pe la răsărit de soare,
Ajunsăi pe dealu-al mare.

Înjugai boii la plug
Şi mă apucai să cânt.
Cum trăgeam brazdă adâncă
Zării pe mândra pe luncă.

Doamne văd, ori mi se pare
Vine mândra cu mâncare!
Vine-ncet şi legănat,
Are părul dezlegat.

Vine-agale şi doineşte
Căci pe mine mă iubeşte.
Când se-apropie de deal
Dejugai boii la car.

Se făcuse prânzu-al mare,
Dădui şi la boi mâncare.
Boii mâncau din căruţă,
Iar mândra-mi dădea guriţă.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

tata nu ştia că nucul
a învăţat să fumeze
nici că veveriţele
au iarba fiarelor şi mereu desfac
uşa de la pivniţă
de aceea au buzele roşii
iar butoiul din ce în ce sună
a ecou
.
tata ştia că învăţ
pentru ca să dau la facultate

săpa un petic de deal
şi iar săpa
ţărâna-i părea că ascunde viitorul meu
.
de mulţi ani am îngropat sapa aceea
să nu afle tata c-a murit

şi că dealul
nici nu mai este
.
la şcoli
niciodată nu a fost de ajuns să ştii
să desenezi un nuc şi o uşa de pivniţă din care
butoiul se rostogoleşte
sau doar ecoul
surghiun iniţiatic
.
şi toate acestea tata
tata nici acum
nu le ştie

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind după reguli europene

Tineri şi voinici,
Am venit cu plugul;
Boii dau din bici,
Iar noi ducem jugul!

epigramă de Georgeta Tretelniţchi din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea să fiu indiferent

Cum aş putea să fiu indiferent,
Când cerul-mi este şi astăzi, prezent,
Când Dumnezeu mi-a dăruit doar mie,
Minunea de-al slăvi în poezie?

Cum aş putea să trec peste culoare,
Când sus, pe cer, parc-aş vedea o mare
Albastră, caldă, vălurind într-una,
Iar printre valuri, se ascunde luna?

Când prima rază-mi intră pe fereastră,
Într-o tăcere a luminii, vastă,
Şi, alungându-mi ceaţa din priviri,
Mă-ncătuşează cu-ale ei iubiri?

Când printre case eu aud, plângând,
Sfioase, adierile de vânt,
Iar salcia pletoasă, nopţi de-a rândul,
Se-ndoaie ritmic, atingând pământul?

Cum aş putea să fiu indiferent,
Când prind al dimineţilor moment,
Iar frumuseţea mi se-aşază-n palmă
Atât de caldă şi atât de calmă?

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O necurmată bătălie s-a dat între oameni şi ogoare, în umbra grandiosului lanţ de piscuri. Ieşind din zorii zilei cu plugul, ei le-au arat o dată, şi încă o dată, şi ori de cîte ori a fost nevoie, doar se vor trezi la viaţă, doar vor deveni roditoare. Pentru ca boii să poată trage brazde atît de adînci şi înverşunate, i-au ales mari şi puternici, dintre cei ce sînt fala Ardealului.

Geo Bogza în Ţara Făgăraşului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
să merg pe deal cu mama şi cu tata
să simt parfumul fânului cosit
şi să duc apă rece cu găleata.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi,
să merg la şcoală, iarna, în opinci,
iar pe măsuţa scundă din odaie
să n-ai nimic să pui ca să mănânci.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
ca să învăţ din nou la lumânare
să mai privesc lumina clară
a cerului cu stelele-n spinare.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
s-ascult cum cântă cucul în pădure
şi să nu simt nimic, de mă rănesc,
în mărăcinii rugului cu mure

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
aşa cum o aveam în satul meu natal
căci am plecat după Izvorul Vieţii
şi, dintrodată, m-am trezit la mal.

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil aşteaptă-n poartă

În ograda părăsită, cu iarbă acoperită,
casa stă gata să cadă, gardu-i dărâmat în stradă.
Aşteptând să vină tata, un copil sprijină poarta.
De mmama lui îi este dor, că a plecat din casa lor.
În zadar priveşte-n zare, tatăl dus, nu mai apare.
Nici mama nu-i pe cărare. Deznădejdea lui e mare.
Lacrimi îi curg pe obraz, el tot singur a rămas.
Însă lui gândul îi spune, că nu e singur pe lume.
În singurătatea lui, mereu, îi stă alături Dumnezeu.
Cu speranţă, încă aşteaptă şi nu pleacă de la poartă.
Poate cândva, mama, tata vor sprijini din nou poarta
şi-împreună iar vor fi, nimic nu-i va mai despărţi.

poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri noi

Din vremea când trăiam, copii, la sat,
Şi până azi a' toate ştiutori,
Chiar de-omenirea dacă s-a schimbat,
Eu doar la ţoale, rar, în sărbători ;

Pe-atunci era ruşine şi respect,
Iar de nu dam un ban pe disciplină,
Cum tata era om foarte corect,
Săptămânal îmi da câte-o chenzină,

Păi de făceam cumva câte-o trăznaie,
Mă lua cu-a lui curea la întrebări
Şi mă-nchidea la mine în odaie,
Nu apă, mămăligă, până-n zori ;

Ionel al meu, computer, telefon,
Un patefon cu plăci d-alea d'o şchioapă,
Iar lâng-acel TV pân' la plafon
Are şi-un bar, copilu'.... rău de apă,

Aşa că eu, când vreau să-l pedepsesc,
Ca tata, când veneam din sat hai-hui,
De mă-sa doar îi zic, să nu-l jignesc,
Şi-apoi mă-nchid în dormitorul lui.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara ca o eternă surpriză

Iar vine primăvara peste noi
Şi tot penibili ne găseşte,
Vom cere soare, primim ploi
Şi ne mirăm că iarba creşte.

Ne vom hlizi cu mâna-n nas
Văzând cocorii cum se-ntorc,
Cum stau bondarii la taifas
Şi dorurile ghemotoc.

Un public aiurit vom fi,
Cu simţul olfactiv iar beat,
Nici anul ăsta nu vom şti
Cine atât verde a creat.

Vom da cu bâta-n baltă iar
Mirându-ne că totu-i crud,
Vom sta cu inima pe jar
Să-şi facă haine codrul nud.

Ne vor minţi din nou poiene
Cu pielea lor de clorofilă,
Răzbunătoare pe troiene
Fără preget şi fără milă.

Şi când, rataţi, vom obosi
Să-i cântăm ode primăverii,
Un cuc zănatic va vesti
Că-i timpul să cântăm şi verii.

poezie de Sorin Stoica (5 februarie 2024)
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofică

Floarea STĂ în apă,
Apa STĂ în vază,
Vaza STĂ pe masă,
Masa STĂ în casă,
Casa STĂ pe Terra,
Dar Terra se află
De la origină,
În dublă MIŞCARE
Şi-n EXPANSIUNE,
Cu Calea Lactee
Şi cu Universul,
Odată cu casa,
Iar casa cu masa
Şi masa cu vaza
Şi vaza cu apa,
Iar apa cu floarea,
Care nu mai STAU,
Ci STAU în MIŞCARE,
MIŞCAREA-n REPAOS,
REPAOSU-n MIŞCARE,
Deci... TOTUL SE MIŞCĂ,
Atuncea când STĂ
Şi STĂ când se MIŞCĂ,
Dar noi nu simţim.
La fel şi în lume,
La fel şi în viaţă,
Tăcerea-i... Vorbire,
Vorbirea-i... Tăcere,
Mersul e... şedere,
Şederea e... mers,
Mâncatu-i... răbdare,
Răbdatu-i... mâncare,
Căderea-i... urcare,
Urcarea-i... cădere,
Curgerea e... stare,
Statu-i... curgere,
Moartea e... trăire,
Trăirea e... moarte.
Astfel putem spune
Că în Univers,
E ceva şi nu e,
Omul nu percepe,
Dar s-o lămuri
Când va STA... MIŞCAREA.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
să merg pe deal cu mama şi cu tata
să simt parfumul fânului cosit
şi să duc apă rece cu găleata.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi,
să merg la şcoală, iarna, în opinci,
iar pe măsuţa scundă din odaie
să n-ai nimic să pui ca să mănânci.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
ca să învăţ din nou la lumânare
să mai privesc lumina clară
a cerului cu stelele-n spinare.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
s-ascult cum cântă cucul în pădure
şi să nu simt nimic, de mă rănesc,
în mărăcinii rugului cu mure

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
aşa cum o aveam în satul meu natal
căci am plecat după Izvorul Vieţii
şi, dintrodată, m-am trezit la mal.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi apă

Tata Noe avea fermă de struţi şi de alte păsări, în stil mare,
El mânca oul cu polonicul dintr-o cupă cât o căldare;
Supa lui era Supă de Elefant, iar la cină peştele, un caşalot,
Dar oricum toate erau mici comparate cu coteţele din arca lui, socot;
Noe mai mereu spunea nevestei când se aşezau la masă,
"Câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
S-au rupt zăgazurile slavei şi apele au năvălit, căzând cum cade un perete,
Iar stelele de pe cer au dispărut ca bulele de aer din chiuvete,
Oceanele s-au umflat până în gâtul iadului, să-l astâmpere de sete.
Iar Noe, privind în sus: " Se pare că iarăşi plouă zdravăn, pe-îndelete,
Varful Matterhon o fi acum pe fundul mării, o biată creastă joasă;
Mie, cât timp nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
Dar tata Noe a păcătuit, ca şi noi, de altfel; a umblat pilit pe drum
Până când, drept pedeapsă, a început o secetă cumplită – cum, necum,
Nu se găsea strop de vin prin crâşme ori biserici, nici măcar de-împărtăşit,
Pentru ca Blestemul Apelor a secat toată seva fructului oprit:
Se afla apă numai pe altarul Celui Prea Înalt şi pe-a Episcopului masă,
Dar mie, câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă.

poezie celebră de G.K. Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinari

Când navele noastre vor reveni, după ce-au bătut pline curaj
Mările, aici, unde dealurile parcă-s gata să cadă peste oraş,
Le vom împături cu grijă velele şi le vom pune la adăpost
Şi toate vor fi iarăşi aşa cum înainte de plecare-au fost...

Cu turla bisericii înălţată spre cerul rotunjindu-se-n azur,
Cu-aceleaşi, de toţi ştiute, străzi şi cu prietenii obişnuiţi în jur.

Vom sta lângă foc şi ne vom fuma pipele plăcut mirositoare,
Şi vom bea la han o oală, două de bere-nainte de plecare,
Vom săruta cele mai frumoase fete şi vom spune copiilor poveşti
Despre ţări străine, furtuni, epave şi-ape oglindind cerul cât priveşti.

Apoi, cu marfa stivuită-n cală, nava se va avânta iar în larg, vitează,
Iar valurile se vor întoarce grăbite spre ţărmul care se îndepărtează.

poezie de Harry Kemp, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindătorii

Ascultând câte-o colindă
ies în drum să văd copii,
am adus coşul în tindă
vreau să le dau jucării.

Îmi aduc aminte timpul
când eram copil în sat,
mergeam şi eu cu colindul
primeam mere şi păsat.

Uite cum trecură anii
şi privesc în ochii lor,
nu pot să cumpăr cu banii,
nici trecut, nici viitor.

Copiii sunt nişte îngeri,
pentru ei, viaţa există,
vreau să nu mai fie jale,
lumea să mai fie tristă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri dintr-o copilărie

Nu mi se-ntâmplă adesea, din păcate,
Dar azi m-am pierdut iar în pietate
Cu ochii-n lacrimi căutând părinţi
C-un dor nebun, mai mult decât de sfinţi.

Îmi mângâie timpanul vorba caldă
Ce-o avea tata... Mama iar mă scaldă
Cu mâini micuţe, parcă-n puf şi ochi de pluş;
Mă dojenind că-s iar murdar, un jucăuş.

Aş strânge-n braţe aerul de atunci, aroma
Ce am pierdut-o dar o simt. Sunt iar aidoma
În casa parcă din poveşti ce le-am doar file,
Cu grădiniţa îmbujorată, plină de zambile.

Sunt iar la masă seara, ca-ntr-un cuib
Sunt printre rândunelele ce puii îşi îmbuib...
Aud cum tata, Breul, cheamă fin pe mama;
"Jeni, hai la televizor, începe serialul, drama..."

Sunt iar de mână rând pe rând la fiecare
În palme calde... Mergeam la plimbare;
Ştiută că-i la bloc, la tanti Miţa cea mai bună
Mătuşă; durdulia ce mă stânge-n braţe, ca o zână.

Sunt fericit; nici nu mai sunt acum! Eram,
Am nodul permanent! Nu ştiu, atunci plângeam,
Sau e-un pelerinaj ce nu vreau să sfârşească...
Ah, cum să fac să mă topesc în turla strămoşească?...

... Să fiu iar cu bunica mirosind, toată scrobită,
Cu pas se legănănd în broderie-n jur tivită,
În zi de mers la slujbă; "Că e-o sărbătoare...
"Nu uita vreodată, niciodată, zi de Înălţare!".

N-am nicio grijă, chiar de n-am de toate,
Am inima un fulg, o simt ce fin îmi bate
Şi ce departe-i timpul; "Cum oare voi fi mare
Şi cum voi arăta matur la-nsurătoare?"...

Dar nici nu-i timp, mă scutur, strigă cineva,
Mă cheamă... "Dane, mergem la vâlcea?"
Şi ies, mă duc pierzându-mă-ntr-o zi de vară...
Ştiţi, nu mai am părinţi, nimic... Plâng prăbuşit. Aşa am rămas de-aseară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbări prin Welsh

M-ajunge-un aer cunoscut, îl simt până în vintre,
Dinspre ţara de care puhoi de ape mă desparte –
Văd dealuri verzi sub cer senin sau doar mi-aduc aminte?
Ce-i cu-acele ferme, cu acele hornuri de departe?

Mi-au ieşit caii la arat în lungul văii
Şi-i plugul meu în brazdă de cu zori?
Răsună iar în aer proaspăt zurgălăii
Pe care, viu, i-am auzit de atâtea ori?

Îmi creşte în suflet lemn câinesc când spuze
De trecut ajung la mine jos, prin calde ploi;
Revăd fetele din sat cu roşii buze
Şi gaşca mea desculţă prin câmpul de trifoi.

poezie de A.E. Housman din Un flăcău din Shropshire, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!