Se vedeau în depărtare valuri de codru. Unele erau încă luminate; altele se pitiseră în umbra opcinelor. Cât cuprindeai ochiul împrejur, peste toate acele păduri şi culmi, era pustie, căci locul muntelui sfânt era oprit până la trei zile de umblet. Păstorii din toate zările aveau semne, bouri bătuţi în copaci străvechi, şi nu treceau cu turmele lor de acel hotar.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laptopul era deschis

larg în faţa mea şi mesajul
trebuia citit de ochii mei
de mintea mea rătăcită
şi totuşi mi-a venit
brusc în minte imaginea ei
scriind toate acele mesaje
şi cât de pasionate erau
cât de intense
ca şi cum s-ar fi îmbătat de la scrierea lor
de la natura lor secretă şi clandestină
a relaţiei sale cu acel bărbat
eu trebuia să aflu asta
îi plăcea să mintă şi să se furişeze
era actriţă desăvârşită şi-i plăcea actoria
dar era în afara scenei
trebuie să tac şi s-o iert?
bâjbâiam după sentimente
bâjbâiam după cuvintele
care să exprime acel sentiment
de trădare din mine

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţii palatului erau făcuţi din zăpadă viscolită, ferestrele şi uşile din vânturi vijelioase; erau peste o sută de încăperi, toate aşa cum le alcătuia zăpada; cea mai mare era aşa de întinsă că puteai să mergi câteva ceasuri prin ea de la un capăt la altul. Toate erau luminate de Aurora Boreală şi erau goale, gheţoase, reci şi sclipitoare. Aici nu era niciodată vreo petrecere, nici măcar un bal de urşi la care vijelia să cânte şi urşii albi să meargă în două picioare şi să joace, nici măcar o sindrofie de domnişoare vulpi argintii; în palatul Crăiesei Zăpezii era pustiu şi frig.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era. Şi apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe laiţe, şi atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare, căci ţipenie de om nu le deschidea uşa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Controversă

Ascultam acele poveşti,
Deşi nu era vremea lor -
Cum nu-ntelegi când priveşti
Aerul morţilor.

"Era acel tânăr prea singur!
Dar toţi îl iubeau...
- Atunci nu era aşa singur!
Sau ceilalţi nu erau.

Si-o tânără fată cu dânsul -
De-abia în lume-au plecat,
Incât îţi vine şi plânsul,
Printre-ntrebări, ne-ncetat.

Si iată, din toate, nimicul -
Un înger, apoi, s-a născut...
- Acestea erau, deci, nimicul,
Si-ndată, orice a tăcut!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am oprit în acele zile perfecte

Ne-am oprit în acele zile perfecte
şi am coborât din maşină.
Vântul îşi plimba degetele prin părul ei.
Era atât de simplu.
Am întors capul să spun ceva –

poezie clasică de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am venit eu în Bucureşti, "la coada calului", acolo, la statuile din faţa Universităţii, erau încă trăsuri cu birjari lipoveni. Aveau taftane lungi, de pluş, aveau brâu bleu, iar trăsurile erau foarte elegante în interior. Şi, cu adevărat remarcabil, caii erau daţi cu cremă de ghete pe copite. Încă erau birje. Faţă de ceea ce este astăzi Bucureştiul, atunci era un oraş patriarhal. Circulaţia era foarte comodă. Noi, studenţii, circulam cu tramvaiul.

citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi (II)...

că te-am iubit tu ştii
că nu mai vrut se ştie
-toate erau pustii
eu fără tine- pustie...

toate erau fulgi de nea
neaua şi ea cenuşie
şi numai tu lîngă ea
şi numai eu încă vie

totul era pustie
toate erau pustii
că nu mai vrut se ştie
că te-am iubit tu ştii...

poezie de Iurie Osoianu (7 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpoiul, se dete de trei ori peste cap şi se făcu un voinic, ştii colea, cum ţi-e drag să te uiţi la el. Pe cale îmi spuse că locul unde am mas noaptea trecută era moşia lui, că este însurat, că are copii, că el era blestemat să poarte corpul de vulpoi până când un om va avea milă de el, îi va priimi să se încălzească cu dânsul la un foc, îi va da un codru de pâine şi un pahar cu vin; că eu am fost acel om, că acum este dezlegat de blestem şi că de aceea va merge cu mine, şi nu mă va lăsa singur până ce nu voi ajunge la izbândă.

Petre Ispirescu în Pasărea măiastră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul ministru era şi el conştient de faptul că oamenii nu mai fuseseră de mult atât de năpăstuiţi cum erau în momentul de faţă. Până şi vremea era deprimată, se lăsase o ceaţă rece cu toate că era mijlocul lunii iulie... nu era normal, ceva nu era în regulă...

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţe în genele ei

Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.
...

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi câte şi câte lucruri care m-au înf iorat şi m-au bucurat! Pe toate le-am văzut. Totuşi niciunul nu m-a mişcat aşa de mult, frate dragă, ca locul - numai locul a rămas - unde odată era şcoala.

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecuse de jumătatea lunii iunie, iar până la lansarea navei "Pacifis" mai erau doar opt zile şi atât. Depăşiseră câteva hopuri serioase, care ar fi putut pune capăt misiunii înainte ca aceasta să fi început, dar până în acel moment toate se soluţionaseră, în favoarea lor. Oare vor mai întâmpina neplăceri în aceste opt zile, care să le pună din nou răbdarea la grele încercări? Toţi sperau că nu, mai ales că stresul sporea odată cu apropierea datei plecării; atmosfera era din ce în ce mai tensionantă, mai greu de suportat.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

August... Ultima lună de vară, pe Terra. La bordul navei lor, o lună ca oricare alta, cu zile identice, din orice punct de vedere, parcă şi mai şi decât pe suprafaţa planetei Proxima, unde puteau măcar ieşi prin marele oraş de sub cupolă, mare cât o emisferă terestră, sau plimba pe suprafaţa albă şi pustie a imensei planete, prin aerul cel dens şi alb... Parcă le lipseau toate astea. Dar încercau să nu se gândească; nu avea rost să se indispună cu astfel de gânduri. Erau tot ei, împreună, în marea lor familie, înţelegându-se cât de bine se putea, fără certuri sau supărări inutile, asta, bineînţeles şi datorită comandantului lor. Iar zilele treceau, una după alta, nu grăbindu-se, ci în mod normal, rapotat metodelor de măsurare cunoscute celor de pe Terra. Aşa că ei se raportau calendarului lor, cu zile, nopţi, săptămâni, luni, ani, care treceau, nu în sens invers...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii dumneata, dragă Ancuţa, că acest mazâl de la Bălăbăneşti, care se uita acum linistit la noi şi grăieşte aşezat, a fost un om cum nu erau mulţi în ţara Moldovei. Voinic şi frumos – şi rău. Bătea drumurile, căutându-şi dragostele; se suia la mănăstiri şi cobora la podgorii. Si pentru o muiere care-i era dragă, îşi punea totdeauna viaţa. Aşa om a fost, ş-a avut ibovnice cătră toate zările. S-adulmeca pe drumuri făra hodină si fără astâmpăr...

Mihail Sadoveanu în Hanul Ancuţei - Fântâna dintre plopi (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii indienilor

Pe-aceste locuri pe care călcăm noi azi
Se jucau cândva copiii indienilor, fericiţi, sub brazi,
Ei erau stăpânii acestor preerii cu ierburi balerine,
Unde-acum sunt case din beton şi magazine.

Copacii atunci erau înalţi până la cer
Şi nu erau străzi asfaltate, nici drum de fier,
Nu erau biserici şi nu era nicio clopotniţă,
Doar păduri, păduri şi indieni – şi nici o temniţă.

Numai colibe erau pe iarba de velur,
Iar noaptea urşii dădeau târcoale-n jur –
Locul acum e altul, fără izvoare şi frunze trifoi,
Locul unde trăim, muncim şi ne jucăm azi noi.

poezie de Annette Wynne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Girezile de orz erau gata. Dincolo de ele, în valea celor doi peri, secerea grâului era în toiu. Mai erau şi alte lanuri unde se pornise seceratul. La capătul unuia din ele trebuia să găsească pe acel tăcut şi vrednic slujitor Sofronie Leca, pentru care începea să aibă deodată dragoste şi prietinie.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din loc în loc şi mai cât colea, se făcea că erau aşezate nişte stufişuri, unele rotunde şi cu flori, altele lunguieţe şi cu pomişori, iară altele făcute ca nişte ascunzători. Flori cu fel de fel de feţe şi cu un miros de te îmbăta. Mă rătăcisem căscând gura în toate părţile, uitându-mă la poamele cu care erau încărcaţi pomii şi ascultând la miile de păsărele ce cântau pe rămurele şi fără a se sfii de mine. Mai către mijlocul grădinei se făcea că era o fântână de marmură albă ca laptele, şi apa curgea pe de o sută de părţi, limpede ca vioara şi rece ca gheaţa.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la amiază trandafirul se acoperi întreg cu flori. Drumeţii treceau şi rămâneau locului, puneau mâinile la ochi, răsfirau nările să înghită mireasma nemaisimţită pâna atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau câte o floare; iar daca aveau câte ceva în mână, aruncau să ţină floarea mai bine. În locul ei răsărea îndata alt bobocel şi, cât ai clipi, se desfacea. Si alţi drumeţi treceau, şi nu era unul să nu rupă câte o floare.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Trandafirul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei şapte tineri se străduiau să nu amintească deloc despre ceea ce se petrecuse zilele trecute, despre anchetă, despre Comisia Disciplinară; erau deja de domeniul trecutului. Acum aveau grija viitorului, iar viitorul lor era clar: Următorii ani vor fi plecaţi în misiune, deci nu aveau timp să se gândească la altceva, mai ales că până la lansare mai erau doar douăsprezece zile; se împuţinau din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului, iar dacă se liniştiseră datorită faptului că situaţia se clarificase, stresul creştea din nou din cauza apropierii momentului plecării; pentru fiecare dintre cei şapte tineri aceasta era prima misiune spaţială.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog între stele

în suflet e un cer cu montură de stele
vorbesc între ele de-un anotimp sublim
când toate fiinţele se iubeau între ele
şi nu era moarte nu era ţintirim.

şoapte de iubire se scăldau în rouă
nu era suferinţă nu erau dezamăgiri
stoluri de lumini până în cerul nouă
se cuibăreau la îngeri în trăiri.

dansuri între raze erau gândurile lor
în izvoare curgea un elixir gustos
spectacole cu nimfe răsunau în decor
fericiri împletite dădeau vieţii prinos.

în caleaşcă stelară mă plimbam mereu
şi toate drumurile duceau la Dumnezeu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!