JOC

Se rotesc toate stelele în rănile mele
vrând să-mi astupe urletul înfometat de tăcere,
de ce mă cerţi? viaţa e un joc pe scări rulante
cu tristeţea asta îmi termin zilele,
nu mai suport nici o amânare,
trăiesc jucându-mă pe scările rulante
al ultimului val...
nu mai alerg...
fericirea ne duce exact unde trebuie să fim
în rest, viaţa e un joc pe scări rulante...
14.03.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (14 martie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scări rulante. Te urcă în timp ce cobori şi invers.

citat din David Boia (23 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii frumoşi fug după autobuz sau pe scările rulante, dar aşteptă calmi la coada formată pentru liftul persoanelor cu nevoi speciale.

citat din Ştefan Munteanu
Adăugat de nomad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al vieţii poem

Voi face un pod între mine şi mine
pentru cât nu m-am iubit
dar nimeni nu trebuie să ştie,
cum nimeni nu trebuie să vadă
umbra mea din ultima mea zi pe pământ!
îmi va mai trebui o singură zăpadă
să-i scriu vieţii un poem desăvârşit...
când nişte scări voi urca...
voi coborî o mie de scări
ori voi sări câte două, întristată!
Să nu pot muri s-ar putea!
dar dacă alerg pe-un câmp de lavandă?
numai poezia să nu-nchidă ochii înaintea mea
poate aşa-mi va creşte un cord în partea dreaptă!
voi trece încet... ca-ntr-un regal
peste curbura de ramuri numită arcadă...
până dincolo... din-co-lo...
infinit mai pierdută în abis
va ninge cernit şi voi pleca împăcată
c-am terminat al vieţii poem,
cu două inimi scris!
Nemaiştiind care din ele
va-ncepe pe-un rug sa ardă...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, Amprente
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rueda

merg prin oraşul cu statui galbene
(trecători oneşti mă ignoră)
mă opresc lângă fântâna arteziană
unde în fiecare vară se ţin spectacole
iar stropii de apă
udă iarba încărcată de pesticide
(e un program între 16 şi 21)
poate de data aceasta splendoarea cartierelor de muncitori
va înlocui grădinile suspendate din centru
şi /slabi de înger/vom mărturisi că ne iubim
lângă biblioteca Aman
tu şi toate cărţile adolescenţei prinse ca un ecuson
de inima mea cu o mie de volţi

îţi voi spune că seara aceasta am obosit la rueda
şi nu o să mai pot să ascult ştirile despre căderea guvernului
cuvintele se vor înroşi măduva lor va curge spumos
iar tu mă vei aştepta 5 ore vizavi de universitate
exact ca atunci când am uitat de prima noastră întâlnire
şi ţi s-a părut că sunt prea fiţoasă pentru un oraş de provincie
şi nicidecum poetă ( nu obişnuiam să fiu eu însămi)

de obicei mă deghizez în ceea ce tu deteşti
sunt şoarece pământ negru camion defect scări rulante poliţist nou-născut porta-voce zgârie-nori
trăiesc pe silent mood

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Val: Odată vorbeam despre muzică şi m-a ameninţat că mă împinge pe scări.
Psihiatru: Şi ce s-a întâmplat?
Val: A funcţionat. M-a împins pe scări.

replici din filmul artistic Final ca la Hollywood, scenariu de Woody Allen (3 mai 2002)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

...''întotdeauna''

Mă tem deşi nu mă mai tem
de acea melancolie densă,
de curcubeiele ce se tot strâng în mine ghem
ca-ntr-un deşert întins,
fără margini...
(văd câte spaţii goale în mine-ai aprins)
în mijlocul fiinţei mele cand un hău mi se cască...
şi-l simt, cât timp voi fi cu viaţa asta prins!
şi-n caligrafia mea de înţelesuri...)
Doamne, ce rod de bucurie mai mare trăiesc?
când toate le văd cu inima
Ştii, tu! că eu iubesc şi când nu mai iubesc?!
că-mbătrâneşte timpul cu mine odată...
totul începe şi se sfârşeşte într-un moment
fără sens
şi nu mai poţi spune: ''întotdeauna''
chiar Niciodată!

poezie de Daniela Pârvu Dorin (10 august 2019)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rest...

Motto: "Mie dor de mine cu sufletul altuia''(I. Teodoreanu)

Aşa ne vom sabota căutările,

trăind pentru Întregul ce substituie orice cuvânt,

îmbrăţisăndu-ne strâns sau chiar iubindu-ne

din când în când...

fericirea nu mai poate fi densă,

avem de străbătut în lat şi-n lung

o lume nebună

numai în intraductibilul gest

îmbrăţişarea e tot de tip semilună

simt mângâierea mâinilor tale, în toate

în rest...

aceeaşi tristeţe ascunsă-ntr-un cântec de lebădă

acelaşi suflet-al-meu rănit ca o ciută

doar neîntâmplatele noastre iubiri

dacă mai prevestesc,

c-o să ne punem dulceaţă pe răni,

din poezie făcută,

în rest...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (12 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest început repetat...

Poate de aceea nu-mi găsesc locul
uimită de atâta sens dat începuturilor
stau sprijinit în noul toiag,
în voia gândurilor intuindu-mi jocul
Nu mai sunt însetat
îmi a înzestra cu suflet, Sufletul...
cât mai cred cu candoare
în acest început repetat...
‘'trebuie stinşi tăciunii rămaşi''
îmi spun, repetându-mi... în van
simt cum bucăţi din mine se rup
sau iar se vor pierde
în Povestea noului an...
02.01.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Amprente (2 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirând tot mai mult din mine

Într-o zi vom rupe fâşâi, fâşâi
dintr-o pâine caldă
şi ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ţine-mi sufletul în palmă (am mâinile-ngheţate)
înveleşte-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerţi
că n-am trăit despre noi cu discreţie,
că deşi n-aveam ceas, ştiam când se trezesc păsările,
aşa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereţi
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine v-a creşte
ne vom bea cafeaua din aceeaşi ceaşcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)

apoi, vom rupe în două pâinea cea caldă
zămislind, amândoi, cea mai frumoasă poveste...
17.01.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Duminici (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pacea aceasta de o mie de ani

până şi infanteriştii devin inutili
cavaleria e doar un curs la academie
tunarii învaţă să tragă oblonul
oricum balurile nu mai au loc fără ofiţerii tineri
nici carmen nu mai e la modă
iar în curând top gun se va ocupa de roboţi
dealtfel sunt un soldat perfect
neinstruit
am tras trei gloanţe la ţinta piept numărul opt
apoi am scos cărbune
dar eram îmbrăcat în kaki şi mâncam de la cazan
am lustruit bocanci şi am făcut bătături
între două permisii şi o revoluţie inutilă
mai ştiu încă seria p. m.-ului
nu am uitat stânga împrejur
şi dau onorul vieţii
spre apus
oricum nu există decât înainte
marş

cu toate pânzele ridicate
mă predau la magazie
războaiele se dau acum în supermarket
şi
deşi la noi nu sunt prea multe
pe autostrăzi şi scări rulante

din când în când dezertorii
trag pe nas iluzii
în căutarea raiului din iad

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc,
ce peste lucruri se întind.
Ultimul cerc nu îl mai împlinesc,
dar vreau să îl sporesc.

Rotesc în jurul lui Dumnezeu, în jurul vechiului turn,
rotesc de milenii, îmi pare;
şi nu ştiu încă: Sunt o furtună, sunt un şoim
sau doar un cântec mare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de fragilă

Într-o lume ce pare a fi defectă,
Trebuie să zâmbesc că nici eu nu sunt perfectă,
Încerc cu linişte viaţa să-mi trăiesc
Şi toate uşor să mi le potrivesc.
Încerc să mă bucur de orice nimic,
Îmi aşez amintiri toate într-un plic,
Iar când descopăr ceva în fiecare clipă,
Zâmbesc şi le strâng să nu fac risipă.
Când e senin, stau seara şi privesc stelele,
Iar vântul suflă lin şi-mi ridică pletele,
Apoi în pat când eu dormeam,
Gândul mă duce când noi visam.
Uneori viaţa e ca o poveste
Şi tot viaţa ne dă de veste,
Că acum eşti ş-apoi te duci
Pentru că nu ştii niciodată cât o mai duci.

poezie de Eugenia Calancea (2 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisiacă

între noi doi există aer, există oase, carne şi piele,
există reţele sociale şi colocvii la distanţă,
palimpseste vii şi moarte,
ceva numit lună şi umbra unui păcat
iar alteori soarele ca o pîine cea de toate zilele

~.~

noi nu ştim de ce şi cum
urcăm pe scări rulante şi în ascensoare,
zburăm cu avioane,
ne simţim animale respectate şi iubite,
nu ne e frică să stăm blînzi ca mieii deasupra fulgerului

e posibil ca în soarele de pe cer să fim chiar noi
şi ne cheamă probabil Adam şi Eva,
ba chiar toţi oamenii sînt poate acolo,
număraţi atîţi cît încap în istorie
în funcţie de ora trezirii din noapte sau din pîntecul mamei
a luminii de candelă din ei înşişi,
a pufului de viaţă care tremură gingaş în urechi,
aici, în lumea cea de jos

~.~

şi parcă altfel decît copacii sau păsările,
ne atingem cu vorbe rostite şi nerostite,
ne iubim,
şi uneori clădim piramide de circari umăr lîngă umăr,
fericiţi că nu cădem
din mintea noastră în altă minte,

fiindcă ceva e mereu la mijloc,
un Dumnezeu atît de mare şi mereu necunoscut, ca un zid,
oricît ne apropiem unul de altul
mai înainte să murim

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea ca un joc de loterie

ştiu că uneori viaţa este foarte nedreaptă
produce mari dureri în ritm accelerat
am îmbătrânit dar urc treaptă cu treaptă
spre înţelepciunea universului curat.

ştiu că fericirea este ca un joc de loterie
cu puţin noroc mai dobândesc un extaz
am descătuşat speranţa zburdă în feerie
înnodată în lumina cu reflex de topaz.

amintiri ciobite, chiştoace de viaţă
le duc la gunoi, e un nou început
mai simt ca Dumnezeu chiar mă răsfaţă
îmi alungă tristeţea, regrete le-am pierdut.

am steaua mea, mă mângâie pe faţă
mă introduce-n universul minunat revolut.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit, nu-mi fac iluzii, te iubesc, dar n-am încredere în tine. Pentru că ceea ce trăim noi nu e real, înseamnă că e un joc. Pentru că e un joc, trebuie şi reguli. Nu vreau să te mai văd la Paris... Când sunt cu tine vreau să pot să-ţi dau mâna pe stradă şi să te sărut în restaurante... Nu mai am vârsta să mă joc de-a prinselea. Deci o să ne vedem în alte ţări... Nu căuta să mă chemi sau să afli unde sunt... am să fac ca tine, să-mi trăiesc viaţa, iubindu-te mult, dar de la distanţă... Ce am de pierdut la urma urmei? Un bărbat laş? Şi de câştigat? Plăcerea de a dormi în braţele tale câteodată... m-am gândit, vreau să încerc. Nu ai de ales.

Anna Gavalda în O iubeam
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

speriat urc în jos mi-e frică să privesc adâncimea ta niciodată n-a avut ceva
orice de pildă o inimă mare pe care să cad
cu mâinile ridicate ca într-un zbor urc
lumina e numai în mintea mea
roşu orange galben verde albastru indigo violet
treptele cerului sunt rulante ca tine nu mai e nimeni în mine pentru cine să adun trecuturi colorate în urna celor vii demonii cu care mă salut aruncă confetti artificii iluzie goală
erai la fel de frumoasă precum stelele îmi cer autografe în alb urc fără să-ntreb destinaţia finală tu eşti zbatere batere bang big-bangul ce mă ţine cu ochii deschişi nu pot adormi iubito fără regrete mai iubeşte-mă în moartea asta aceasta şi în toate voi fi ultimul prim al tăuă

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapt divers

La zoritul zorilor
nu ştim ce contează mai puţin
stelele, treptele, sunetele, verdele
sau numai într-o anumită zi, contează numai
sângele, problemele, faptele, verbele
şi asta...(cam) o jumătate de viaţă!
Apoi... spre Apus eşti un pic surprins
de veritabilul adevăr şoptit în faţă,
despre jumătatea rămasă, nu-i timp să te vaiţi
se-ntâmplă-n acelaşi Tărziu de ieri
când afli!
că sentimentele sunt condimentele
acestei vieţi...
nu luptele, nu zdrenţele, nu trădările,
nici testamentele, nici tratatele, nici castelele
(şi te trec toate apele...)

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (21 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc ca şi ieri...

să stăm cu mâinile sub cap in iarbă
să ne pictăm pe cer dorinţi
iar tu,
iubito să-mi ceri!
să ne pierdem prin iarbă cuminţi
căutând veşnicia de ieri...

să inventăm cuvinte de rouă
care apoi, să le trăim pe toate/
dar pe toate...
mai puţin două!

te iubesc, toate gesturile mele o ştiu,
mi-e martor salcâmul de sus, ştii bine
vreau să uit cine sunt,
cine eşti
şi ce-am vrut să mai fiu...
te iubesc ca şi ieri,
ca şi cum azi e mâine!

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa... ca un fragment de spectacol

Motto: "Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa:
nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat." - Seneca

Spectacolul este despre viaţa care nu ne aparţine
despre cum trăim precum actorii,
care-şi mimează rolurile,
care schimbă mai multe măşti,
un altfel de mymesis într-o altfel de reflectare (ca-n piesele antice)

A zidi un teatru cu viaţa ta e un spectacol viu,
de trăit emoţii, ratări, lumini cu umbre şi bâlbâieli,
iubiri şi dialoguri fel de fel(împărtăşind o identitate comună!)
jucăm pe aceeaşi scenă veche, mereu Fericirea
de cele mai multe ori, cu sufletul făcut bucăţi...

Viaţa rămâne un fragment de spectacol,
un teatru de operaţiuni şi de război
până-ntr-o zi când nici nu se aude cum cade cortina!
cum pleacă viaţa din noi în veşmânt de catifea,
cu sufletul fugit de la locul faptei...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (30 august 2019)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Loterie...

... de când mă ştiu, sau poate dinainte,
viaţa mi-o joc, se pare din părinte,
ca pe un zar ce îl arunc, cred eu,
dar mai e unul, ce nu-l am şi-i cel mai greu,
că nu-l deţin, să pot să dau vreo dublă,
să pot s-am sănătate cu o liră, o rublă
şi fericire, deci amestec să fiu tot,
un aruncat, aşa de altcineva şi să nu pot
să-mi aleg număr preferat, rolul ce-l joc,
cu cine exact şi în ce fel, sau în ce loc...
şi aşa, la câtă minte am şi am avut,
mi-am jucat viaţa, până acum şi am pierdut!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!