O rugă

O rugă spre Ceruri se-nalţă,
O stea de pe boltă coboară,
Azi strigă durerea amară
Că frântă prea lesne e o viaţă.

Un înger porneşte Departe,
Iar lumea prea tristă îmi pare
Când sufletul tinde să zboare
Lăsându-ne-n urmă o carte.

Să-ţi fie uşoară ţărâna,
Lin drum să te poarte la aştri,
Purtată de nouri albaştri,
Vegheată de Maica Stăpâna

Spre Raiul ce-acum te aşteaptă,
Tu, mamă, soţie divină,
Te-ndrepţi spre Eterna Lumină!
Noi plângem de moartea-ţi nedreaptă!

In memoriam, poetei, profesoarei, soţiei, mamei, minunatei prietene Anca-Maria David, plecată la Ceruri la doar 40 de ani...

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum bun, prietene, spre zarea de lumină!

N-am plâns un om, Bobiţă, cum te plâng pe tine,
Privesc culcuşul tău şi simt un mare gol,
Durerea crudă ce-ai trecut-o îmi revine
În minte-acum, căci ai jucat un mare rol.

De cinsprezece ani, tu, viaţa mai frumoasă,
Şi mai interesantă, ca o poezie,
Ne-ai făurit-o, iar de-acum, mai luminoasă
Şi calea ta, prietene, doresc să-ţi fie!

Aveai un fel al tău fantastic, de a fi
Prin numeroase jocuri, construiai poveşti,
Ne amuzam cu tine-n fiecare zi,
Şi-acum vei face jocuri multe, îngereşti.

N-am plâns un om, Bobiţă, cum te plâng, dar ştiu
Că-n cinsprezece ani şi noi făcut-am parte
Din harta ăstei lumi, şi poate nu-i târziu,
Să-ţi scriu, căţelul meu, de-acum, o-ntreagă carte.

Drum bun, prietene, spre zarea de lumină
Îţi vom aprinde lumânările-n grădină!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam, Ionel Arădoaie

Cum pot să merg prin viaţă fără tine?
Mi-e stihul doar un strigăt de durere...
Cuvintele ne-au împletit destine,
Acum te cer oceane de tăcere...

Prin galaxii nu mai voiesc să zbor,
Spre munţi nu îndraznesc să mai privesc
Doar tu îmi făceai zborul prea uşor...
Azi pleci înspre Tărâmul Îngeresc.

Odată îmi spuneai că mă iubeşti,
Prin mii de versuri mi-ai şoptit iubirea,
Cum pot să cred că n-o să-mi mai vorbeşti,
Că nu-ţi voi mai vedea nicicând privirea?

Noian de lacrimi scaldă ochii mei,
Iar plânsul nu mai pot să-l stăpânesc,
M-aş război cu-ai Poeziei Zei,
Să nu te ia, când încă te iubesc.

Să-ţi fie drumul lin înspre Lumină,
Etern să ne vegheze al tău vers
Tu, nume scris în glia carpatină,
Al meu Luceafăr cald prin Univers!

Dumnezeu să te odihnească în pace!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălţat nămeţii înspre stele
Şi stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Scumpă măicuţă. Ştiu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ţi mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Şi-am dus durerea morţii după datini
Şi doar în gânduri, mamă, te mai am.
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ţi-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Şi rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veşnică şi mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer şi pe pământ,
A încolţit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheaţă,
Tu-ai să te naşti poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca şi-n viaţă
Versuri de lacrimi şi frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Şi caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuţă, nu te mai ridici
Spre cer înalţi un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă şi jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Şi ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălţat nămeţii înspre cer
Şi s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns şi-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuţa mea,
Eşti de plecarea asta vinovată
Şi vânt de dorul meu vei suspina.

Şi stelele din ceruri au căzut,
Nu-ţi mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuţă, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Şi stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuţa mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Şi candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieţii mele
Şi să te am aproape n-am putut.
Ţi-e trupul lut şi te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuţă bună, prelungindu-ţi chinul,
Poate că aş fi suferit şi eu.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Şi mângâierea-ţi simt şi te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele şi în ploi,
În lacrimă de foc şi în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele
Şi stelele din ceruri au căzut,
S-au înălţat nămeţii înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă-n ceruri, oh, amin!

Oh, veşnica odihnă-n ceruri,
Puterea de-a se înălţa
Lumină spre cereasca taină,
Redevenind lumina Ta...

Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenuşă
Aici, în patima lumească.

Aici e doliu, plâns şi jale,
Aici e-o cruce şi-un mormânt...
Acolo-mpărăteasca zare
Ţi se deschide, suflet blând!

Priviţi! Cu toţi lăsaţi în urmă
Un drum de împietrite căi
Şi calea vieţii se opreşte...
Ca mâine-i vom urma şi noi.

Începe-o altă veşnicie...
Deşertăciuni s-or spulbera!
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa, toţi ne-o vom afla.

Urcăm spre cer pe piedestale
De oseminte pământeşti,
Lăsând în urmă osanale...
Oh, Doamne Sfinte, Tu priveşti

La-ngălbenitele poeme
De trupuri moarte prea curând
Şi sub a ochiului tristeţe
Le-ascunzi în putredul mormânt.

Odihnă veşnică în ceruri,
Tu, oh, ce ieri te-am cunoscut!
Etrernă pace şi lumină!
Suflet de aur, trup de lut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul de iarnă

O, mamă, dulce mamă, la cumpăna de ani
spăl tălpile cu smirnă la oamenii sărmani

Să-ţi fie mai uşoară ţărâna casei noi
să-ţi lumineze calea făclii de ceară moi

E ziua de pe urmă a unui an nebun
şi nu îmi aflu tihna, şi nu ştiu ce să spun

Un pom de iarnă arde la fiecare geam
pocnesc colindătorii din bice mari de hram

Cât de frumoasă-i viaţa, şi sufletul ce plin
când scapără-n potire podgorii de rubin

Doar eu rămân cu tine, doar eu te priveghez
legenda fiinţei tale sub pleoape mi-o aşez

Dezlănţuită-i lumea, departe de noi doi
deşertăciunea vieţii va fi mereu în toi

Nu plânge pentru asta, tu eşti din cei aleşi
iar talgerul dreptăţii nu poate să dea greş

La jilţul judecăţii în pace să rămâi
e scris că cei din urmă sunt mâine cei dintâi

O, mamă, dulce mamă, luceafărul de zi
la prima înviere pe fruntea ta va fi

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învăţătură (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ţară

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Suntem o ţară plină de lipsuri şi nevoi,
Purtăm prea multă ură şi suntem dezbinaţi,
Am fost bătuţi de soartă, huliţi şi blestemaţi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
În tine, mamă ţară, se-azvârle cu noroi,
Ne-înstrăinăm de glie, pe mâna cui ne laşi?
Stăpâni în vatra sfântă ajungem chiriaşi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Ne sunt pribegi copiii, se duc în trist convoi
Spre alte lumi străine lăsându-ne-n izbelişti,
În sărăcie cruntă şi-n sumbrele privelişti.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Bat clopote prea multe în catedrale noi
Şi nu lăsa ca neamul s-ajungă la pieire,
În dangătul de clopot nu-i nicio mântuire.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă (Moto)

O ceaţă
deasă, deasă,
se-aşterne
peste mine,
ridic ochii
spre Ceruri,
spre Tine, Doamne,
strig:
Ridică-mă-n
lumină
şi Uită-mi
de păcate,
şi Fă
să nu-mi mai fie
tot sufletul...
un frig!

rugăciune de Gheorghe A. Stroia din Rugă (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred...

Eu cred uneori că nu ai plecat
spre infinitatea nemărginită
ci ai vrut doar să zăboveşti un pic
pe aleile înmiresmate,
invadate de culorile curcubeului,
pentru a percepe mai bine
trilul inocent al păsărilor,
glasul gingaş al florilor...
Cred că ai vrut să auzi adierea vântului,
să-ţi scalzi ochii în roua dimineţilor de toamnă.
Şi mai cred că ai vrut să mai stai măcar o clipă
cu caii pe care îi iubeai atât de mult,
să le auzi strigătul mut,
să te mai doară o dată suferinţa lor...
Cred că ai vrut să-ţi încarci sufletul
cu toată magia acestei lumi,
iar apoi, eliberată de toată durerea,
îngerii să te poarte spre Soare, spre Lumină,
şi de acolo, încărcată de frumuseţea sufletului tău,
să-i poţi dărui etern Cuvântul
Veşniciei.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin împlinit

Un cer senin, o inimă ce bate îmi poartă dorul spre zări îndepărtate,
Acolo unde vulturii îşi fac casă, iar îngerii din ceruri ne veghează.
Aud chemarea unui zeu păgân, cu glas de tunet şi sceptru de Neptun
Şi îmi pare că acesta mi-e străbun.

Poţi fi şi pasăre, şi om, cu sufletul arzându-ţi în altar,
Prin braţe te ridici de la pământ şi prin efortul tău de muritor.
Sclipeşti precum o stea lăsând în urmă adevăruri,
În gândurile tale se zămislesc idei,
Iar prin a tale visuri te apropii mult de zei.

Dacă priveşti în urmă vezi secole de-a rândul,
Ce au trecut îndată, uitând să povesteşti
Că ai fost cândva acolo, un personaj din lume,
Ducând o viaţă simplă sau bătălii regeşti.

Oricare zi lumină este o zi regală,
Iar noaptea e stăpâna cu stele mii lucind,
În zi sclipeşte raza prin ani călătorind,
Iar noaptea este sfetnic al multor galaxii.

Doar gândul se desprinde de mantia terestră,
Purtând cu sine viaţa, ca pe un sol trimis,
Să ducă mai departe în sferele înalte,
Amprenta lumii noastre, eon din univers.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De am şti...

De-am putea lepăda toată ura din noi
Ca pe-o haină prea grea, ponosită şi slută,
Dezbrăcând-o încet, aruncând-o-n gunoi
Împreună cu toată răutatea limbută,

De-am pricepe măcar că suntem trecători
Printr-o viaţă ce e doar un nor efemer,
Că doar tinei flămânde îi mai suntem datori
Pe cărarea ce urcă de la soartă spre Cer,

De-am putea înţelege că parşiva putere
E-o himeră prin care ne credem stăpâni
Peste suflete triste, provocând grea durere
În suflete slabe, în oamenii buni,

De am şti că din toate rămâne ţărâna,
Iar Iubirea e calea, e rostul divin,
N-am lăsa răutatea să mai fie stăpâna
Peste-a noastră menire, peste-al nostru destin!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâncătorie divină

Când ni-e viata azi aşa amară
Conştiinţa tinde să se culce:
Nu ne miră că în post, spre seară,
Chiar şi sfinţii mai poftesc la... dulce.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii - o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre dincolo de viaţă

Aici, în sanctuarul acestei suferinţe,
Încarcerat de lacrimi, cu veşnicia-n gând,
Te-ai avântat, tu, înger cu aripe de ceară
Şi te-ai topit în iadul în flăcări, din mormânt.

Cu ochii-n lacrimi încă, privindu-ne cu sete,
Aşa, ca orice mamă, purtând în suflet dor,
De dincolo de viaţă, încinsă-n sacre bete,
Te-ai dus să stingi în moarte lumina tuturor.

Te-ai dus, lăsând în urmă şi lacrimă şi taină,
Mamă şi soră, fiică, doamnă şi înger, stea...
Ca un quasar în lume, te-ai dus spre nemurire,
Te-ai dus ca o lumină! Te-ai dus din viaţa mea...

Te-ai dus precum o umbră, spre dincolo de viaţă
Şi clopotul durerii în suflet se prelinge,
Sub pleoapa cenuşie, alene, lacrimi pică...
Cu înc-o picătură, durerea mea se stinge!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

(scrisoare din lacrimi de înmormântare)

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii – o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo în ceruri

Globul ca macul e roşu de sânge,
Lacrimi sărate deplâng dragostea,
Însă în ceruri nici zeul nu plânge,
Chiar de pe boltă se stinge vreo stea.

Acolo în ceruri predomină frigul,
Că sufletul tău a rămas fără trup,
Iar gloata nebună aplaudă ringul,
Când temerarii zilei sorţile-şi rup.

Azi sufletul drag nu-şi găseşte hodină,
Că-i răstignit ca Hristos pentru patimi.
Urmaşii respectă credinţa creştină -
Oceanul lumii umplut e de lacrimi.

Globul ca macul e roşu de sânge,
Lacrimi sărate deplâng dragostea,
Însă în ceruri nici zeul nu plânge,
Chiar de pe boltă se stinge vreo stea...

poezie de Mihai Cucereavii (7 februarie 2006)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunelul timpului

Aştern pe hârtie cuvinte uitate, de parcă, aş scoate la lumină artefacte,
Simple simboluri uitate de timp,
Ce vin să aducă, trecutului nimb.

Să aducă lumină peste o lume obscură, vegheată de zei,
dar şi de natură.
Un ev a trecut şi altul urmează,
Spre care tărâm, spre care cetate
Se îndreaptă azi omul, ce soartă îl aşteaptă?

Păşind prin milenii, venit de departe, dezvăluie lumii
că ne este frate,
Atomul din mine, atomul din el,
Şi-au dat întâlnire în veacul de acum,
Sa fim o dovadă a vechiului drum,
Căci cel de atunci, sunt cel de acum.

Aceleaşi tradiţii şi vechi obiceiuri, ne prind în
hora acestor milenii,
De pare departe, de pare târziu,
Avem o lumină pe cer, un far viu,
Ce ne întregeşte şi ne sfătuieşte,
Ne cheamă mereu şi în veci ne iubeşte.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi

Se'nalţă, născute din liniştea nopţii,
în valuri de vise, în pace deplină,
ca fulgi de speranţă în zbor spre lumină,
balanţe de gânduri ce par echinocţii.

Se 'nalţă spre ceruri în rugă lăptoasă,
amestec de ceţuri şi nori cenuşii,
de doruri pierdute pe ţărmuri pustii,
umbrite de aripi ce-n urmă le lasă.

Sunt clipele zilei când anul se curmă,
iar linii de ceaţă apar din decoruri
pierdute-n siajele zilelor-stoluri,
dar toate o-aşteaptă pe cea de pe urmă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ultima seară, iubite

E ultima seară, iubite,
Pleca-vom tăcuţi pe alt drum
Să scriem versetul postum
În cartea cu slove cernite.

E seara în care tăcerea
Se mistuie-n fum de ţigară,
Să urle ar vrea, să o doară,
Cu lacrimi să-şi stingă durerea.

Iubite, e seara în care
Poveşti nu mai ştim să rostim,
Cu vorbe absurde mânjim
Orgolii... sentinţe amare

Prea lesne, prea aprig rănite...
Pleca-voi prin bezne în noapte...
Şi seara o simt prea departe,
Şi nu-ţi mai pot spune,, iubite"...

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!