Odihnă-n ceruri, oh, amin!

Oh, veşnica odihnă-n ceruri,
Puterea de-a se înălţa
Lumină spre cereasca taină,
Redevenind lumina Ta...

Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenuşă
Aici, în patima lumească.

Aici e doliu, plâns şi jale,
Aici e-o cruce şi-un mormânt...
Acolo-mpărăteasca zare
Ţi se deschide, suflet blând!

Priviţi! Cu toţi lăsaţi în urmă
Un drum de împietrite căi
Şi calea vieţii se opreşte...
Ca mâine-i vom urma şi noi.

Începe-o altă veşnicie...
Deşertăciuni s-or spulbera!
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa, toţi ne-o vom afla.

Urcăm spre cer pe piedestale
De oseminte pământeşti,
Lăsând în urmă osanale...
Oh, Doamne Sfinte, Tu priveşti

La-ngălbenitele poeme
De trupuri moarte prea curând
Şi sub a ochiului tristeţe
Le-ascunzi în putredul mormânt.

Odihnă veşnică în ceruri,
Tu, oh, ce ieri te-am cunoscut!
Etrernă pace şi lumină!
Suflet de aur, trup de lut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!