Fii, Doamne, bun!

Români adevăraţi, la noi în ţară
Ne-au pus străinii jugul pe grumaz
Şi ne-am făcut în lume de ocară,
Uitând c-am fost cândva popor viteaz.

Ne-au confiscat ce-am dobândit cu sânge,
Istoria şi trupul ţării mici,
Iar graiul nostru suferă şi plânge,
Când e vorbit de nişte venetici.

Ne-au interzis şi sfinţii-n calendare,
Să fim atei şi să ne pierdem seva,
Căci spiritul ar vrea să ni-l omoare,
Să nu mai ştim de Sfânta Parascheva.

Iar pe alt sfânt, care ne-a fost aproape,
Dimitrie cel Nou din Bucureşti,
Ar vrea-n uitare-adâncă să-l îngroape,
Ca şi pe feţele bisericeşti.

Fii, Doamne, bun şi arată-ţi Tu puterea
Şi fă-ne iar de glorii s-avem parte,
Nu trece toate-acestea cu vederea,
Deşteaptă-ne din somnul greu de moarte!

poezie de Octavian Cocoş (11 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am făcut?

Am intrat şi noi în UE,
Este lucru cunoscut,
Dar mai bine astăzi nu e,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au luat străinii totul
Bani, resurse - ce-am avut
Pe labe ne-au pus cu botul,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au trimis numai deşeuri,
Ne-au minţit cât au putut,
Mâncăm fel de fel de E-uri,
Şi cu asta ce-am făcut?

Nu mai stăm să facem glume,
N-avem vreme de pierdut,
Umblăm peste tot prin lume,
Şi cu asta ce-am făcut?

Unde sunt seninătatea
Şi mândria ce-am avut?
Azi domneşte laşitatea,
Şi cu asta ce-am făcut?

Şi-uite aşa, zic într-o doară,
Sper că nu am decăzut
Să rămânem fără ţară,
Căci cu asta ce-am făcut?

poezie de Octavian Cocoş (1 septembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Hai să stârpim incompetenţa
Destinului ce îl avem în mâini,
Corupţia şi-indiferenţa,
Treziţi-vă, treziţi-vă, români!

O molimă ne decimează
Şi ne reduce la tăcere,
Iar ochii noştri lăcrimează,
Când ne-agresează a ei putere.

Ne-au jefuit şi ne-au vândut,
Cei care frâiele ne-au luat,
Aleşii în care am crezut,
Cu vorbele lor goale ne-au calmat.

Istoria se tot repetă,
Răcneşte Ştefan din mormânt
Şi-n România imperfectă,
Nimic nu se mai 'nalţă drept şi sfânt.

Hoţia şi incultura-s demne,
Iar impostura zace-n nişte câini,
Se pune gaj şi pe blesteme,
Treziţi-vă, treziţi-vă, români!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă respectul nostru de români...

Ne-au sărăcit, ca peste tot în lume,
Un neam de trădători şi de hapsâni.
Ne-au murdărit, ca naţie şi nume,
Din tot ce-am fost odată, ca români.

Dar nu ei sunt români adevăraţi.
Nu ei se ţin ca ţara să nu piară.
Noi stăm aici de griji împovăraţi
Şi suferim şi ură şi ocară.

Să ducem veşnicia de români
Şi plaiul mioritic să nu moară.
Ei doar în mintea lor se cred stăpâni,
Dar nu mai au nici inimă nici ţară.

Nu ne-am vândut copii şi nici părinţi,
Să căpătăm arginţii, precum Iuda.
Când te-om primi, sunt sigur, ai să simţi
Că-n palma noastră, odihneşte truda.

Şi chiar dacă acum suntem stăpâni
Doar peste sărăcia din hambare,
Lângă respectul nostru de români,
Te vom primi cu pâine şi cu sare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
am dat sânge şi sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Am dat viaţă şi soldaţi,
pentru-o patrie de fraţi,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat.
Biata lume nu ştia
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
şi lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
şi cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat ţară şi pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat şi noi
în al doilea război,
haideţi, dom-ne Mareşal
în Moldova şi-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru ţară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Şi-am murit de mii de ori
s-avem iarăşi Trei Culori,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Ţara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
de uitat nu vom uita
ţara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ţine minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost şi cum va fi,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mafia PSD-istă (pamflet)

A fost odată un coşmar,
A fost în România,
O mafie de PSD-işti,
Ce ne-a stârnit mânia.

Avea în frunte-un infractor,
Un dublu condamnat,
Un mafiot cum n-a mai fost,
Din Iad parcă scăpat.

Minţeau că sunt socialişti,
Săraci şi democraţi,
Dar erau neocomunişti
Şi putred de bogaţi.

Ne-au divizat şi stpânit,
Cum nu am fost vreodat',
Căci cu TV-ul ne-au minţit
Şi ne-au manipulat.

De va da Dumnezeu cel Sfânt
Să ne trezim cândva,
Ei nici de-ar fi deja-n mormânt,
Nu vor scăpa!

pamflet de George Budoi din Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (11 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea #Metoo

azi suntem cam încruntate,
că aşa imaculate,
noi am fost abandonate,
după ce-am fost abuzate,
chiar de Blondu' cel vestit
ce, fireşte, ne-a minţit,
că ne pune-n roluri mari,
dar cotoii ordinari
de la Hollywood, să vezi,
ne-au sedus motani englezi,
poate americani, mai ştii,
ce mai, toţi cineaştii,
ne-au promis marea cu sarea,
ne-am ales cu disperarea
şi onoarea,-autostima,
numai Blondu' cu pricina,
e de vină c-am pierdut:
nu ştim ce e de făcut,
dar în lupta-anticotoi,
vom striga în cor: Şi noi...

poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, Basarabie...!

Sămânţa Unirii-n iubire-ncolţită,
Săgeată-nmuiată-n al istoriei val,
Din coardă de arc de Carpaţi zămislită
Rodeşte stăpână pe-al Nistrului mal.

În pântec de mamă comun ne-a fost lutul
Şi frământaţi am fost de-acelaşi aluat,
Samsarii lumii ne-au pus stavilă Prutul,
Ne-au umilit, ne-au separat, ne-au dezbinat.

Înstrăinată, fără de pod şi fără punte,
Plutind în plâns pe-a timpului corabie,
Te-aşteaptă mama să te mângâie pe frunte:
Te vrem acasă...! Nu plânge, Basarabie...!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Şi din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit şi-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Şi ne simţeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu ştiu acum ce pot să fac, sunt trist, posac şi de dor zac
Că te-am pierdut şi-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc şi-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viaţa mea,
Nu vreau să-ţi zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ţi spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranţa ne-ar reda!
Acuma ştiu cum să te-mpac şi toate voile să-ţi fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, te iubesc!

Românii-au suferit după război,
Când ruşii ne-au luat şi pielea de pe noi:
Ne-au luat şi grânele, şi vinul, dar şi vita,
Şi nouă ne-au rămas doar coada şi copita.

Cei ce-au trecut în timp prin astă ţară,
Toţi ne-au luat... şi n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame şi amar
Şi-au renăscut ca Phoenix, din cenuşă, iar şi iar.

Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu şi-a pierdut identitatea!

A stat în vânt şi ploi ca stânca în picioare,
Când mulţi au încercat să ne doboare.
Câţi s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ şi dulce limbă.

De-aceea îmi iubesc portul şi glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoşesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de hău

Ne-au rămas satele pustii şi reci
Şi-n urma lor se stinge un popor...
Ne-au rămas sufletele fără viitor,
Iar capetele de pe umeri, seci.

Ne-au rămas numai amintiri,
Pe când credeam c-o să rămână
Tot neamul nostru prins de mână,
Într-o lume a fainelor trăiri.

Ne-a rămas numai să plecăm,
Către străini să ne luăm zborul...
Nu mai avem la ce da cu piciorul,
N-a mai rămas decât să ne cărăm...

Ne-a rămas numai ce-au vrut ei...
Aceste trupuri fără de conştiinţă!
Mai greu să scapi de neputinţă,
Când legile i-au transformat în zei...

Ne-au vrut exact cum am ajuns,
Cum nu s-ar fi putut mai rău...
Ne-au vrut la margine de hău,
Şi-au reuşit: le-a mers ca uns.

Ce "bravo" sunt aceşti mişei
Şi ce de plâns suntem noi, restul,
Dacă-am ajuns să picăm testul
De-a fi mai presus decât ei.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (27 august 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unire, fraţi români!

Mă doare că-mi eşti frate
De tricolor şi neam
Mă doare că mai curge
Pur sânge de roman.

Ridica-te, Ştefane,
Cu braţul tău cel sfânt
Uneşte iar Moldova
Cu-al patriei pământ!

Ce dacă-avem palate
Şi săli prezidenţiale
În care curg citate,
Ca morţii în spitale

Când trup din trupul ţării
E azi înstrăinat
Strămoşii ne acuză
Iar clopotele bat!

C-aşa e tot românul,
Prea bun şi răbdător...
Dar vai şi-amar de-acela
Ce vrea ca un popor

Să aibă: două imnuri,
Doi preşedinţi de stat
Când ţara noastră-i una!
De Dumnezeu lăsat!

Doamne ajută şi dă-ne lumina
Să fim slujitori ai acestui pământ
Prin mila-Ţi eternă ne dă azi lumina
Iubirii de ţară şi neam românesc!

Unire, fraţi români!
Aşa e scris în carte:
O Românie-avem
Pe viaţă şi pe moarte!

poezie de Stefan Băiatu (18 ianuarie 2006)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Ţară

E ziua ta, azi, Ţară! şi-s departe
Şi nu de tine am fugit în lume,
Ci de lozinci stupide şi pancarte
Ce ne-au făcut ca să uităm de nume.

Nu munţii tăi cu aur şi păduri,
Nici râuri ce spre Dunăre petreci,
Nu amintirea bunilor străbuni,
Ne-au hărăzit să bântuim pribegi.

Nu ne-a gonit departe cerul tău,
Nici marea, chiar de neagră i s-a spus
Ci noi, ne-am dus de gât cu Dumnezeu,
Când visul unei ierni ne-a fost răpus.

Când piepturile goale ne-au rămas
Şi cinstea trebuia s-o sugrumăm,
Când demnitatea ne-a fost câine de pripas,
Noi am plecat ca s-o reînvăţăm.

Şi iată, eşti slăvită-n an o dată
De cei ce soarta ţi-o pecetluiesc,
Săracă, ţara mea, ţară bogată,
Oare câţi astăzi chiar te mai iubesc?

Oare câţi dintre cei ce peste an
Te dau la schimb, te sfâşie, te sug,
Nu te vor da iar mâine pe-un ciolan
Şi nu te-or pune pentr-un euro, pe rug?

E ziua ta, azi, Românie şi-s departe
Şi-n suflet mi te port prin pribegii,
Dar îţi urez să ţi se facă parte
La ultimul tău drept de-a te trezi.

poezie de Dori Lederer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul 353 (după numărul unei celule din închisoare)

Doamne,
Cei care vor din cer să te răstoarne
Ne-au rupt din oase şi ne-au smuls din carne
Ne-au pus obloane grele la fereastră
Să nu vedem zidirea Ta măiastră.

Flămânzi şi goi ne-au aruncat în hrube
Încovoiaţi de boală, roşi de bube
Şi zilnic scurmă în acest gunoi
Să vadă, câţi au mai rămas din noi.

Dar noi, din fund de iad şi de pe brânci
Ne aplecăm pe tainele adânci
Cu sufletul călcăm pe legi şi fire
Şi ne-mbătăm c-un strop de nemurire.

Iar când groparii vin în ţintirim
Noi din morminte le strigăm: "- Trăim"
Fiindcă aici nu ne hrănim cu pâine,
Ci cu nădejdea zilelor de mâine.

Şi-asupra lor apasă un blestem:
Ne au în mână şi, tot ei, de noi se tem.
Să tremure! Că noi, cei din morminte,
Vom trece peste ei! Vom merge înainte!

poezie celebră de Petre Strihan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ne salvează? Memoria fotografică... din ce a fost, din ce s-a vrut, din ce-am trăit ori am iubit, din cât am dăruit şi ce sperat avea, din fericire dăltuită cu suspine, din cum ne-am strâns la piept când ne-a durut, din ce n-am îndrăznit şi n-am putut, din visele gustate dimineaţa la cafea, din noi în alţii şi din alţii-n noi, din gânduri ce ne-au frământat ca pe eroi. Rămane ce-a contat iar restul e "uitat".

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele din Carte

Atât de mult ne-au cercetat
Cuvintele din Carte
Că nu ne-au mai preocupat
Lucrările deşarte.

Gustând în fiecare zi
Dulceaţa ce-o emană
Putem spre Rai călători
Servind din sfânta mană.

Ne-aduc alin în încercări,
Ne modelează fiinţa,
Ne-au dat şi dau orientări,
Alungă neputinţa.

Că-s îmbrăcate cu Duh Sfânt
E foarte clar; se ştie
Sunt dătătoare de avânt,
Conduc spre veşnicie.

Ne-au cercetat şi prin mustrări
Să corectăm purtarea
Parte s-avem de îndurări,
Să nu uităm chemarea.

Ce taine-adânci şi ce comori
Se-ascund prin pagini fine
Expresii pline de splendori
Creează stări senine.

Atât de mult ne-au cercetat
Cuvintele din Slavă
Că am pornit imediat
Spre veşnica Dumbravă.

poezie de George Cornici (6 februarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La crucea de ciozvârte

La crucea de ciozvârte a neamului meu
Dumnezeu din ceruri se închină,
Noi am purces să ştergem visul greu
Şi ne-necăm în lacrimi şi-n ruină.

Ne-au mângâiat cu verbul linguşirii,
Ne-au mirosit şi măduva din oase,
Ne-au ţepuit şi sângele iubirii,
Ne-au pârjolit câmpiile mănoase.

Nici munţii nu respiră-n univers,
Nici marea nu-şi mai potriveşte valul,
Coloana existenţei e pusă pe invers
Şi convertit în rugi e idealul.

Ţara-n haturi e miros de moarte,
Clopotul de-otravă o poartă peste vreme,
Oare ne-am născut s-avem păcate
Alăptând nelegiuiri extreme?

Curajul se închide sub lespedea tăcerii,
Ne ascundem în mormânt durerea,
Sudorile sunt roadele plăcerii,
Sărăcia ţării ni-i avere?

La crucea de ciozvârte a neamului meu
Dumnezeu din ceruri se închină,
Noi am purces să ştergem visul greu
Şi înflorim cu lacrimi din ruină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimitate

Aducându-ne aminte
De unde am plecat
Amintiri au fost multe
Am plecat şi le-am lăsat.

Am venit, din îndepărtatul sat,
Fără asfalt, cale ferată,
De la cei care ne-au îndreptat
Spre o viaţă luminată.

Trimişi să-nvăţăm carte
Ce să ştim, nişte copii
Cu greutăţile toate
Le înfruntăm în fiecare zi.

Cei dragi ne-au fost de ajutor,
Ne-au sfătuit să'nvăţăm
Ca să ne fie mai uşor
Acolo unde lucrăm.

Naivi, ne prindeam de mâini
Şi ocoleam parcul cu lac.
Eram nişte străini,
Dar cu ambiţii la învăţat.

Amiciţia a prins bine
În cei opt ani de liceu,
Ne sfătuiam împreună
Şi la bine, ori la rău.

Anii visurilor au trecut,
Care au fost pregătitori,
Am luat-o iar de la început
Cu alţii mai superiori.

Eu Politehnica, tu Medicina,
Intervenind depărtarea
Totodată şi uitarea
Curmându-se idila!

Tu – medic şi cu satul
Aşa cum ţi-ai dorit,
Eu – cu vina şi păcatul,
Ajuns serile la Institut.

Mulţi ani au mai trecut
Şi distanţă foarte mare.
Şi nu ne-am mai întâlnit
Având suspine, remuşcare.

A venit însă şi vremea
Vârstei a treia şi albiţi,
Ca să dăm socoteala
Anilor noştri petrecuţi.

Ne-am întâlnit, îmbrăţişat,
În parcul cu amintirile plăcute.
Ne-am spus tot şi am jurat
Trecutul, să nu se uite.

Destinul, ne-a fost Guvernant,
Care ne-a dirijat viaţa
Iar tu, omule azilant
I-ai respectat întocmai povaţa!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri şi noi cu el.

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preabun Păstor

Cânt Isus a Tale mâini
Sus pe Golgota străpunse
Nouă Domn să ne rămâi
Ca în dragostea dintâi
S-avem inimile ascunse

Cânt şi degetele Tale
Pe noi ce ne-au plămădit
Să ne fii izvor şi cale
Prin cântări de osanale
Să-ţi slăvim chipul iubit

Palmele-ţi eu azi le cânt
Şi întrega Ta Fiinţă
Ce ne-au dat pe acest pământ
Unic chipul Tău cel Sfânt
Să umblăm azi prin credinţă

Cânt Isus a Ta iubire
Nouă ce ne-ai dăruit
S-avem pace izbăvire
Trăind în neprihănire
Mire drag — Mire iubit

Cânt Isus a Ta lucrare
Printre noi ce ai făcut
Să ne dărui vindecare
Ai pus mâna pe oricare
Şi le-ai fost l-atâţi un scut

Cânt Isus a Ta privire
Ochii Tăi Isus îi cânt
În har şi-n neprihănire
Ne-ai ţesut în izbăvire
Să trăim al Tău Cuvânt

Cânt Isuse mersul Tău
Plimbarea printre mulţimi
Domn să ne fii Dumnezeu
Vindecaţi să fim mereu
O Isus de-a Tale mâini

Palmele Tale Isuse
Peste atâţia Tu le-ai pus
Preţul lacrimilor scurse
Să ne fie dar aduse
Noi ca să privim în sus

Doamne azi îţi mulţumim
De tot ce Tu ai lucrat
Şi Numele ţi-l slăvim
Căci ne vreai ai Tăi să fim
În veci fii dar onorat

Fii slăvit Preabun Păstor
Onorat în veşnicie
Al vieţii Sfânt izvor
Ce ne eşti Mântuitor
Glorie Isuse Ţie
31-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!