La crucea de ciozvârte

La crucea de ciozvârte a neamului meu
Dumnezeu din ceruri se închină,
Noi am purces să ştergem visul greu
Şi ne-necăm în lacrimi şi-n ruină.

Ne-au mângâiat cu verbul linguşirii,
Ne-au mirosit şi măduva din oase,
Ne-au ţepuit şi sângele iubirii,
Ne-au pârjolit câmpiile mănoase.

Nici munţii nu respiră-n univers,
Nici marea nu-şi mai potriveşte valul,
Coloana existenţei e pusă pe invers
Şi convertit în rugi e idealul.

Ţara-n haturi e miros de moarte,
Clopotul de-otravă o poartă peste vreme,
Oare ne-am născut s-avem păcate
Alăptând nelegiuiri extreme?

Curajul se închide sub lespedea tăcerii,
Ne ascundem în mormânt durerea,
Sudorile sunt roadele plăcerii,
Sărăcia ţării ni-i avere?

La crucea de ciozvârte a neamului meu
Dumnezeu din ceruri se închină,
Noi am purces să ştergem visul greu
Şi înflorim cu lacrimi din ruină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!