Incertitudini

Ploaie de lumini nenumărate se-aprind,
Pe-n serat pe bolta necuprinsului senin,
Ca opaiţele-n noapte ard mocnit
Şi veghează-n somnul cel din noapte,
Visele triumfale ale sufletului ce pribegeşte
În alte timpuri şi-n străine universuri.

Noaptea-i sfeşnic pentru suflet,
În umblătul răzlet, la întâmplare,
În sferele înalte, ale unor ţinuturi,
Care rămân discrete şi nebănuite,
Iar noi culegem fărâme, vagi idei,
Din puţinele aduceri aminte.
Şti-vom noi vreodată de-ale lui plimbări?

Ghicitori învederaţi se cutează-n aventura
De a citi şi -n astrele nopţii, destinul,
Răspuns profetic din lăcaşuri sacre,
Dau de ştire-n grabă omenirii însetate,
Despre cursul vieţii enigmatic.

Străbunii noştri căutând necunoscutul,
Colindând, umblând pe căi terestre sau navale,
De semnele stelare, de- i Carul mic sau Carul mare,
Orion sau alte constelaţii, ce croiesc pe cer trasee,
Conduşi erau, busole în căutarea azimutului
Şi locuri noi descopereau pentru alte începuturi.
Stelele-s călăuze –n viaţa noastră pământeană.

Precum în cer aşa şi pământ,
În armonie cu cosmosul au apărut,
Din vremuri antice şi mai demult,
Minuni ale lumii, edificii bizare,
Care par a fi căi de comunicare,
Cu o fortă mare, intrinsecă,
Şti-vom noi vreodată sorgintea,
Mesajelor stelare în viaţa pământeană?

Simbolul stelei il regăsim adesea-n,
În inflorescenţe pastelate fel de fel,
Să fie un alt şi nedecriptat mister?

poezie de Georgeta Ganea (11 martie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Viaţa ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînţeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică aşează
Pe cei care cu ea rezonează.

Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mişcare browniană
Şi totuşi în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domneşte
Şi subtil, fiecare dintre noi o hotărăşte,
Prin ceea ce suntem şi ceea ce trăim
Şi la definirea legilor universale, contribuim.

Să fim buni şi drepţi nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede şi actionează
Şi viaţa noastră în bine sau rău o inflenţează.

În viaţă răbdători căutăm, aşteptăm,
Ca un miracol să ni se-ntâmple
Şi din senin, aşa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Şi persoana de care avem mare nevoie,
Să o găsim.

Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunăţii în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Şi cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.

O mână ascunsă cu fir de aur a ţesut
O vrajă –ntre noi, un mister nedesluşit,
Nevăzutul din unde, cromatici şi lumini împletit,
Trudeşte neîncetat în spaţiu, de-o veşnicie,
Şi-n cele din urmă soluţii găseşte
Ca viaţa, pentru noi, să fie o frumoasă poveste.

Furaţi de a vieţii vâltoare, magie,
Adesea uităm poate să aducem prinos
Lui şi celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toţi.

poezie de Georgeta Ganea (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În luna martie observaţi cum constelaţiile de iarnă apun din ce in ce mai devreme, în timp ce dinspre est răsar altele noi. Alte stele, alte zone de cucerit. La mijlocul ţi sfârşitul primăverii observaţi cum Ursa Mare (Carul Mare) se vede din ce în ce mai bine, adică din ce în ce mai sus pe cer. Tot cu ajutorul acestuia puteţi identifica alte constelaţii. Porniti de la oiştea Carului Mare, adică cele trei stele care formează un arc. Mergeţi după curbura arcului şi daţi de steaua Arcturus, mult mai strălucitoare decât ele. Arcturus face parte din constelaţia Bootes sau Văcarul pe româneşte.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O călătorie printre stele

Hai copii să ne plimbăm
Despre Cosmos să-nvăţăm!
Galaxii ce-ţi par mărgele
Sunt chiar grupuri mari de stele,
Planete, sateliţi, comete şi asteroizi,
Hai să le descoperim pe rând, timizi!
Nu ne-am întrebat noi oare,
Luceafărul când apare,
Cum plutesc pe cer în zare,
Carul mic şi Carul mare,
Cum s-au tors prin cer fuioare
De steluţe călătoare?
Mii de stele şi comete
Care se-nvârtesc discrete,
Au format prin cer trasee
Galaxia albă sau Calea Lactee...
Şi-n Calea Lactee ia priveşte
Chiar Pământul se găseşte!

poezie pentru copii de autor necunoscut/anonim
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştient sau inconştient, oamenii fac sacrificii, de un fel sau altul. Din nefericire, cei mai mulţi sacrifică sănătatea, familia, religia sau alte valori, pentru a câştiga plăcerile trecătoare ale bogăţiei, ale puterii sau ale renumelui.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu

Privesc în jurul meu şi captivată sunt,
De tot ce-n lumea noastră se-ntâmplă,
Mă întreb adesea ce plan are Dumnezeu,
Cu fiecare dintre noi şi cu toţii laolaltă.

Unii pleacă, alţii vin, fără să ştim,
De unde venim şi-ncotro apoi noi ne ducem,
Care ne este menirea pe acest tărâm
Şi ne punem fireasca întrebare,
Viaţa noastră să fie ce noi numim destin?
Cine-l hotărăşte şi cui foloseşte?

Viaţa mea, viaţa ta şi a tutorora,
Marcate sunt încă de la-nceput, când pe lume am venit,
Nu seamnă-ntre ele şi unice sunt pe pământ.
Ce face diferenţa şi cui se datorează,
Cursul ei atât de enigmatic şi neprevăzător,
Să fie ce noi nu ştim şi numim destin?

Curge timpul în clepsidra de cristal,
Dar nedrept se pare a fi, căci măsura lui e drămuită
Şi nu suntem trataţi de la egal la egal,
Şi alunecăm fără să ştim în a lui capcană,
Când poate ne este lumea mai dragă,
Să fie tot oare ceea ce numim destin?

În labirintul vieţii intrăm pierduţi,
Fără să ştim pe ce cărări vom merge,
Ne ghidăm după ale noastre simţuri
Şi –n dese rătăciri găsim a noastră unică cale,
Pe ea alunecăm ca arcuşul pe corzile de vioară,
Ascultăm acea chemare ce în suflet o purtăm
Şi misiunea ce ne-a fost dată o căutăm,
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

În fiecare zi braţ la braţ cu destinul mergem,
Care îşi face apariţia într-un mod tăcut,
Timpul curge în clepsidră şi-n acest răstimp,
Ni se dezvăluie picătură cu picătură
Ceea ce avem de îndeplinit pe pământ.
Şi când cursa se va termina vom şti,
Rostul nostru ticluit de când pe lume am venit
Şi vom primi răspunsuri la ale noastre nevoi,
De a cunoaşte lumea din noi.
Iar noi vom şti doar atât cât trebuie să ştim,
Cât aici pe pământ, ca fiinţe cugetătoare, trăim.

Ne regăsim adeseori într-o dilemă,
Şi-a nostră liberă voinţă nu-i de-ajuns
Pentru a vedea drumul ce-l avem de parcurs,
A noastră voinţă bunăoară este greu încercată
Pentru a ajunge de la gând la faptă.
Cine ne secondează şi ghidează şi de ce?
Să fie Puterea Divină ce guvernează
Tot ce –n Universul ăsta mare se crează?
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

Ne-armonizăm fluid în a noastră existenţă,
Cu ceea ce este sus, la cer, după planuri celeste,
Concepute cu stăruinţă poate de cei ce nu mai sunt,
De entităţi ce gravitează-n spectre de culori
Creaţia să fie cu a ei culoare ce aurul o poartă,
În astă lume plină de mister şi de miracol?

Una cu cerul suntem şi interacţionăm,
Poate şi cu al nostru trecut, petrecut
În alte timpuri, spaţii şi străine universuri.
Primim câteodată fărâme, crâmpeie,
Semne ce sub semnul întrebării stau
Sau ne lăsăm duşi de fantasme efemere,
Din ceea ce –a fost poate odată cu noi,
Dar nu ne ajută să-nţelegem pe deplin
Acele mesaje criptate pe care le primim,
De la familii cereşti care judecă şi decid
Pentru noi, ce ne ducem viaţa pe pământ.

Alunec pe-o pantă şi aveturos mă lansez,
Să-mi exprim în cuvinte doar al meu crez,
Avem şi noi, oamenii, un cod ce poate fi citit,
De acei stăpâni eterici ce lumea o conduc?
Identitatea noastră este doar una şi securizată,
Prin algoritmi şi programe foarte sofisticate
Şi când vom descifra aceste secrete, acest mister,
Vom fi şi noi totuna cu cei din câmpul pararel.

Să acceptăm în viaţă orice schimbare,
Care-ne aduce dragoste şi alinare
Şi-o împlinire de mult visată şi sperată
Care astăzi se transformă în faptă.
În noi descoperim mereu valenţe noi
Şi-a lor valoare o împărtăşim cu voi.

Spectatori adeseori în viaţa noastră, suntem
Şi asistăm neputiincioşi la propriul joc,
Poate fi o dramă, tragedie sau comedie,
O operă de artă care în al ei tainic cuprins,
Împletit din unde, energii, culori, lumini
Descoperim clipă de clipă subiectul
Şi vom vedea de ne place ori ba.
Să fie asta oare ceea ce numim destin?
.
Sub oblăduri necunoscute nouă, suntem
Şi norocul, şansa uneori ne însoţeşte
Sau ghinionul sau tristeţea vin
Pe neaşteptate şi ne întrebăm firesc,
Cine asta a dictat, de ce s-a întâmplat?

Să ne lăsăm în voia lui, a destinului
Şi să-l acceptăm ca pe un dat de al nostru Împărat,
Ce tronează undeva acolo sus de tot
Şi cu al Lui sceptru sau magică baghetă
Dirijează viaţa oamenilor de pe planetă
Şi de-om afla vreodată a lui socoteală,
Recunoscători vom fi pe veşnicie
De a Lui destoinicie de a conduce-n tăcere
Al lui regat de noi toţi aplaudat şi lăudat.

poezie de Georgeta Ganea (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu stea, ea om

Străbatem zări, străbatem vise,
Dar tu rămâi mereu cu noi,
Popas în zone interzise,
Plimbări prin codrii sau prin ploi.

Aripi de înger prinde steaua
Apoi coboară spre pământ,
Din geam înlătură perdeaua
Şi-ncet sărută chipul sfânt.

Dar blânda fată pământeană
Sărutul ei ea îl va da,
Pe vorbe dulci şi de pomană
Celui ce dulce-i va cânta.

Tu vei rămâne-n cer o stea,
Ea va umbla pe căi terestre,
Tu din lumina ta vei bea,
Ea va privi pe la ferestre!

poezie de Aurelia Oancă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele

Numele

Pe portativ consoane şi vocale se unesc,
Ca notele muzicale-ntr-un solfegiu,
Cuvinte sonore din ele se-mpletesc
Şi propria noastră partitură se transcrie.
S-o ascultăm mereu pe oriunde ne perindăm,
Că de la sfinţii noştri părinţi al nostru nume vine
Şi tot respectul pentru acest dar, lor să-l acordăm.

Dându-ni-se la naştere un nume,
Ni se dă în viaţă şi un vădit rost,
Ca-n a noastră existenţă să ne străduim
Să facem din el o faimă, un renume,
Un nume cu răsunet şi de lume admirat,
De-om reuşi ori ba,
Pe parcursul întregii vieţi, noi vom afla.

Îi zetrea noastră, ce-n cufăr cu pietre bătut,
Ascunde-n el comori de neconceput,
De care aflăm în al vieţii drum
Doar când luminiţa aprinsă mai apoi
Scânteişte şi aprinde focul din noi
Şi-n a nostră existenţă pe pământ
Descoperim şi aflăm cu-adevărat,
Al nostru rost ce la naştere ni s-a dat.

Să-l cinstim şi cu mândrie să –l purtăm
Că a lui văl strălucitor ascunde sub el
Nestemate bogăţii ancestrale
Adunate-n timpuri din tată-n fiu
Fără ca noi poate să ştim, să bănuim
Sorgintea şi semnificaţia lui, a numelui
Şi-a noastră grea misiune rămâne
Să-l facem respectat şi lăudat.

Şi numele nostru de-l rostim iar şi iar,
Are pentru noi un efect anume, musical,
Poartă cu el un bogat arsenal
Şi pentru a-l apăra scut devenim
Când cineva încearcă atingere să-i aducă.

Pe oriunde -n lume el ne reprezintă
Cu majuscule de-o şchiopă el se scrie,
Să ne-amintească parcă a lui mister,
Ascuns în cifre ale căror putere
Stă ascunsă şi poate fi citită-ntre stele
De cei cu har ce pot să desluşescă,
Taina lui scrisă de pronia cereasca.

Numele valoare dă la tot ce ne-nconjoară,
A lui mesaj scris sau auzit în mintea noastră,
Într-un fel rezonează, vibrează
Şi-a noastră existenţă o interpretează.
Să fie doar un iluzoriu vis în acest paradis?
O proiecţie a lumii citită de ale noastre simţuri
Şi noi, realitatea noastră, să o creionăm
Şi prin lumea lor, a cuvintelor, a numelor?

poezie de Georgeta Ganea (22 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetul mării

La miezul nopţii marea s-a trezit din somnul ei profund,
Şi de-a lungul plajelor întinse şi pietroase, până departe,
Am auzit cum vine primul val, valul mareelor înalte,
Şi cum urcă pe uscat răsucindu-se fosforescent, rotund.

O voce s-a înălţat din liniştea adâncurilor fără fund,
Un sunet multiplicat misterios în noapte,
Ca cel al unei cataracte-n munţi, la miazănoapte,
Ca mugetul codrului de brazi când vântoasele-l pătrund.

La fel, spre noi vin uneori din neştiute,
Inaccesibile singurătăţi ale propriei fiinţe
Talazurile răscolitoare-ale unui suflet căutându-şi rostul;
Iluminări pe care le credem ale noastre, din noi născute,

Dar ele-s prefigurări şi prevestiri, şi preştiinţe
Ale unor lucruri dincolo de-înţelegerea şi controlul nostru.

poezie de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Timpul îi un grăunte de nisip
Ce curge măsurat într-o clepsidră
Şi zboară spre cei stăpâni pe zare ce
Cu al lor chip invizibil construiesc zăgazuri
Pentru alte infinite şi neprevăzute începuturi.

Timpul se preumblă pe scări imaginare,
Croite-n astral cu trudă infinită de Graţia divină
Şi veghea-ndeaproape a cetei îngereşti
În cursul lui ireversibil, enigmatic.
Spre alte destinaţii aventuroase,
În lungi călătorii spre astre luminoase.

Timpul îi nemilos şi trece –ntr-o clipire,
Ca frunza stacojie ce-n ploaia toamnei reci,
Dansează unduios în acordul adierii
Şi într-un ultim suspin, al disperării
Se stinge şi –n eterna lume ea se pierde.

Timpul îi parfumul florilor de câmp,
Se stinge odat cu vremea ce-a trecut
Şi se pierde-n văzduh şi-i nevăzut.
Şti-vom noi vreodată oare
Acea poartă fermecată spre care el pleacă
Ce drumul l-a deschis către adevăratul vis?

Timpul îi ţărmul mării agitate,
În care valuri multe se sparg oftând
Că –i trecător, dureros şi neiertător
Când o ultimă secundă ceasul bate
În astă viaţă care-i o fărâmă de realitate.

Timpul îi o fata morgana şi spre ea păşim
În neantul lumii hrănind iluzii deşarte.
Zadarnic însă, el se pierde-n perdeaua de ceaţă
Cu fiece zi, noapte şi clipă ce-o trăim
Şi ducem cu noi durerea lui nemiloasă
Pentru ce-a fost şi nu va mai fi.

Timpul îi fumul focului aprins,
Din sufletele noastre îndurerate,
De pendula ce-n inimă sacadat ne bate,
În drumul ei spre fascinanta eternitate,
Unde poate adevărul suprem să-l descoperim.

Timpul vindecă-n tăcere răni ascunse şi durere,
Generos în urmă ştie să păstreze vii
Melancolice şi vajnice amintiri,
Ca-n a noastră existenţă cât pe pământ trăim,
Trecutul să ni-l redefinim, prezentul să-l clădim,
Pentru o cauză înţeleaptă învingători să fim
Şi eterni ca el în univers, să devenim.

poezie de Georgeta Ganea (11 noiembrie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântu-îi cărămida ce zideşte
O admirabilă, romantică poveste
De dragoste, o dramă sau o tragedie,
Spusă-n versuri într-o poezie
Sau în alte opere de artă care fac
Din astă lume, una cultă şi deşteaptă.

Cuvăntu-i temelia unei naţii,
Păzit cu străşnicie de multe generaţii,
Ca el să nu fie vitregit şi alterat
De ce-i temuţi, de care din istorie ştim
Că au încercat ca noi să nu mai fim.

Cuvântu-i demn şi sacru legământ,
Între oameni şi pământul în care ei s-au născut,
Şi-au dus viaţa, au trăit bine sau chinuit,
Pune un umăr la greu când neamul este încercat
Şi dovada oricând şi pentru oricine devine
Că-a a lui sorginte de la Decebal vine.

Cuvântul românesc, se dovedeşte a fi,
Prin vocea lor, a celor învăţaţi de mult şi cei de-acu,
Ce au de spus cuvânt adevărat şi cercetat,
Ca ar fi primul ce a fost rostit pe pământ,
Şi s-a răspândit în lume ca vântul
Priveligiat a fost, de-a fi ales de Dumnezeu
Şi va pieri numai dacă vrea EL.

Cuvântul are cutezanţa de-aşi proteja
Rădăcina şi originea lui de milenii poate,
Că vine de la daci, greci, slavi sau romani
De-i scris în limba noastră, este al nostru
Şi doar noi îi pricepem şi-nţegem cu adevărat rostul.

Cuvântu-i şi-o armă de luptă-n viaţă,
Şi-înţelegându-i sensul şi porunca,
Te-aruncă într-o clipire până la cer,
Dar şi- o vorbă spusă-ntr-o doară,
Te doboră şi pân la pământ te coboară.

Cuvântul sincer întăreşte ale noastre fapte,
Care rămân pe veci, pentru eternitate
Şi a noastră fiinţă din temelii o consolidează,
Pentru tot ce în viaţa noastră urmează.

Atenţi cu noi doar trebuie să fim
Şi vorbe fără acoperire să nu rostim,
Că ele ca-n orice jurământ se vor răzbuna odată,
Când cel ce le-a rostit nici nu se aşteaptă.

poezie de Georgeta Ganea (6 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

Ţi-ar spune ceva
ţi-aş spune orice
despre luna din geam
despre nopţile albe
şi despre visele din zori...
despre zilele negre...
despre cerul cu soare
sau chiar despre cel cu nori...
despre ciorile ce-l străbat
la ore fixe
dimineaţa şi seara...
despre cafeaua amară
sau despre ceaiurile dulci
sorbite cu înghiţituri mici
din aceeaşi ceaşcă...
despre grădina
în care aştept mai întâi ghioceii...
apoi păsările
şi fluturii...
despre ticăitul ceasului
ce mă-nsoţeşte
şi despre alte ceasuri
ce au trecut
sau despre cele care au ruginit
şi între timp s-au oprit...
despre oameni
ce erau dar au plecat...
despre alte nimicuri
despre nimic...
doar să nu las zăpada
din anotimpul în care-am ajuns
să se-aştearnă între noi

poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cam aşa, dar în alt fel

Noi vom fi cândva, pe vremuri,
cam aşa, dar în alt fel
zid aceleiaşi biserici,
turn aceluiaşi castel,
scrinul unei alte taine
a aceluiaşi alt trup,
bucuria dintr-o veste,
foamea din acelaşi lup,
două tunete-ntr-o ploaie,
doua sâmbete-ntr-o joi,
fi-vom cerbi goniţi în roşul
ce se-adună vara-n macii
de pe drum şi-n mierea toamnei
din trifoi.

Noi eram, vom fi pe vremuri
cum ne-am fost, cum nu vom fi
ziua din aceeaşi noapte,
noaptea din aceeaşi zi,
miei de zer păscând asfalturi
ale-aceloraşi câmpii,
nasturi pe aceleaşi bluze,
dinţi de om pe-aceleaşi buze,
foc în focul din obuze
cam aşa, dar în alt fel
zid aceleiaşi biserici,
turn aceluiaşi castel,
sfinţi în tivul unei robe,
lemn în jarul unei sobe,
lampă într-un vechi bordel.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem făcuţi mai mult din noapte

Suntem făcuţi mai mult din noapte.

Prezentul cu scânteia lui nu poate
să lumineze-abisurile toate
Şi veşnicul amurg din noi.
Din când în când doar ies din adâncime
Ca nişte vietăţi din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viaţă pe care n-am trăit-o,
Crâmpeie care-ncearcă zadarnic să se-adune;
Un braţ, o ţeastă, lacul unui ochi
Cu nuferii pe care nu-i cunoaştem
Şi-o luntre ce ne cheamă cu vâslele de vis.

În marii munţi de-ntunecime
Sunt osândit să sap necontenit:
Ce voi găsi în adâncime,
Comoara unui gând nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime?

Dar dacă noaptea mă va birui
Şi negre avalanşe grele
Din muntele cel mare se vor rostogoli
Şi mă vor nărui cu ele?

Trecutul meu şi alte trecuturi şi mai vechi
Ca nişte continente scufundate
Sub suflet stau necercetate
Cu urme anonime şi străvechi:
Sunt visuri ale stâncii ancestrale,
Sunt amintiri din viaţa mea de plantă,
Fiori de viermi şi nostalgii astrale
(Şi poate-o tainică prefigurare
A vieţii mele viitoare).

Dezgrop în mine rădăcina lumii;
În pieptul meu ce amintire grea!
O urnă-n care veacuri de vis şi-au pus cenuşa:
Luna sau inima mea?

poezie clasică de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cele mai vechi timpuri s-a ştiut că gândurile noastre influenţează realitatea noastră. Aşa cum fiecare plantă se naşte din sămânţă, neputând exista în afara acesteia, fiecare act al nostru derivă din seminţele ascunse ale gândirii noastre şi nu ar fi putut deveni niciodată manifest dacă acestea nu ar fi existat. Acţiunea este consecinţa gândirii, iar bucuria sau suferinţa sunt consecinţe ale acesteia. Astfel, noi culegem ce am semănat, iar fructele sunt dulci sau amare.

citat din James Allen
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mai avansaţi lecţiile aveau alte tematici; despre stoluri şi necesitatea lor. Interesantă mi s-a părut lecţia de geografie unde se vorbea de ţinuturi noi, necunoscute de toate vrăbiile. Desigur că erau invitaţi profesori din alte stoluri cu mai multă experienţă şi se pleca deseori în zboruri de recunoaştere şi punere în practică a lecţiilor predate. Întotdeauna stolul format din tinerii elevi era format şi din cei vârstnici pentru înţelegerea lecţiei predate în acea zi. Dar a doua zi lecţiile se reluau, pentru că viaţa vrăbiilor, ca şi pentru alte specii este o şcoală continuă care nu trebuia neglijată.

Mihai Leonte în Profesoara Vrăbiuţă
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii care este cel mai greu lucru? Este să-ţi iei un angajament, să faci o promisiune unei alte fiinţe umane. Este groaznic... pentru că atunci când ajungem la vârsta la care putem să facem o promisiune, suntem deja răniţi. Noi trăim din temerile noastre, la fel de mult ca şi din toate celelalte. Sau unii dintre noi trăiesc aşa.

Barbara Harrison în Clinica Gorlin
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cine eşti?

Eşti doar o frământare a timpului uitat,
sau eşti zeiţa care nicicând n-a abdicat
şi-a zeilor putere spre oameni o îndrepţi,
trasându-le cărarea ce-i duce la cei drepţi?

Eşti o închipuire, eşti nimfa din păduri,
doar o hamadriadă ce, uneori, te-nduri
să ieşi din lumea-ţi verde, din casa ta de vis,
spre-a netezi cărarea ce duce-n Paradis?

Eşti poate un oracol, ce-apare din vechimi
cu soarta mea în mână: abisuri, înălţimi,
înscrisuri ne-nţelese, pe-un pergament de timp
mesaj din alte vremuri, venit de prin Olimp?

Fiica neştiută a unei energii
ce-n viaţa pământeană, cu ai naturii fii,
a fost însărcinată, de la pămînt la cer,
cu viaţa ce apare din marele mister?

Eşti marea mea-ntrebare, eşti o minune azi,
iar dacă eşti venită din cer sau dintre brazi,
din marile legende sau, poate, din poveşti
şi vrei să-mi fii iubită, răspunde-mi: cine eşti?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul Mic sau Carul Mare (unuia care-i talentat, dar cam "spriţar")

Ieri, am văzut cum mânuieşti paharul,
Şi doresc să-ţi adresez o întrebare:
"Se zice, ai avea talent cu carul,
Dilema-i: Carul Mic sau Carul Mare?'"

epigramă de Alex Dospian (iulie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci

Îndrăgite, idealizate voci
ale celor care au murit sau ale celor
care pentru noi sunt ca şi morţi...

Uneori ele ne vorbesc în vis;
uneori, adâncită-n gânduri, mintea noastră le aude.

Şi, cu sunetul lor, pentru o clipă, se întorc
ecouri din prima poezie a vieţii noastre –
ca o muzică îndepărtându-se, stingându-se în noapte.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise plecate cu muntele la mare

Am pus inima nopţii în palme,
Am conectat-o prin două raze stelare
Viselor mele aburind de iubire,
Tu mi-ai răspuns că eşti la mare.

Dorul a pogorât de pe muntele vrăjit
Cu privirea albastră ca cerul,
În valurile mării te-am zărit
Izgonind din inimă misterul.

Umbrele noastre sortează nisip
Clepsidrei pătrunse de timp,
Noi, gâtuiţi de aburii iubirii,
Uităm să păşim în alt anotimp.

Rămânem conectaţi
Prin două raze stelare
Din visele plecate
Cu muntele la mare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!