Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Legenda râului de dor (Altruism)

Demult, un râu ce curge în aval
S-a răzgândit și s-a oprit privind spre mal.
I-a zis: - Mi-e dor de munte, foarte dor,
Aș vrea să mă întorc acasă, la izvor !

Dar malul i-a răspuns: - E peste poate !
Nu poți să te oprești, stai și socoate !
Nu-i vorbă doar de mine, dar arinul ?
Cum poate să suporte astfel chinul ?
Cu apa, de te-ntorci înspre izvoare,
Amarnic asuprești pe fiecare.
Moraru-și va seca pe loc uiumul,
S-or pierde pești-n mâluri cu duiumul,
Iar în livadă, fructele-or să sece,
La fel și câmpul fără apă rece;
La păsăret îi vei strica hodina,
Nici rufe nu mai spală gospodina,
Iar ciurda când o fi să se adape,
Va fi doar smârc aici în loc de ape;
Adu-ți aminte scalda de plăcere
A țâncilor și-a sălciei mângâiere !
Cum poți să schimbi deodată legea firii,
Pentru un moft și-n numele iubirii ?

- Of, malule, mă umpli de tristețe,
Când te gândești la propria frumusețe !
Arinul, păsăretul și morarul,
Sau salcia și ciurda, grădinarul,
S-au învoit cu mersul meu în munte
Și seceta găsit-au să înfrunte,
Căci vântul le-a venit în ajutor
Și apă le aduce cu un nor.
Credeam c-ai înțeles și că îți pasă,
De dorul meu de munți și de acasă.
Așa cum vrei mereu să-ți fie bine,
Gândește-te o clipă și la mine !
Căci, dac'ar fi ca să mă sece dorul
Și-n munte s-ar slei de tot izvorul,
Atunci tu ai rămâne pe vecie,
O râpă îmbrăcată-n bălărie.
Iar trupul ți s-ar umple de noroaie,
Târâte de șuvoaiele de ploaie !

Atât i-a spus și a pornit agale,
Ducându-și unda lină înspre vale,
Dar și-a vestit iubirea printr-o boare
Și păstrăvi ce înoată spre izvoare.

poezie de
Adăugat de Ovidiu OanăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Citate similare

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Și dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Și mă opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat mor, lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, și ți-am greșit, iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ți-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, și simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, țâșnească din pământ.
Și iată ce minune, izvorul izvorește
Apa să se adune, un semn... că mă iubește.

Beau apă de izvor, e limpede și rece
Și mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aș vrea să mă opresc
Și dorul mă usucă, chiar simt... -nebunesc.

Of, dorule... doruțule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguțule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aș vrea să mai trăiesc
-ntâlnesc cu tine, și mult să te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorință
Spune-mi, ce ți-am făcut, de nu mai ai putință?

Și dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Ființă însetată, și lângă ea un dor.
Și dorul, sunt chiar eu, cel care dă plece
Ființa,-i Dumnezeu, izvorul să nu sece.

Ființa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greșit!
Simt o durere rece, și dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, și dorul meu visează.
Viseaz'-a ta ființă, ființă însetată
Având a mea dorință, să fie sărutată.

Și te sărut cu dor, căci sărut pe mine:
Ființă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Și dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă și-n inima mea
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat și nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii -mi trezești simțurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă și-n ochii mei
Și mi-e dor, atât de dor de vocea-ți blândă,
Căci doar tu tristețea din inimă poți să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi știe surâdă.
E toamnă afară, e toamnă și-n sufletul meu
Și mi-e dor, atât de dor de șoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă și-n trupu-mi rece
Și mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristețe simt sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă și-n gândul meu
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ți ating inima și sufletul... azi și mereu,
Sperând -mi îndeplinești visele dorite...

poezie de (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Miez de noapte

Scriu versuri și atât.

Să dorm nu pot deloc

și-aș vrea să mai visez,

-mi amintesc primul sărut,

când timpul s-a oprit în loc.

Să-l recreez...

.

Noaptea m-acoperă

Iar eu pierd în vers

precum într-un abis.

Privirea- i ca o negură

și mă apuc de șters,

căci nu-i nimic de zis.

.

E prea mult haos.

Mă-nvârt în jurul meu

și tot nu mă găsesc...

Va fi și mai frumos,

dar nu chiar curcubeu.

Oricum, de pot, zâmbesc.

.

Să fii tu bine, cititor!

Dorința va rămâne

mereu la fel.

Voi încerca zbor

și să culeg doar bine,

ne-nfruptăm din el...

.

Devine tot mai rece,

iar trupul cade greu,

alunecând spre sol.

Aș vrea să pot petrece,

dar ăsta sunt doar eu

pierzându-mă în gol.

.

Ascult doar pianul.

Mă bucură de dor

și mă-nțelege.

Tristețea - straniul

sentiment. Un nor

ce nu mai merge...

.

Dar ne veghează luna

pe amândoi deodată.

E noapte iar.

Puternică-i lumina

ce zice – niciodată,

nimic, nu-i în zadar.

.

Nici dragostea pustie,

nici sufletul pătat

cu întuneric.

Căzături să tot fie.

În timp am învățat

să mă ridic...

poezie de din Poezie
Adăugat de Pleșa Dragoș FlorianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimiși atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Și pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri și Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toți pe mare
Nu-și găseau atunci liniștea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Și veneau în șiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau și talazuri atunci grele
Se nălțau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna și nici vântul nicidecum
Ci-și tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Și cu vântul și cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susține
Deși valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au țipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniți și nu vă temeți căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu ești o Isuse poruncește-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ți văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau și talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a pășit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos și-avea fermă-ncredințare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susține
Și deplin încredințat nicio teamă n-avea-n sine
A pășit plin de credință peste ape peste valuri
Și-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape așa ca și Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susținut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar așa puțină vreme căci deodată și-a luat
Privirea de la Hristos și spre valul tulburat
A părivit Petru atunci și groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde și de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată și-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credința i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a pășit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Țintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susținut
Și Petru cu Domnul Isus în corabie-au pășit
Pe când iată chiar și vântul de tot el s-a linișțtit
Și furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt și adăpost
Și văzând schimbarea vie și și în ceruri și pe mare
Au venit toți la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu ești
Și furtunii și chiar mării de poți Tu poruncești
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă și onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit și de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îți mulțumim
Căci prin El ne-ai dat viața pururi fii Tăi fim
22-10-2019 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vis neștiut

O clipă doar și-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut și au zâmbit
în gânduri, cu mirare
și fiecare-n drumul lui
a mers și nu s-a mai gândit
la ochii-albaștri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
și, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiași ochi și, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
și n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, cei doi
în vechi povești s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-și erau aproape,
erau dorințe și-ar fi vrut
o zi, doar, dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit și le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
și nu puteau creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezența lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
și-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârșit
și numai întâlnirea lor
crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dorul Tău Isus

Când dorul Tău
În mine sapă
Îmi curg lacrimi pe obraz
Și sorb atunci
O nouă apă
O Mire scump
Fără răgaz

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
căci inima
demult ți-am dăruit-o
iar azi
cu lacrimni și suspine
scald Isus în dorul Tău
Tu-mi ești Mire
Dumnezeu

a Tale degete le vreau
cadă lin pe fruntea mea
suflarea mea să ți o dau
o Mire drag
și scump Mesia
îmbracă-mă-n privirea
Ta
și-n
ochii Tăi Isus de foc
moară firea
mea în mine
altundeva să nu am loc
decât Isus
decât în Tine

ca Domn și Mire
eu te vreau
domnește Tu Isus în mine șice vreai
în viața mea
domnește Tu
și stăpânește Tu în mine
căci sunt
creația Ta
și lucrarea mâinilor Tale

în dorul Tău Isus
scald
și în iubirea Ta
eu vreau ard

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
și-n lacrimi
calde și suspine
te chem Isus acum vii
al Tău fiu în veșnicii
Isuse scump
Mesia al meu
încinge-mă cu Adevărul
ca pentru Tine trăiesc
și-n veci Isus
să te iubesc

a Tale degete le vreau
pe fruntea mea
ca mângăierea
Ta
Isuse să o simt
de
Duhul Tău cel Sfânt
Tu să mă umpli
Domnul meu
Mesia al meu
Emanuel 8 sept. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Fărtăiș

De dor

(pentru cei care nu mai simt căldura mamei)

Și-a fost Crăciunul, mamă,
și-i atât de frig în casă
de când tu ai plecat
dorul nu mă mai lasă...

Sufletul mi-e pustiu
de atâta singurătate
copil din nou, aș vrea să fiu,
dar, azi, nu se mai poate..

În inimă-i un gol
ce-n veci nu se va umple,
mi-e așa de dor de mama,
de mâinile ei blânde..
Și ale mele mâini sunt reci,
de fapt, nici sânge nu mai este,
prin vene curge astăzi,
un dor, ce nu mai trece..

Se va topi zăpada,
ghioceii vor înflori la fereastră,
iar tu, iubită mamă,
în visul meu, vei fi acasă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Neanderthal (3)

Bărbatul ei nu mai era
Nici prost, nici bleg, cum îl știa,
Și, chiar atunci când încerca
Pe plac să-i facă, ea vedea
nu-i deloc atent la ea,
Iar mintea-i e... altundeva.

Și s-a gândit, s-a perpelit,
Dar, iată, ziua a sosit
-eu nu știu cine-a ciripit-
Când o idee i-a venit
Și cerului i-a mulțumit
Că ruga i-a-mplinit.

S-a dus și-a reușit, cumva,
Ca sapiensa blondă, rea
De muscă sau de altceva,
fie de acord cu ea
Că sigur-sigur, i-ar plăcea
Cu amândoi alăturea.

Că-n peșteră nu i-ar fi frig,
Și-ar fi, desigur, un câștig
La foc, în loc de pipirig,
Un lemn, din cele ce se-nfig
Cu vlaga unui cucurig
Vestit, cu, la femei, cârlig.

Așa a fost: în trei amor,
Iar anii au trecut ușor,
Și-n peșteră, muncind cu spor,
Au apărut, încetișor,
Cinci puradei. Iar el: "Vum knor!"
(Înseamnă: "Recunoscător!")

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Deschide-mi ușa

E timpul când colinda dulce își cântă lerul
Cum ciocârlia înspre cer și-înaltă trilul său...
Doar pentru mine cerul astazi și-închide poarta,
Mantia norilor mi-ascunde astăzi dorul greu.

E seara sfântă de colinde, dar ce durere-n suflet,
La tine la fereastra, colindul am venit să-ți cânt.
Colinda strămoșească, la fel ca lacrima, azi curge,
Căci astă seară plâng, amar îmi este sufletul...

Azi bucuria mi-e departe, tristetea-n inimă apasă,
Tot mai amar și mai sărac, Crăciunul este fară tine.
Primeste-mă în casa sufletului tău, mi-e frig iubire,
Cu caldul brațelor, cuprinde-, -mi este dor...

Nu vreau plâng în astă seară, e seara lui Isus
Dar cum să fac? Tu ești departe, doar gândurile, nu ajung.
Doar amintirile-s la tine, alintă-le cu glasu-ți lin;
Tristețea -mi alungi, la piept să mă cuprinzi.

Deschide-mi ușa, să te colind în astă seară am venit,
Lumina sfântă de Crăciun, îmi poartă dorul ce mă arde.
nu mai știu demult, ce este aceea sărbătoare...
Nu știu nimic fără de tine, cât imi doresc a fericirii cale.

Fii tu steluța mea albastră, pe cerul nopții mele triste;
Lumina în inima tu să-mi aprinzi, știu că nu visez.
Când magii vor porni, cu daruri, în drum spre Betleem,
Și-or ninge fulgii reci pe suflet, spre cer o să privesc.

Tu știi cât îmi doresc fiu acasă, de ani de zile nu ajung,
Și sărbătorile-s amare, departe de tot ce nu-i român.
Te-aștept in visul meu de noapte, de mine tu să-ți amintești
Și poate te transformi în moșul, ce poartă daruri azi la toți.

Dar mie daruri nu-mi aduce, fii darul meu, de poți
Tu inima -mi porți iubire, am pe lume azi un rost.
Când îngeri cânta-n ceruri fericirea, că s-a născut Hristos,
Eu plâng... și cânt colinda tristă, căci știu că mă aștepți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O corabie în derivă

Corabia bătrână ce mai plutește-n larg,
A dat semnal, o știre, din marele-i catarg,
s-a oprit din drumul ce-o duce în spre mal,
Lovită prea puternic de-al timpurilor val.
De-atâta vânt și ploaie, de-atâțea ani prea grei,
Motorul îi tușește și nu mai dă scântei,
I-a ruginit și „Cala” iar „Prora” o trădează
Și acul din busolă adesea deviază,
De-aceea poposește, puteri să-și reculeagă,
Să-și re înceapă mersul spre țărmul ce o leagă
De amintiri plăcute și dimineți cu soare,
Dar și zile mai aspre, furtuni necruțătoare,
Pe care le-a învins cu multă dibăcie,
Mai greu sau mai ușor, cum numai ea o știe,
Dar anii au trecut, catargul i se-nclină,
Astfel -ncet devine epavă submarină.
- Corabie bătrână? Încearcă să-ți revii,
Îndreaptă-ți prora strâmbă, uită de nostalgii,
Adună-ți „echipajul”și fă-l înțeleagă
Căci numai armonia, enigmele dezleagă.
Invidia și ura, mândria și-ngâmfarea,
Sunt calități deșarte ce îți scurtează zarea,
Iar„ceața” te orbește de nu mai poți să vezi,
Îți tulbură și mintea și nu-ți vine crezi,
Cum? Pân㠄ieri” în larguri elicea ta cea mică
A spart sloiuri de gheață și valuri fără frică,
Azi te-ai oprit departe, ești parcă în „Bermude”
De și „Dana” te-așteaptă și „Luna” îți surâde.
- O... Dragul meu Luceafăr blând, calea-i atât de lungă,
Iar anii care mi-au rămas nu cred c-o să-mi ajungă
Să ies la malul „plăsmuit”, când „Tu” erai aproape,
Cu raza-ți lungă luminând, calea pe multe ape,

Căci echipajul ce-l mai am, „Sfios”, părăsește,
Drumul spre « țărmul » liniștit, în loc să scadă, crește.
Prea iute a uitat ce-a fost, nutrește numai „silă”,
Dar nu-i nimic, n-o să ajung un „cerșetor de milă”.
Am un destin, ce-i doar al meu și o speranță trează,
In ea mai cred, și-n „Dumnezeu”, ce mintea-mi
luminează,
Doar el m-ajută repar corabia-mi bătrână,
S-o scot în larg, s-o duc la mal, din mlaștini și lagună.
- „Luceafăr blând” îți mulțumesc că te gândești la mine,
Ce-i drept, arareori prin vis, îmi spui vorbe de bine,
Doar „Tu”din echipajul vechi țintești calea cea dreaptă,
Căci ceilalți? Rătăcesc mereu, să mă scufund așteaptă.
Dar nu în larg, ci la un „Țărm” cu ape line,
Intr-o dană liniștită, împăcat, fără suspine,
Că mi-am dus„crucea”, greu, ușor, se înțelege,
Ce ți-e dat rămâne sacru, ce ți-e scris rămâne lege.

De ziua mea, 24.10.2005, la 70 de ani cu nepoții

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Mestecenii

Pe mal de râu mestecenii plângeau
stând aplecați spre apa-nvolburată,
iar frunzele șoptind îmi aminteau
ne-am iubit la umbra lor odată.
Și azi mai stau pe malul povârnit
sub crengile cu frunze dantelate,
dar soarele, mergând spre asfințit,
mi-aduce-n gând doar clipele ratate.

Din drumul lor să le întorcvrea,
căci m-asaltează-n fiecare seară
cu amintiri pierdute undeva -
la marginile unei nopți de vară.
Ce mult aș vrea să te revăd pe mal
sub crengile aplecate înspre apă -
să te cuprind cu același ritual
cum numai râul poate să-l priceapă!

Dacă te-ntorci acum, nu-i prea târziu,
ne vom scălda sub razele de lună,
mestecenii din luminiș ne știu –
din ramuri verzi ne-or împleti cunună!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugenia Mihu

Te du cu bine!

Nu ți-am mai scris de mult, măicuță,
Despre pădurea de goruni,
Despre livada de sub munte
Și despre casa din străbuni.

Nu ți-am mai spus ce e prin lume,
Ce dor îmi e de amândoi,
Căci zeci de ani ne-au despărțit
Și de acuma îndoi

Și eu de griji și de povară,
De boli, de nedreptăți, de frig,
Dar geaba lacrima-mi se uscă,
Degeaba dorul meu îl strig.

Îl știu doar eu și-l tac în mine,
Îl știe Dumnezeu cel Sfânt,
Dar câte-o dată ți-l trimit
Și ție, mamă, în cuvânt.

Azi vreau să-ți spun ceva anume:
Măicuță dragă, ți-a venit
Și sora ultimă aproape
Să fiți tustrele în zenit.

Și-a pus broboadă de mătase
Ieri dimineață-n fapt de zori
Și a pornit spre voi, spre stele,
Ori, poate, s-a ascuns sub flori.
Te du cu bine, suflet drag,
Te-așteaptă sora ta în prag.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea să știe o lume-ntreagă,
fără tine pot mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot -mi imaginez.
Nici nu pot râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Ion Creangă

Și când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie ia dintr-însele și să-și prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. La fântână, așijderea: păhăruțele de argint, nu-i vorbă, erau, și fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata puie mâna pe pahar și să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, și fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeți c-a avut fata parte guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Și-atunci... scobește-te, fata babei, în dinți! Mergând mai înainte, cu cățelușa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea și acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, cățelușa a mușcat-o de i-a rupt degetele și n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. În sfârșit, cu mare ce a ajuns și ea acasă, la mă-sa, dar și aici nu le-a ticnit bogăția. Căci, deschizând lada, o mulțime de balauri au ieșit dintr-însa și pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, și apoi s-au făcut balaurii nevăzuți cu ladă cu tot.

în Fata babei și fata moșneagului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Marius Robu

Vis cu cuc

O pasăre s-a speriat de mine
Și-a vrut zboare noaptea prin copaci
Dar negura i-a stat în cale bine
Și liniștea i-a spus: "Te rog taci!"

N-a mai suflat. Și-o fi adus aminte
De ce-a visat și s-o fi sinucis
Dar cum tăcu cum se făcu cuvinte
Care pe limba cucului s-au scris.

La fel zboară iubirea mea cuminte
De parcă fu și pasăre și vis.

poezie de din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îți dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca -l iubești cât e în viață
Și să-l jelești când a murit.
Șase sau șapte ani de zile
Sau poate douăzeci și doi.
Poți, prin urmare, -l crești bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puțin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ți aline al tău chin.
Și nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecții multe,
Iar Eu -nvețe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Și din mulțimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poți să-i dai iubirea toată,
N-o gândești că-i în zadar,
Și n-o să mă urăști de moarte
Când o să vin îl iau iar?
Aud oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă așa cum știi!"
Copilul tău te fericește,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingășie,
Cât se mai poate, -l iubești,
Pentru plăcerea ce ți-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulțumești.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunți cu mult curaj tristețea
Și să accepți că e așa.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ale tinereții valuri

Era înaltă și slăbuță oleacă,
Cu fundu-n blugi și îmbrăcată-n geacă
Iar eu i-am zis, ca să-i arăt -mi pasă,
"Nu vrei să bem ceva la mine acasă?"

Ea m-a privit și a rostit apatic,
"Mă plictisești, nu ești deloc romantic".
Și-atunci, vadă bine că se înșală,
I-am spus o poezie de la școală:

"Te-am văzut ieri, privind printre uluci,
Cu părul strâns și îmbrăcată-n blugi,
Având pe tine un tricou și geacă,
Cum te duceai dai apă la vacă".

M-a repezit, zicându-mi cu emfază,
"Da, umblu-n blugi, și ce te deranjează?"
"N-am o problemă, poți să faci ce vrei,
Dar mă gândeam umbli și-n ai mei".

poezie de (21 mai 2022)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

De dor

Nu se moare-așa ușor
Nici de dragoste sau dor,
Dorul pare fantezie
Să-l poți scrie-n poezie,

Că Dumnezeu i-a dat har
Doar în cântec popular:
Trebuie știi izvorul
La care se-adapă dorul.

Cine nu știe de dor
Trăiește-n lume ușor,
Însă dorul te usucă,
Din zăplaz devii ulucă.

Nu ai stare, nici noroc
Nu mai ești stăpân deloc,
Când îți vine dor de ducă,
Din om bun devii nălucă.

Când te găsește-n pridvor,
Fugi la badea pe ogor,
Când te găsește la poartă
Zici -așa ți-e scris în soartă!

Dar... dorul e sentiment,
Om normal devii dement,
Ia cu el mințile toate
Să-ți revii... nu se mai poate!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

De vorbă cu pădurea

De la fereastra casei mele se vede pădurea;
Și când bate vântul copacii-mi vorbesc.
Ieri, de exemplu mi-au spus că suferă de sete,
Eu trebuia să-i înțeleg mai bine ca oricine.

O pasăre mică a ciripit lângă mine,
Îmi aducea vești
Despre frunzele arțarului din colț,
Că erau certate și s-au împăcat.

Oare ulmul și-a curățat crengile uscate?

Pe stejar nu l-am mai ascultat demult
și-a pierdut frunzele
Și nu știu cum se face,
Dar nu-i mai dau altele în loc.
E mai bătrân decât mine,
Însă el nu se sperie
i-a crăpat coaja
Și-i plin de putregai.

Eu tem de fiecare rid
Ce-mi tulbură expresia feței
Și mă schimonosește-n fel și chip.
De-ar crește și-n mine curajul
Ca-ntr-un copac!

poezie de din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Petre Prioteasa

Ale tinereții valuri...

Ale tinereții valuri
trec nostalgic peste noi,
rătăcesc și, între maluri,
ne lasă de doruri goi.

Dacă dorurile mele
vor trece neobservate,
eu te rog fă-le bezele
să se-ntoarcă neschimbate.

tu nu știi ce e dorul,
nici n-aș vrea să-l înțelegi,
se adapă la izvorul
unde nu există legi.

El respectă legea firii:
a iubi și-a fi iubit,
este datul omenirii
iubești ce-i hărăzit.

Cum trecu iubirea noastră,
se scurg ochii după ea,
tot privind spre zarea-albastră
Cel de Sus ne-o va veghea.

Tânjim unul după altul,
gurile ni se usucă,
Îl rugăm pe Prea Înaltul
înapoi ne-o aducă.

Tu să nu te joci cu dorul
că-i foarte periculos,
te destramă precum norul
dizolvat de-un vânt nervos.

Iar de-oi încerca vreodată
revii, nu se mai poate,
dorul trece doar o data,
ia cu el mințile toate.

O să alergi pe câmpie
când spre deal și când spre vale,
ai vrea să plătești simbrie
să-ți revii pe vechea-ți cale.

fi fost mai precaută,
mai mult pierzi decât câștigi,
numai pe calea știută
totdeauna poți să-nvingi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook