Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Poveste de Dragobete

Într-un colț de rai se pare,
spun poveștile din buni,
Dragostea zbura ferice
și făcea prin cer minuni.

Ba se cobora adesea
și aice, pe pământ.
și-aducea în cele inimi
numa-nfiorări și cânt.

Și toți îi simțeau puterea
ei de floare fermecată
și-o păstrau aprinsă veșnic
ca lumin-adevărată.

Era totul doar simțire
cu izvor în zbor de îngeri,
oamenii trăiau ferice
fără lacrimi, fără frângeri.

Tot atunci, ne mai spun bunii,
un fecior prin munți trăia,
chipeș și cu boiul strașnic,
fiu al babei Dochia,

Mesager trimis, se pare,
de chiar bunul Dumnezeu
să dea dragostei cătare
și trăia sus, pe Ceahlău,

Sau oricum prin munții falnici
stăpâniți de vechii daci,
prețuit deopotrivă
de bogați și de săraci.

Și fecioru-acela chipeș
dădea iama peste fire,
răspândind peste meleaguri
cântec tainic de iubire.

Printre păsări, printre oameni,
el iubirea o împarte
la sfârșitul lunii faur
până la-nceput de marte

Când cu fir împletite
din alb și din roșu-dor
cei iubiți se legau veșnic
prin sărut de mărțișor.

Dar feciorul ( iar spun bunii)
Nebunatic, cum apare,
zice-se c-a vrut să-ncurce
calea Sfintei Maici Fecioare,

Care, plină de mânie
pe feciorul cel pârdalnic,
i-a dat chip de buruiană
de iubit, numit năvalnic…

Dar trecură vremi de-atunce
și povestea nu-i uitată,
Dragostea-i și-acum puterea
ce ne-aduce la olaltă,

Iar pe feciorașu-acela
ce dădea iama prin fete
îl sărbătorim cu toții
când e zi de Dragobete.

Iar povestea lui am scris-o
sus, în munții mei cărunți.
unde dorul și iubirea
e și-n inimi, e și-n frunți

Și vă-mpart la fiecare
câte un surâs șăgalnic
și vă dau s-aveți sub perini
dragobetele …năvalnic.

poezie de (2009)
Adăugat de ArianaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Citate similare

Întoarce-mi, Doamne, anii mei

Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.

Să merg iar desculță pe-afară
Prin iarba cosită și udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.

Atât de bine îmi era la mama
Și-o simțeam cu toată ființa,
Am crescut și-am aflat ce e teama
Și-am aflat și ce e suferința.

Mi-e sufletul gol și pustiu
Și multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor și nu știu
De am greșit... cum spun unii.

Aș vrea las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire și frumos,
Și c-am iubit și-am simțit în albastru.

Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea -mi fie tovarăș de drum.
Și oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât fac, nu am cum.

poezie de (2017)
Adăugat de AțunelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Atunci când te doare...

spun atunci când peste oameni este frig și plouă,
Că EL te-ascultă și te vede...
Și ți-ar fi dat comoara în Viața cea nouă
De-ai fi avut un suflet care se încrede.

spun și-atunci când peste oameni este ger și ninge,
Că poți iertarea să o ai...
Iar trupul tău zdrobit nu se va stinge
Purtându-ți sufletul acasă, în Rai.

spun și-acum când peste oameni este soare,
Avem lumină în inimi și în case...
Dureri și lacrimi aduc așa splendoare
Ca noi facem temple luminoase.

Dar să mai spun și-atunci când tu suspini și doare...
Te afli pe o cale, într-un ceas... și sună;
El sună a binecuvântare
Căci negreșit te-așteaptă o Cunună.

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Lasă-ți lumea ta „ferice”

“Lasă-ți lumea ta” ferice
Ce-ți răscoală amintirea,
În cazarma de la “cruce”
Și redă-mi din nou iubirea.

“Vin-cu mine, rătăcește”
Pe aleea de la moară,
Până luna asfințește
Să te am, a mea comoară.

Să zburăm în sus, spre stele,
Pe cărările-amintirii,
Vom fi singuri printre ele
In vâltorile iubirii.

“Părul ți se desprindă”
În șuvițe argintie,
Apoi dorul te cuprindă
Să te dărui numai mie.

S-ascultăm de sus cum sună,
Buciumul reînvierii,
Să-ți văd chipul blând la lună
Și zvâcnirile plăcerii.

“Te desfaci cu-o dulce silă,
Mai nu vrei și mai te lași,
Ochii tăi sunt plini de milă
Chip de îngeri drăgălași”

Când te văd îmbujorată,
Mă topesc de parcă nu-s,
Tu mă chemi: Vin-o odată,
ne ducem “ tot mai sus”.

Și acolo printre aștrii
Să fim numai amândoi,
S-alergăm ca doi buieștrii
In otava din zăvoi.

Ba din glumă, ba din joacă,
ne prindem iar de mână,
Marte să nu ne "deoacă"
Măcar pentru o săptămână.

Și-n această dulce vrere,
Tu în brațe mă strângi,
Să-ți dea lacrimi de plăcere
Dorurile -mi înfrângi.

Eu uit de rătăcirea
Ce mă paște mai de mult,
Tu îmi redai iubirea
Vorbelor ce ți le-ascult.

Strigătul de bucurie
se-audă până-n veacuri,
Veșnic dragostea ne fie
Cele mai alese leacuri.

Rănile-mi rămână-n urmă
Vindecate pe vecie,
Nici chiar cancerul ce “scurmă”
nu le mai fac㠓vie”.

Vin-cu mine, fă-mi plăcerea,
Viața este atât de “rece”,
Ia-mi dorul, dă-mi mângâierea,
Vreme este, dar va trece.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Părinte ( * )

visu-mi se destramă...
din roua dimineții,
în privire,
s-a înălțat uimirea -
adâncă-n fire,
cătând iar Cerul...
prin ceața trupului
privire...

Copilă,
visul nu e stâncă,
e doar nisip ce își adună
firele din gânduri,
din simpla ta privire,
din Privire,
și din tulpina de tăceri,
râzând uimire
spre-a Soarelui
sublimă revenire...
când alb
e datul Soarelui -ți fie,
velință sufletului,
în a ta pornire,
gândul se-mpacă
și furtuni de stele,
coboară-ncet
prin rodul câmpului...
și iele
încearcă timpului,
măsura-n fapte...
de-aceea ele
se arată doar în noapte,
când pleoapa,
tâmpla o așterne între perne,
când trupul obosit
i-un bulz în piele,
când sufletul
aleargă printre lumi
când tu nu poți cânți,
te aduni...

Copilă,
destrămarea-i doar poveste...
visul se-nalță-ntreg,
zăpadă fină-n creste...
și munții
îl alintă,-l cresc pe frunți,
tu doar,
încearcă veșnic,
-l ajungi...

Părinte,
în tâmpla stângă-mi arde,
inima câmpului
și geana mi se zbate,
de câte ori aștern pe-o pernă,
capul...
mintea-mi adoarme
dar sufletul, săracul,
nici eu nu știu pe unde întâlnește,
herghelii...
în tropot surd l-aud,
prin vijelii...
când roua-n palmă,
blândă mi se-așază,
Lui doar,
îi spun că trupu-mi este
doar o bază,
un zid în care,
sufletul frământă,
tot ce e dor,
ce-i lest,
ce-i sfântă,
Iubirea,
bucuria de a fi,
printre legende,
fir de clipe vii...

Copilă,
lasă candela ardă...
astrele-ascultă
ruga ta înaltă
și vin pe rând,
prin îngeri te-nconjoară,
cu aripa de vis,
te cheamă,
te-nfioară...
și-ți cresc în tine,
Dorul călător,
de a trăi în ceru-ți,
senin izbăvitor...

poezie de din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumină din Rai

Lumină din Rai prin gânduri uitate
Și oameni cuprinși de-ale vieții păcate,
Tu, Tată Ceresc, nesfârșită iubire
Azi mângâi un suflet c-o dulce privire...

De-ar fi spăl Doamne picioarele Tale
Asemeni Mariei sa capăt iertare...
Copilul de-altădată te găsească iar,
Prin întuneric veșnic, te caut în zadar...

Cuvintele mele sunt reci și deșarte
Dar Tu, c-o mângâiere ce-mi cade peste pleoape
Mă ierți mereu Părinte și nu cunoști mânia
Când eu păcătuind, tot caut veșnicia.

N-am meritat o clipă, un strop de fericire,
Dar totuși l-am avut prin Sfânta Ta iubire,
Și mi-ai mai dat un înger... dar eu l-am izgonit
Cu-aceleași gânduri false din suflet ponegrit.

Lumină din Rai coboară peste noi
S-aducă iar căință, vindece nevoi,
Atât că n-o vedem si ne pare în van
Dar ea e tot acolo, in fiecare an.

Fecioară adorată, din pântecele Tău
Se naște-Nvățătorul biruitor de rău
Se naște din iubire, din lacrimi ca de ploi
Și-ți mulțumim iar TATĂ, că ai grija de noi!

poezie de (august 2014)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubindu-l pe Icar

Pe Icar l-am iubit în tăcere,
Iubeam dorul de ducă din el
Și noblețea din trista-i durere,
Peste oameni părea cel mai cel.

I-am dat bolta cerească din mine
Zborul lui să îi pară sublim,
Ochii mei îl zideau în neștire,
Nu iubeam doar un biet anonim.

Pe Icar l-am iubit ca o oarbă
Pătimaș și crezând că e zeu
Era zborul, eu firul de iarbă
Și iubirea un pur elizeu.

Câtă dragoste oarbă-i pe lume
O răsfrânge doar cerul pustiu,
O îneacă doar mări fără nume
Și o iartă doar cei care știu.

Pe Icar l-am iubit prima dată
Pentru zborul pe care l-a frânt
Și în dragostea lui răsturnată
Vedeam cerul cu stele răsfrânt.

Am pictat împreună zenitul
Prin culori rătăceam uneori,
Cu-n sărut închideam răsăritul
Și cu-n zâmbet vesteam primii zori.

Pe Icar l-am iubit într-o doară
Avea stele pe aripi și-am zis
Că-i frumos ca în zbor să îți piară
Necuprinsul și dorul de vis.

Pe Icar am să-l las printre vise
Sau prin cărți rătăcind după zbor,
Cu aripile-n flăcări cuprinse
Și cu inima arsă de dor.

poezie de (26 noiembrie 2009)
Adăugat de Luiza-Adriana GramaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 28 martie 2017.
Distribuie

Atunci când două inimi unește Dumnezeu

Atunci când două inimi unește Dumnezeu
Nu e pentru o lună doar și o zi de primăvară
Este pentru toată viața... la bine și la rău
Să mergi în doi și atunci când vezi că-ți este greu
Când drumul urcă în sus...
Și atunci când el coboară...

Iubirea nu-i scânteia ce apare și se stinge
Ea-i taina veșniciei ce s-a transformat în vis
Este ecoul din Eden... ce-n farmec se răsfrânge
Și... rostogolind speranțe... inima îți atinge
De acel colțișor de rai...
Ce a fost în Paradis...

Ce poți faci atunci când tu cu adevărat iubești
Când ești mințit și în jurul tău tot se destramă
Te vezi aprins de un foc când printre lacrimi o privești
Și ești gata pentru ea chiar zeci de ani ca să plătești
Pentru iubirea ta...
Atunci când dragostea te cheamă...

Pe calea vieții nu e întotdeauna soare
Mai cresc și spinii... nu e presărată doar cu flori
... Și simți amarul anilor de trudă și sudoare
Când dragostea-ți curată călcată e în picioare
Iar pe Rahela ta o vezi...
Plângând și tristă-n negrii nori...

Nu dispera, se vor sfârși furtunile de ieri
Va înflori grădina voastră-n flori de primăvară
Și din nou vor răsuna în viața ta cântări
Cu zâmbet de copii și multe binecuvântări
Și te vei bucura...
Ca-n zilele de odinioară...

Atunci când două inimi în Domnul se unesc
E un cântec calea lor scăldată în lumină
Când pe genunchi altare în dragoste zidesc
E un colț de rai atunci când după Cuvânt trăiesc
Împrăștiind mireasma...
Și părtășia familiei creștine...

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveste de iubire

O poveste aș dori -ți spun
o poveste frumoasă, de-adormit copiii,
fără Feți-Frunoși și Zmei,
ci o poveste simplă de iubire.

Sunt povești ce le-am uitat de mult,
altele nu se pot spune,
povești fără sfârșit și început,
iubirea, doar iubire și iubire.

Dragostea cu miros de fân
Când mugurul dădea în floare,
am să-ți spun de ce a plâns
în povestea cu foi albe.

poezie de
Adăugat de Lucreția Ionescu BuiciucSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Aș fi vrut să te scriu...

Când îmi țipă tăcerea prin dor
Și-ntre liniști... durerea m-adie,
Numai tu mă poți trece ușor,
Și-aș fi vrut... te scriu, poezie.

Te-am văzut la un poale de munte
Clipocind picături de izvor,
Se săltau ciocârlii asculte
Cântul tău, din cuvânt, 'nălțător.

Te-am zărit, peste lumea uitată
In iubiri, de perechi, pe alei
Intr-un picur de vânt, agățată,
Peste ramul cu florea de tei.

In demultul cuvintelor tale...
Unde floarea plăpândă, de mac.
Adunase tot roșu'-n petale
Să trezească iubiri, care tac.

Te-am văzut străbătând primăveri
Prin parfumul din fânul cosit,
Ori tăcerea din dorul de ieri,
Sau al mâinelui gând, neîmplinit.

Dar se pare ca nu mi-i menirea,
Aș fi vrut să te-adun de prin tot,
De prin câte te-a dus risipirea,
Aș fi vrut să te scriu... dar nu pot.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-am să vă spun....

N-am să vă spun pe cine am iubit,
N-am să vă spun câte păcate am făcut,
N-am să vă spun numele si vârsta păcătosului
Pentru care mi-am întristat Mângâietorul in fiecare ceas.

N-am să vă spun ce nume a primit de sus,
N-am să vă spun de crede in Isus Hristos,
N-am să vă spun câte dureri am scris și înălțat
Pentru acest nebun-frumos iubit de Dumnezeu prin mine.

Daa, prin mine!!! Am murit și-am înviat în versuri
O mie de poeme am tot scris plângând,
Am unit de-atâtea ori pământul cu doi ochi albaștri
Ucigându-mi rând pe rând din mine anotimpuri.

În ele era tot-viu Hristos și îngerii înlăcrimați
Martori la fiecare respirație și recele pumnal,
Înfipt de mii de ori în dragostea Lui Dumnezeu
Cu ploi de lacrimi nesfârșite și-amarele oftaturi.

N-am să vă spun pe cine am iubit,
N-am să vă spun de merita a-mea iubire,
Dar recunosc că am ucis din mine bucuria
Vărsată de-al meu Tată cu minunatul Har.

Daa, în mine a turnat răbdare și iubire,
Uitare și iertare pentru toate câte-am scris,
Lungi versuri in care mi-am ucis pacea și timpul
Două daruri de la Dumnezeu ce-mi ține viața.

N-am să vă spun pe cine am iubit,
Dar știu că sunt și alții rămași la fel ca mine,
Blânzi păcătoși ce-și scriu și-acum iubirile pierdute
Cu lacrimi nesfârșite și mâini închinătoare spre Hristos.

N-am să vă spun pe cine am iubit.... nu are importanță!
E-un păcătos la fel ca mine! E tristul ce mă plânge pe ascuns
Cu inima, cu amintirile, cu ochii, dar nepriceput
A se-nchina în versuri spre Cel ce a născut Iubirea.

N-am să vă spun pe cine am iubit, dar am iubit!
Iubesc și nu am vindecare! Iubesc și sunt un trecător
Un trecător bolnav ce a murit și-a înviat în mii de versuri
Un neiubit în ochii pământenilor cu inimile reci.

N-am să vă spun pe cine am iubit!
Dar azi am înțeles că prima mea iubire
A fost mâna dreaptă ce-a slăvit Mângâietorul
Închinându-se cu Unul, din Sfânta Treime.

poezie de (septembrie 2018)
Adăugat de Adelina CojocaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înmormăntarea dragostei fidele

Am cunoscut în viața mea un îngeraș
Cu glas fermecător de clopoțel,
Era zurdalnic ca un fluturaș,
Mă atașasem foarte mult de el.

Era un îngeraș – mândru fecior,
Avea niște ochi negri, dar senini,
Cu mersul lui zglobiu de căprior
Privindu-l, puteai dorul să-ți alini.

Am îndrăgit prea mult acea ființă,
Căci inima din piept mi-era răpită.
Zburam cu el de mână cu credință
Și-n suflet eram foarte fericită.

Aveam păr lung, figură mlădioasă...
Noi ne iubeam în doi la nesfârșit,
O dragoste fidelă mai frumoasă
În viață încă nu am întâlnit.

Dar tristă e povestea mai departe:
Am înțeles că mă-amăgești profund,
Și negreața nopții astăzi ne desparte
Când te aud aproape însă nu răspund.

Cu lacrimi am săpat tăcuți mormântul
Și-am îngropat iubirea ce ne însoțea.
Eu însă mi-am jurat uit trecutul
Ce fără de dorință te-aduce-n viața mea.

Cu vocea tristă, plină de durere,
Mai rătăcesc adesea-n amintiri...
Și nu-i permit la inimă spere
La existența unei noi iubiri.

Lui aș vrea să-i spun prin poezie:
- Îți mulțumesc de-aceea că exiști,
Chiar de ai plecta și-acum plâng pustie
Vărsând mii de lacrimi ochii mei cei triști.

Dar atunci când vei rămâne singurel,
Când nu te va-nsoți nici o ființă,
Voi fi atunci cu tine, Ionel,
Și-ți voi răpi cu drag din suferință.

poezie de (5 aprilie 2008)
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Munții

Sunt uriașii din vechime,
În vechi scrieri pomeniți
Ei, cei dintâi la înălțime
Peste vremuri neclintiți

Privesc munții cu nesațiu,
Ancorați în timp și spațiu
Pentru mine munții-s sfinți
Îmi sunt frați, dar și părinți

Sunt falnici și misterioși
Îmi sunt dragi dar și strămoși
Tainici, majestuoși sau duri
Ascund enigme prin păduri

Dețin, comori adânci și reci
Prin codri, peșteri sau poteci
Transmit, o stare pozitivă
Din orișicare perspectivă

Acolo-n munți, trăiesc ițanii
Popor robust, bătrân de zile,
Frați de cruce cu ciobanii,
Chiar și-n condiții dificile

În lumina aștrilor stelari
Admir, munții milenari
Am o patimă și un crez,
Deapururi, cu munții votez.

poezie de (12 martie 2013)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

* * *

Iubesc pașii tăi scaldandu-se prin gândurile mele albe, sfințindu-ma,
Iubesc zâmbetul tau ce-mi trezește zorii...
surâs sfânt așezându-mi pe chip...
Iubesc suspinul de dor când își varsă lacrima peste mine, purtandu-te,
stingând arșița clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine, respirându-ne,
răsuflare sfanta, farama de Rai pe pamant...
Iubesc ochii tăi copilarosi care aleargă jucăuș către mine,
chemandu-ma și infasurandu-ma în seninul cerului lor...
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruiește parca gustul tau...
Iubesc te simt prin vene...
Curgându-mi, izvor de lumina fiindu-mi...
Pot fac din iubirea asta, Cer senin, chiar și printre nori întunecoși...
Iubesc umbra ta, abur mangaietor și cald... prin viața-mi rece...
Urma șoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simțirea...
Iubesc!
Și simt că-mi așezi pe cale, odată cu fiecare răsărit, viață...
Iubesc, iar iubirea e zbor...
Tu mie zbor către înalt, fiindu-mi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Unde e dragostea?...

Dedicată tuturor celor care caută iubirea...

Și rătăcea un vânt nebun,
Ce peste noi se învârtea...
Ca -ți arăt, sau poate spun...
Povestea despre El și Ea.

Și n-a fost vreme de răbdare,
se adune laolalt,
Mici sentimente temătoare...
Ce simțeau unul, celălalt...

O primăvară înghețase,
Mult prea devreme și banal...
Când dragostea nu încetase,
Zbătându-se ca și un val.

Și am privit nedumerită,
Cum frunze verzi pălesc ușor...
Când dragostea nu e primită,
Să-și facă cuib... în dormitor.

Priveam un film de cinema
Despre-o iubire temătoare...
Și chiar de inima-i chema...
Orgolii stat-au în picioare.

Iar la final, doream misterul
Să-l deslușească și cei doi...
Cum eu înțelesesem gerul
Unei iubiri ce-ardea în ploi.

Nimic adevărat nu este,
Decât ce simți în tine mut...
Dar fila din a lor poveste...
Se scrie doar de s-au avut.

Și s-au avut prin anotimpuri,
Ce curs-au peste ei subtil...
Cu întreruperi între ritmuri...
Ce-au fost privite infantil...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Czika LeventeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 22 septembrie 2016.
Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

La început...

La început, pe când ființă nu era, nici neființă..."
(M. Eminescu, Scrisoarea I)

La început
n-a fost nici începutul,
nici altceva din care înceapă,
nici vânt, nici lut, nici apă,
nici colț să-și ispitească bobul,
nici zvâcnetul din pântec.
De o ființă cu cel Veșnic
era doar umbra
propriului Său cântec,
plutind peste genună.
Și cântecul a fost Lumină
spre izvodirea lumii.

Alături, neivit pe strună,
precum năluca legănată după duh
din dorul peste ape.
Țesând abisul cu spata de aproape,
El ți-a creat Regină
oceanele înaltului văzduh.
Ca pulbăr
țâșneau și mai departe
miriadele,
furtuni de flăcări ca soarele-n apus,
dar nu ți-a spus nimic
de înflorirea vieții peste moarte.

Privești la noi,
la tot ce e cu umbră pământeană,
iar frigul veșnic –
sub arcul din sprânceană,
dar când se face seară,
la capăt de Nippur, într-o livadă,
suntem doar amândoi.
Așa-i cânta îndrăgostitul din Sumer. 65
Lăuta-ncepe străvadă
din cântecul de la-nceput de lumi,
strălimpezimi
prin care stelele ce-au ars
se nasc a doua oară
la frumusețea lor dintâi.
Ia-mă în brață
și-nvață
lăuta -mi mângâi,
fără rețineri.

Fântâna ei cunoaște
inelul Lui de aur scăpărând pe undă,
taina profundă,
a unuia prin altul,
cum să rămânem tineri.
Tu crezi că fără noimă,
Cel-Veșnic la-nceput
luminile fântânii
atât de-adânc ascunsu-le-a în lut,
precum nespusu-n mângâierea mâinii?

"O, Sanherib, de-aseară,
doar numai gura ta a fost și fu.
La ce folos cum veșnicia începu,
când poți livada ei dintru-nceput
să o deschizi, tăcând, cu un sărut?"

poezie de din Așa-i cânta îndrăgostitul din Sumer
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tu stii ca te iubesc" de Dumitru Ichim este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 15.99 lei.

Lacrimi în eter

Pe vremea când se coborâse cerul
iar oamenii se cățărau pe nori,
erau povești ce adânceau misterul
îndrăgostiților rătăcitori.

O astfel de poveste-a fost cântată
la o nedeie, de un bard local,
în sat, pe când bunica era fată,
iar ea a reținut-o integral.

Spunea povestea că într-o cetate,
trăia, modest, un fiu de-armurier
care-ndrăznise-n rânduri repetate
să se declare mare cavaler.

Știa lupte și o dovedise
în crâncene-ncleștări cu un dușman
ce ne-ntrerupt cetatea o lovise
venind, ades, pe drumul dunărean.

Era îndrăgostit și-avea nevoie
de-o aură și de respect, de bani,
căci un sărac lipit nu are voie
să se amestece printre șoimani.

Iar ea, din lumea bună a cetății,
frumoasă, ca o sfântă între sfinți,
era întruchiparea voluptății
în ochii lui ce-o adorau, cuminți.

Și se iubeau. S-au cunoscut în seara
în care o victorie serbau;
privirea lui s-a înmuiat ca ceara
în timp ce ochii ei îl cercetau.

S-au întâlnit, apoi, în multe rânduri,
dar ochii de prin ziduri i-au văzut
și, fără a mai sta pe gânduri,
la uși întunecate au bătut.

A fost blestem, a fost vrăjitorie,
a fost ceva ce nimeni n-a știut,
căci de atunci și, poate, pe vecie,
cei doi n-au mai știut de vreun sărut.

El pare fericit și strălucește
privindu-ne de pe albastrul cer,
iar ea, sfioasă, noaptea ne-amintește
că stelele sunt lacrimi în eter.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Povestea muzei

Trăia în Evul Mediu un poet
al cărui har era neprețuit,
căci el cânta, în versu-i desuet
balade vechi, c-un glas deosebit.

Era mereu pe drumuri, prin cetăți,
prin satele sărace de atunci,
în haine ce n-ai vrea ți le-arăți,
urmat adesea de femei cu prunci,
de oameni necăjiți, chiar de copii
vrăjiți de sunetele lirei lui,
cu ochii mari, și alergând zglobii
în jurul menestrelului haihui.

Mai rar aveau ceva mâncare-n plus,
dar mulți îi ofereau un pat călduț,
căci el cînta, ades, pân' la apus,
sperând să mai primească un bănuț.

Era frumos și tânăr, sănătos,
în stare parcurgă drumuri lungi
cântând de unul singur, bucuros,
în zori, atunci când umbrele prelungi
vesteau o nouă zi, iar la izvor
un susur neoprit și cristalin
părea că îi oferă ajutor,
în ruga lui, pierdută în amin.

Și-a fost o zi în care s-a trezit
privit intens de-o muză din vechimi,
frumoasă cum nu și-ar fi-nchipuit
decât în ceruri, printre zeii primi.

Pierdută și ea sub privirea lui
ce-o mîngâia pe ochi, pe gât, pe trup,
sub strălucirea caldă-a soarelui
și cu dorințe-ascunse ce irup,
s-a dăruit, visând într-un destin
ce n-a mai fost nicicând pe-acest pământ,
poetului ce, cu un gest blajin,
i-a dat tot cerul acoperământ.

Povestea ce-a urmat a fost un vis
ce se repetă-n timpul carusel
și se mai cântă doar în Paradis:
O muză ce iubește-un menestrel.
Din talpa nemuririi iese scrum!

Ai fost cârmaciul visurilor mele,
Ai țesut iubirea în tăceri,
Pe cerul nostru erau mii de stele –
Acum este fumul focului de ieri!

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Sus la munte

Am privit deseori munții
Și i-am sorbit din ochi
Din interior și din exterior,
Fiindcă am crescut la munte
Am vrut să desenez munți
Și am desenat niște vulcani
Pe urmă șapte coline verzi
Și toate numai cu o pensulă,
Acum că e vorba de munți
Cuget ades devin munte
Tot mai insistent și tandru
Până atunci adulmec munții
Caci munții dau inspirație
Și tărie și forță și putere
Ei sunt chintesența planetei
Mesageri viabili peste ere,
Azi mă contopesc cu munții
Fără aștept, fără echivoc
Așa dintr-un reflex primordial.

poezie de (4 martie 2014)
Adăugat de anca petruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Povestea din vis

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor și-a vechilor povești,
un împărat ce își făcuse-un nume
asemenea aleșilor cerești.

Era vestit prin legile-i severe
cu care-i pedepsea pe răi și furi,
dar și prin recompense și plăcere
când oamenii păreau cinstiți și puri.

În sala unde împărțea dreptate
părea un zeu pe tronul lui de fier
și toți sperau ca, într-o zi, el, poate,
va renunța fie tot stingher,

căci tronul de alături, de o vreme
era tot gol, în așteptarea ei,
a celei pentru care încă geme
în inima-nghețată ca un stei.

Venise-n viața lui ca o minune
pe care a primit-o și-a iubit,
dar n-ar putea nicicând, la nimeni spune
de ce sau cât a fost de-ndrăgostit,

căci el, ce nu suportă o minciună,
a înțeles târziu, că-ntr-un ocean
o floare însetată răpună
nu poate fi oprită, e în van

ceri meduzei brațele să-și plimbe
pe corpul tău, în dulce mângâiat,
uite cum a fost și să se schimbe
atunci când tot ce-a vrut, a câștigat.

El a-nțeles, i-a spus, ea a plecat,
iar locul ei de-atunci, acum e gol
și n-o așteaptă cum o fi sperat,
inabordabil, cu un singur rol:

acela de a-i aminti iubirea,
trădarea și minciuna fără rost,
plecarea, dorul și nefericirea
dintr-o poveste care,-n vis, a fost.

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor și-a vechilor povești,
povestea căreia i-am dat un nume
și poți acum, și tu, s-o povestești.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit și nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roșcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos și blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut și dulci și-amare.

N-am fost vreun prototip care -l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteț pe cât am fost de bleg,
Printre bogați și printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Și am trecut prin viețile a mulți...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuți
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut mă vezi, sau mă șterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toți și unic prin trăire.

Mă poți cunoaște dacă te uiți în tine.
Sunt genul cel iubit și cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!