, A Venit Toamna

Natura se dezbracă şi-o altă haină poartă,
Ne pregăteşte subtil şi delicat pentru iernat,
Un strop de speranţă în inima noastră strecoară,
Purtându-şi elegant şi şic ţinuta cea de gală,
În aur poleită şi roşu ţipător,
Pentru cel din urmă tangou al frunzelor
Şi în atenţia noastră să fie, a admiratorilor.

În pragul scărilor se-arată, făcând un pas
Şi noi, în al vieţii extaz, am rămas,
Un val de brumă argintie, o ploaie rece şi măruntă,
Un vânt blând se-abate şi al ei veşmânt,
Se destramă-ntr-o năframă în borangic lucrată
Şi goliciunea trupului ei se-arată.

Cu bucurii amare, adesea ne-ndulcim
Şi chiar de vesela verde câmpie acu-i tristă,
Grădina-nmiresmată de flori, vestejită,
Pomii cu roade îmbracaţi şi de frunze aproape goi,
Noi ştim că mai apoi, dincolo de-o noapte viorie,
Ramuri împodobite de culoare şi lumină
Vor decora şi armoniza din nou natura.

poezie de Georgeta Ganea (3 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Viaţa ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînţeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică aşează
Pe cei care cu ea rezonează.

Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mişcare browniană
Şi totuşi în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domneşte
Şi subtil, fiecare dintre noi o hotărăşte,
Prin ceea ce suntem şi ceea ce trăim
Şi la definirea legilor universale, contribuim.

Să fim buni şi drepţi nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede şi actionează
Şi viaţa noastră în bine sau rău o inflenţează.

În viaţă răbdători căutăm, aşteptăm,
Ca un miracol să ni se-ntâmple
Şi din senin, aşa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Şi persoana de care avem mare nevoie,
Să o găsim.

Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunăţii în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Şi cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.

O mână ascunsă cu fir de aur a ţesut
O vrajă –ntre noi, un mister nedesluşit,
Nevăzutul din unde, cromatici şi lumini împletit,
Trudeşte neîncetat în spaţiu, de-o veşnicie,
Şi-n cele din urmă soluţii găseşte
Ca viaţa, pentru noi, să fie o frumoasă poveste.

Furaţi de a vieţii vâltoare, magie,
Adesea uităm poate să aducem prinos
Lui şi celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toţi.

poezie de Georgeta Ganea (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

Din fir de borangic, şase petale albe, matăsoase cresc,
Pe trupu-ţi fraged, mlădios de un verde apos.
Cea dintâi floare a primăverii ai ales să fii,
Nouă să ne dai de-ndată de ştire,
Că natura intră din nou în a ei trezire.

Ai puritatea, gingăşia stratului de nea,
Ce te-a incălzit şi te-a ferit de ger năpraznic,
Ca tu pe mai departe să rămâi întâiul vestitor,
Al izbândirii vieţii din profunda hibernare
Şi alţi zori să se zărească într-un viitor.

Te căutăm şi admirăm prin parcuri şi păduri,
Prin grădiniţe de flori la noi şi la vecini,
Printre frunze putrezite in pâlcuri tu incoltesti
Şi reale covoraşe naturale împleteşti,
Cât îţi este calculat ca tu să înfloreşti,
Ploaie de miresme în juru-ţi răspândeşti.

Umil clopoţel, stai aplecat de povara-ţi grea,
De a anunţa lumea despre menirea ta,
O rugă tu înalţi pământului ce te-a zămislit,
Dintr-un bulb globular al familiei căreia-i aparţii,
Şi soarelui ce în braţe te-a luat şi mângiat.

poezie de Georgeta Ganea (26 februarie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de Iarna

Lăsăm în urmă toamna cu ale ei culori,
Ruginiul viilor, galbenul frunzelor, focul fagului
Şi ploaia parfumată ce aerul respiră.
Paşii noştri pe alei se duc, se duc precum frunzele de nuc.

Ca-ntr-o magie, la bacheta ei, bruma se aşterne şi
Deodat, copacii rămân goi, săraci,
Obosiţi şi întristaţi de tot ce li se-ntamplă,
Un strop de tihnă parcă îşi doresc.

Dar, ea, Natura, o noua haină –mbracă
Şi ale noastre visuri zboară iară,
Se înaltă spre porţile plumburii ale cerului,
O adiere rece inundă al nostru suflet.

Ninge, steluţe mii zglobiu dansează,
Se-aşterne neaua cât se vede-n zare.
Un fulg uşor în palma mea se stinge.

Flori de gheaţă, geometrice, în forme mii,
Strălucesc pe ochiuri de ferestre.
Ţurţuri atânând la streşini stau să cadă
Şi în picuri se topesc la văzul lui, al Soarelui.
Pomii împodobiţi în straie ţesute-n fire albe,
Vestesc recolta, pentru anul care vine,
Obiceiuri pe care de la străbuni le ştim.

Liniştea, iertarea şi -mpăcarea se coboară peste noi,
Ca sfântul duh la sfânta lui treime.
Decor de vis şi de poveste albul şi negru împleteşte.
Totul este-o simfonie şi clapele sufletului nasc armonii.

In lumea ta, a florilor de gheaţă, noi regăsim iubirea,
Mai buni, mai darnici suntem şi generoşi devenim.
Un cor magic se aude colindând a noastra casă,
Cu el purtând acel mesaj divin, "O ce veste minunată"

Şi-n noaptea undrei spre gerar, anul se-noieşte, când,
Speranţe şi dorinţe multe curg în miez de noapte.
Să privim încrezători la orizontul fără de sfârşit
Şi fericiţi să -mpărtăşim străbuna noastră urare,
" La mai multi ani sănătoşi şi buni! "

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura noastră

Soarele ne sărută iară,
Astăzi pentru puţin timp,
Norii, vor din nou să piară,
Albastrul cerului cel scump.

Picături fine uşor apar,
Dar ploaia nu vrea să vină,
Ea trebuie, dar e-n zadar,
Că vine din nou ca o balerină.

Se simte parfumul de liliac,
Ce-a stat adormit în tufe iar
Şi seceta revine ca un maniac,
Ce face ca totul să fie un nou amar.

Ne simţim că nisipul în clepsidră,
Dar vai de noi când se întoarce,
Capul nostru înoată ca o vidră,
Gândul că natura se pierde nu ne dă pace.

poezie de Eugenia Calancea (8 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bradul

Azi din târg eu am ales,
Unul din cei mai chipeşi brăduleţi,
Într-un colţişor din casă l-am aşezat
Şi acum în living, la baza scărilor, tronează
Şi din toate unghiurile la noi veghează,
Stă falnic şi semeţ ca orice dar de mare preţ.

O trenă lungă, elegantă,
Cusută-n fire roşii şi aurii
Se revarsă pe podeaua şlefuită
Şi pregătită pentru tot felul de cutii,
Ce –ascund în ele multe surprize şi bucurii.

Pe-ale lui crenguţe pline de ace verzi,
Aşezate –ntr-un fel atât de bine calculat,
De mă întreb firesc cum Natura
Le-a proiectat şi pe trupul lui le-a aşezat,
Atât de simetric şi echilibrat,
Prind funde colorate, globuri, beteală
Fondante-n staniol şi steluţe sute,
Ca-mpodobit să fie şi el martor,
La sărbătorile creştine pline de bucurii,
Pe care le-ntâmpinăm cu toţii, în familii.

Pe trupu-i frumos ornat, clipocesc
Luminiţe colorate, aurii şi argintii,
Ce ne-aduc aminte de-ale noastre copilării
Şi de inocenţa noastră de altă dată,
Că Moş Crăciun este, intră pe fereastră
La fiecare casă şi lasă cadouri şi surprize,
Pentru cei ce de părinţi au ascultat
Şi nu au greşit în gând şi în fapt.

Roată facem în jurul lui şi cântăm,
O colindă cu lerui, ler, O ce veste minunată,
Mulţi ani trăiască, urarea noastră străbună,
Magia Crăciunului ne cuprinde
Şi ale noastre suflete calde, blajine,
Se-ncarcă cu bucurii pentru anul ce vine.

poezie de Georgeta Ganea (16 decembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pas cu toamna

Bate vânt rece de toamnă
Gândurile mă apasă
Rămas bun frumoasă doamnă
Astăzi voi pleca de-acasă

Bate vântul printre crengi
Frunzele foşnesc de dor
Draga mea să nu mai plângi
Îmi va fi mult mai uşor...

Două sărutări pe buze
Cu arome de migdale
Şi prin foşnetul de frunze
Paşii mei se pierd agale...

Mă lovesc uşor de-o cracă
Pe aleea cu mulţi tei
Toamna asta ne dezbracă
Şi pe mine şi pe ei...

Tu rămâi seacă pe scară
Ei rămân la fel de goi
Ne vedem la primăvară
Frunze noi... săruturi noi...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de uşa interzisă clocoteşte viaţa morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră şi a cărei uşă rămâne pentru ceilalţi cel mai adesea închisă, se desfăşoara drama fiecărei vieţi. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo îşi au sălaşul duplicităţile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă.

Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia toamnei

Se pregăteşte creanga pustiită,
Ca să-şi primească dalba ei ninsoare
Să-şi pună candelabre-n loc de floare,
Visând la primăvara însorită.
Din fiecare mugur care doarme
Se simte pulsul toamnei răzvrătite
Şi-, n frunzele ce-aleargă răvăşite,
Divina simfonie piere-n larme.

Se pregăteşte inima ciobită
Să-nalţe-n Ceruri ruguri de lumină,
Şi-, n suflet, amintirile suspină
Că anii au trecut ca o clipită.
Nisipul din clepsidră parcă-i aţă
Şi scurge, ritmic, în secunde clipa,
Pe stânci golaşe se-odihneşte-aripa,
Iar tinereţea zace-ntr-o fâneaţă.

Se pregăteşte stolul ca să plece
În locuri cu verdeaţă şi mult soare,
Dar ţese-un foşnet de mătase-n zare,
Sfidând un vânt rebel şi-o ploaie rece.
Din fiecare ţipăt de cocoare,
Se-nalţă-un dor de noi şi de iubire,
Şi-, n Paradisul toamnei, în potire,
Ne cântă Liszt, de-o vreme, peste mare.

Se pregăteşte-o altă filă-n carte
Să scrie la răscrucea toamnei noastre
Un cânt duios metaforei albastre
Şi visuri noi în crengi şi frunze moarte.
Copacii goi se clatină a rugă,
Ne pun în simţăminte iar iubirea,
Iar Cerul ne aduce împlinirea,
În frunza toamnei dusă la ierugă.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşte natura

Vin brize calde purtate de vânt
Şi apa intră în pământ,
Mă păcăleşti tu primăvară
Că sunt muguri din nou afară.

Ciripesc păsări în grădină
Stau şi ascult în surdină,
Florile sunt în reînviere
Şi vor ieşi în premiere.

Inima mea vrea primăvară,
Dar trebuie să fie şi flori afară,
Razele soarelui vin prin geam
Şi trec uşor printr-un ram.

Iese la iveală un suflet îngheţat,
E un ghiocel ce a renunţat
Şi cred că încă îi este frică
Pentru că are încă inima mică.

Mă rog de tine primăvară
Să fie frumos afară,
Să renaşti din nou natura,
Să vină din nou aventura.

poezie de Eugenia Calancea (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima se aseamănă unei flori, parfumul său fiind nectarul iubirii. Când medităm, noi atingem sursa acelui parfum, iar inima noastră devine atât de plină de iubire, încât ea începe să iradieze acea iubire din întreaga noastră fiinţă. Este ca şi cum noi devenim iubirea însăşi, şi acea iubire curge din noi, învăluind lucrurile şi oamenii din viaţa noastră cu parfumul ei delicat.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă-n suflet...

S-au stins stele-n noapte,
Printre umbre de leneşi nori,
Cu adieri de vânt, ramuri de gheaţă
Ne mângâie trupul,
Şi rece-i piatra noastră de mormânt
Am fost, vom fi, trecut-au peste toate
Doar cu un preţ, de-o fi iertat păcatul
Dar am rămas tăcuţi, străini, în noapte...
Cu ochii-n lacrimi, sprijinind înaltul.
S-a stins şi lumânarea de o vreme
Şi plouă-n suflet... Doliul peste noi
S-a aşezat să ne subjuge trupul
Impresionat cu griji şi cu nevoi.
Umile, plecat-am... Ce-am lăsat în urmă,
Căci cine ne-a iubit cu-adevărat?
Cei ce-au rămas cu amintirea noastră
Cel, ce cu ani în urmă m-a creat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ie pentru dulcea Românie

Cu mâinile-n noroi sau în pământul reavăn,
dar şi în cel ce plugul l-a uitat,
caut istoria gravată-n al dacilor cearcăn
că-mi este cel mai dulce habitat.

Din cufere de cucuteni păstrate cu sfinţenie,
iau văl de borangic ţesut în cuminţenie,
fire de arnici sau mulineuri,
beteală argintie, mărgele şi fluturi,
să fac o ie pentru dulcea Românie,
s-o-mbrac în speranţe, pace şi-armonie.

Din frunze de arin şi flori de nalbă,
adun culori pentru Cetatea Albă,
să strălucească-n veci mărturisirea
că doar unirea-n cuget ne e desăvăşirea.

Şi-am să brodez pe ia ţării mele,
spirala, crucea, coarnele de cerb,
să ştie o lume-ntreagă, până la ultimul corpuscul,
că-aicea timpul trece şi din nimic renaşte,
perenitatea vieţii aicea zămisleşte,
iubirea cu grijă-i păstrată-n tabernacul.

Simboluri ancestrale cos azi cu sufletul,
să fie de-ajutor Măicuţei Românii,
că-n soare-i legătura cu bunul Dumnezeu,
apartenenţa noastră o urc la apogeu.

Brodez pe sfânta ie spicul de grâu şi ghinda,
steluţe, calea laptelui şi porumbelul păcii,
pun roşu, alb, albastru şi verde crud al ierbii
şi toată veşnicia din laptele-stâncii.

Îmbracă aşadar, Tu, dulce Românie,
cămaşa cu altiţă, frumoasa noastră ie,
găteşte-te cu noi, cei vii şi cei plecaţi,
că-n astă ie sfântă, cu toţi suntem brodaţi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de mamă

Noi cu toţii avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvaţă ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
şi-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noştri
se vor oglindi mereu
în văi, munţi şi ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile şi iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineţii,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
şi copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
că natura a fost prezentă
şi a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu şi frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
şi Natura ne şopteşte,
printr-un suspin dureros..
Să o lăsăm să trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Şi cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auroră

M-am trezit... un nor pufos
îmi mângâia delicat obrazul,
picurându-mă apoi cu lacrimi fierbinţi
în oceanul meu de doruri
venite de după muntele de tristeţe
dintre noi.
Mirosea din nou a flori de liliac,
ploaia avea gust de migdale amare,
iar frunzele foşneau în cor
lieduri de primăvară renăscută
din cristale de ametist...
Ca din senin, două lasere verzi
secţionau infamul munte,
devoalând mirificul acvamarin
rătăcit în noapte.
Apoi, un torent de alb
împresurându-ne cu iubire,
fixând clipa noastră stelară...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea, Natura

O formulă matematică or fizică a Creatorului,
Cu ecuaţii multe şi necunoscute infinite
Încerc să o rezolv, jucându-mă cu câteva cuvinte.
Prin ale lui culori, secrete multe, mesaje către noi, transmite.

Să fie oare extazul, bucuria

De a privi o gingaşă şi înmiresmată floare
Şi ca un paradox, o poate cheama şi Nu mă uita?

Coroana tremurandă a arborelui, zis frate,
Împodobită-n salbe colorate?

Penajul în pasteluri divine a păsării măiestre
Ce-şi înaltă imnul spre sânul cerului siniliu?

Feericul colorit al fluturelui ce roieşte
Şi fâlfâie în zboruri grăbite în jurul florilor?

Aura ascunsă-n câmpul de primprejur
Ce-şi fredonează –n surdină cântul?

Imensul arc multicolor ce trecător se-arată
Când norii stropesc în grabă pământul?

Firul crud al ierbii care de sub plapumă de puf răsare
Şi pământul îl îmbracă cu o haină turcuoază?

Să venerăm Natura pentru a Ei splendoare
Care vindecă-n tăcere al nostru suflet,
Cu alei Ei leacuri miraculoase şi tămăduitoare.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramuri noi

Treceam, adesea, pe un drum
Ce ne-atrăgea cu umbra lui
Şi al zăvoiului parfum
Pe noi, cei veşnic nesătui

De-arome aspre de pământ,
De august cald, de-o vară-n doi,
De frunze adiind în vânt,
De-mbrăţişări, iubire, noi.

Pe sub copaci, la umbra lor,
Înlănţuindu-ne, senin,
Ne mai priveam, zâmbind uşor,
Ca suflete ce-şi aparţin.

Abia acum, văzându-i, iar,
-Copacii noştri din zăvoi-
Simt că le-am dat şi noi un dar:
Se-ating tăcut, cu ramuri noi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea

Din raze de aur îi ţesut al tău veşmânt
Şi slove migălite cu măiestrie
Sub bagheta marilor maeştri
De muze inspiraţi, cuprinşi
De-o ploaie de lumină.
Ce cade-n întuneric într-o linişte deplină.

O carte-i tezaur al lumii, descoperit de veacuri,
Moştenirea ce de la străbuni de naţii, vine,
Un far de lumină la malul mării, înălţat,
Un motor al spiritului în litere, descifrat,
Unde pentru o clipă timpu-şi deschide
Un ochi sfios şi îndurerat.

O tu carte, cărăuş neostenit,
Ne plimbi pe ale timpului valuri
Şi ca un fulg de nea să plutim,
Ca noi taina lumii să o descoperim
Şi dorinţa de-a şti şi-a afla să ne-o potolim.

O nobilă şi nestemată carte,
Prietenă ne eşti şi vei rămâne
Şi niciodată nu vom regreta
Să te răsfoim, să-nţelegem povestea ta
Şi purtaţi prin al tău conţinut
Să mai aflăm ce noi vreodată nu am ştiut.
Şi prin salturi zglobii
Din plictisitoare gânduri
Şi tristeţi de plumb şi melancolii
Noi adevăruri şi bucurii să trăim.

O tu carte, eşti un de preţ dar,
Pe care îl putem deschide iar şi iar,
Un ochi de lumină se întrezăreşte
În fiece filă ce cu nesaţ se citeşte
Sufletul din amorţeală se trezeşte
Iar mintea pierdută-n amintiri
Se lasă furată de-ale tale sclipiri.

Deschide, răsfoieşte şi nu pregeta,
Să descoperi printre tainice cuvinte,
Comori ascunse-ntre file prăfuite,
Care te vor învăţa, înălţa şi înobila
Şi se va mai potoli cunoaşterea.
Fiecare este o nouă şi inedită poveste,
Şi capodoperă va fi pentru cel ce- o citeşte.
Prin bucuria ce-o va trăi şi simţi
Când al lui univers il va descoperi.

poezie de Georgeta Ganea (29 martie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţine de natura noastră să iubim şi să fim cinstiţi. Ţine de natura noastră să vrem să ştim mai multe şi să continuăm să învăţăm.

Carlo Rovelli în Şapte scurte lecţii de fizică, Noi înşine
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-aţi vrut degeaba liberi pentru viitor

N-am fost cu voi să ştim ce-aţi pătimit,
Dar, astăzi, pătimim în urma voastră...
Din tot ce-aţi îndurat, n-am prins nimic,
Iar azi se-ntoarce împotriva noastră!

N-am învăţat nimic din nicio palmă;
Şi-am primit multe, multe pe nedrept!
Azi, însă, le primim şi pe-ale voastre,
Doar că acestea ne lovesc în piept!

Am merita din plin dispreţul vostru,
Căci, la blesteme, nu aţi fost în stare
Să le deschideţi drumul către noi,
În caz că ne vom pierde-n nepăsare...

Ne-am pierdut demnitatea şi mândria,
Degeaba v-aţi jertfit pentru popor.
Ne merităm din plin, azi, disperarea,
Ne-aţi vrut degeaba liberi pentru viitor.

Am devenit complici exterminării proprii,
Ne batem joc de amintirea voastră...
Prostia-a devenit, la noi, la ea acasă...
Aceasta e, mai nou, credinţa noastră!

Suntem pierduţi şi toţi ne vor declinul,
Toţi trag de noi, toţi ne vor orbi şi goi...
Blestemul vostru ar fi fost mai blând,
Degeaba v-aţi jertfit crezând în noi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-aţi vrut degeaba liberi...

N-am fost cu voi să ştim ce-aţi pătimit,
Dar astăzi, pătimim în urma voastră.
Din tot ce-aţi îndurat, n-am prins nimic,
Iar azi se-ntoarce împotriva noastră.

N-am învăţat nimic din nicio palmă —
Şi am primit prea multe pe nedrept.
Azi, însă, le primim şi pe-ale voastre,
Doar că acestea ne lovesc în piept.

Am merita din plin dispreţul vostru,
Căci, la blesteme, nu aţi fost în stare
Să le deschideţi drumul către noi,
În caz că ne vom pierde-n nepăsare...

S-a dus şi demnitate şi mândrie,
Degeaba v-aţi jertfit pentru popor.
Ne merităm din plin întemniţarea,
Ne-aţi vrut degeaba liberi pentru viitor.

Am devenit complici stârpirii proprii,
Ne batem joc de amintirea voastră.
La noi, prostia-a devenit la ea acasă...
Aceasta e, mai nou, credinţa noastră.

Suntem pierduţi şi toţi ne vor declinul,
Toţi trag de noi, toţi ne vor orbi şi goi.
Blestemul vostru ar fi fost mai blând,
Degeaba v-aţi jertfit crezând în noi.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!