Cartea

Din raze de aur îi ţesut al tău veşmânt
Şi slove migălite cu măiestrie
Sub bagheta marilor maeştri
De muze inspiraţi, cuprinşi
De-o ploaie de lumină.
Ce cade-n întuneric într-o linişte deplină.

O carte-i tezaur al lumii, descoperit de veacuri,
Moştenirea ce de la străbuni de naţii, vine,
Un far de lumină la malul mării, înălţat,
Un motor al spiritului în litere, descifrat,
Unde pentru o clipă timpu-şi deschide
Un ochi sfios şi îndurerat.

O tu carte, cărăuş neostenit,
Ne plimbi pe ale timpului valuri
Şi ca un fulg de nea să plutim,
Ca noi taina lumii să o descoperim
Şi dorinţa de-a şti şi-a afla să ne-o potolim.

O nobilă şi nestemată carte,
Prietenă ne eşti şi vei rămâne
Şi niciodată nu vom regreta
Să te răsfoim, să-nţelegem povestea ta
Şi purtaţi prin al tău conţinut
Să mai aflăm ce noi vreodată nu am ştiut.
Şi prin salturi zglobii
Din plictisitoare gânduri
Şi tristeţi de plumb şi melancolii
Noi adevăruri şi bucurii să trăim.

O tu carte, eşti un de preţ dar,
Pe care îl putem deschide iar şi iar,
Un ochi de lumină se întrezăreşte
În fiece filă ce cu nesaţ se citeşte
Sufletul din amorţeală se trezeşte
Iar mintea pierdută-n amintiri
Se lasă furată de-ale tale sclipiri.

Deschide, răsfoieşte şi nu pregeta,
Să descoperi printre tainice cuvinte,
Comori ascunse-ntre file prăfuite,
Care te vor învăţa, înălţa şi înobila
Şi se va mai potoli cunoaşterea.
Fiecare este o nouă şi inedită poveste,
Şi capodoperă va fi pentru cel ce- o citeşte.
Prin bucuria ce-o va trăi şi simţi
Când al lui univers il va descoperi.

poezie de Georgeta Ganea (29 martie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carte sfântă

Dintre miile de cărţi, tipărite pe pământ,
Numai tu eşti cea mai sfântă, ce ne domini pe pământ
Scrisă eşti tu cu migală şi cu multă chibzuinţă
Nu ai litere de aur, dar te îndeamnă la credinţă,
Să-i urmezi deznodământul, ea va deschide mormântul
Şi va dezlega misterul, când se va deschide cerul
Din a cerului grădină va veni, Sfânta Lumină

Coborând ca un erou, chiar fiul lui Dumnezeu
Puţin cei ce o deschid, să citească cu migală
Este a lumii învăţătură chiar la scară mondială
Înţelesul ei e greu, vorbind însuşi Dumnezeu
Ce grăieşte în versete, nu prin vorbe şi prin fapte
Are cel mai de preţ talent, noul nostru Testament
Nu avem ochi să privim, ureche să auzim
La Judecata de apoi, noi vom fi mentorii ei

Facem lucruri deochiate, vorbesc gurile scurtate
Dar sfârşitul e pe aproape
Luând în glumă, că-s prostii ce au prezis apostolii,
Dintre atâtea manuscrise, ce s-au scris neîncetat,
Fiindcă este o carte sfântă, de aceea a rezistat
De mult străbunii noştri, nu aveau copiatoare sau tipare elegante
Dumnezeu de sus din ceruri, el le trimitea pe toate
Lăsaţi vrajba, cearta, ura, haideţi să cinstim scriptura...
Lumea toate e în delir;
Rugă fraţilor, Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estetica luminii

Lumina
ca formă de viaţă şi armonie,
umplându-ne simţurile cu veşnicie –
numai un artist vizual,
numai el poate să ştie
ce înseamnă această colosală tărie.

Lăsând în urmă departe
îndoiala ce ne urăşte de moarte,
atunci când vom deschide o carte,
în fiecare gând –
noi fi-vom deja
unul şi-acelaşi cu orizontul sensibil,
cu abundenţa de lucruri,
pătimiri şi valori,
de poeţi numite frumos inteligibil.

În logica inimii
trăim şi gândim: din străvechimi
numai prin ea cunoscându-l
în adâncuri abisale pe zeu –
pe zăpada gândului meu
înflorind heruvimi.

Estetica luminii,
formă ideală de viaţă şi armonie.

Cu sufletul aprins de sfânta lumină,
pe zăpada sângelui, vie –
am scris netulburat această carte,
prinos de strălucire şi bucurie,
într-o ghirlandă senină
de trăiri omeneşti,
în logica inimii
recuperând întrebările lumii de-o veşnicie –
lăsând aşteptărilor mele lumeşti
îndoiala ce ne fereşte de moarte.

Atunci
când vei deschide ultima carte,
lăsând în urmă trecutul
ce ne desparte, iubito –
în fiecare poem vom fi
unul şi-acelaşi gând;
iar cerul albastru,
zbor sângerând.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină din Rai

Lumină din Rai prin gânduri uitate
Şi oameni cuprinşi de-ale vieţii păcate,
Tu, Tată Ceresc, nesfârşită iubire
Azi mângâi un suflet c-o dulce privire...

De-ar fi să spăl Doamne picioarele Tale
Asemeni Mariei sa capăt iertare...
Copilul de-altădată să te găsească iar,
Prin întuneric veşnic, te caut în zadar...

Cuvintele mele sunt reci şi deşarte
Dar Tu, c-o mângâiere ce-mi cade peste pleoape
Mă ierţi mereu Părinte şi nu cunoşti mânia
Când eu păcătuind, tot caut veşnicia.

N-am meritat o clipă, un strop de fericire,
Dar totuşi l-am avut prin Sfânta Ta iubire,
Şi mi-ai mai dat un înger... dar eu l-am izgonit
Cu-aceleaşi gânduri false din suflet ponegrit.

Lumină din Rai coboară peste noi
S-aducă iar căinţă, să vindece nevoi,
Atât că n-o vedem si ne pare în van
Dar ea e tot acolo, in fiecare an.

Fecioară adorată, din pântecele Tău
Se naşte-Nvăţătorul biruitor de rău
Se naşte din iubire, din lacrimi ca de ploi
Şi-ţi mulţumim iar TATĂ, că ai grija de noi!

poezie de Andreea Palasescu (august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai avut, vreodată, impresia că poţi realiza într-un domeniu, ceva ce nimeni nu a reuşit vreodată? Acela este şutul în fund, pe care Sufletul tău ţi-l oferă pentru a te împinge spre starea naturală: fericirea, armonia, bucuria. Sufletul face asta, deoarece vrea ca mintea conştientă să se alinieze cu Ceea Ce Eşti TU Cu Adevărat. Prin comunicările interioare, Sufletul vrea să-ţi ofere conştientă, către Pace şi Lumină. Prin această carte, Sufletul vrea să-ţi transmită un mesaj. Acesta este: "Trăieşte prin Mine!" Fă din viaţa ta, o continuă Distracţie Divină! Dacă-ţi determini mintea să accepte ceva înălţător, vei trăi automat, experienţele aferente noii tale credinţe.

Cătălin Manea în Totul din Întreg, Iubirea de sine, Talentul de a trăi
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste eternă...

Dragostea mea, de atâţia ani,
Lângă tine sunt mereu şi voi fi,
Chiar când nu voi exista,
Voi rămâne lângă tine.
Spre tine mă cheamă,
Glasul adâncului,
Misterios parcă.

Tunetul puşcăturilor de dinamită,
Când mă relaxez o clipă,
După efort, tu mă alinţi,
Cu trosnete, din încheieturile,
armăturilor.

Întotdeauna când plec de la tine,
Soarele mă-ntâmpină zâmbitor,
E întuneric la tine,
Dar tu îmi zâmbeşti,
Prin gurile de galerii.
Ochii tăi sunt minuscule firicele,
De aur care sclipesc în lumină,
Lămpii de carbid,
La tine totul e splendid.
Eşti frumoasă ca o zână,
Iar eu te iubesc aşa cum eşti,
Eşti iubită frumoasă mină.
În pieptul tău bat mii de inimi,
De oameni, de perforatoare,
Sau de diferite motoare.
Totul pulsează cu o frecvenţă
Regulată, care ne face, ca noi toţi,
Să te iubim mai mult,
Iar tu să fii mai atrăgătoare,
Să ne laşi să scoatem,
De la sânul tău comorile,
Ce stau ascunse de veacuri.

Trebuie chiar de nu vrei.
Noi vom învinge duritatea
Rocilor şi vom scoate la
Lumină, comorile tale,
Tezaurizate.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să trăim pe pământ în uniune,
Multe lucruri în bine s-ar schimba în lume
Şi-om duce o viaţă liniştită şi tihnită
Fără să ştim de suferinţă, durere şi de frică.

De-ar fi să înţelegem odată cu toţii, că a fi,
Este mai presus cu mult decât de a avea,
Am descoperi că pe Dumnezeu l-am sluji
Şi-a nostră fiinţă de lumină s-ar înălţa
Şi-n porumbelul păcii s-ar transforma.

De-ar fi să ne iubim şi să nu ne-nvrăjbim,
Fiecare dintre noi ar da acel ceva divin,
Pe care îl avem decând pe lume venim
Şi ţara şi planeta ar prospera şi înfrumuseţa.

De-ar fi să dăm din ce avem şi celui sărac,
Lui Dumnezeu sigur îi va fi pe plac,
De-ar fi să dăm şi din ceea ce suntem noi,
Vom fi pe veşnicie ca cei mai bravi eroi.

De-ar fi ca ai lumii aleşi conducători,
Să fie pătrunşi de jurământul dat pentru mandat
Şi-ar respecta cu sfinţenie acest legământ,
În lume nu s-ar mai întâmpla ca faptea rea
Să stâpânească şi să supună omenirea.

De-ar fi ca noi, toţi, să folosim puterea şi ştiinţa,
Pentru a întări credinţa în a făuri, clădi
Un viitor curat şi luminat pentru copii,
Mândri de noi vom fi, împăcaţi şi mulţumiţi,
Că cei dragi în urma noastră vor fi fericiţi.

De-ar fi să înţelegem cu adevărat darul vieţii
Şi l-am sluji pentru desăvârşirea noastră, a lumii, comunităţii,
Ne-am înălţa ca albatroşii, pe cer, deasupra mării
Şi acolo, sus, unde mugurii spiritualităţii cresc,
Cu Universul ne vom contopi şi cu El vom rezona,
Iar pe pământ vom semăna pacea şi dragostea.

De-ar fi ca noi balanţa înspre bine s-o înclinăm
Şi în mod voit de ne-am detaşa de tot cei rău şi detestabil,
Mintea noastră altfel ar lucra, multe bune lucruri ar crea,
Spre împlinirea şi izbânda vieţii ce va urma
Şi împreună ne-om bucura şi respecta.

De-ar fi ca lumina libertăţii ce ne călăuzeşte,
Ne va conduce pe calea lui, a binelui,
Învingători ne vom declara în lupta cu viaţa,
Stăpânii adevărului suprem din noi vom fi
Şi-n curăţenie sufletească vom trăi.

De-ar fi să trăim vreodată acel ceva sublim
Şi misiunea cerească să o descoperim,
Imnul bucuriei şi –implinirii vieţii vom cânta,
De-ar răsuna şi s-ar revărsa pe toată planeta.

Din basme ştim că binele cu răul în luptă strânsă sunt,
Dar niciodată binele nu se lasă înfrânt,
Să sperăm că aşa va fi şi-n a noastră viaţă,
Să nu ne lăsăm conduşi doar de paiaţe
Şi-atunci va fi ordine între noi şi naţiuni
Şi spre alte culmi împreună vom păşi

poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele

Numele

Pe portativ consoane şi vocale se unesc,
Ca notele muzicale-ntr-un solfegiu,
Cuvinte sonore din ele se-mpletesc
Şi propria noastră partitură se transcrie.
S-o ascultăm mereu pe oriunde ne perindăm,
Că de la sfinţii noştri părinţi al nostru nume vine
Şi tot respectul pentru acest dar, lor să-l acordăm.

Dându-ni-se la naştere un nume,
Ni se dă în viaţă şi un vădit rost,
Ca-n a noastră existenţă să ne străduim
Să facem din el o faimă, un renume,
Un nume cu răsunet şi de lume admirat,
De-om reuşi ori ba,
Pe parcursul întregii vieţi, noi vom afla.

Îi zetrea noastră, ce-n cufăr cu pietre bătut,
Ascunde-n el comori de neconceput,
De care aflăm în al vieţii drum
Doar când luminiţa aprinsă mai apoi
Scânteişte şi aprinde focul din noi
Şi-n a nostră existenţă pe pământ
Descoperim şi aflăm cu-adevărat,
Al nostru rost ce la naştere ni s-a dat.

Să-l cinstim şi cu mândrie să –l purtăm
Că a lui văl strălucitor ascunde sub el
Nestemate bogăţii ancestrale
Adunate-n timpuri din tată-n fiu
Fără ca noi poate să ştim, să bănuim
Sorgintea şi semnificaţia lui, a numelui
Şi-a noastră grea misiune rămâne
Să-l facem respectat şi lăudat.

Şi numele nostru de-l rostim iar şi iar,
Are pentru noi un efect anume, musical,
Poartă cu el un bogat arsenal
Şi pentru a-l apăra scut devenim
Când cineva încearcă atingere să-i aducă.

Pe oriunde -n lume el ne reprezintă
Cu majuscule de-o şchiopă el se scrie,
Să ne-amintească parcă a lui mister,
Ascuns în cifre ale căror putere
Stă ascunsă şi poate fi citită-ntre stele
De cei cu har ce pot să desluşescă,
Taina lui scrisă de pronia cereasca.

Numele valoare dă la tot ce ne-nconjoară,
A lui mesaj scris sau auzit în mintea noastră,
Într-un fel rezonează, vibrează
Şi-a noastră existenţă o interpretează.
Să fie doar un iluzoriu vis în acest paradis?
O proiecţie a lumii citită de ale noastre simţuri
Şi noi, realitatea noastră, să o creionăm
Şi prin lumea lor, a cuvintelor, a numelor?

poezie de Georgeta Ganea (22 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O! Tu lumină orbitoare

"Cine te aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Ca într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină"
I. Alexandru
O! Tu lumină orbitoare
Tu care-ai pus lumină-n noi
Răsari deplină pe răzoare
Răsari pe ori şi ce zăvoi.

Te aşteptăm făr' ezitare
Cu lacrime în ochi şiroi
O! Tu lumină orbitoare
Tu care ai pus lumină-n noi.

Ca pomii-n Mai în plină floare
Lumina lină, fă din noi
Noi raze-n inimi să coboare
Şi peste bulgări de noroi
O! Tu lumină orbitoare.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa în care tu faci un lucru bine şi eşti văzut, cineva se va apropia şi cu un glas timid va întreba: "Îmi poţi spune şi mie cum ai făcut?" În acea clipă, ai devenit lider. Lider, mentor, ghid pentru alte fiinţe umane care se uită la tine şi speră că le vei deschide o nouă cale, că le vei oferi o nouă speranţă, ceva pentru care pot şi ei la rândul lor să lupte. Oameni care vor spera că vei deschide pentru ei ferestre şi uşi pe care le credeau demult închise. Ai asta în sânge. Este în ADN-ul fiecăruia dintre noi să fim mentori, ghizi şi lideri pentru alţii. Însă pentru a fi adevăraţi lideri, adevărate personalităţi alfa, trebuie să trecem noi prima oară prin focul acţiunii, să depăşim greutăţi şi obstacole şi să ieşim victorioşi. Eşti liderul propriei tale haite! Fii responsabil! Printre greutăţi spre stele!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte o puteai citi de mai multe ori şi o puteai vedea de fiecare dată altfel. Era exact acelaşi lucru ca momentul în care cunoşteai o femeie: într-un fel o înţelegi la douăzeci de ani şi în alt fel o înţelegi la treizeci, patruzeci, cincizeci de ani. La douăzeci de ani e posibil să nu ai răbdare s-o termini şi, înainte de a o termina, începi alta. La treizeci de ani o citeşti în paralel cu alta, încercând să te descoperi pe tine. La patruzeci de ani, dacă ea ţi-a lăsat o impresie bună, îi dai o şansă până la final. La cincizeci de ani, ştii cine eşti şi ce îţi place – o reciteşti nostalgic, pe nerăsuflate. Dar ce se întâmplă cu acea carte veche, deschisă pentru prima dată? Din ea se varsă, prin particulele de praf, lacrimi uscate. Acea carte, precum iubita fidelă, are ochi doar pentru tine, iar când ţi se deschide – citeşte-o tandru şi cu răbdare, căci te-a aşteptat mult.

citat din romanul Din octombrie până în martie, II de Carmen Stoian (2018)
Adăugat de Carmen Stoian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sper

Sper ca într-o zi de mai apoi,
Să aflu cine suntem de fapt noi,
Să aflu taina lumii care ne-a creat
Şi -mpăcată cu mine atunci voi fi
Când cu adevărat eu voi şti
Cine sunt de fapt, cu adevărat.

Sper ca acea zi să fie cât mai aproape,
Să nu trăiesc doar iluzii deşarte,
Să-mi îndeplinesc mie o mare dorinţă,
Cât trăiesc pe acest pământ ca o simplă fiinţă.

Sper ca adevărul suprem să se dezvăluie
Şi lumea toată ca o vrajă s-o învăluie
Şi-n libertate divină să trăim o veşnicie,
Fără vreo teamă că ne pierdem în neant,
Prin trecerea pe tărâmul celălalt.

Sper într-o minune nemaiîntâlnită,
Să facă lumea atât de fericită,
Încât să uite de-al ei suspin şi de durere
Şi cu încredere în ziua de mâine să trăiască,
Că în Univers este o ordine firească,
Care curge-n eterul fluid de noi nevăzut
Dar de cei deja treziţi, perceput.

Sper ca o lume nouă să înceapă,
Cu o viaţă trăită-n dragoste şi libertate,
Oamenii să-şi descopere subtila identitate,
Şi s-o accepte ca pe un dat,
Ce Universul în timp a creat.

Sper ca acea lumină divină să pogoare,
Şi bezna din noi, de milenii, să o destrame,
Iar strălucirea ei, planeta să o cuprindă,
Şi, noi oamenii, să descoperim al nostru măreţ vis,
De a trăi nemurirea într-un adevărat paradis.

poezie de Georgeta Ganea (28 iulie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom deschide o carte nouă. Paginile ei vor fi albe. Cuvintele noi le vom scrie. Titlul cărţii este "Oportunitate", iar primul ei capitol este ziua Anului Nou.

citat din Edith Lovejoy Pierce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Albastră stea, pierdută-n universul
De dincolo de lume, când te-ai stins?
Pe pânza cerului întunecată,
Chipul tău alb şi blând, de ce s-a prins?

Câţi ani-lumină străluci-vei încă?
Cât în oglindă tut e vei privi?
Vulcan trecând neiertător prin lume,
Eşti şi vei fii şi-n cea din urmă zi!

Tu eşti şi vei rămâne o poveste,
Noi vom pieri în lumi de catifea.
Pe piedestalul tainelor celeste,
Te vei opri să plângi povestea mea.

Urma ta-n noapte încă va rămâne,
Ascusă de un petec de tăceri.
Noi vom pieri ca o himeră mâine,
Doar existând în amintiri de ieri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa Scriitorilor

Viaţa Scriitorilor, o viaţă risipită,
Pe albe foi şi pajişti înverzite,
Un pumn de stele, şi unul de argilă,
Rupte din cugetul şi cordul lor puternic.
Viaţa Scriitorilor, dorinţa tuturora,
Să aibă călimara în suflet şi în gând,
Şi-o albă pană, vrednică în noapte
Topind în ea, paşii timpului cu insomnii fierbinţi.
Viaţa Scriitorilor, un Univers al lor,
O caldă puşcărie, zidită chiar de ei,
Un beci în care ei, sunt grădinarii veseli,
Punând seminţe, pentru a scoate viitoarea carte.
In mintea lor toţi fluturii, sunt înviaţi uşor,
Cu apa sfântă din ploaia Lui Hristos,
Iar sufletul se joacă, prin ochii de copil,
Să soarbă bucuria pentru un nou poem.
Captivi în propria tristeţe blândă,
Se împletesc cu mintea prin toţi fiorii reci,
Coboară-n carne, prin pielea lor bătută,
Să pună pe hârtie, nămolul strâns în piept.
Viaţa Scriitorilor, un cufăr cu minuni,
O ladă prăfuită cât sunt sub Soare treji,
O gară pentru alţii, ce au trecut pe-acolo,
Şi nu au dat doi bani, pe rândurile lor.
Şi brusc după o ploaie, apare curcubeul,
Un ochi de fată găseşte cutiuţa,
Şi scoate rând pe rând, poeme conservate,
Tot Timpul deţinutului, lăsat pentru noi toţi.
Viaţa Scriitorilor, o viaţă asudată,
O vale de dureri, şi bucurii cerşite,
Un deal cu spini, şi sfinţi aduşi pe el,
Să termine de scris o carte începută.
O rugă este viaţa lor în rânduri,
Sunt doritori de a lăsa ceva în urmă,
Un pumn de stele, şi un colţ de Soare viu,
Luate din inimile semenilor întâlniţi.
Viaţa Scriitorilor... e dură,
Se lasă mângâiată uneori de Moarte,
Trece prin ochii criticilor ca şi apa,
Ce este preţuită, doar în momentele de sete.
Viaţa Scriitorilor, o moarte lentă,
Ce strânge-n ea mistere şi magie,
Surâsuri de femei şi doruri din bărbaţi
Întinse pe o coală, asemeni ninsorilor de Iarnă.
Unele se pierd sub paşii timpului,
Altele prin viaţă, în doine şi viori,
Sunt aruncate-n lunci, şi peste cimitire,
Ori sunt amestecate, prin lucrările elevilor.
Viaţa Scriitorilor, o punte de suspin,
O punte plină ochi sub ceruri şi sprâncene,
O adiere caldă, prin gene şi prin mâini,
Ce vor deschide cartea, rupând în irişi puntea.

poezie de Adelina Cojocaru (3 martie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când setea de a şti e cale de sfinţire

Cuvinte se-nfiripă din litere culcate
Pe file-nvechite de timp şi de citit
Ce scump e adevărul cel ferecat în carte
Ce sfinte sunt iubirea şi dorul cel dospit.

Şi iată: toate-acestea, cuvinte-nfiripate,
Să-ţi fie ţie-apoi, liman de nemurire!
Ce cristalin şi rece e izvorul, frate,
Când setea de a şti e cale de sfinţire!

Şi degetele fine ce-au rost de-a răsfoi
O carte, şi-ncă o carte, şi-apoi şi alte mii
Îţi vor atinge fruntea şi buzele, tu ştii?
Să se înfrupte iar, ca din şerbet copii?

Tu lasă-te purtat de-a firului poveste,
Dar mintea ta să soarbă cuvintele-aurii!
Din cărţi s-alegi doar roluri de crai şi de crăiese
Şi-ale tale-averi vor fi zeci, sute, mii!

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

Te-ai strecurat în mine fără veste,
Că-aşa a fost să fie-o împlinire,
Cu vorbe-ai scris în inimă-o poveste,
Aşa precum se scrie în iubire.

În ochii-mi blânzi ai răspândit lumină,
Asemenea luminilor din soare,
Povestea care-ai scris-o e divină,
În mine răsărind încântătoare.

Iar eu citesc ca-ntr-o frumoasă carte,
În care s-au tot scris mereu noi file,
Rămasă-aci, tu nu eşti departe,
Când se scurg nopţi, iar după ele zile.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii de lumină

Ce noapte frumoasă se pregăteşte!
Când corpul tău pufos mă va cuprinde
Şi mânuţele tale tandre mă vor îmbrăţişa
Se aude o stea, căzând din univers
Se pierd cuvintele, creând mişcări în univers
Forţa ta, mă va cuprinde şi ochii mi se vor deschide
Pe alocuri sunt luminile ce se pierd în negură
Dar sufletele noastre devin sfere ce pot acoperi cu lumina toate intenţiile omenirii
Se aude o voce, din depărtate vremuri
Se văd siluete îmbrăcate-n voaluri albe de mătase
Şi dacă nu ar exista decât necunoscut
Lumii paralele ar putea cunoaşte tot ce noi simpli oameni nu-nţelegem.
Flori roşii sau albe, pe fortispiciul unei construcţii grandioase
Mă încălzesc cu necunoscute cuvinte
Pe care le caut în emisfere străine
Îngheţ, apoi mă simt mângâiată de îngerii de lumină
Tu eşti ca un înger, ce viaţa-mi dezmierzi
Muzee, catedrale, biserici, instituţii rămân în urmă
Autobuzul deschide noi praguri în călătorie deplină
Aştrii devin martorii noştri la nunta cerească
Iubirile sunt praguri de necunoscut
Culori, miresme şi flori de Lotus
Albastru pe cer, galben pe cer, foc necunoscut
Magia îţi luminează calea, spre succes
De mâine îmi deschid ochii spre a cunoaşte alţi sori.
Viaţa-mi va fi lumină, iubire, energie, artă.
Cuprinde-mi faţa-n palmele tale
Ochii mei caută... un vis... un apus.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetarea pământului

Pe pământ îşi toarnă luna
Noaptea ca o armonie;
Umbre bântuiesc într-una
Pe-a pământului feerie.

Dorul meu purtat de vânturi
Zboară încet prin depărtări;
Şi-ascultă cu-ale lui gânduri
A pământului cugetări.

Şi-aud ofuri şi suspine
În a pământului lin gând,
Căci de ce şi oare cine
Adus-a răul pe pământ?

Ca un fulger îi străbate
Inima lui cât un munte,
Iar un vânt încet străbate
Prin poienile-i mărunte.

Să-i alune suferinţa,
Cu o dulce adiere
Asta i-ar fi lui lui dorinţa
Ca să simtă şi-o plăcere.

I-aşa de trist i-aşa de pal,
Pământul nostru în noapte
Unde eşti, pământ oval,
Iar te-ai cufundat în şoapte?

Tu te-ai cufundat în şoapta
Gândurilor tale grele;
Când luna deschide poarta
Şi nu poţi ieşi din ele.

Dar o umbră de speranţă,
Cuprinsu-ţi-a ochiul senin
Şi-a făcut în dimineaţă
Să-ţi arunce-al tău pelin.

Şi cu umbra de speranţă,
Tu din nou te-ai înveselit
Nu uita că eşti o viaţă
Şi niciodată n-ai murit.

Veşnic eşti în univers
Pe când omu-i trecător.
Tu eşti precum un dulce vers
Prin univers eşti călător.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

carte

O carte este un dar pe care îl poţi deschide iar şi iar.

definiţie de Garrison Keillor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul Luminii

Îşi rătăcise drumul şi-acum nu mai ştia
Nici unde-i este casa, părinţii, cine-i el,
De ce-i atât de singur şi cine e acel
De vină pentru toate şi unde l-ar afla.

Iar Timpul ce-l uitase prin anii de lumină
Parcurşi la întâmplare prin marele neant,
Privea, arar, intrusul, c-un zâmbet arogant,
Şi-i răspundea la toate c-o linişte deplină.

Plutea prin nemurire, prin lumea dintre stele,
Şi învăţa atâtea cât nimeni n-a cuprins,
Dar ce conta că-i liber, că e de neatins,
Pe-un taler ce-i deasupra singurătăţii grele?

A căutat milenii răspunsul la-ntrebare
Şi a găsit fragmente, le-a cântărit, le-a şters,
S-a întrebat pe sine, în propriu-i univers,
Şi-a întrebat Lumina ca ultimă-ncercare.

A înţeles că este, din vremuri vechi, un zeu,
Lumină din Lumină, o parte din Cuvânt
Pierdută-atâta vreme din rostu-i pe Pământ...
Şi-a coborât îndată, ascuns în curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!