Zbor frânt

Zbor frânt, picaj în derivă,
rotocoalele m-ademenesc
în vâltoarea sorţii mă aruncă
de ziduri înalte mă lovesc.
Captivă-s pe eşafodul macabru
călăul îşi spală mâinile-n sânge
ghilotina scârţâie a chemare
pe locul unde viaţa se prelinge.
Tiranul renunţă la decapitare
urzeşte alt plan nelegiuit
ciungă să mă târăsc pe pământ
fără aripile ce-mi zvâcnesc în spinare.
Supurează răutatea din ochii lui
când fâlfâitoarele mi le sugrumă
ce destin mai am eu acum când
înaripatele mi se zbat în ţărână?

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călăul

Călăul e îmbrăcat elegant
cu haine cumpărate la Prada,
are degetele pătrate, dar curate,
îşi spală în fiecare seară unghiiile de sânge
cu periuţa de plastic albastră.

călăul are şi el tristeţile sale,
bunăoară când i s-a îmbolnăvit canarul
sau când i s-a spart ţeava din baie,
mai suferă pentru bătrâna lui mamă
care e paraplegică.

în rest toate bune, omoară cu dibăcie,
nimereşte perfect cu satârul
locul dintre vertreble 5 şi 6
în zona cervicală.
mai sunt, ce-i drept, şi întâmplări neplăcute:
Maria Antoaneta l-a călcat pe picior,
din greşeală,
când s-a urcat pe eşsafod
regina şi-a cerut scuze şi călăul
a iertat-o, că are sufletul mare.

altfel, totul e bine, dragii mei,
Totul e bine...

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt primăvara din privirea
Verii ce dogorăşte-a toamnă
Când ploaia spală nemurirea
Ce-ngheaţă-ntr-un apus de iarnă.

catren de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave Maria

Prins în măruntaiele lucrurilor ca Iona,
mă zbat între oasele arborilor, ale zidurilor
între vasele cu sânge ale cărţilor
şi tablourilor, în casa asta în care trăiesc
mă ghemuiesc lângă tâmpla pianului
lângă inima icoanei
ce faci acolo, întreabă sufletul
când mă vede cu lacrimi de sânge
pe faţă, când mă vede cu ochii
lucrurilor curgându-mi pe faţă
încerc să găsesc un loc unde răutatea
nu mai loveşte, unde muzica nu e atât
de sfâşietoare şi întrebările atât de multe
ascultă, îmi spune sufletul
şi oboiul începe să cânte
într-o catedrală veneţiană
Ave Maria, gratia plena, Dominus tecum.
Benedicta tu in mulieribus, et
Benedictus fructus ventris tui, Iesus.
...

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul cu ochi de ţărână

Uite cerul cum răsună!...
Iar pe drum fără pereche
Şi cu ochii de ţărână,
Vântu' umblă într-o ureche.

Izbi salcia subţire
De fântâna părăsită,
Şi trezi din amorţire
Cumpăna hodorogită.

Se înalţă şi aruncă
Norii-n vârful satului.
Nalte ierburi de pe luncă
Au adăpostit un pui.

Ridicându-şi peste nori
Aripile de balaur,
Suflă furios pe nări
Înspre soarele de aur.

Dar tiranic iar se aruncă
Prin fâneţele în floare,
Legănându-şi coama adâncă
În poiene solitare.

Stropii de mărgăritare
Spală vatra satului.
Iar un câine latră-n zare,
Împotriva vântului.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Anotimpul cu aripi de copil (27 martie 2016)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul cu aripile frânte

DORUL CU ARIPILE FRÂNTE

Cu aripile frânte de singurătate
În sufletu-mi sihastru ca o neagră stâncă,
Dorul pribeag agonizează şi se zbate
Să iasă din prăpastia tot mai adâncă.

Din dragoste rănit, tânjind după iubire,
Când s-a aventurat în periplu romantic,
S-a prăbuşit într-un blestem de pătimire,
Cu visul să sfârşească în destin dramatic.

Iar visul adorat de Primăvara Vieţii
S-a închegat pe un val înălţat de idei.
În abis l-au dus valurile tineteţii,
Prin Toamna Bătrâneţii să-şi poarte paşii grei.

De dor golit duc sufletul în altă lume,
Pe tărâmul unde Iarna Eternităţii
Îl metamorfozează în chip cu alt nume
Şi zbor de vultur sub cerul posterităţii.

Poezia de azi - 1 iunie 2014
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor (2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de ziduri

sunt inimi îndrăgostite
pun mâna pe baros şi lovesc
lovesc cu teamă cărămida
tencuită cu sentimente calde
sparg cu delicateţea unui
cioplitor în marmură de unde
susură fericirea şi aşez pe jos
o coala albă pentru zidul
crăpat în toată splendoarea lui
ştiu că în partea cealaltă
e şi inima ei şi nu am stare
lovesc cu mâinile goale
cu picioarele de balerin
care dansează pe versuri
lovesc ca o pasăre-n zbor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă supun

Eu, şoimul fără de frică
La ceruri înalte mă închin
Acum când viaţa este mică
Îţi cer iertare, mă înclin

Să zbor pe cerul infinit
Plutesc, te port în gând
Sufletul îmi este rănit
Străbat zorile strigând

Caut locul de cuib liniştit
În aripi port mereu iubirea
Cuibul ce noi l-am construit
În el stă liniştea şi unirea

Glasu-mi este ecoul răguşit
Te-am strigat zburând în vânt
În inimă un foc arde mocnit
Zgură şi jar cade pe pământ

Îndrept rana ce ţi-am făcut
Eu am plecat fără să-ţi spun
Să explorez un necunoscut
Acum iubirii tale mă supun

Zbor în noapte, nu obosesc
Cu ochii deschişi te visez
Într-o zi am să te găsesc
Zburând, iubirea o descifrez

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări prin destin (sonet)

CĂRĂRI PRIN DESTIN
(sonet familiei)

În cartea sufletului meu deschisă
La pagina sorţii predestinate
Familiei de care-am avut parte,
Privesc viaţa-mi din papirus transcrisă.

Mă viscolesc dramele succedate
În copilăria ce mi-a fost ninsă
Încă din zori, mereu să fiu respinsă
La şcoala năzuinţelor înalte.

Am plâns de râvna părinţilor uniţi
Cu jurămintele de familie,
Când ai mei s-au stins de soartă risipiţi.

Cât am suferit, doar Dumnezeu ştie,
Că în destin de necazuri bântuit
Nu putea intra nicio bucurie.

*15 mai – Ziua Internaţională a Familiei
Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu (15 mai 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi doresc...

Aceeaşi mâna care mi-a sădit sămânţa de iubire
În sufletul meu liniştit, inocent şi copilăresc,
Mi-a rupt inima-n două fără lecuire
Lăsându-mă cu privirea-n zare să încremenesc.

Aceeaşi voce suavă ce îmi şoptea cuvinte de iubire
Ce străpungea direct fiecare nerv al creierului meu,
M-a biciuit cu vorbe grele fără regret şi fără şovăire
Ce-mi urlă în urechi precum răgnetul unui leu.

Aceleaşi braţe vânjoase ce mă ţineau strâns la pieptul său
În prăpastie m-au împins într-un zbor incomplet,
Mi-au pus ştreangul de gât cu dibacia unui călău
Lăsându-mă să mă zbat într-un ultim spasm discret.

Acelaşi om ce-mi jura iubire viaţa toată şi dincolo de ea
M-a părăsit şi a plecat grăbit la o jună mai voluptoasă,
Convins că va avea soarta tumultoasă ce şi-o dorea
În locul unei poveşti de viaţă prea copilăroasă.

A fost alegerea ta şi o respect cu mută resemnare
N-am să mai lupt să te conving să vii înapoi,
Îţi doresc să fii fericit şi să-ţi găseşti alinare
Să fii iubit, împlinit, ferit de griji şi de nevoi!

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este o cursă dură de maraton. Soarele arzător se schimbă rapid cu geruri sau uragane, iar concurenţii îşi fac loc cu coatele, îşi aruncă reciproc spini în cale sau din când în când îşi întind un pahar cu apă.

Elena Stan
Adăugat de Elena Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie tristă, Poesia

Se văd încă urmele ei, femeie tristă lângă trist bărbat,
porţi deschise în afară, ieşind în lume unde poate viaţa
îşi va
dezgropa surâsul, lemn ars de santhal, amiros dulce
de sânge,
de vin, la fiecare pas alt destin, alt destin -
vino şi vezi,
vino şi ascultă,
urmele ei încă se mai văd...

poezie de Gellu Dorian din Un acoperiş plin de îngeri (2002)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu eşti binele din rău

Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi eşti vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi eşti steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu eşti drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu eşti floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?

poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet rănit...

O insulă pustie
E sufletul meu,
Te invit să te plimbi
Atunci când dai de greu.

Urcă-te în luntre
Pe valuri navighează,
Şi vezi ce ascunde
Liniştea ce m-apasă.

O linişte profundă
Şi prea pătrunzătoare,
Întunericul te-afundă
Nu e loc pentru soare.

Te pierzi în umbra nopţii
Şi în a ei răcoare,
Pe cărările sorţii
Nu găseşti alinare.

Îţi place ce-ai făcut
Cu sufletul meu?
Nu sta aşa tăcut,
De vină nu sunt eu.

Când ai plecat grăbit
Pe mări îndepărtate,
Tu oare te-ai gândit
Ce ai lăsat în spate?

Acum pari obosit
Profund îndurerat,
Şi plângi necontenit
Şi ochii ţi-au secat...

Poţi să te duci, străine,
Oriunde vrei acum,
Nu-mi mai pasă de tine
Sufletul mi-e imun.

poezie de Maria-Magdalena Stan din Nu-mi frângeţi aripile de copil!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi potcovesc destinul...

Îmi potcovesc destinul să nu mai galopeze
Prin desfrânate prunduri să nu mai emigreze
Condurii ce-mi sugrumă picioare-nsângerate
Îi schimb cu-opinci din piele cu feţele ridate.

Căpăstru-l pun la poale de şleampete amurguri
Încorsetându-i norii în veşnicii de gânduri
Din raze lungi de lună coroană împletesc
Să-nnobilez pământul cu iz nepământesc.

Arunc pe soare şaua şi cale îmi croiesc
În galaxii surate în neant orbecăiesc
Culeg din fiecare norocul din trifoi
Să ţi-l presar în cale să fim din unu, doi.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când ţi-ai frânt aripile, trebuie să ai grijă ca sufletul să-ţi ducă zborul mai departe.

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şalom Sabat

Eu sunt un vultur plin de măreţie,
Trăiesc din ameţeala cerului;
Tu eşti o pană dintr-o aripă
De altă culoare:
Nepotrivită, zbârlă, purtată de vânt,
Ce-şi caută locul prin aripi străine,
Iar eu nimic n-aş da pe tine.

De la o vreme, însă,
Eu zbor cu şoimii şi areţii,
Căci mi-am pierdut o pană care
M-ar fi purtat unde mi-e locul,
Cât mai apropiat de soare.

De la înălţimea la care m-am coborât,
Văd mai bine
Că pana ta e tot ce îmi lipseşte,
Că sunt condamnat la picaj,
Că ai o misiune mai înaltă
şi, oricum ai fi, nu sunt fără de tine
Decât o eclipsă, pana mea lipsă.

Când nu pot să zbor, de tine mi-e dor;
Facem parte dintr-un tot,
Fără el să zbor nu pot,
Nici tu nu zbori,
Şi mor, şi mori.

Fie-ne ţărâna uşoară
Ca pana ce zboară,
Ci nu atât de grea
Ca tine, pana mea,
Şi nici la fel ca mine
Când zbor lipsit de tine.

Sabat Şalom!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruciaţii... sau... Carnasier

De ce se scrie istoria cu sânge?
De ce Pământul nu ne mai ajunge?
Cutuma de conflict ne e războiul!
Felina-om îşi marchează teritoriul!

Nici câinii, nu se-omoară între ei...
Copii, îşi cresc familiile de lei!
Şacalul nu-şi atacă partenerul;
Oţelu-şi ştie sursa... că e fierul!

Chiar şarpe, de se schimbă-ades în piele,
De seamăn e aşteptat, la reînviere;
Şi un pe alt, nicicum nu se sugrumă;
Căci, are fiecare... o fărâmă.

Suntem pirane, orci... ce imităm.
Feroci de sânge, frate ne înfruntăm!
La fel, cum crocodilul, sau rechin;
Ne sfâşiem cu zel, producem chin.

Ne împărţim, pe naţii, avuţii...
Ne omorâm, soldaţi, femei, copii...
Nici nu alegem, cine-i vinovat;
Trăim... de la Geneză în păcat.

Şi de dispunem, de-osul de canin,
Avem pretenţii, de schimbare, de destin;
Rânjind, când ni se spune, adevărul...
Plângând, pe mincinos, sau trădătorul!

Facem uzine, arme să avem,
Când am putea, eroi să reînviem...
Trăim, din banii de laboratoare
Şi lăsăm cancer, SIDA... să omoare.

Tot, ce creăm, în timp şi cu efort,
Totul, distrugem... prieten, îl vrem mort.
Ne cheltuim, avut de fericire,
Să cumpărăm, sfârşit... de omenire.

Din ştiinţă, facem pururi, doar dezastru.
Planeta, din Pământ, o facem astru.
Utilizăm, puterea de atom
Nu să creăm, ci să distrugem... om.

E paradox, să spun că ne vrem bine,
Când militari dotăm, fără ruşine;
Cu arme, digitale şi rachete;
Ducând la "Star Trek"... viitorul de planete.

Aştept, cu stoicism, zbor de cometă;
Pământ, să fie staţia "Planetă"!
Voiajul de lumină, să mă poarte
Pe alt tărâm,... ce nu cunoaşte, moarte!

Eu, partener şi purtătorul "Om"
Întreb, de-i raţiunea ce conduce
Prin pulsuri, penetrate prin axon,
Sau simţ, ce bate, începând din ou... la cruce.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet, ce-am fi fost?

Dincolo de ochi şi gură, sufletul se zbate-n taină
Ca o aripă beteagă, ce îşi plânge zborul frânt,
N-are nume, n-are casă, nu-l îmbracă nicio haină
Şi aleargă-n patru vânturi, între ceruri şi pământ.

Se izbeşte de-ntuneric, rănile îi sângerează
Dar, nu plânge nicio clipă, ochii plâng în locul lui.
Un actor pe scena vieţii, doar în replici mai bravează
Când o gură mai zâmbeşte pe o mască-a orişicui.

Hologramă migratoare dintr-o neştiută-adresă,
Implantată-n trup, dă viaţă şi cum doare când lovesc
Vinovatele cuvinte orchestrate într-o piesă
Regizată de necine într-un loc nepământesc.

El, cuvântu-nnobilează şi ucide deopotrivă,
Sufletul îl fericeşte sau îl sângeră sub cnut;
Cu emblema lui divină, de sorginte afectivă,
Ce-am fi fost în lumea asta, dacă nu l-am fi avut?

Nişte creaturi ciudate, ce-am fi dispărut subit,
Trup ne-nsufleţit în moarte, nedumnezeiesc cioplit...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru Hristos (sonet)

Recviem pentru Hristos
(sonet pătimirilor)

Tot mai pustiu este dealul Golgota,
Ce aminteşte de Hristos pe Pământ,
De Trupul frânt şi Sânge în pocal sfânt,
Din vremea când cu ucenici lua Cina.

Răsună ecouri la Sfântul Mormânt,
Până află toată creştinătatea
Că Mântuitorul a învins moartea
Şi a înviat pentru nou Legământ.

Se-aud cântări din Scripturile Sfinte,
Când heruvimii Îi cântă Prohodul
Lui Mesia dezbrăcat de veşminte.

În ceruri se întruneşte Sinodul,
Să dăruiască celor din morminte
Lumina vieţii, fredonând triodul.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Sonete Pascale (24 aprilie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei asistente medicale...

Nu-mi injecta creierii cu minciuni...
Când mă zbat de ceasul morţii,
Fă-mi mai bine o iertăciune,
Nu jongla cu mama sorţii.

Nu-mi injecta teorii...
Când mă zbat pe patul morţii,
Dă-mi un leac să-mi uit durerea,
Nu-mi ghici în iadul sorţii.

poezie de Valeria Mahok (29 iunie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!