Deoarece satisfacţia nu se bazează pe vreo înclinaţie a subiectului (nici pe vreun interes asupra căruia el a reflectat), ci cel care judecă se simte pe deplin liber faţă de satisfacţia pe care i-o provoacă obiectul, el nu poate găsi nici o condiţie particulară ca temei al satisfacţiei de care subiectul acesteia să depindă în mod exclusiv; ca atare, satisfacţia trebuie considerată ca întemeindu-se pe ceea ce el poate presupune la altul; în consecinţă, el trebuie să se considere îndreptăţit să atribuie fiecăruia o satisfacţie asemănătoare. El va vorbi deci despre frumos, ca şi cum frumuseţea ar fi o proprietate a obiectului, iar judecata ar fi logică (oferind prin concepte o cunoştinţă despre obiect), deşi ea este doar estetică şi conţine numai o raportare a reprezentării obiectului la subiect; căci ea se aseamănă totuşi cu judecata logică prin aceea că valabilitatea ei poate fi presupusă pentru fiecare.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această universalitate nu poate rezulta însă nici din concepte, deoarece nu există o trecere de la concepte la sentimentul de plăcere şi neplăcere (cu excepţia legilor pure practice care conţin însă un interes, dar care nu este legat de judecata de gust pură). Prin urmare, cu judecata de gust trebuie asociată, având conştiinţa caracterului ei total dezinteresat, o pretenţie de valabilitate pentru toţi, care nu este o universalitate referitoare la obiecte, cu alte cuvinte, judecăţii de gust îi este proprie pretenţia de universalitate subiectivă.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numim frumos ceea ce este reprezentat fără concept ca obiect al unei satisfacţii universale. Această definiţie a frumosului poate fi dedusă din cea precedentă care-l prezintă ca pe un obiect al unei satisfacţii cu totul dezinteresate. Căci cel care este conştient că un lucru i-a produs lui însuşi o satisfacţie dezinteresată nu poate aprecia acest lucru altfel decât că el trebuie să conţină cauza satisfacţiei pentru oricine.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre realităţi, unele se spun despre un subiect oarecare, dar nu sunt în niciun subiect, aşa cum "om" se spune despre un subiect om oarecare, dar nu este în niciun subiect; altele sunt în subiect, dar nu se spun despre niciun subiect (iar a fi în subiect numesc ceea ce, subzistând în ceva, dar nu ca parte, nu poate totuşi să fie în afara celui în care este), aşa cum o anumită cunoaştere gramaticală este în subiectul suflet, însă nu se poate spune despre niciun subiect, iar un alb anumit este în subiectul corp (căci orice culoare este într-un corp), însă nu se spune despre niciun subiect; altele, deopotrivă se spun despre un subiect şi sunt în subiect, aşa cum ştiinţa este în subiectul suflet, dar se şi spune despre un subiect, despre gramatică; altele, în schimb, nu sunt nici în subiect şi nici nu se spun despre un subiect, ca de pildă un om anumit sau un cal anumit, căci nici unul dintre aceştia, nici nu este într-un subiect, nici nu se spune despre un subiect. Iar în general cele individuale şi una la număr nu se spun despre niciun subiect, însă nimic nu se opune ca unele să fie în subiect, căci o cunoaştere gramaticală anumită face parte dintre cele ce sunt într-un subiect.

Aristotel în Categorii, 1a-1b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţa este capacitatea de a depăşi mari obstacole. Ea se numeşte putere atunci când poate înfrânge chiar şi opoziţia a ceea ce posedă forţă. Natura, considerată în judecata estetică ca o forţă, care nu are asupra noastră nicio putere, este dinamic-sublimă.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare, Analitica sublimului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

extraversie

Extraversia înseamnă orientarea în afară a libidoului. Desemnez prin această noţiune o relaţie evidentă a subiectului cu obiectul în sensul unei deplasări pozitive a interesului subiectiv faţă de obiect. Cineva care se află într-o stare extravertită gândeşte, simte şi acţionează în raport de obiect, şi anume într-un mod direct şi limpede perceptibil, în aşa fel încât nu poate exista nici o îndoială în legătură cu atitudinea sa pozitivă faţă de obiect.

definiţie clasică de Carl Gustav Jung în Opere complete vol. 6, Tipuri psihologice
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare ce simte focul, atunci când mistuie nişte cărţi? Are satisfacţia că are hrană? Are satisfacţia că dă lumină şi căldură? Nu are nici o remuşcare pentru întunericul pe care-l naşte?

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Foc (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte arta, numai forma ar trebui să fie relevantă şi niciodată conţinutul. Ceea ce este cu adevărat important pentru orice profesionist care se respectă este felul în care un anumit subiect este tratat şi nu ce conţine el. O operă de artă poate fi considerată cu adevărat serioasă doar dacă subiectul (oricare ar fi el) a fost tratat numai prin mijloace artistice şi perfect turnat în Formă.

Gustav Mahler în răspuns către Colegiul Director
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om poate fi pentru mine şi un obiect de iubire, de frică sau de admiraţie, care poate merge chiar până la uimire şi totuşi să nu fie pentru aceasta un obiect de respect. Firea lui hazlie, curajul şi forţa lui, puterea pe care o are prin rangul său printre semenii lui îmi pot insufla asemenea senzaţii, totuşi lipseşte încă respectul interior faţă de el.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Despre mobilurile raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care dintre cele două facultăţi este mai nobilă: raţiunea sau voinţa? Vorbind la modul absolut, raţiunea este o facultate mai nobilă, deoarece raţiunea posedă obiectul prin intermediul cunoaşterii, îl conţine prin asimilare mentală, în timp ce voinţa tinde spre obiect ca formă externă şi este mai bine să posezi perfecţiunea obiectului în sine decât să tinzi spre el ca obiect ce există în afara ta. Aşadar, în privinţa obiectelor fizice, a le cunoaşte este mai bine şi mai nobil decât a le dori, deoarece prin cunoaştere posedăm în noi înşine formele acestor obiecte, iar formele respective există într-un fel mai nobil în sufletul raţional decât în obiectele fizice. Pe de altă parte, deşi a poseda un obiect prin raţiune este, în sine, mult mai bine decât a tinde spre el prin dorinţă, în anumite privinţe, voinţa poate fi mai nobilă decât raţiunea, datorită unor motive accidentale.

citat din Sfântul Toma de Aquino
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un intelect corect este acela: care nu străluceşte atât prin mulţimea conceptelor sale, cât prin conformitatea lor cu cunoaşterea obiectului, deci cu facultatea şi dexteritatea de a avea aprehensiunea adevărului.

Immanuel Kant în Antropologia din perspectivă pragmatică (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lume se vorbeşte de fapt numai despre limitare intelectuală ori estetică sau despre acele lucruri indiferente, de care se interesează cel mai adesea lumea; căci tocmai acesta este spiritual lumii, acela de a conferi o valoare infinită unor chestiuni indiferente. Perspectiva lumească se agaţă mereu de diferenţa dintre un om şi altul, ea nu are, după cum nici nu era de aşteptat (pentru că a-l avea înseamnă spiritualitate), simţul a ceea ce este necesar şi, de aceea, nu are înţelegere nici pentru limitare şi mărginire, care constau în a te fi pierdut pe sine, şi anume nu prin volatirizarea în infinit, ci prin aceea că omul a devenit cu totul şi cu totul limitat, şi în loc să fie un sine, a devenit un număr, adică încă un om, încă o repetiţie....

Kierkegaard în Vinovat? Nevinovat?
Adăugat de O.D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta se deosebeşte şi de meşteşug. Prima este numită artă liberă, al doilea poate fi numit artă plătită. Se consideră că prima îşi poate atinge scopul (reuşi) doar ca joc, cu alte cuvinte, ca îndeletnicire care este plăcută prin sine însăşi; şi că a doua poate fi impusă doar prin constrângere, întrucât ea este muncă, adică o îndeletnicire care prin sine însăşi este neplăcută (apăsătoare), atrăgând doar prin efectul ei (de exemplu, plata). (...) Totuşi este bine să amintim că orice artă liberă presupune o anumită constrângere, sau, cum se spune, un mecanism fără de care spiritul, ce trebuie să fie liber în artă şi care singur însufleţeşte opera, nu ar avea trup şi ar dispărea în întregime (de exemplu, poezia cere exactitatea şi bogăţia limbii, precum şi cunoaşterea prozodiei şi a metricii). Căci mulţi educatori de azi îşi închipuie că servesc mai bine arta liberă, dacă o separă de orice constrângere şi o transformă din muncă în simplu joc.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care se teme nu poate judeca sublimul naturii, aşa cum cel care este dominat de înclinaţie şi dorinţă nu poate judeca frumosul.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare, Analitica sublimului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre o cercetare a vieţii sociale se poate vorbi numai după o prealabilă lămurire faţă de Kant. S-a spus cu mult înţeles că astăzi se poate filosofa cu Kant, se poate filosofa împotriva lui Kant, dar nu se poate filosofa fără Kant.

Traian Herseni în Realitatea socială. Încercare de ontologie regională (1935)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa ne dictează purtarea pe care trebuie să o avem, judecata pe aceea care am avut-o.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea motivului de valabilitate al unei norme nu poate merge la nesfârşit, cum se întâmplă cu căutarea cauzei unui efect. Ea trebuie să sfârşească la o normă care se presupune a fi ultima, cea supremă. Ca normă supremă ea trebuie să fie presupusă, deoarece nu poate fi stabilită de o autoritate a cărei competenţă ar trebui să se bazeze pe o altă normă, şi mai înaltă. O asemenea normă, presupusă a fi supremă, este denumită aici normă de bază.

Hans Kelsen în Doctrina pură a dreptului (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prejudiciul frustrării iniţiale a plăcerii sexuale se manifestă prin faptul că libertatea care îi este acordată ulterior acesteia în căsnicie nu mai are un efect pe deplin satisfăcător. Dar nici libertatea sexuală neîngrădită încă de la început nu conduce la un rezultat mai bun. Este uşor de stabilit că valoarea psihică a nevoii erotice scade imediat ce satisfacţia îi este la îndemână. Este nevoie de un obstacol pentru ca libidoul să fie împins la un nivel înalt, şi, acolo unde piedicile naturale contra satisfacţiei nu sunt suficiente, oamenii din toate timpurile au introdus unele convenţionale pentru a putea savura iubirea.

Sigmund Freud în Studii despre sexualitate
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conceptul de datorie reclamă deci acţiunii în chip obiectiv acordul cu legea, iar maximei ei îi reclamă subiectiv respect pentru lege, ca fiind unicul mod de determinare a voinţei prin lege. Pe aceasta se bazează diferenţa între conştiinţa de a fi acţionat conform datoriei sau de a fi acţionat din datorie, adică din respect pentru lege; primul mod de a acţiona (legalitatea) este posibil şi atunci când numai înclinaţiile ar fi fost principiile determinante ale voinţei, dar cel de-al doilea (moralitatea), valoarea morală, trebuie să fie situată exclusiv în aceea că acţiunea are loc din datorie, adică numai de dragul legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când medităm asupra unui obiect trebuie să începem întotdeauna prin a judeca provizoriu, trebuie să presimţim într-un fel oarecare conştiinţa, care ne este dată parţial prin meditaţie. Iar când vrem să facem intervenţii sau descoperiri trebuie să elaborăm întotdeauna un plan provizoriu; altfel gândurile rătăcesc doar la întâmplare.

Immanuel Kant în Logica generală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!