Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ninge!

Ssst! Micuța gerului,
Cu mânuța înghețată,
Bate-n poarta cerului
Și întreabă supărată;

– Unde-s stelele de sus?
– Iaca, nu-s!
Vântul rău le-a scuturat
Și le-mprăștie prin sat.

Uite una: s-a desprins
Dintr-o margine de nor
Și coboară-ncetișor...
– Oare-a nins?

E un fulg și-i cel dintâi
Și aduce-n vânt, ninsoare,
Drumuri albe peste văi,
Râs curat în ochii tăi,
Sănioare,
Zurgălăi...

poezie celebră de
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "A-nflorit o papadie. Lecturi scolare" de Otilia Cazimir este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Citate similare

Ninge!

Ssst!… Maicuta gerului,
Cu manuta inghetata,
Bate-n poarta cerului
Si intreaba suparata:

- Unde-s stelele de sus?
- Iaca, nu-s!
Vantul rau le-a scuturat
Si le-mprastie prin sat.

Uite una: s-a desprins
Dintr-o margine de nor
Si coboara-ncetisor…
- Oare-a nins?

E un fulg si-i cel dintai
Si aduce-n vant ninsoare,
Drumuri albe peste vai,
Ras curat in ochii tai,
Sanioare,
Zurgalai…

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde-s ochelarii?

Bunicuța-i supărată,
de-un ceas întreg tot cată:
Cată-ncolo, cată-ncoace,
Ochelarii nu-s și pace!

I-a cătat pe sub saltele,
Și-n papuci, și-n ciuboțele,
Pe sub perne, pe sub oale,
Pân' n-a mai putut de șale!

A mai stat, a mai oftat,
Iar s-a pus pe căutat!
Stă și-aprinde-o lumânare:
Unde să-i mai cate, oare?
Nu-s în raft, nu-s în cutie,
Poate-or fi-n bucătărie...

Răscolește pe subt scară
Și pe poliță-n cămară,
În cuptor, pe soba sus,
Ochelarii nu-s și nu-s!
nu fie cu bănat,
Cine, oare, i-a furat?

Când să-i cate și prin tindă,
Dă cu ochii de oglindă,
Și ce vede, ce nu vede,
Parcă nici nu-i vine a crede:
Ochelarii, poznă mare!
Îi stăteau pe nas călare...

Îi cătase-n cui, sub pat,
Dar pe nas nu i-a cătat.
Și de nu-i vedea-n oglindă,
I-ar căta și-acum prin tindă!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La drum

Moș Crăciun, la urcuș,
S-a pornit cu sacu-n spate.
Drumu-i rău, și-i lunecuș,

Lung se uită îndărăt,
Scuturându-și barba rară
De omăt,
Și oftează sub povară:

– Greu tătucă, greu de tine!
Iaca, stau și mă socot
Dacă nu cumva-i mai bine
Să mă mut mai cătră vară,
Că-s bătrân și nu mai pot!

poezie celebră de
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveste de omăt

Tu nu știi... A fost odată
O căsuță fermecată
Și-n căsuță-o fată mică,
Un pisoi și o bunică.

Și-ntr-o iarnă, într-o seară,
Fata s-a uitat afară
Și-a văzut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea...

Dar pe drum cotit și nins,
Umbra sură s-a desprins:
Un voinic abia de-o șchioapă
Înota-n omăt ca-n apă.

Și proptindu-se-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput să cânte-n prag,
Tremurat și subțirel...

Dormi? Și nici n-am prins de veste!
Ușa s-a închis cu cheia,
Focu-și pâlpâie scânteia,
Și povestea nu-i poveste:

Eu eram fetița-aceea,
Iar bunica – nu mai este...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Uite, vine Moș Crăciun

Prin nămeți, în fapt de seară,
A plecat către oraș
Moș Crăciun c-un iepuraș
Înhămat la sănioară.

Drumurile-s troienite,
Noaptea vine, gerul crește...
Cu urechile ciulite
Iepurașul se grăbește.

Uite-o casă colo-n vale,
Cu ferestre luminate.
Moșul s-a oprit din cale,
Cu toiagu-n poartă bate:

- Bună seara, bună seara!
Iaca, vin cu sănioara
Și cu daruri proaspete.
Bucuroși de oaspete?

- Bucuroși, bucuroși,
Strigă glasuri de copii.
Moșule, de unde vii?
- Iaca, vin din moși-strămoși,
Încărcat cu jucării!

Noapte rece și albastră.
Ies copiii la fereastră,
Să se uite cum coboară,
Prin troianul uriaș,
Moș Crăciun c-un iepuraș
Înhămat la sănioară.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Valeriu Butulescu

Octombrie

Ca apucatele
toamna vulpile cad din pomi
una câte una
roșcatele

în zăvoi
avalanșă de oi

ssst
vântul tocmai de la munte vine
frunze șușotesc în vizuine

ssst

poezie de din Creșterea neființei (1994)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Micuța mea cu ochii mari

Micuța mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ți-s ochii două ghicitori.
Privirea ta mă-nnebunește... și mă îndeamnă la iubire,
Micuța mea, vreau ochii tăi... și-n răsărit, și-n asfințire.

Micuța mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ți-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc și mă-nfior plin de dorință,
Micuța mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuință.

Micuța mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... și lucitori,
Îmi dezvelești uitate simțuri și rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viața, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuța mea, vreau ochii tăi, să lumineze-al meu ducat.

Micuța mea, cu ochi duioși, cu ochi duioși... și sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce și dulci zori!
Privind la tine, mă topesc, amorul meu... târziu și mare,
Micuța mea, vreau ochii tăi... să ți-i iubesc fără-ncetare.

Privind la tine,-nnebunesc și mă-nfior... plin de dorință,
Micuța mea, de ochii tăi... îmi pierd întreaga chibzuință.

poezie de (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

A trebuit să ningă

A trebuit să ningă și a nins
În prima zi de iarnă.
Totul îmi pare un paradis,
Un loc unde îngerii la sfat se îndeamnă.

A trebuit să ningă și a nins
Peste o țară plină de durere,
Unde un foc năprasnic e aprins
De un om rău și lacom de putere!

A trebuit să ningă și a nins
Peste dealuri, văi și coline.
Un covor alb s-a întins
Peste satele noastre bătrâne.

A trebuit să ningă și a nins
Și mă rog să nu se topească,
Căci e frumos totul ca în vis.
În țara mea românească!

poezie de (1 decembrie 2023)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anotimpul alb

ninge ca în povești, o ninsoare pufoasă
se așterne peste munți și peste văi
copiii poznași au ieșit din casă
pocnesc din bici în ritm de zurgălăi.

pe dealurile albe au făcut derdeluș
se dau cu sănii din vară lustruite
privesc pe fereastră prieteni de pluș
ore de veselie nu vor vrea să le uite.

e vremea șezătorilor lângă focul din sobe
se deapănă tradiții și se cântă doine
plăcinta de dovleac îndulcește verbe
satul se înveșmântă cu argintate haine.

o lume de basm pătrunde între jerbe
e anotimpul alb care dezleagă taine.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Baba iarna intră-n sat...

Alergând, ca de năpastă,
Au venit buluc pe coastă
Doi băieți
Mai isteți,
Să dea veste
La neveste
C-au văzut în deal la stână,
Coborând din vârf de munte,
Peste ape fără punte,
Iarna sură și bătrână...


Mai târziu, mai pe-nserat,
A intrat și baba-n sat:
Uite-o-n capul podului,
În văzul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de căpătat,
Cu năframa de furat,
Cu catrința de aba
Vântul să-l strecori prin ea!
Și cum suflă-n pumnii reci,
Scoate pâcla pe poteci,
Iar pe fund de văi destramă
Neguri vinete, de scamă...


Și-au ieșit băieții mici,
Mici și mulți
Și desculți,
Și câțiva mai măricei
Cu biciuști și cu nuiele
Și cu prăștii subțirele,
Să alunge de pe-aici
Iarna cea cu gânduri rele...
Doamna-gerului, bătrâna,
S-a sculat de la pământ.
Și-nălțând spre cer o mână,
Ca o cumpănă uscată
De fântână.


A pornit în jos pe vânt,
Încruntată,
Blestemând,
Și-a lăsat în urma ei
Promoroacă și polei;
Pe ogoare,
Corbi și cioare
Prin păduri,
Lupii suri,
Și de-a lungul drumului
Numai scama fumului...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prima mea poezie, am semnat-o cu trei stele la " Viața Românească". Așa am fost descoperită de dl. Sadoveanu și dl. Ibrileanu care m-au "botezat" Otilia Cazimir...

citat celebru din (1966)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu puteam pleca: el trăia încă, și mă striga cu deznădejde. Din ce a rămas acolo a mai salvat, a doua zi, ce-a mai găsit, domnul Sadoveanu. Dar unde-s Souvenirs d'un nourrisson, unde-s scrisorile matale, și atâtea altele, din urmă?

în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fulg năuc

Fulg năuc ce te-ai desprins
Dintr-un nor alb și pufos
Și te crezi de neînvins
Că te uiți de sus în jos.

Tu privești cu aroganță
Spre sărman, spre venetic,
Că ai inima de gheață
Și nu-ți pasă de nimic.

Te rotești fără-ncetare
Și te lași purtat de vânt
Ești micuț, dar te dai mare
Când plutești peste pământ.

Dar fără să bagi de seamă,
Fulg de nea nesăbuit,
Ai căzut la mine-n palmă
Și pe dată te-ai topit.

poezie de (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-ești dragă, Didi"
[Iasi, 16 mai 1937. Doamnei Sandra Cotovu, Strada Traian, nr. 51, Constanța; Expeditor – Otilia Cazimir, Strada Bucșenescu, nr. 4, Iași]

în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Pe Tâmpa

Un nor ivit de cătr-apus
Se urcă-n sus
Plutind încet spre miazănoapte
Iar umbra lui prin văi căzând
Acum întunecă pe rând
Livezi și vii și grâne coapte.

Văd drumuri albe-n zări senine,
La margini munți, mai jos coline
Și, ca pe-o pânză zugrăvit,
Orașu-n vale-adânc sub mine.
E pace-n cer și pe pământ;
Abia nestătătorul vânt
Venit de peste munți, de-aiurea,
Tot spune ce din veci a spus—
Și până-n văi, de-aici de sus,
Se zbate-ncet doinind pădurea.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Alin Ghiorghieș

Mâna ningând

Prima oară mi-a nins mâna!
Peste picioare mi-a nins!
Mi-au nins picioarele peste picioare
și chipul în palmă mi-a nins
întâia ninsoare!

Apoi m-am întins în mine
și-am bulgărit copacii cu priviri
cu cine oare-aveam închipuiri?
Cu cine
am trăit acoperit?
Cu cine?

Prima oară
când mi-a nins mâna peste picioare
îmi degerau afară
prima și ultima ninsoare
cu tine!
Cu tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fetița alintată

– Mamă, coase-mi paltonașul!
– Mamă, mi s-a rupt rochița...
– Prinde-mi, mamă, gulerașul!
S-alinta mereu fetița.

Coase mama, ce să facă?
Mama n-are bucurii,
Necăjită și săracă
Și c-o droaie de copii.

Și de treburi câte are,
Nici să doarmă n-are când
– De mi-ar crește fata mare,
Să m-ajute mai curând!

Vine fata alintată
– Mamă, coase-mi ciorăpiorul!
Dar măicuța, supărată,
A luat-o mai cu zorul:

Uite ac și uite ață.
Nu mai ești fetiță mică,
Ia împunge – și te-nvaț㠖
Să mai coși și singurică!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poza veche

Sunt eu, fetița asta serioasă
Ce stă pe-un scăuieș, cuminte,
Strângând la piept, cu mâinile-amândouă
Păpușa nouă,
De care încă-mi mai aduc aminte?
(Avea rochiță albă, de mătasă.)

Mi-e milă de mânuța ei,
De trupul mic, și firav, și puțin:
Mi-e milă ca de-un copilaș străin
Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei...

Pe vremea ceea nu mă cunoșteam, -
Oglinzile erau așa de nalte!
O dată doar, în luciul unui geam
Am bănuit o clipă chipul meu,
Am prins în ochi surâsul celeilalte
Și n-am știu că-s eu.

Dar într-o zi am coborât din cui
O cadră-n care nu era nimic –
Decât o fată cu priviri căprui.
Ca un pisoi prostuț și mic,
Am cercetat pieziș, cu frică,
Vedenia stângace.
Am râs: - Săraca, tare-i mititică!
A râs și ea. – Ai și mata cercei?
De ce nu vrei să vii oleacă-ncoace?...
Dar mâna care-o căuta pe-a ei
A pipăit zadarnic sticla, rama,
Și-nspăimântată am fugit la mama...

Azi, din fetița aceea nu mai este
Decât o poză ștearsă și-o poveste.
Cu ochii mari, cu cercelușii din ureche,
Mi-a adormit – păpușa veche
Pe scauieșul din grădin㠖
În suflet, printre cioburi de lumină.

Dar de Crăciun, când fulgi subțiri de fum
Coboară liniște pe suflet și pe drum,
Când bate-n geamuri cea dintâi colindă, -
Din întunericul uitat în mine
Eu simt, încetișor, cum vine
Fetița din oglindă,
Cum își deschide ochii calzi și vii
Și-mi cere iarăși râs și jucării.

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Ochii tăi - stelele mele

Voi scrie despre stele, cât de sus
Cel care le-a făcut pe cer le-a pus,
Nu voi cuprinde-n versurile mele,
Firește, ce stă scris numai în ele.

Că nici în astre nu stă nicidecum
Scris tot ce ochii tăi citesc acum.
Câți ani-lumină s-au mai furișat
Precum Adam în rai, după păcat,

De când am scris, până te furișezi,
Citind acest poem să nu te vezi
După părerea mea ispititoare
Ca Eva după măr, în înserare.

poezie de din Luceafărul de dimineață (25 aprilie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Pleiadă

Cat în sus, în noapte sus,
stelele-n pleiadă număr.
Sunt o clipă, alta nu-s -
- semne cerului pe-un umăr.
Vânt le iscă, vânt le duce,
cineva le pune-n cruce.
Vânt le-aprinde, vânt le stânge,
mi le-aruncă-n gând și-n sânge.

Joc de focuri, joc de inimi -
Ostenescu-mă să număr
înc-o dată aștri minimi.
Focuri mari și focuri line-
- Câte văd, atâtea inimi
bat în spații pentru mine.
Ard în văi și pe coline
inimi mari și inimi line.

poezie celebră de din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook