Înăbuşind dureri

Eu nu mai pot pluti cu aripa rănită,
Şi îmi consum tacit poate un ultim zbor,
Înăbuşind dureri căci nu vreau să cobor,
Da mă atârnă grav, rănită şi slăbită...

Îmi stăpânesc regretul că n-am putut mai mult,
Că n-am împrumutat o aripă de cuc,
S-o cos cu fir tăios, pitită într-un nuc,
Şi pierd văzduhul, neantul, într-un destin incult.

S-a răscolit şi vântul râzând zeflemitor,
Când semeni trădători mi-au înnoptat lumini,
În zborul schilodit m-au încărcat cu vini,
Şi tare-mi este teamă că e un ultim zbor.

Zvâcnesc, mă zbat şi strig pe-un vers de scriitor,
Şi o răsfir, o mângâi şi o încurajez,
Da am căzut sleită, uscată ca un vrej,
Pe-un braţ de frunze moarte, da nu cer ajutor...

N-am mai putut pluti cu aripa rănită,
O alta n-o mai am, prin zbor a fost zdrobită...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul rănit

aş vrea să zbor dar nu mai pot,
mi s-a frânt aripa în două,
aş da pe ea avutul tot,
de mai mi-ar creşte alta nouă.

pribeag pe un catarg străin,
privesc azurul cum s-a-nchis
şi cum din zborul meu senin
n-a mai rămas decât un vis.

dau iar să zbor, dar e-n zadar,
mă doare aripa cea ruptă,
zăresc în depărtări un far,
cu o lumina ne-ntreruptă.

odată când puteam să zbor,
eram aici un paznic bun,
mă luau matrozii toţi la zor,
făcându-ma că sunt nebun.

acum se uită după mine
si toţi îmi căinează soarta,
gândesc cu toţi c-ar fi mai bine,
dac-ar veni mai iute moartea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, inima...

M-aş duce la reparat,
Un cârpaci ca să mă dreagă,
Că-s o inimă beteagă,
Căci de când m-am separat

De creier, un iscusit,
M-am muiat şi sunt naivă,
O bleagă vegetativă...
Mulţi perfizi m-au folosit!

Şi m-aş duce, am mai fost,
Să-mi cârpească o bucată,
Să mă ţină ferecată,
Undeva, la adăpost.

Să-mi croiască petec dur,
Fără milă şi căldură,
Că mulţi semeni mă vândură...
Să fiu strong, fără cusur!

Sfâşiată în bucăţi,
Am ajuns o "Fefeleagă",
Iar cârpaciul: "Eşti o bleagă!
Taci... ca-n zece judecăţi!"

Şed cu ochii în pământ,
Astupând sfioasă rana,
Care sângera sărmana,
"Dacă mor?" Mă înspăimânt...

"O să mori de la cârpeli,
Eşti un boţ din bucăţele,
Răritură de reţele,
Din iubiri, trădări, greşeli...

Cât să cos? Ce să mai cos?
Că ai răsfirat prin lume,
- prostuţo, să te consume -
Firmituri nesăţios,

Puritate-n sentiment,
Taine, frici, iubiri, aleanuri,
Ţi-ai făcut vise şi planuri...
Cum să cos fragment, fragment...?

"Nu mă dojeni, că fug...
Doar o-mpunsătură dură,
Şi de lunec ca pe zgură,
Voi arde pe-un ultim rug."

M-a cusut, muştruluit,
Iată-s inima cârpită,
Rănită şi pieticită,
Da tot nu m-am lecuit!

Nu mai merg, să ştiu că mor,
De jenă, la croitor....

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, astăzi...

Iubito astăzi e târziu...
Se-ntunecase demult clipa,
Nu mai sunt eu, să pot să fiu
Mi-am rupt şi gândul şi aripa...

Mi-e teamă de un ultim zbor,
Te strig din alte emisfere,
M-ai învăţat că în amor,
Nu-i timp de visuri efemere...

Îţi mai zăresc încă privirea,
Rămasă ofrandă şi mir,
E iarnă-n mine şi iubirea
Nu e nici moarte nici delir...

Şi paşii tăi îi mai ascult,
Ca stropii ploii bat la geam,
E frig, e iarnă şi e mult...
De când în braţe te aveam...

poezie de Sergiu Boian
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de fluturi

A trecut atâta vreme
C-am uitat să mai socot,
Am uitat a mă mai teme,
Şi din suflet să te scot.

În noapte vorbesc cu luna
Şi cu stelele vorbesc,
Aş vrea pentru totdeauna
Cu ele să mă sfătuiesc.

Cer păreri, ele-mi dau sfaturi,
Îmi arată calea bună,
Şi plec într-un zbor de fluturi
Departe de-a ta minciună.

Voi cunoaşte poate teama
Iubirii ce nu corespunde,
Şi poate îmi voi da seama
Că nu mă mai pot ascunde.

Ies în faţă, lupt cu viaţa
Vreau să las în urmă totul,
Să-mi recapăt iar speranţa,
Să-mi găsesc în viaţă rostul.

Zbor de fluturi mi-e iubirea
Şi ades o poartă vântul,
Face să îmi pierd gândirea,
Uneori chiar şi cuvântul.

poezie de Răzvan Isac (25 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă ridic

Rănită sunt de norii grei
Rănită de raza de soare
Sub aripă ta să mă iei
Sufletul rănit ma doare

Plutesc cu aripa-n derivă
Eu ma ridic si urc din zori
Să nu mă pierzi mi-e frică
Putere am cu mîne să zbori

Si de-oi cădea de nouă ori
Voi deveni iarăsi un pom
Tot mă înalţă până la nori
Vindecă-mi aripa-n somn

Obrazul tu mi-ai sărutat
In urma ta rămân zdrobită
Cu ochii tu m-ai fermecat
Visul din noapte mi-ai luat

Tu m-ai privit si ai plecat
Si pleci in zbor de noapte
Sufletul, aripa, s-au vindecat
Te voi urma cât de departe

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria unui vis

In visul meu
Eu te-am văzut
Zburând spre ceruri
Ne-ncetat.

Sincer îţi spun,
M-am bucurat.

Am vrut şi eu
Să zbor,
Dar n-am putut,
Căci aripile mi-au căzut.
Şi-s tare supărat.

Ca să te prind
N-am apucat.
In zborul tău
M-ai măgulit
Apoi… Eu m-am trezit.

Te duci ca fulgerul,
Pe sus,
Apari, dispari,
Eu pară nu-s
Şi… Zău că e păcat

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu la o răscruce, mamă

Eu ţi-am mai scris măicuţă dragă, pe mirosuri ce-ţi aparţin,
Pe-un colţ de pâine din cuptoare, pe un ştergar, pe-un spic... puţin,
Da nu mă vezi că-n vânt, pădurea şi-a risipit frunzişul tot,
Şi tu mă strigi stârnind ecouri, şi aş veni, da nu mai pot.

Am gleznele zidite-n luturi care mă ţin, mă strâng şi dor,
Şi simt miros de mere coapte şi de gutui... şi-aş vrea să zbor,
Da aripile-mi sunt furate, ba nu, le-am dat cu împrumut
Cuiva care s-a dus departe, şi când le-a smult, mult m-a durut!

Îţi scriu din nou măicuţă bună, pe tivul toamnei ruginii,
Şi când te-ai duce spre ponoare, spre arături, sau printre vii,
Citeşte... să citeşti măicuţă să vezi ce chin m-a perpelit,
Când tu, cu mirosul de mamă, m-ai tot strigat, şi n-am venit...

Da poate vin... mă smulg din luturi şi m-oi spăla pe prispa ta,
Acolo unde o fetiţă cu ochi de cer, râdea, zburda,
Şi îşi ţinea o mână mică pe două pete din cireş,
Şi-şi legăna o păpuşică şi o culca pe sub măceş.

Acu îţi scriu la o răscruce că nu mai ştiu pe un* s-o iau,
Fă-mi semne, mamă, că o cruce mă închirceşte şi nu vreau,
Te văd şi vin, îţi leg năframa ce ţi-a căzut de-ngrijorare,
Şi îţi absorb mireasma dulce a pâinii calde din cuptoare.

N-o să-ţi mai scriu... te voi picta şi-oi sta cu tine să n-am teamă,
Statornică, şi-n alte lumi, cu capu-n poala ta de mamă...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirii nu-i pun lacăt

Norii negri greu apasă, cerul meu a obosit,
Răvăşesc răzleţe gânduri, visul nu-mi este tihnit,
Noaptea-mi spune adevărul despre stele căzătoare,
Zace învelită-n spuză o dorinţă ce nu moare.

Încă mai mocneşte focul vremii dulcilor chemări,
Prin unghere tot mai arde vreasc de dor, de alinări,
Viaţa ce mi-e hărăzită în restrişte n-am s-o las,
În realitatea tristă doar iubirea mi-a rămas.

De a vieţii frumuseţe n-am să mă despart uşor,
Cu aripa mai domoală îmi continui al meu zbor,
Pe al drumului destin îmi duc paşii pân* la capăt,
De mă-mpiedic mă ridic dar iubirii nu-i pun lacăt.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai anevoie ne poate fi rănită vanitatea atunci când mândria ne-a fost rănită cu puţin înainte.

aforism celebru de Friedrich Nietzsche din Dincolo de bine şi de rău, Aforisme şi interludii
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că mi te pierd, septembrie, mi-e teamă...

În ţipătul de pescăruşi strig eu, dar numai păsările-mi înţeleg cuvântul,
că m-a născut din păsări Dumnezeu, doar că n-am aripi pentru zbor şi n-am avântul
Să mă înalţ la cer, s-ating neatinsul, jinduitoare umbră pe pământ,
să prind în palme, Doamne, necuprinsul, pentru o clipă să fiu ce nu sunt...
Şi marea îmi recită din poeme, când face dragoste cu-amurgul pe ascuns
şi versul meu de neiubiri se teme, când de furia mării e pătruns...
Suspinul frunzelor de toamnă în cădere îmi este mic dejun, dejun şi cină
şi totuşi muşc din lacrimi cu plăcere, când ştiu că mai am veri la rădăcină...
Şi noapte sunt mai mult decât sunt zi şi-n stele mă alint deşi la ele eu niciodată nu am să ajung, doar m-amăgesc că-s una dintre ele...
În toate câte sunt mă regăsesc, dar mai ales septembrie mă cheamă şi când prin alte luni mă rătăcesc, că nu te mai găsesc îmi este teamă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin de codru

Nu pot să cânt pe codrul
Ce n-am simţit aproape,
Vecin de unde am zborul...
Un pâlc de două ape.

... Şi l-am copilărit
În veşnice urcuşuri
Pe Ciobul povârnit...
M-am dat pe derdeluşuri!...

N-am fost atras de munte
-Mereu semeţ, jilav-
Nu-l vreau, tâmple cărunte,
Îmi dă suflet bulhav!

Nu-mi place abruptă pantă,
Nici să miros răşina,
Nu zbor în parapantă;
Urăsc de nu-i lumina!

Mă simt neajutorat
Printre copacii falnici,
Frunzişul scuturat;
Îi văd soldaţi, nepaşnici...

Sunt veşnic copleşit
De-o neînţeleasă teamă...
Nici vers n-am reuşit
La codrul de aramă!

Păcat că n-am menire
Să mă-npătrund făget;
Nu voi fi nemurire,
N-am darul de poet!

... Dar am sinceritatea
De-a spune; îmi place, nu...
Nu-mi trafic libertatea
De a-mi scrie... sufletu'!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul destinului

Să-mi spună-un ultim bun rămas,
Când triste zorile se duc,
Cânta o mierlă, într-un nuc,
Cernită, c-un angelic glas.

Cu tact, rozându-mi un papuc,
M-aşteaptă-un câine de pripas,
Să-mi spună-un ultim bun rămas,
Când triste zorile se duc,

Cu glasul grav, de contrabas,
Destinul îmi mai joacă-un truc,
Fiindcă-n ultimul meu ceas,
Mă aştepta un pui de cuc....

Să-mi spună-un ultim bun rămas!

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stampă

Doar în mintea-mi adormită
Doarme-o pasăre rănită,
I s-a frânt urma pe cer
Într-un zbor morţesc, stingher…

Şi-n cuibarul meu de somn,
Unde gândurile cresc,
Se întrupă într-un Domn,
Zborul ei cel păsăresc.

Doar în mintea-mi amorţită,
Fără aer, fără zbor,
Zace pasărea rănită,
Fără rănile ce-o dor.

Fără un soroc de ceaţă,
Fără pene şi puf pur,
Doarme o întreagă viaţă
Pasărea, somnul ei sur.

Într-o pasăre de ceaţă
Dorm şi eu sonul meu, sur,
O păpuşă fără viaţă,
Sângerând ca şi un mur.

Într-o pasăre de ceaţă
Se rostogoleşte zarul
Cu a şaptea, (în sus), faţă,
Prevestind, parcă amarul…

Păsării, rănite-n cerul
Gurii, cea de rugăciune,
Zugrăvită cu misterul
Sfinţilor din altă lume.

În găoacea-i, carteziană,
Gândul meu, în coajă tare,
Nu devine, este hrană
Pentru păsări viitoare!

poezie de Ioan Jorz din revista "Interferenţe"
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripa

Ia-mă sub aripa ta..
Nici nu mişc si nici nu zbor
Cuibărită eu voi sta
Incălzindu-mă uşor

Nu vreau cer.. nu vreau nici apă
Nu vreau muzică de cor
Vreau acoperită-n braţe
Să-mi alin un pic din dor

Vreau s-aud bătăi de ritm
Cardiace... puls bătând..
Vreau un sunet in ureche
Să-mi vorbească lin si blând

Nu cer mult.. este puţin...
Asta-i tot ce imi doresc
Inclină-ţi puţin aripa
Ca să pot să mă-ncălzesc

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor de dragoste rănită

Am crezut că mă iubeşti,
Am crezut că mă doreşti,
Dar tu cu cuvinte reci
Sufletul îmi răneşti!

De-ai şti, iubite, cât de rău
Mă doare rana sufletului meu,
Şi ca o floare mă ofilesc,
O, cât de mult, iubite, eu te doresc!

Căci eu te iubesc
Cum alta nu te va mai iubi,
Şi alături de tine vreau să fiu
Pănă când moartea ne va despărţi.

Mi-ai spus că sunt cea mai iubită,
Că sunt a ta dulce ispită,
Dar acum mă laşi singură,
Să mor de dragoste rănită.

poezie de Vladimir Potlog (6 decembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorie

O pasăre cu o singură aripă
şi cu aripa transformată în lanţ,
o pasăre cu o aripă rămasă să spere
şi alta pe care o târăşte în zbor,
o pasăre-mi trece noaptea prin somn
şi dimineaţa o găsesc răstignită
în acelaşi loc unde seara
am lăsat-o
lovindu-şi lanţul cu aripa.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripa

era amorţită de atâta zbor
frânt în izvorul cunoaşterii
vântul îmi frângea ultima
e
moţie arun
cată la ora doisprezece noaptea
în inima oraşului eliberat de umbre
nu scrie nu mai citeşte nimeni
ascultă în jurul tău cum se trag husele
as
cultă era aripa care ştie multe
ştie să zboare la joasă înălţime
(?!) ştie că poate fi aripă de înger

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Mă vezi cum cad? Zici că-i un zbor,
Un zbor deasupra tuturor,
Sau poate că ceva mai sus,
Deşi nu asta mi-am propus...

În fiecare zi, puţin,
Eu zbor catre un cer senin!
Pare că zbor către înalt,
Dar în realitate, cad!

El, vântul, mi-a făcut traseul
Şi zbor spre cer, însă, ca zmeul,
Când mai smucit, când mai domol,
Când printre raze, rostogol!

Şi, în naivitatea mea,
Mi-e teamă rău, ca nu cumva,
Să nu ating cerul, iar toamna,
Să-mi sângereze pumnul, palma!

De-aceea zbor precum o frunză,
Cu zâmbetul uitat pe buză,
Iar când pământul o s-ating,
Sunt sigur c-o să mă preling...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeata şi cântecul

Am tras grăbit cu o săgeată-n sus
Când a căzut, nu ştiu unde s-a dus;
Căci a zburat cu o viteză mare
Încât s-o urmăresc n-am fost în stare.
Şi-am înălţat un cântec peste lume
A coborât, dar nu ştiu unde anume;
Căci cine poate oare să privească
Şi-al cântecului zbor să-l urmărească?
Mult mai târziu, într-un stejar solemn
Eu am găsit săgeata înfiptă-n lemn,
Iar cântecul ce altădată l-am cântat
În inima unui prieten l-am aflat.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina unei frunze

Încerc ca să găsesc în zborul unei frunze,
O geană de lumină, un leagăn pentru muze,
O aripă de flutur, un zbor cu eleganţă,
Mereu către aceeaşi zburdalnică speranţă!

In zborul său e-o tainâ, de vrei, o s-o zăreşti,
N-o simte orişicine, dar, de te străduieşti,
Ca într-o adiere de pulbere uşoară,
Te va atinge zboru-i, chiar dacă ea coboară!

Ce minunat e zborul şi ce frumos pluteşte,
Şi cu-ale tale vise, ades călătoreşte,
Şi îţi arată ţie, că drumul nu e lin,
Dacă-ţi îneci speranţa în lacrimi şi suspin!

Când pe pământul rece, ea vrea să se aştearnă,
Îţi mângâie privirea cu zborul ei spre iarnă,
Nu poţi să nu te bucuri, că multele culori,
Ţi se aşază-n cale, ca un covor de flori!

Chiar şi atunci când zace, pe banca noastră tristă,
Ne-ntâmpină cu-aceeaşi privire optimistă,
Şi nu ar vrea prea multe ca noi să îndrăznim,
Decât să urmăm visul şi să ne întâlnim!

Ce taină poate-ascunde o frunză optimistă,
Plăpânda ei aripă abia dacă există,
Şi-n timp ce eu prin viaţă, tot urc şi mă cobor,
Ea duce strâns in braţe un prim şi ultim zbor!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!