Nu-i drept oare să fiu sigură ca stai la pândă, similar cu străinii ursuzi ca să furi avantaje, clipe şi veşnicii închipuite? Nu-i drept să cred, strigând în liniştea raţiunilor că eşti un biet profitor? Fac ce vreau! Dă-mă înapoi cursului firesc, încrederilor oarbe, cu inocenţa lor pe alocuri hilara, iubirii de oameni. Sunt furioasă pentru zbuciumul nefiresc pentru încrederea pierdută la o margine de apus. Există la alţii ceva ce la tine a lipsit cu desăvârşire?
Ce gust amar... n-am fost in stare de nimic, însă tot nu-i nimic, mi-aş zice. Numai să te uit odată, să mă vindec de urmele paşilor tăi care răscolesc doar când visez şi ma trezesc din mine buimacă. Pleacă, rogu-te! Sunt dispusă chiar să fiu răspunzătoate de tot şi toate fără nici un regret. Numai să nu te mai vadă inima, plimbându-te nonşalant prin gândurile mele...(

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Acum însă, spune-mi, ce altceva mai eşti, în afară de astronom şef, elev al domnului profesor Manea, preferatul domnului director, matematician, proiectantul navei şi unul dintre constructorii ei?
Lucian: Chiar te interesează, sau de ce mă întrebi?
Lia: Din simplă curiozitate, dar dacă nu vrei să-mi spui, n-am să insist.
Lucian: Nu sunt decât matematician. Care ţi-e verdictul?
Lia: Matematician? Asta ştiam deja. Dar ce altceva?
Lucian: Matematician şi nimic altceva, cel puţin deocamdată, din câte ştiu. De ce ar trebui să mai fiu şi altceva? Nu înţeleg... Ce altceva ai vrea să mai fiu?
Lia: Nu ce-aş vrea eu să mai fii; ce altceva mai eşti în realitate?
Lucian: Nimic. Poate doar un Don Juan, nu-i aşa? Sau poate un Casanova?
Lia: Nu-i nevoie să-mi aminteşti de impresia pe care o am despre tine, nu crezi?!
Lucian: Şi ce se întâmplă dacă sunt numai matematician? Nu e oare de ajuns?
Lia: Ba da, poate e suficient. Credeam doar că ai mai fi şi altceva.
Lucian: Regret, altceva nu mai sunt, decât doar Enka Lucian, dacă-ţi convine.
Lia: Păi, tocmai asta nu-mi prea convine mie, că eşti chiar acel Enka Lucian a cărui faimă este de mult recunoscută în întreg Institutul şi nu se limitează doar la Institutul nostru, însă se pare că n-am ce face. N-am de ales; sunt nevoită să accept ideea că-mi vei fi coleg. Mă întreb numai la ce oare e nevoie de un matematician într-o misiune spaţială importantă?
Lucian: Nu se ştie niciodată. Poate că totuşi e nevoie şi de un matematician ca mine, oi fi şi eu bun la ceva, poate că vă voi fi de folos vreodată, mă mai pricep şi la multe alte mărunţişuri, nu doar la calcule matematice.
Lia: Mărunţişuri? Cine are nevoie de mărunţişuri?
Lucian: Într-adevăr, oare cine?! Oricum, în spaţiu, uneori e nevoie şi de matematică, printre altele.
Lia: Probabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis, scuză-mă, te rog!
Nistor: Să te scuz?! Nu înţeleg... Pentru ce, şefu'?!
Lucian: Că... Am fost un mare prost?!
Nistor: Prost, tu?! Cum, adică?
Lucian: Pentru că nu demult te-am rugat să nu strigi în gura mare, de faţă cu toţi ceilalţi, ce anume te deranjează la mine, când mi-ai zis că aş fi căpos şi enervant, în peştera aceea. Dar eu cum am procedat oare cu tine acum?! Nu-i corect! Am greşit faţă de tine! Nu trebuia să-ţi reproşez nimic în legătură cu denumirile astea afurisite! Chiar n-aveai de unde să ştii despre ele. Iar eu puteam să-ţi spun foarte frumos doar ţie, în linişte, spre exemplu, uite acum, nu atunci, acolo, în şedinţă! Ţi-am mai spus, te rog, opreşte-mă când mă port urât cu tine! De ce-mi dai voie să te tratez astfel?! Nu meriţi aşa ceva!
Nistor: Lasă, şefu', nu-i nimic...
Lucian: Ba da, nu e corect! Deloc! N-am nici un drept să te tratez astfel! Şi nici măcar dreptate n-am! Sper doar să nu fii prea supărat pe mine, din cauza asta.
Nistor: Hai, mă, şefu'... Cum să fiu supărat pe tine?! N-ar fi posibil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă amară

N-am avut noroc în viaţă,
De lumină şi verdeaţă,
Nici de lapte, nici de miere,
Numai pâine cu durere...

Untul de pe pâinea mea,
L-a mâncat altcineva:
Doar odată s-a-ntâmplat,
Să rămână nemâncat...

Nici atunci n-am fost în stare,
Să descopăr ce gust are:
Pâinea am scăpat din mână,
Şi-a căzut drept în ţărână;

Pentru că sunt păgubos,
A căzut cu untu-n jos,
Iar, pentru că sunt nătâng,
Şi am început să plâng,

Vreme-n care, ca un fraier,
Tot loveam cu pumnii-n aer,
Am rămas şi fără pâine,
Căci mi-o-nfulecă un câine!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pare rău

Nu-mi pare rău pentru surâsul mut, ascuns într-o fărâmă de regret
Nici pentru raza ce sărută iar apusul şi-mi prinde amintirea ta în piept
Nu-mi pare rău pentru seninul proaspăt, cusut pe goliciunea caldă
Nici pentru visul aninat de-o geană ce şi-a oprit vâltoarea să mă vadă.
Nu-mi pare rău pentru trecutul veşted, răpus de freamăt, dor şi exaltare
Nici pentru răsărit de gând tăcut, la margine de ţarm şi gust de mare
Nu-mi pare rău pentru cuvinte îmi stă şi-acum pe buze umbra lor
Nici rugăciunea ta nu le dezminte. M-au stins uşor...
Nu-mi pare rău pentru dezamăgiri, fiori şi îndoieli împachetate
Nici pentru înţelesul din priviri. Le fac uitate.
Nu-mi pare rau pentru iubire, ne-a înălţat până la porti de Rai.
Ne-a sărutat adâncurile oarbe şi cerul la o margine de Mai.
Nu-mi pare rău pentru ispite ori pentru setea neoprită de extaz
Nici pentru lungi îmbrăţişări pierdute-n taine. Mi-au fost doar bucurie şi răgaz.
Azi plec să-mi caut libertatea, să-mi vindec sufletul de noi.
Când n-am să-ţi pot înapoia iubirea vei regreta tu pentru amândoi..

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am acceptat tacit fără prea mult elan. De ce poartă oamenii măşti? Îmi vine să râd şi să fiu furioasă pentru că am deja toate răspunsurile. Le simt pe de rost. Doar că nu prea ştiu să le exprim. Nu vreau să plec. Pentru că abia atunci când oamenii pleacă din viaţa noastră irevocabil, înţelegem cât de frumos ne completam cu imperfecţiunile lor...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, dacă vrei să mă certi, certă-mă, pedepseste-mă, lasă-mă în mijlocul absurdului sau al toamnei! Promit voi găsi drumul înapoi către tine, doar inchipuindu-mi soarele răsărindu-ţi din priviri. Esţi binecuvântare! Şi eu ştiu că tot acest rest al Universului care încă nu ne aparţine, te va dori numai pentru sine. Pentru că eşti minunată şi meriti! Vreau numai să-ţi spun la marginea atâtor daruri, ispite şi primeniri deşarte ca te iubesc. Din nou, fără punct...
Te port cu mine pretutindeni. În visuri, la marginea prea multor clipe efemere şi mai cu seamă în toate rugăciunile de multumire..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de oameni. Fără descrieri elaborate, simplu şi clar. E un fel de nevoie rudimentară de trecere din suflet în suflet până la esenţă. Cu fericiri, blândeţe şi soare ascuns în buzunarele cu visuri. Le-am croit cu fir de viaţă doar ca să se desprindă câte puţin în veşnicie.
Cred în miracole şi-n clipe de-a valma cu răsărit. Îmi fac palmele căuş şi gazdă pentru fluturi şi zâne. Lumea e în definitiv o alegere, o fărâmă de hazard pictat în toate nuanţele. Dumnezeu schiţează alei de gând, priviri cu Har, lumina din străinii închipuiţi. Eu aleg dacă vreau să fiu toamnă târzie, vară desculţă la ţărm, linişte albă sau câmp înflorit. Caut rădăcini în fragilitate, plec din mine, lipesc cu zâmbet stângaci, încrederea pierdută. O să fie bine!

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-o să mă cunoşti niciodată prin trecutul meu, ci numai prin ceea ce sunt pentru tine şi cu tine; şi asta pentru că tu, aşa cum eşti, scoţi la iveală tot ce e mai bun în mine; exorcizezi şi aduci la suprafaţă un eu pe care alţii nu l-au cunoscut. Şi nu vreau să spun că voi înceta să fiu ceea ce sunt, pentru că am multe să-ţi dăruiesc.

Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toma: Crezi tu or toate sufletele de pigmei ce mă-nconjor — cred ei oare că mă cunosc? Ei văd nişte membre de om, fiecare-şi croieşte câte-un interior cum îi place pentru acest biped îmbrăcat în negru şi omul lor e gata. "E un nebun", zice cutare. "E fantast", zice cutare. "Aşa! vrea să treacă de original", zice un al treilea — şi toate aceste individualităţi croite pe seama mea, atribuite mie, nu au a împărţi cu mine nimic. Eu sunt ce sunt, destul că sunt altceva decât ceea ce cred ei. Lauda lor nu mă linguşeşte, pentru că ei laudă o individualitate care nu-i identică cu a mea -batjocura lor nu m-atinge, pentru că ei batjocuresc un individ pe care eu nu-l cunosc... Îi dispreţuiesc pe oameni... m-am săturat de ei.

replică celebră din Geniu pustiu de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incontrolabil

Ce programare curioasă;
să fac copii
care plecând de-acasă
vor să nu-i mai ştii!?

Ce programare curioasă;
să îmi propun argumentat ceva
ce nu pot face -ah cum viaţa-i ofticoasă-
de altul nu ar exista!?

Ce programare curioasă;
să n-am nicicum habar de mine,
nici de la naşterea-mi pompoasă
şi nici când "exit" intervine!?

Ce programare curioasă;
să fiu... şi fără vreun control
să nu pot eu să-mi modelez carcasă...
Să fiu ca un actor în piele, fără rol!?

Ce programare curioasă;
să plec, să strâng, să uit uşor de tot,
să n-am niciun habar de casă
şi-ntr-un final să fiu ca la-nceput... Ne... tot!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu-mi eşti pură întâmplare;
Nici poveste încurcată;
Îmi eşti albastrul dintr-un soare;
Nu te gândi la mine îngândurată!

Nu eram pictat în manuscris;
Prin timp sau prin ce-am scris;
Nu eram ascunsă întrebare;
Eram în tot asemănare!

Şi tot vibram în violet;
Şi-a trebuit să se întâmple;
Să devenim un tot complet;
În toate lucrurile simple!

Nu-i un simplu fapt că vreau iubire;
Şi nici un simplu fapt să zici nu ştii;
Chiar după atâta amăgire;
Cu foc si dor te pot iubi!

Ţi-am spus că m-am oprit la tine;
Nu doar din pură întâmplare;
Eu căutam şi stiu pe cine;
Nu pe altcineva din vieţi anterioare!

Te cred că mult te doare;
Tot ce ţi-am spus într-un târziu;
Dar totuşi nu-i o întâmplare;
Sunt tot ce pot acum să-ţi fiu!!!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... (despre noi)

Motto:

Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Şi dintre toate iubirile-ţi străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...

Şi nu ţi-a dispărut nici dorul... deşi, eşti mândru să mă suni...
Şi ceas de ceas gândeşti amorul... ce doar cu mine ştii s-aduni.
Şi te gândeşti clipă de clipă... ce mai fac eu şi cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... şi inima-ţi întreabă: "ce?"

Şi mă doreşti să-ţi fi aproape... deşi te-ngreunezi greşind...
Că poate, poate, totuşi poate... eu am să vin, gonind, venind...
Şi te întrebi de simt ca tine... oare şi eu la fel tânjesc...?
N-am să te las să ştii de mine... deşi la fel mă perpelesc!

Şi totul are timpul său... când sita cerne şi s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-opreşte, sau mai merge...
Când tu îţi simţi inima plină... de-nţepături şi apăsare,
Să ştii că nu sunt în lumină... şi te visez cu o chemare.

Nu pot să fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc aşa cum sunt...
Dorinţele îmi sunt divine... şi te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simţi inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
Să-ndepărtezi gândirea fadă... să simţi ce dragoste-ţi nutresc!

Şi vine totuşi şi finalul... îl tot aştept să vină acum!
Vreau să înving şi s-ating malul... nimic să nu fi fost doar fum!
Şi te iubesc fără să vreau... aşa cum mi-a fost scris să fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să-mi murdăresc gândul. Nici inima nu vreau să-şi stingă lumina vie, firavă doar ca să-ţi cuprindă în tăcere întunericul. Mi-a ajuns. Nu-i loc de goliciunea vorbelor şi de interpretări superficiale. N-am trăit intens pentru nepăsare şi blamări. Nici pentru a contura brume de real într-o inimă furată de iluzia plăcerii. În schimbul eşecului am iubit. Mult, fără interese palpabile doar pentru o fărâmă de acceptare şi recunoaştere. M-am pierdut uneori în adâncul trăirilor, orbeşte, cu scopul subtil de validare a propriilor valori. N-am nici un regret. Sună a minciună frumoasă dar eu cred. Şi dacă cred suficient, într-o zi o voi transforma în realitate.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să iubim cu încredere! În felul acesta simplu se vor stinge de la sine toate furtunile. Cred că dacă pierdem iubirea suntem pierduţi. Fără discuţii. Mai bine să fim săraci, în liniştea noastră, dincolo de conflicte şi confuzii. Din partea mea dau toate fericirile scrise, ce am şi ce n-am. Nu luam nimic. Doar o scânteie care vine şi pleacă cu inima noastră indiferent că-i răsărit sau apus...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am săturat de oameni ieftini! Cu buzunare doldora în care au fost aruncate încrederi oarbe, imagini croite cu grijă, impecabil, viclean şi subtil. M-am săturat de succes furat într-o doară, de simplitate închipuită şi de lăcomie. Te rog, lasă-mă să le spun! Mi-e greaţă de mocirlă sufletească, ascunsă sub haine scumpe, mândrie ştirbă şi mâini în care alţii, sărmanii, îşi pun visurile la bătaie. Răbdarea mi-e sufocată de linguşeli, smerenie falsă, suprasaturaţie îndesată în fărâme cât o gămălie de ac. Fărâme de nimic efemer. Te rog, lasă-mă să le amintesc cât înseamnă iluzia asta a perfecţiunii pentru un om nedemn de-atâta măreţie. Fără statui, fără principii etalate în văzul tuturor. Noi când ne facem mari? Când avem loc, în lumea asta haină, plină de ispită şi frumos. Când vrea Dumnezeu. Lasă-mă să fiu furioasă chiar dacă nu-i de nici un folos. Oricum mâine o să-mi pară rău de ei şi de noi, ascunşi adânc, cu discreţie, în fiecare. Dacă accept tot înseamnă că-mi pasă sau le semăn. Aşa-i? Mâine îmi pun mâinile în şold şi mă duc la mine în suflet să fac dreptate!

Andreea Palasescu (19 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturiseşte-mă primăverii. O să-ţi prind în păr idile, fericiri şi numai câteodată raze de soare ştirb. Nu-i nimic mai frumos. Şi cum te privesc aşa, alergând desculţă prin codrii de suflet ameţit, goală de trecut şi regrete îmi aduc aminte c-am murit la căpătâi de iarnă când ai plecat. De-atunci au trecut clipe de extaz şi agonie. Poate-i o prostie dar sunt aproape sigur că veşniciei nu-i trebuie nimic mai mult decât iubirea ta..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu vreau să te supăr...
Lucian: Nu m-ai supărat deloc... Deci, sunt comandantul. Acum, aici, da, sunt. Ai dreptate! Şi ce-i cu asta? Crezi cumva că, fiind comandantul misiunii, nu m-aş putea îndrăgosti? Sau că nu mi-ar fi permis acest lucru? Comandant sau nu, la urma urmei, sunt doar o fiinţă umană, ca toate celelalte; am totuşi, sentimente! Nu sunt insensibil! Sau îţi închipui că în cazul meu, nu e posibil?! Ce crezi tu, de fapt, despre mine? Că sunt un monstru, incapabil de a avea sentimente, ca oricare alt om? Sigur, doar tu i-ai băgat în cap fostei tale colege de cameră, Ly, că aş fi un tip rău, foarte rău... Deci, sunt rău, nu-i aşa?! În ce sens sunt oare rău?!
Lia: Luci, te rog... Ceea ce i-am spus atunci colegei mele de cameră, Ly, a fost doar o greşeală din partea mea. N-ar fi trebuit să-i fi spus nimic, ea nu avea cum să înţeleagă...
Lucian: Cum să înţeleagă, ce?!
Lia: Anumite chestii.
Lucian: Anumite chestii?! Nici eu nu înţeleg acele anumite chestii. Deci, nu crezi că aş putea fi îndrăgostit, mai exact, nu crezi că aş putea fi îndrăgostit de tine. De ce oare?! Doar pentru că sunt comandantul? Asta e o aberaţie! Atunci, de ce, totuşi?! Crezi că-mi este interzis să fiu îndrăgostit, sau mai exact, să fiu îndrăgostit de tine?! Ăsta să fie motivul? Am greşit cu ceva, îndrăgostindu-mă de tine?! Pentru că, dacă doar asta-mi e greşeala, atunci nu regret deloc, nimic...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi–aş fi dorit...

Era atâta primăvară
În ochii tăi când te-am văzut,
Că aş fi dorit să fiu lumina
Ce-ţi mângâie intregul chip.

Mi-aş fi dorit să fiu eu vântul
Ce-ţi vântură rochia inflorată
Şi părul tău să-l răscolesc
Suflându-ţi flori pe la urechi.

Şi aş fi dorit să fiu şi soare
Să te cuprindă a mea căldură;
Şi ploaia ce te răcoreşte
Şi curcubeu după furtună.

Mi-aş fi dorit să fiu eu luna
Ce o priveşti târziu in noapte;
Apoi, când somnul te cuprinde,
Să-ţi invadez visele toate.
Să mă visezi in tot şi-n toate
Numai pe mine.

poezie de Angelina Nădejde (2 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!