Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

M-am săturat de oameni ieftini! Cu buzunare doldora în care au fost aruncate încrederi oarbe, imagini croite cu grijă, impecabil, viclean și subtil. M-am săturat de succes furat într-o doară, de simplitate închipuită și de lăcomie. Te rog, lasă-mă să le spun! Mi-e greață de mocirlă sufletească, ascunsă sub haine scumpe, mândrie știrbă și mâini în care alții, sărmanii, își pun visurile la bătaie. Răbdarea mi-e sufocată de lingușeli, smerenie falsă, suprasaturație îndesată în fărâme cât o gămălie de ac. Fărâme de nimic efemer. Te rog, lasă-mă să le amintesc cât înseamnă iluzia asta a perfecțiunii pentru un om nedemn de-atâta măreție. Fără statui, fără principii etalate în văzul tuturor. Noi când ne facem mari? Când avem loc, în lumea asta haină, plină de ispită și frumos. Când vrea Dumnezeu. Lasă-mă să fiu furioasă chiar dacă nu-i de nici un folos. Oricum mâine o să-mi pară rău de ei și de noi, ascunși adânc, cu discreție, în fiecare. Dacă accept tot înseamnă că-mi pasă sau le semăn. Așa-i? Mâine îmi pun mâinile în șold și mă duc la mine în suflet să fac dreptate!

(19 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Lasă-mă...

Lasă-mă să te iubesc
cu iubirea mea curată;
mi-e inima împovărată,
că nu-i chipul -l privesc.

Lasă-mă să plâng cu mine,
că și tu plângi însingurată,
dar îți promit niciodată
n-am să mai uit de tine.

Lasă-mă să cred în bine,
că-mi ești sufletul pereche,
ți-am șoptit asta la ureche
când te înecau suspine.

Lasă-mă cu noaptea-n chin,
cu mintea dezlegând mistere,
să nu trăiesc în alte sfere,
să fiu departe de declin.

Lasă-mă cât sunt în fire,
să am sufletul curat,
cu al tău îngemănat,
să ne hrănim din iubire.

poezie de
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugă...

.. mai lasă-mă te rog mai lasă-mă în viață
mai lasă-n trupu-mi suflul vlăguit
mă lasă-mă să văd în dimineață
luceafărul din ape răsărit

mai lasă-mă te rog mai lasă-mă în viață
mai apuc un soare purpuriu
cu rouă să mă spăl senin pe față
de colbul lunii rece și pustiu...

mai lasă-mă te rog mai lasă-mă în viață
voi încerca să nu te mai ador
voi inerca să fiu că tine- ghiată
să nu mai știu ca ghiața nici un dor

mai lasă-mă te rog mai lasă-mă în viață
gust din plin și ceruri în amiezi
mai privesc la norii ce se- agăță
de zări pe care simt că le mai vezi

iar când se va lăsa în mine noapte
și numai stelele și zări vor licări
știi că am lăsat în urmă șoapte
în care strig că nu mai pot iubi...

poezie de (16 ianuarie 2020)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rămân devotată iubirii de oameni până la ultimul inspir. Pun la bătaie tot ce am, fără frici, incertitudini sau insuficiențe. Dau tot, chiar dacă acest infim tot, într-un paradox, nici nu zărește desăvârșirea. Sunt recunoscătoare pentru suferință, e bun de preț, trece cu mine toate granițele atribuite simplei empatii.
Suntem datori cu sacrificii, implicare, devotament și loialitate. Ore câștigate, validări, mâine ascuns într-o rugăciune printre dinți de timp. Nu-i o garanție dar dacă nu dăruim fără rețineri grăuntele nostru de efemer n-are nici un rost.
Mi-e dor de oameni și de Dumnezeu. Deși cumva știu că ne ținem strâns de mână, dincolo de ceruri și lut. Nu ca fim la adăpost de uitare ci mai curând că să ne purtăm în palme, cu blândețe, fiorul de iubire din suflete...

(7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Obsedat normal

obsedant normal,
repet normal,
în viață normală.
m-am săturat de atâta normalitate.
m-am săturat să cred totul este normal
când de fapt normalul este tot.
m-am săturat ca ziua înceapă cu dimineața
când noaptea este de fapt răsăritul meu.
m-am săturat ca degetele fie zece
când de fapt zece sunt doar poruncile sfinte.
m-am săturat să despic firu-n patru
când de fapt patru fire un pot fi niciodată unul singur.
m-am săturat să las pași în urma mea
când de fapt urma mea se pierde printre atâția pași.
m-am săturat să trăiesc pentru alții
când de fapt alții nu trăiesc nici pentru ei.

și ce folos că m-am săturat
-n definitiv e normal te saturi.

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Dorina Omota

M-am săturat...

M-am săturat să văd cum pică frunza
Și doar păianjeni își ridică pânza.
vrea să știu unde-i acum parfumul;
De ce-a plecat lăsându-ne doar fumul?

M-am săturat să văd cum mor în gară
Cei ce respiră-n drogul din țigară,
Și-apoi se duc să doarmă în canale
Și mor stupid în liniști infernale.

M-am săturat de-atâta sărăcie
De teama -n curând foame-o să-mi fie,
Iar lupii care urlă-n parlamente
Nu-mi vor lăsa măcar medicamente.

M-am săturat să văd mereu cum plânge
O Românie suptă pân' la sânge,
Și tare-aș vrea să-i văd sub ghilotină
Pe hoții care ne prefac în tină.

M-am săturat să mânc pâine amară
Și să fac sluj la o babă murdară,
Pătându-mi în mătănii demnitatea
Și-uitându-mi uneori identitatea.

M-am săturat să văd la colț de stradă
Copii cerșind și nimeni să nu-i vadă.
Sau vreun bătrân care se vrea sub cruce
Când pe impozit banul lui se duce.

M-am săturat de-atâta supărare,
Unde uit văd munți de disperare
Și vă întreb pe cei ce ne conduceți:
În gând povară, chiar deloc nu duceți?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Zoe Saldana

Când cineva aruncă în discuție un cuvânt mare (pe care nu îl știu), eu doar îi spun: "Îmi pare rău, dar nu știu ce înseamnă asta, poți, te rog, explici?" Nu îmi pasă dacă stau la masă cu Președintele SUA și că iau cina, trebuie să fiu eu însămi. Vreau exersez în fiecare zi ce înseamnă să fiu eu însămi.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Odă florilor și culorilor

Mă strânge-o tâmplă, și-ncă una
Și am să-mi alung cu flori furtuna
O, Doamne, bunule ceresc
Mă las-atunci când fi-va pornesc
Să-mi iau cu mine toate florile
Să-mi lumineze-n beznă, dorurile

Și lasă-mă în lumea drepților
Din adormită viaț-a morților
Să plec cu salbe din petala lor
nu simt, Doamne, al miresmei dor
nu devin un suflet pustiit și gol
Să-mi pun pe cap, cununa florilor
Că ai să-mi iei la schimb lumina ochilor

Dar fie, Doamne, voia ta cea dreaptă
Că tu m-ai plămădit
și-ți sunt în mâini, unealta
Mai știu că nu-mi va fi greu nici așa
Că tu m-ai învățat văd culori cu inima

De n-am să văd cu ochii
c-așa-i lăsată rostuirea
N-am să mă plâng de asta
cum este-a lumii firea
Eu vin când zici în lumea ta cea dreaptă
Doar dă-mi, te rog, culori
pe suflet lasă-mi-le pată

Vreau roșu, galben, verde, vreau nuanță
Te rog, doar lasă-mi dreptul la creanță
C-ai răspândit culoare-n fiecare floare
Și le-am simțit în viață binecuvântare

De cer prea mult, te rog, atunci iartă
Dar vina n-am că-n flori e-o colorată artă
E arta pe care, tu Mărite, ai creat-o
Pe care-n lumea vie cu respect, am adorat-o

Și să nu-mi spui, Doamne, că nu e nevoie
Că știu n-am să mor de bunăvoie

Nu cer, o Doamne, mult prea mult
Vreau doar culori în suflet să-mi ascult
-nvelesc cu tot ce mi-e mai sfânt
Să-mi fac din flori, un giulgiu ca veșmânt

nu mă lași în negru doar
îmi va fi, Prea Bunule, amar

În lumea celor ce nu mai cuvântă
Tu lasă-mă să-mi duc culoarea sfântă
Și am să vin desculță fără să crâcnesc
Dar lasă-mă în roșii flori să mă-nvelesc

Vreau pete, de culoare vie
Vreau flori când nu va fi să-mi fie

Îmi plâng în brațe toate florile
Ascultă-ne acuma, și-mi iartă rugile
din lacrimi dulci și picături de rouă
Dar știu , după moarte, încep o viață nouă.

poezie de
Adăugat de Ioana ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Lasă-mă

Lasă-mă
inima închin
sufletului tău.
Lasă-mă să șoptesc nopții
te încălzească.
Lasă-mă să spun văilor
răcoare -ți dea.
Lasă-mă
depun rugăciune
la catedrala vieții tale.
Lasă genunchii mei
pipăie pașii tăi.
Lasă
genele tale să-mi fie
umbră.
Lasă fulgii de nea
-ți sărute genele.
Lasă
printre raze de lumină
vină iubire.
Lasă buzele mele
sărute suflarea ta.
Lasă
uitarea plece și
lasă-mă să fiu
Tu.
Te rog
...
lasă-mă!

poezie de (mai 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Adina-Cristinela Ghinescu

Lasă-mă...!

Mai lasă-mă, ca te las!
nu mă mai uit iar la ceas...
Mai lasă-mă să dorm în tihnă,
Și visele să mă cuprindă!


Mai lasă-mă ca respir...
În mintea mea, țes fir cu fir,
Mai lasă-mă ca trăiesc,
Și fără tine gândesc!


Mai lasă-mă să fiu ce vreau!
Mă obsedezi și-n filme dau...
Mai lasă-mă din al tău gând,
Că eu simt tot, al tău avânt...


Mai lasă-mă să zbor cum simt...
Într-un trecut, să mă alint,
Mai lasă-mă să fiu cum sunt...
Ca mine... una pe pământ!...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marius Robu

Mă lași?

Tu ucizi în fiecare noapte
Și -nviezi în fiecare zi
Lumina mea cu razele răscoapte
De-atâta foc ascuns ce te-ncălzi.

Eu te visez în fiecare noapte,
Dar nu te am în fiecare zi,
M-am săturat să spun în multe șoapte
E trebuie strig: Nu trezi!

Mi-e dor de tine ca și când ai fi
Tot ce n-am fost, chiar dacă nu mă vezi.
Lumina mea din asfințit de zi
Fără de tine eu sting. Mă crezi?

poezie de din Pacoste de dragoste (2010)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Mă lași?

Tu ucizi în fiecare noapte
Și -nviezi în fiecare zi
Lumina mea cu razele răscoapte
De-atâta foc ascuns ce te-ncălzi

Eu te visez în fiecare noapte
Dar nu te am în fiecare zi
M-am săturat să spun în multe șoapte
Ce trebuie strig: Nu trezi!

Mi-e dor de tine ca și când ai fi
Tot ce n-am fost, chiar dacă nu mă vezi
Lumina mea din asfințit de zi
Fără de tine eu sting. Mă crezi?

poezie de din Pacoste de dragoste (4 februarie 2010)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oamenii vin și pleacă. Ce simplă este în esență călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieții toate apusurile. File de hazard ticsite cu existență, trăiri și prea multe schimbări de impact. E revoltător și firesc. Noi știm că mâine e dincolo de efemer și certitudini, într-o aglomerație a sufletelor flămânde. Prea puțini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puțini înțeleg. Și în definitiv, ce folos?
Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie și urme de fericire strivită, într-o zi vor crește flori în colț de surâs.
Oamenii sunt investiții fără preț. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Și când greșim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiș, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru toți avem de fapt un "cuiva" fără renume și recunoștință care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj recunoști?
E atât de important să ne regăsim chiar și în ipostaze fără însemnătate. Am înțeles cât de anevoios e să câștigi respectul și să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Și cumva am înțeles cât de importanți sunt tocmai acei oameni care au reușit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură n-a mai rămas nimic dincolo de măști..

(14 noiembrie 2019)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Haley: Vezi cartea asta? Eu sunt ea. Eu sunt matematica.
Nathan: Ce vrea să-nsemne asta?
Haley: Înseamnă placa "Eu sunt Nathan Scott, barosanul, dau goluri pe bandă rulantă" funcționează la oricine altcineva, pentru că...
Nathank: Dar eu nici măcar nu joc fotbal.
Haley: Mă rog. Ideea e că, la finalul zilei, toate prostiile pe care le îndrugi nu înseamnă nimic pentru matematică, pentru că matematicii nu-i pasă. Și nici mie.
Nathan: Cursului de engleză îi pasă? Că și acolo am probleme rău.
Haley: Nu face să-mi pierd timpul, te rog. Deja risc mult cu tine, pentru că instinctele-mi spun că ești un dobi... Hai începem, bine?

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita IoanaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Miriam Nadia Dăbău

Lasă-mă

Lasă-mă iubite, lasă-mă să dorm
Lângă crini sălbatici și miros de flori
Părul să mi-l mângâi și să-l prinzi în cozi
Câte-o floare roșie s-o așezezi ușor.
Sânii să-i acoperi cu lugeri subțiri,
Din salcâmi fă-mi haină, stau în străini,
Picături să-mi curgă pe obraji duios,
Vântul să-mi usuce ochii ce dor.
Dacă mă trezești să nu-ți pară rău
Căci eu te-am iubit cu un gând nebun,
Steaua ce-mi conduce pașii pe pământ
Poartă al tău nume și nu pot -l uit.
Lasă-mă iubite, lasă-mă pe veci,
Prizonieră-n suflet și mireasă plec.

poezie de din Prin singurătatea gândului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lasă-mă să-mi pun capul pe pieptul tău timp frumos,
Să-mi amintesc de zilele în care ai fost mărinimos,
Când mi-ai adus în dar iubirea,
Ca din seva ei să-mi hrănesc nemurirea.

(12 aprilie 2021)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemele cu ochii verzi

Se scutură crinii
peste tăcerea care mă scrie,
caut te închid într-un poem
sau într-o simplă poezie
numai că tot ce frământ
e fără umbră și doare,
dar azi
îmi ești dator
și complice
în cereasca-mi chemare

Lasă-mă un timp
dispar
pentru cât mi-e de dor
vreau să-mi caut cuminte
un împrumut
exista o bancă de cuvinte!
orice cuvânt care respiră
numai în doi
inspiră!

De aceia mi-e bine
azi te caut prin iubesc-ul
ce-l am de la tine
chiar dacă se scutură crinii,
te rog sa crezi:
de-o vreme-
scriu numai poeme
cu ochii verzi

poezie de (1 iunie 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am încredere primesc pe cine vrei tu. Dar te rog, învață-i pe oameni să-și câștige respectul. Să nu creadă se cuvine poarte măști de viclenie sordidă ori să-și asume merite atribuite semenilor lor. Invață-i pe oameni să fie demni, blânzi și răbdători pentru că fiecare azi e o nouă șansă. Să cadă titlurile, diferențele impuse, suprasaturația. Astea sunt ifose efectiv. Nu ești de acord?
M-ai construit cum știm. Asta poate face greu de substituit câteodată, ambițioasă și un adversar redutabil, nerecunoscut. Nu-i nevoie să ne spunem nimic cu voce tare. O încerc să fiu om până la capăt. Promit. Nu știm niciodată când se încheie povestea.
M-am întâlnit cu atâtea suflete hoinare...
Și cumva fără explicații plauzibile m-am străduit necontenit să le merit, să nu dezamăgesc niciodată. Asta am trăit noi? Mulți au plecat din senin și-au luat aproape tot după sine. Nici nu știi ce bine îmi pare. Și-o fărâmă din iubirea mea dacă le-a rămas în suflet, n-a fost în zadar...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum vreau eu

Tu nu te dezbraci ca ai acces
În lumea asta plină de fițe
Tu nu te vinzi pentru succes
Nu-i lua în seamă orice-ar zice
Nu lasă epidemia de silicoane te-atingă
Nu-i lasă pe cei din jur te împingă
Nu-ți dori devii obiect de cult pentru onaniști
Îndrăznește fii tu, chiar dacă riști

M-am săturat de impresari cu strategii grozave
Dana dacă vrei succes bagă mișcări suave
Dezbracă-te mai mult -n muzică imaginea contează
Încearcă fii sexi
Și impresionează

De data asta simt că nu mai pot
E foarte simplu vreau ies din joc
De data asta fac doar cum vreau eu
Și-așa va fi, va fi mereu

Tu nu te dezbraci ca ai acces
În lumea asta plină de fițe
Tu nu te vinzi pentru succes
Nu-i lua în seamă orice-ar zice
Nu-i lăsa pe-alții să-ți spună ce faci, cum ești
Știi mai bine decât oricine ce poți, ce îți dorești
Dar când treci prin viață fă-o fără ezitare
Nu uita că lumea-i rea, aparențe-nșelătoare

M-am săturat s-aud de revenirea muzicală
N-am fost nicăieri am luat o pauză profesională
Și dacă îmi dați voie
Concediu de maternitate
Nu-mi las niciodată visele nerealizate

De data asta simt că nu mai pot
E foarte simplu vreau ies din joc
De data asta fac doar cum vreau eu
Și-așa va fi, va fi mereu

E ultima oară
E ultimul dans

De data asta simt că nu mai pot
E foarte simplu vreau ies din joc
De data asta fac doar cum vreau eu
Și-așa va fi mereu

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lasă-mă!

Lasă-mă să-ți "rănesc"
sufletul mister!...
Lasă-mă să-ți clipesc
clipele ce pier!...
Lasă-mă să-ți doinesc
doinele de dor!...
Lasă-mă să-ți șoptesc
șoaptele de-amor!...

Ninge-mă cu ninsori
în pragul serii!...
Prinde-mă cu prinsori
pe malul mării!...
Plimbă- printre flori
neadormite!...
Leagă-mă cu fiori
de jurăminte!...

Lasă-mă să visez
doar lângă tine!...
Lasă-mă să-ți urez
doar numai bine!...
Lasă-mă să m-aduc
din raza morții!...
Lasă-mă să mă duc
în voia sorții!...

Lasă-mă!...
Lasă-mă!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Anestezie finală

Din mine, când o fi mori
Te rog frumos să nu mă dori
Și te mai rog, a doua oară
Când mor, nimic să nu mă doară.

Te-aș mai ruga, dacă se poate
Să-mi ierți vreo câteva păcate
Căci vreau să am la judecată
Din două pete, doar o pată.

Și-acum, ți-o spun așa 'ntr-o doară
Mi-e dor mor, dar să nu doară.

poezie de
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook