Foc nestins

Sărutul tău, o dulce adiere,
mi s-a lipit pe buze, fremătând,
iar sufletul, în clipa de plăcere,
s-a luminat, de tine... mai flămând,

Şi ţi-a trimis, pe-o cale neştiută,
o altă sărutare drept răspuns,
iar ochii mei, ca într-o rugă mută,
ţi-au săgetat priviri ce te-au pătruns.

În jurul nostru a-nceput să ardă,
ca focul unui Iad aprins în Rai,
orice obstacol, tot ce-a stat de gardă
şi te oprea iubirea să îmi dai.

E-un foc ce arde încă, nu se stinge,
Căci tot ce îl atacă, el învinge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O adiere

Mă simţi în visul tău? Sunt adiere
a unui gând ce-n suflet ţi-a pătruns,
plutind uşor, venind ca un răspuns
privirii care strălucea-n tăcere.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci însorite

Potecile noastre-ntr-o zi
au fost observate de Soare,
iar el, pentru-a lui desfătare,
cu raze-a-nceput a glumi:

Pe-a mea s-a distrat şi-a trimis
o rază mai rară prin lume,
căci e Fericirea ca nume
şi multe, atunci, mi-a promis.

Pe-a ei a trimis dar divin:
Iubirea, cu tot ce înseamnă,
cu tot ce doar ea te îndeamnă,
plăcere şi dor şi suspin.

Iar noi le-am primit încântaţi
la capătul unde se-mbină
potecile-n ziua senină,
cu raze de Soare-alintaţi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triere

Pătrund în regatul zăpezii
cărându-mi rucsacul cu trudă
pe spatele ce îmi asudă
în recea lucire-a amiezii.

M-aşteptă-adăpostul în care,
ferit de priviri încruntate,
voi face-amintirile, toate,
să iasă, pe rând, din uitare.

La focul aprins pe-nserate,
voi face-ntre ele-o triere
şi doar de-mi provoacă plăcere

vor fi, peste timpuri, păstrate,
iar cele-mbibate-n durere,
vor arde în foc şi uitate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

Ochii mei ţi-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.

Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.

Ochii mei ţi-au visat
dorinţele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.

Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniştit
din licuricii de safir.

Ochii mei ţi-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.

Ochii mei ţi-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai preţios smarald
din poeziile create.

Ochii mei te-au adorat
iubite, înger – ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.

Ochii mei ţi-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristeţea despărţirii.

Ochii mei acum sunt cenuşii
şi-au pierdut strălucirea
de umbre şi neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.

poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o rană viaţa

În
anul
108
după
Eminescu

Am
bătut
la
porţile
cerului

Şi
drept
răspuns

Mi
s-a
dat
un
nor

Ca
o
foaie
albă
de
hârtie

Acesta
e sufletul
tău

Mi
s-a spus

Iar
sângele
a-nceput
să
mă scrie

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (18 februarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet sub raze de Lună

Hai să lăsăm lumina să se-aşeze
Pe umerii dorinţelor tăcute,
Să le transforme-n alintări plăcute
Şi-asalturi de iubire să cuteze.

Hai să plutim pe-o mare de plăcere,
Să-ntâmpinăm, cu piepturile goale,
Atingeri noi de valuri ireale
Pornite într-o dulce adiere.

Să ne-avântăm sub razele de Lună
Şi să luăm lumina ei cu noi,
În raze împletite drept cunună.

Iar de va fi ca totul să apună
Şi să-notăm prin timpul de apoi,
Să fim tot împreună, amândoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testul iubirii

Nu îmi testa iubirea pentru tine
şi nu te îndoi de ea nicicând!
E-a ta, o poţi simţi, îţi aparţine
şi-o poţi vedea, chiar ochii închizând.

E peste tot: în tine, te-nconjoară,
e-n aerul ce îl respiri, în vise,
în ziua cea mai dulce sau amară,
în tot ce eşti, în gând şi-n cele scrise.

N-o poţi vedea şi nici n-o poţi atinge,
e şi puternică, dar şi fragilă,
încât o neîncredere o stinge
şi o distruge fără nicio milă.

Să n-o testezi! E-un fluture pe-o floare
cu aripi tremurânde,-atât de fine,
de-o frumuseţe ce,-n privire, doare,
aşa că nu-l atinge, e mai bine!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul primăverii

Cobori pe raze ce străbat în lume
ca o zeiţă şi îmi eşti, în vis,
un dar ce cred că e din cer trimis,
spre-o nouă viaţă paşii să-mi îndrume.

Sărutul tău e roua dimineţii
ce stinge setea unui trandafir,
iar cântul tău e-o şoaptă de zefir
venită dintr-o lume a blândeţii.

Din ochii tăi se-acoperă cu verde
pământul, plantele ce se trezesc,
iar ruga ta, ce înspre zări se pierde,

aduce aripi care se grăbesc,
cu mângâieri, natura s-o dezmierde.
O, primăvara mea, cât te iubesc!

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul dorinţei mele

Seara, când liniştea se lasă
Şi raza soarelui păleşte,
Luna încet pe cer se-nalţă
Iar eu simt cum dorinţa-mi creşte.

Un cântec blând abia se-aude
Iubirea-acum îmi curge-n vine
Şi trupu-ntreg mi se aprinde
Atunci când tu vii lângă mine.

Te ghemuieşti la mine-n braţe
Şi lumânarea se topeşte
Parfumul tău umple-ncăperea
Iar pofta mă înnebuneşte.

În ochii tăi privesc întruna
Şi părul tău n-are pereche
Îţi gust a gâtului dulceaţă,
Te muşc uşor de o ureche.

Vorbe de dragoste-ţi şoptesc
Iar tu-mi răspunzi cu un oftat
Vai, cât de sexy poţi să fii
Când trupul tău s-a deşteptat!

Tu eşti dorinţa mea-nfocată
Pe care-o simt când te dezbrac
Aşa că te întind pe spate
Iar ţie-ţi place tot ce-ţi fac.

Ai forme fine şi-atractive
Să mă opresc nu sunt în stare
Căci sânii tăi se-nfiorează
Când îi ating cu-o sărutare.

Mă las purtat de-a ta iubire
Şi-ndată mă cuprinde zelul
Să ne iubim la nebunie,
Să facem dragoste-n tot felul.

Ah, ce plăcere minunată!
Ah, ce extaz, ce încântare!
Ce bine-i când te ţin în braţe
Şi ne iubim fără-ncetare!

Şi nimeni în această lume
Nu poate fi la fel ca tine
Căci numai tu-mi dai fericirea
Şi îmi aprinzi focul din mine.

poezie de David Farrar, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheiul de foc

O teamă absurdă m-apasă
şi sufletu'-mi tace chitic
făcându-se, parcă, mai mic,
iar inima-mi zace, sfioasă.

Îmi trec încă-o dată o mână,
încet, sub cămaşă, la piept,
căci mintea mă-ndeamnă s-accept
că rana ce-o am e-o fântână

din care îmi picură sânge
pe care nu pot să-l opresc.
Scot mâna uşor şi-o privesc,
iar pumnul deodată se strânge

la gândul că mintea mă minte
iar locul ce arde e-un dor
pe care el, zeul Amor,
cu mica-i săgeată fierbinte,

l-a pus, într-o joacă de zeu,
în pieptul de-un timp dezvelit
pe-un suflet puţin amorţit,
la râul de sânge, un cheu

la care, plutind nevăzută,
iubirea, venind ca un vis,
pe-un drum sinuos, dar precis,
să intre, uşor, neştiută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

Fă-mi sufletul să râdă, fă-l să spere,
Încearcă să-l pătrunzi şi să-i aduni,
Din neştiutul inimii genuni,
Bucăţile ascunse prin unghere!

De poţi c-o şoaptă dulce a-l atinge,
Lumina lui, uşor, va tresări
C-un licăr nou, de suflet zori de zi
Şi va putea-ntunericul a-l stinge.

Va deveni puternic şi-ţi va cere
Mai mult să-i fii, mai multe să îi dai
Din tot ce altădată însemnai

Şi îţi va fi răsplată şi plăcere
În zborul tău de-ntoarcere în Rai,
Sălbatică şi tandră mângâiere!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Iubirea şi-a-nălţat un zid
greu de pătruns şi depăşit
de gândurile ce ucid,
în suflete ce se deschid,
frumosul pur, neprihănit.
E-un zid puternic, neclintit.

Se-ntâmplă multe-n jurul lui:
tăceri şi lacrimi, rătăciri,
cuvinte dulci sau amărui,
săgeţi albastre sau căprui,
dar zidul unei mari iubiri
respinge-n trupul său, ciopliri.

E-n trupul nostru,-al tău şi-al meu,
de nepătruns, de netrecut,
uşor în noi şi-atât de greu
să îl împarţi în "tu" şi "eu"
când el s-a întrupat în lut
şi ne-a unit, şi-a tot crescut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o mare albastră

Lasă-ţi gândul tot să zboare,
Inima sa-ti înconjoare,
Uită chiar si ce te doare
Zboară dincolo de zare!

Dincolo ce tot ce-i omenesc!
Pentru o clipă lasă-mă să te iubesc!
Stinge focul ce mă arde,
Sau aţâţă-l tot mai tare!

Într-o mare albastră,
Tu dulce crăiasă,
Fii a mea mireasă
Într-o lume tot albastră!

Într-o lume fără lume,
Fără mine, fără tine!
Fii tot ce-mi doresc,
Tot ce încă pot să mai iubesc!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina umbrei de gând

Pe un drum sinuos ce se pierde-n pustiu,
Îţi mai treci, uneori, paşi de umbră de gând
Ce s-ar vrea însoţiţi prin tărâmul neviu
De-o făclie ce n-o să-ţi mai ardă nicicând.

Când ardea, ţi-a trezit, din cărări ce-ai parcurs,
Amintiri ce mocneau sub un jar de trecut,
Jinduit şi dorit chiar şi-n timpul ce-a curs,
Iar acum, că s-a stins, eşti pe drumul pierdut.

N-o mai ai: s-a aprins mai departe de ploi,
Sub un cer mai senin, luminând depărtări
Ce nu-s încă pustii, iar pe-un drum înapoi
Sunt doar picurii ei, arşi în dans şi cântări.

De ştiai s-o păstrezi, ar fi ars şi acum
Cu aceeaşi lumină din umbra de gând
Ce mai plânge-amintiri în parcursul pe-un drum
Sinuos şi pustiu, c-o făclie... nicicând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Daniel Vişan-Dimitriu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul tău

E noapte şi plouă încet, plouă mărunt
Şi eu stau singur ca un obiect
Uitat de cineva, demult.

Numai sărutul tău pe buze îl mai simt,
O, tu lumina veţii mele
Care îmi luminezi sufletul şi întunecatul meu gând.

Te aştept din nou să vii,
În mez de noapte sau în zori de zi,
Să-mi mai dai odată sărutul tău cel dulce
Apoi fie ori ce-ar fi.

Căci de nimic nu mă tem,
Chiar nici de moarte, de ea mă păzesc,
Dar fără tine, draga mea,
Simt că nu pot să mai trăiesc.

poezie de Vladimir Potlog (28 iunie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în "la" minor

Bătrân diapazon, îmi dai un "la"?
Un "la" am zis, iar tu mi-ai dat un "sol"!
O fi doar gândul ce îmi dă târcol?
Să-mi dai un simplu "la", nu un "la ea"!

Aş vrea, în opera ce vreau să scriu,
Ceva cum încă nu s-a auzit
Şi-mi trebuie doar "la"-ul de sfârşit,
Al ariei de început târziu.

Îmi dai un "la"? Măcar un "la" minor,
Să-mi pot începe scrierea frumos,
Cu notele găsite într-un dor.

O, da! Chiar dacă-i "do major",
E-un început atât de-armonios
Al operei cu mine autor.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de inimă de fată

Ţi-am sărutat piciorul desculţ şi plin de praf,
Cu sufletul pe buze te-am încălţat sfios;
În pieptul tău de fată s-a petrecut un jaf,
Iar inima ţi-a fost bătândă până jos.

Ţi-am sărutat şi părul în vânt ţi-am şi promis,
Cu sufletul pe buze, la suflet să te cer;
În mintea ta de fată s-a petrecut un vis
Iar inima ţi-a fost bătândă pân' la cer.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atata pace...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
deşi mă-nconjoară furtuna
şi norii sunt tot mai grei,
Te privesc... şi flori de tei
îmi ningi printre pleoape...

eşti tot mai aproape...

sunt valuri ce frâng tot ce-ntâlnesc
şi-n spume ar vrea să mă frângă...
dar Tu, din înaltul ceresc
ai venit si îmi spui „locuiesc
în inima ta, ca nicicând,
să n-o las să plângă!”

şi ştiu că se poate...

cu Tine păşesc
pe întinderea de ape,
deşi vin talazuri iar vântul, prăpăd,
ar vrea ca nimic să nu scape,
dar Tu mă ţii de mână...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cabana de sub stele

M-ai aşteptat pe drumul tău spre munte,
privind spre orizontul nesfârşit,
iar gândul tău a construit o punte
pe care înspre tine am venit.

Stăteai ca o zeiţă, nemişcată,
iar ochii tăi, în Soare, scânteiau
cu strălucirea razei reflectată
de roua de pe flori şi-mi surâdeau.

Erai acolo singură, divină,
iar eu m-apropiam, îndrăgostit,
dorindu-te, dorindu-mi o regină
în lumea ce în minte am clădit.

Ne-am sărutat şi am plecat, de mână,
pe drumul nostru sinuos, alpin,
ce străbătea pădurea cea bătrână
şi ne-ndrepta spre-un neştiut destin.

Curând, cabana de priviri ascunsă
a apărut când stelele, clipind,
s-au arătat din lumea nepătrunsă
a sufletelor ce trăiesc iubind.

Iubirea noastră le-a simţit privirea,
să ne grăbim puţin, ne-a îndemnat,
iar tot ce a urmat e amintirea
a tot ce niciodată n-am uitat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Se-aştern de parcă-s clipe dintr-o viaţă
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfaţă
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.

Era de-un verde crud, iar timpul - stâncă
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.

Pe chipul lui, un verde ne-mblânzit
s-a menţinut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.

Şi tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galbel-pal,
în clipe ce se-aştern pe viaţa toată
ca frunze ce-o acoperă, brutal.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!