Tricoul
Mi-am luat un tricou fain, cu un cap de mort cât tot pieptul.
Tricoul negru. Capul de mort este făcut din alte capete de mort
pe un albastru închis.
Încă din primele zile eticheta mi-a deschis o rană în ceafă. A treia zi nu am mai rezistat. Am luat forfecuța și... hârș! hârș!
M-a speriat în primă fază sângerarea abundentă,
dar am terminat treaba smulgând ultima bucată de piele
din dreptul omulețului care mai ținea țeasta pe umeri.
Am desenat apoi pe eticheta rămasă deasupra gâtului doi ochi, un nas și o gură.
Nimeni nu a observat lipsa guguloiului cu păr, toți mă privesc de atunci sincer în ochii 100% cotton,
&
îmi ascultă pildele spuse prin gura trasată, sub care scrie made in china
poezie de Ștefan Ciobanu
Adăugat de Ștefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre gură
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre sperieturi
- poezii despre sinceritate
- poezii despre sfârșit
- poezii despre păr
- poezii despre negru
- poezii despre moarte
Citate similare
Lagărul
Lagărul mi-a furat copilăria și mi-a închis cerul de deasupra-mi
Lagărul mi-a luat forța brațelor și speranța din priviri.
Lagărul mi-a ucis familia
Din om liber, m-a făcut prizonier.
......................................................
Lagărul m-a ucis într-o zi de vară timpurie,
Iar eu am reînviat în primăvara următoare,
Liber, cu privirea netemătoare
Am ieșit de acolo puțin mort și puțin viu,
Dar triumfător,
Mai mult palid decât trandafiriu.
poezie de Harry Ross din Auschwitz, țara morții: eu nu pot să uit și nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre primăvară, poezii despre forță, poezii despre familie sau poezii despre copilărie
Delir
Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morți.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morți
Ce-și spuneau cuvinte moarte
Și vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morți.
Vântul mort și frigul mort
Șuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morți
Ai străinilor morți
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.
poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre câini, poezii despre vânt, poezii despre tăcere, poezii despre sânge, poezii despre religie sau poezii despre ochi
Artă din imprudență
Prinzându-mă
asupra
faptului
Repetate
metafore
infracționale
Singurătatea
m-a aruncat
preventiv
În celula
unui
poem
Între timp
Melancolia
mi-a luat
primele
Declarații
de
iubire
Așa că
Din subsolul
acestor
pagini
În deplinătatea
facultăților
mele
stlistice
Îmi semnez
Condamnarea
pe
viață
La poezie
Doamne
(ch)iar sunt mort
Fir-ar să fie
poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre viață
- poezii despre singurătate
- poezii despre metafore
- poezii despre melancolie
- poezii despre iubire
- poezii despre declarații de dragoste
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Mortul spânzurat
Acest mort trebuie îngropat într-un mort
îngropat într-un alt mort...
Dați-i ceva de care să-și legene datul!
Mi-e foame de sete
de privit
de surd mă aud cum merge în mâini
pe picioare umblatul.
Acest mort
are nevoie de ghete de la un alt mort!
Și-a dezlegat viața
de nod spânzuratul!
Spânzurați mortul ăsta de un alt mort
de alt mort dezlegat.
Dezgropați-i mortului din el îngropatul
dintr-un mort îngropat.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare sau poezii despre mâini
Sunt mort și viu...
te-am omorât cu o-ntrebare
și tot așa, eu, am murit,
nu de o moarte ca oricare,
sunt viu și mort, sunt viu murit
din buzele-ți frumoase, pârguite,
din ochii tăi în foc, cu foc,
atâtea vorbe au fost asmuțite,
să-mi rupă inima, din loc în loc
m-a omorât a ta suflare
și tot cu ea, mult mai iubit,
atât de dulce, suavă alinare,
mi-ai dat să mor, dar am trăit
obositor îmi este timpul darnic,
de amăgiri, de bucurii,
prin patul singur și șăgalnic,
te caut în somn, să mor o zi
se zbate sufletul în mine,
e răscolit, e obosit
se-nvârte moartea, nu-i e bine,
sunt mort și viu.. sunt nedorit
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre somn, poezii despre inimă sau poezii despre generozitate
Dumnezeu zăcea mort în paradis
Dumnezeu zăcea mort în paradis;
Îngerii cântau imnul sfârșitului;
De pe aripile lor picurau
Pe pământ
Stropi de sânge.
Acesta, lucrul care gemea,
A devenit negru și s-a scufundat.
Apoi, din cavernele de departe
Ale păcatelor moarte,
Au ieșit monștrii, învinețiți de dorință.
Ei s-au încăierat,
S-au certat pretutindeni
Pentru o îmbucătură.
Dar, din toată povara de tristețe, asta a fost cel mai trist
Brațele unei femei încercau să apere
Capul unui om care dormea
De fălcile ultimei fiare.
poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre îngeri, poezii despre superlative sau poezii despre rai
Nu mai zâmbesc. Este peste puterile mele. Sunt mort și îngropat. N-am să fac copii. Morții nu se reproduc. Sunt un mort care strânge mâna oamenilor de prin cafenele. Sunt un mort mai degrabă convivial și foarte zgribulit. Cred că sunt persoana cea mai tristă pe care am întâlnit-o vreodată.
Frederic Beigbeder în Dragostea durează trei ani
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate de Frederic Beigbeder despre moarte, citate despre zâmbet, citate despre tristețe, citate despre superlative, citate de Frederic Beigbeder despre superlative, citate despre mâini sau citate despre cafea
Tu nu ești mort
dintre toți morții pe care-i știu
tu nu ești mort
ești prezent în gândurile oamenilor
cu tot ce ai făcut pentru ei
și rămâne zidit
durerile și suferințele pe care nu le mai ai
noii le avem și pe ale tale
cuvintele revin la matca poetică
copacii se vor trezi din somn
și cu fiecare dragoste-i mai cald
chiar dacă tu nu mai simți
noi simțim valul care se apropie
și straniu
nu ne temem.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre prezent, poezii despre gânduri, poezii despre frică, poezii despre durere sau poezii despre cuvinte
El și ea
Din nou, la chef, când tortul e tăiat,
El e căzut sub masă "mort de beat",
Dar pentru ea, cireașa de pe tort
Era de-ar fi căzut mai simplu, "mort"!
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre dulciuri, epigrame despre moarte, epigrame despre cireșe sau epigrame despre alcoolism
Clipa î
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vorbire, poezii despre visare, poezii despre tată, poezii despre promisiuni sau poezii despre plâns
Lui Păstorel
Când a pornit lugubrul zvon
Cum că murit-a la Carlton,
Mi-am zis atunci: Cu-adevărat,
O fi el mort, dar mort de beat!
epigramă de Mihail Codreanu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre Păstorel Teodoreanu
Nimic nu e ce crezi...
Azi, într-o lume când nu e timp să ne cunoaștem,
Eu am aflat o taină surdă, lăsată din vremea când ne naștem
Îngăduit de Dumnezeu, așa a fost să fie
rămasă suspendată
Într-o poartă de timp ce a salvat o viață; a fost viața mea moartă.
N-am cunoscut pe nimeni să fi-nțeles ce îmi descoperise
Destinul modelat celest pe timpul pământesc care albise
Eram frustrată în chemări, mult prea bogată-n nerăbdări,
Război afară, luptă înăuntru
potop de renunțări.
Când vremea te suspendă, din ochi străin nu se explică
Și ești privit în multe fețe și eticheta o ai mică
Năpădit-au răni din judecăți pripite ce nu îmi definesc
Ființa mea completă, care să existe
a plâns nelumesc.
Dar a venit și vremea să pot înțelegând, să strălucesc
O soartă toți avem, iar acceptarea ei este un dar ceresc;
Dar a venit și clipa mea, din tot al meu mulțumind etern
Celui ce m-a creat și care m-a trezit ca să trăiesc demn.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salvare, poezii despre război sau poezii despre naștere
Un vis stă mort
Aici stă mort un vis. Să treci ușor
Prin acest loc și ochii să-i ferești,
Nu te uita la ce e pieritor,
Dar cere viață. Tu să nu jelești,
Ci pasul tău să îl mai domolești.
Și arată-te milos și iubitor
Cu vorbe de speranță și de dor.
Un vis stă mort. Și știu toți cei onești:
Când o petală cade din copac,
Deși e albă cum era și ieri,
Iar rodnicia sa ne e pe plac,
Splendoarea ei nu mai e nicăieri;
Și Frumusețea-și pleacă fruntea-n jos
Când visul moare încet, neputincios.
poezie de Dorothy Parker, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre dor, poezii despre copaci sau poezii despre alb
Clipa în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipă în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
După ce m-au lăsat acolo și eram deja considerat mort, în acea după-amiază, s-a întâmplat un miracol. Am deschis ochii și am văzut o imagine cu familia. Și atunci, mi-am dat seama că dacă nu mă ridic și nu mă lupt, deși nu îmi simțeam picioarele, voi muri. Imaginea familiei mele m-a salvat, m-a ambiționat.
citat din Beck Weathers
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre imagine, citate despre familie, citate despre salvare, citate despre picioare, citate despre ochi sau citate despre ambiție
De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Fără suflet
Am închis ochii în tăcere.
Nu pot să mă mișc.
Aud plânset și oameni în durere,
Sunt mort și trist.
Aud o voce care plânge,
Vrea să ies din cușca morții,
Dar frigul mă constrânge,
Căci așa arată sorții.
Și trupul meu lipsit de nemurire,
A păstrat o lacrimă pe-obraz,
Căci poate-așa e în iubire,
Să suferi mort, dar să fii treaz.
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc (16 iulie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petrașc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce sau poezii despre trup și suflet
Clipa în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
(Autor: Teodor Dume)
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plângerile lui Ieremia
Eu sunt acela ce-a văzut
Durerea, ca și suferința
Când cu nuiaua mi-a bătut
Și cu urgia Lui ființa.
În întuneric m-a mânat,
M-a dus departe de lumină
Doar împotriva mea a stat
Și numai eu am fost de vină...
Întreaga noapte-ntreaga zi
M-a tot ținut sub apăsare
Să nu mai pot nădăjdui
Că voi scăpa din închisoare.
În lanțuri m-a legat apoi
Să-mi ardă carnea de durere
Să gem plângând cu ochii goi
Și ajutor să nu pot cere.
M-a-nchis în spaimă și în frig,
Un zid a pus să mă-nconjoare
Și ca să nu mai pot să strig
M-a rătăcit și pe cărare.
Degeaba-aș încerca să-I spun
Că rugăciunea n-o primește
Și Dumnezeul meu cel bun
E ca un leu ce mă pândește.
Pa vârf de munți m-a prigonit
Și-a-nfipt săgețile în mine
M-a pustiit, m-a nimicit,
M-a dat cu totul de rușine.
Cu pietre dinții mi-a sfărmat
O, Doamne, pacea, fericirea,
Pe toate Tu mi le-ai luat
Și mi-ai desăvârșit pieirea.
Dar totuși bunătatea Ta
Nu s-a sfârșit, nu-i dusă încă
Că Tu ești, Doamne, partea mea
De moștenire și o stâncă.
De adăpost când nu mai pot
Și însetat vin și n-am apă
Când mort mă vad și mă socot
Tot Tu ești Cel care mă scapă...
poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre stânci, poezii despre spaimă sau poezii despre rușine