Fără suflet

Am închis ochii în tăcere.
Nu pot să mă mişc.
Aud plânset şi oameni în durere,
Sunt mort şi trist.
Aud o voce care plânge,
Vrea să ies din cuşca morţii,
Dar frigul mă constrânge,
Căci aşa arată sorţii.
Şi trupul meu lipsit de nemurire,
A păstrat o lacrimă pe-obraz,
Căci poate-aşa e în iubire,
Să suferi mort, dar să fii treaz.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (16 iulie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre tine nemurire

Şi gândul meu spre tine nemurire,
Se aşterne în braţele de lut,
Căci ascunzi în tine, o piatră de iubire
Şi aştept să mor, să te sărut.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (24 februarie 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duet

Am vrut să plec, departe poate,
Să merg pe calea plină de mister.
Să mă unesc cu vânturile-n noapte
Şi să fiu o rază din etern.

Dar când ochii mi se-nchid în noapte,
Mă cuprinde-un lung fior
Şi simt, sau mi se pare,
Că eu mor de al tău dor.

Şi poate-aşa îmi este scris,
Să mor după iubire,
Căci zâmbetul tău e paradis
Şi chipul tău e nemurire.

Şi aş putea să-ţi scriu pe foaie,
Sau în faţă să îţi spun,
Dar n-are rost, sau poate are...
Să iubeşti fără răspuns...

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (9 iulie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunete minore

Am vrut să-ţi cânt o serenadă.
M-am aşezat să o compun,
În sunete minore de chitară,
O aşterneam şi-aş vrea să-ţi spun:
"Îmi plânge chitara-n braţul meu firav
Şi glasul meu spre tine.
Am fost şi sunt, al iubirii sclav,
Căci doar iubirea mă susţine."

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (25 noiembrie 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii se aud, transformă-i într-un cântec.

Cosmin-Emanuel Petraşc (22 martie 2022)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa sunt eu

Până şi cerul plânge,
Că trebuie să plec departe.
Dar asta am în sânge,
Să fac un bine şi în altă parte.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (7 aprilie 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lazăre, vino afară!

poruncă este rugămintea ta, şi n-am pricină să mă fac că-s surd
te aud şi simt cum lăcrimează ochiul sfânt
dar Doamne, nimeni de pe-acest pământ nu vrea ca să mă vadă viu.

poate că sora mea oftează, poate că maica plânge-n pumni
poate că cei câţiva prieteni se-întreabă de ce eu, de ce aşa curând
dar Doamne cum pot să ies din mormânt şi să îţi văd pe faţă suferinţa?

trecut-am pân' la moarte printre toţi aşa cum soarele îşi face drum pe cer
dar nimeni nu s-a dat în lături să îmi facă loc şi norii au fost pe cerul meu
mai bine mort căci aş muri din nou văzându-ţi chinul tipărit în trup

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascunde-mă

Pătrunzi uşor în mrejele tăcerii,
Ce leagă lin eternul meu divin,
Zăvorul meu uşor fără de putere,
Işi simte norul zburând lin.
Ascunde-mi inima în tine,
Să n-o găsesc în ceasul disperării,
Căci liniştea pierdută în iubire,
Se lasă-n jos în tăcearea serii.
Ascunde-mă în tine,
Să nu mă găsesc nicicând,
Căci nu îmi vreau în bine,
Să m-aştern uşor într-un mormânt.
Dar ascunde-mă, atât mai doresc,
Să nu mă prindă vraja morţii,
În noapte, amorul ce iubesc,
Se simte, ascuns de umbra noptii.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (20 iunie 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis real, imaginar

Nu ştiu ce să fac, unde să mă bag
Căci am ajuns la o stare de nebunie,
De psiho animie
Moartă dar totuşi vie
Dispărând de aici sau vrând să dispar,
Făcând ceva dar totuşi nimic,
Vrând să mor dar totuşi trăind,
Încerc să mă înec, dar pot înota,
Şi de aceea o să sar, căci nu pot zbura,
Dar oarecum, moartea nu mă va lua
Căci nu-s clădiri destul de înalte pentru a cădea
Şi mă tem să nu o văd pe ea, spunându-mi
Stai, nu pleca
Nu mă lăsa,
Dar ea nu va apărea decât în vis,
Dar şi visul poate fi real,
Imaginar,
Şi eu uit iar că am visat
Şi iar sunt supărat, pe cei ce m-au strigat
Că sunt un suflet curat, dar totuşi cât de impurificat
Dar iată că aud o voce de copil,
Ce–mi aminteşte cine sunt
Căci eu uit iar, mergând pe drum
Pe drum, ca un hoinar
Pe lâng-un felinar
Şi toată lumea spune că-s poet vulgar...
Dar iată, că mai aud o voce,
O voce disperată, de fată
Ce–mi frânge inima-mi curată
Aglomerată, poluată
De suspine şi dureri, ce m-au făcut să simt ce-i astă viaţă
Ce mă face din nou să ies în stradă
Spunând-ui o triadă...
Îmi spune că-s nebun
Şi că dacă voi dispărea vreodată
Ea mă va găsi şi mă va întreba
De ce pe ea am căutat-o eu disperat...
Dar iată că au dispărut
Aceste două voci blânde cu zâmbete fine
Acum ele sunt departe de mine...

poezie de Corneliu Hudzinschi
Adăugat de Corneliu Hudzinschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Aud un glas astral demult
Nu pot răspunde, cred că-s mut
Aud un râu ducând spre nord
Eu sunt în mare, nu ştiu să înot

Aud o pasăre măiastră
Mă cheamă-n lumea împărătească
Eu stau în patul de pământ
Nu pot zbura şi mor curând

Aud un tibetan cântând
Corpul mi-e împietrit şi plâng
Mai aud un glas senin
Un arhanghel, îmi dă vin

Sunt aproape mort acum
Miros tămâie şi mult fum
Totuşi mai aud ceva
Ani lumina, vocea ta...

poezie de Claudiu Dumitrache din Boemia unui Mort (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Claudiu Dumitrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul spânzurat

Acest mort trebuie îngropat într-un mort
îngropat într-un alt mort...
Daţi-i ceva de care să-şi legene datul!
Mi-e foame de sete
de privit
de surd mă aud cum merge în mâini
pe picioare umblatul.
Acest mort
are nevoie de ghete de la un alt mort!
Şi-a dezlegat viaţa
de nod spânzuratul!
Spânzuraţi mortul ăsta de un alt mort
de alt mort dezlegat.
Dezgropaţi-i mortului din el îngropatul
dintr-un mort îngropat.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinul muribund către sufletul său [The dying Christian to his soul]

Foc de viaţă dătător!
Fugi din trupul muritor:
Zboară sus, fără răgaz,
Căci să mor e un extaz!
Hai Natură, nu fi rea,
Viaţa nu mai e a mea.

Gata! îngerii au spus,
Dragă Spirit, vino sus!
Dar ce-i asta, ce-am păţit?
Ochi şi simţuri mi-au slăbit,
Duhul meu spre cer îl port,
Oare aşa e când eşti mort?

Lumea toată o exclud,
Dar în cer văd şi aud
Sunet dulce şi uşor!
Aripi am şi pot să zbor!
O, mormânt, n-ai izbândit!
Moarte, nu m-ai nimicit!

poezie de Alexander Pope, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi aparţine?

Şi pană la urmă.. ce-mi aparţine?!
Oare trecut, prezent sau viitor?!
Sau oare e al meu măcar?!
Nu ştiu.. dar nu-mi aparţin mie.
Să fie oare răsăritul? Dar..
Apusul nu mă ştie,
Nici clar de lună nu cunosc.
Dar oare.. ce-mi aparţine?
Iubirile, succesul?
Dar unde-mi sunt?
Căci nu le am.
Nici zâmbetul cel mai sfânt,
Nu-i al meu şi nu-l cunosc.
Dar al meu??? Al meu ce este?
E doar momentul?
Sau nu... e clipa.
E clipa să-mi trăiesc prezentul.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (28 octombrie 2022)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abandonat de lume, găsit de Dumnezeu

Am simţit cum e să fii uitat,
Abandonat în apus de Soare cenuşiu.
Pus la spate, chiar trădat,
Lăsat mort şi găsit viu.
"Eram acolo, când inima-ţi striga,
În neputinţa văilor de lacrimi,
Eram prezent în lupta-ţi grea,
Să te scot din al lacrimilor patimi."

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (6 iulie 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul despre Gică

Că-i mort de foame şi de sete,
S-a plâns o viaţă-ntreagă Gică
Mort fost-a după o gagică,
Mort, după celelalte fete
Prin moarte face piruete,
La orice pas i se dedică
În viaţa lui, ea se implică
Cum tencuiala pe-un perete
Să fii şi mort, când eşti om viu,
Aceasta-i anormalitate!
Căci stai în casă, nu-n sicriu,
Şi-ţi pierzi din personalitate...
Dar, decedând într-un târziu,
Intrat-a în "legalitate".

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Şi am jurat, cu mâna mea pe inimă
Că de va fi să fiu ce nu aş vrea
Să zbor spre cer în somn, precum o lebădă
Dar pe pământ, să las, ca testament o stea.

Să fiu purtat de vânt, în zboru-mi vinovat
De reci priviri, aduse de păsări alungate
Să nu pot schimba nimic din ceea ce am dat.
Dar să pot cănta atunci, de dorurile-mi toate.

Şi-acum când ceasul meu, oprit şi fără vlagă,
Îmi ţine mâna rece, de parcă vrea să moară.
Îi cer timpului pedeapsa meritată,
Că steaua mea lăsată, nu e terminată.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (22 februarie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pact de iubire

Îmi las trecutu-n depărtare
Şi-mi arunc orgoliul,
Să pot iubi fără-ncetare,
Să-mi alint şi dorul.
Să pot începe să privesc,
Anulând rutina.
Să pot să te iubesc,
Acoperându-mi vina.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (7 decembrie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt bătrân, dar ştiu că cea mai frumoasă poezie este Dumneze.

Cosmin-Emanuel Petraşc (24 februarie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima lacrimă

Tristeţea ta se-ascunde în tăcere,
în lacrimi ce, demult, se tot adună
şi nu se scurg de teamă să nu spună
că-n fiecare zace o durere.

Ai ochii plânşi, dar cum poţi plânge, oare,
când vrei, în jurul tău, să nu se ştie
decât de-un glas ce-aduce armonie
şi-alungă orice urmă de-ntristare?

Vei mai putea, mai este loc în tine?
Mai poţi păstra, în lacrimi, suferinţa
acelor ce-şi arată neputinţa
de a-şi urma pornirile spre bine?

Cât vei mai duce-a altora povară
tu, înger trist şi păstrător de lacrimi?
E-o nemurire plină doar de patimi?
N-ai vrea să plângi şi tu întâia oară?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud

Aud chemarea munţilor,
Şi chemarea din adâncuri.
Aud şi plânsul pruncilor,
Dar şi croncănit de vulturi.

Aud cum pătrunde apa
În pământul însetat.
Aud cum fâşâie sapa
În porumbul semănat.

Şi susur de ape aud.
Aud cum crapă pietrele,
Cum creşte pepenele crud,
Şi cum îmi calcă ghetele.

Aud cum pe ramuri plesnesc
Mugurii în primăvară.
Aud cum oamenii iubesc
Patria lor milenară.

Glasul pământului aud.
Aud cum mama mă cheamă.
La glasul vântului sunt surd.
Pe-acesta nu-l iau în seamă.

El stârneşte vijelia.
Aduce-n ţară furtună.
Aprinde în oameni mânia,
Dispare pacea străbună.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii iubito

Deschide ochii iubito.
Şi uită-te în ochii mei cât sunt de trişti,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Şi priveşte părul meu,
Alb ca neaua care se aşterne pe câmpii.
Tu eşti ca soarele care răsare
În zorii dimineţii azurii.
Deschideţi sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu eşti lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Şi priveşte braţele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ţi cuprindă trupul,
Frumos şi ca lacrima de curat.
Deschideţi palmele iubito şi ţine inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote şi ea.

poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!