S-a lăsat o tăcere

s-a lăsat o tăcere uscată
un tunet era în mijlocul adâncului
tropotul calului alb avea nevoie de spaţiu
năluci alergau pe tavan în spirale repezi
scriau pereţii şi ei se crăpau
rugăciunea de noapte se revărsa-n potop spre lumină
veşnicia privea ca o stană de piatră
supraveghind cerul să nu se dărâme
era târziu şi era noapte
amăgirea stăpânise mărginirea înmiresmată-n secundele mele
beţia de sânge pur a frunzei străpunse dur se dilua sub tutela lunii
tot ce există a fost şi va mai fi
suntem noi înşine un joc al naturii

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele

au rămas mai mulţi de cineva
plutind deasupra mulţimii într-o nebuloasă
extrăgându-şi seva din trecut

limpedele lor se adună ca o iarbă arsă
au noaptea uscată şi-un zâmbet tremurat

culegem din vid o albă scăpare
ce-a fost dintotdeauna acolo
doar că geamul era închis şi-o pleoapă ne privea
prin rama sticlei insistent

visul s-a descifrat pe-o tragedie într-o noapte
când bufniţa cânta o melodie sărind peste final

imaginile au înaintat lent mutându-şi locurile tot mai în faţă
nebotezaţi încă n-am lipsit la plecările pădurilor
iar umbrele încă se oglindesc în pereţii noştri

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul s-a terminat

timpul s-a terminat
şi dacă n-am fost eu acolo era ceva
un fel de înfrunzire protejată de zei
muzica pulsului era pe cealaltă parte
tăcerea umbla pierdută colorând totul în alb
secretul rămâne în catedrală
cu semne profunde pe răni

noaptea de toamnă umedă
îmi arde ochii atât de aproape
din versuri ies frunze uscate
nu mai contează esenţa din verdele viu
chemarea de pe cărare
aşteptarea lunii pe o casă pictată

contează înserarea fără contur
mâinile parcă din vreascuri
zale-n picioare prematur
neumblarea în hainele toate
pereţii albiţi amprente pe silabe
dintr-un amurg cuminte pe genunchii mei

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul ministru era şi el conştient de faptul că oamenii nu mai fuseseră de mult atât de năpăstuiţi cum erau în momentul de faţă. Până şi vremea era deprimată, se lăsase o ceaţă rece cu toate că era mijlocul lunii iulie... nu era normal, ceva nu era în regulă...

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tropot

un tropot de cal ritmic şi asurzit
plimbă tunetul tăcerii gata de explozie.
rugăciunea de noapte a închinat
lumina ameţită unei candele aprinse.

durerea s-a amăgit în secundele nocturne
cu un xanas atotştiutor.
e un sus şi un jos pe aceeaşi linie
cu o privire ţintă spre albul coborât din tavan.

în mâinile amândouă movila de gânduri
e un amestec de culori.
şi tu mă dori cu săgeţi ciudate din eter,
aruncând cuvintele ca pe nişte petale însângerate,
fără goluri pentru respiraţie,
cale poticnită în patima albastră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul s-a mutat

Totul s-a mutat înăuntru,
aici e oglinda universului,
o coborâre şi o suire fără margini,
fără tăcere şi frig.
Lipseşte oraşul în care nu mai trăiesc,
chipul oamenilor, culoarea soarelui, mersul norilor,
lipsesc ochii tăi cu insule verzi,
lipseşte aşteptarea reciprocă,
partea ta dezordonată din sărut,
liniştea dintre noi,
lumea de pe umerii tăi,
lipsesc cuvintele deşarte pentru un mâine
ce nu există.

Închipuirea de aripi e inutilă,
înălţimea-i blocată
între pereţii asurziţi de gol,
există cădere suspendată atârnând de noapte,
există alb arzând lângă umbra candelei
şi mirarea icoanei din colţ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era târziu

Era târziu şi erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
şi ei prin somn se aşteptau.
Era târziu şi erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
şi ochi duioşi ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... şi erau departe.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era vis, era iubire

Singură, pe malul mării,
La iubire eu visam.
Mă pierdeam în largul zării,
Ba eram, ba nu eram.

La marginea depărtării
O nălucă mă vedeam.
Sau eram sirena mării
Şi iubitul aşteptam.

Ruptă de realitate
Alergam ca o nebună.
Când, pe neaşteptate
M-am simţit prinsă de mână.

M-am lăsat uşor pe spate,
Tu m-ai cuprins de mijloc,
Intram în realitate,
Doi într-unul, la un loc.

Iubirea era cu noi,
Dragostea ne-învăluia,
Stele se uitau la noi,
De sus luna ne privea.

Era vis, era iubire,
Era tot ce mi-am dorit.
Nu era doar amăgire.
Era visul împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miresele se întorc în alb

ban pe ban
tot avutul femeii sacrificate
era tânără
s-a plătit
era frumoasă
s-a plătit
era pură
s-a plătit
era a ei
s-a plătit
strigă vornicul
pentru toate s-a plătit
dar miresele sunt făcute din nimic
şi se întorc în alb

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casă era linişte şi în lume era calm

În casă era linişte şi în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară

Era însăşi esenţa conştientă a cărţii.
În casa era linişte şi în lume era calm.

Cuvintele au fost rostite ca şi cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,

Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care

Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era linişte pentru că aşa trebuia să fie.

Liniştea era parte a înţelesului, parte a minţii:
Accesul perfecţiunii la pagină.

Şi în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înţeles, el însuşi

Este calm, el însuşi este vară şi noapte, el însuşi
Este cititorul aplecat care citeşte acolo, târziu în noapte.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul privitorului spre cer

Era o noapte cu lună
Pe cer cu atâţi luminători,
Nici o stea nu vrea s-apună,
Privită fiind de visători.

Sunt şi luceferi zâmbitori
Ce spre orizont s-adună,
Era o noapte cu lună
Pe cer cu atâţi luminători.

Eram năpădit de reci fiori,
Auzind cum orizontul tună
Şi norii ca vulturi răpitori,
Mantia pe stele pot să pună,

Deşi era noapte cu lună.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petre şi Adi îşi sprijiniră colega, în momentul coborârii din maşină; ea era deja cam slăbită, deşi încerca să se ţină tare, să reziste cât mai mult, iar până în acel moment reuşise destul de bine acest lucru; era încă în picioare, pe propriile-i picioare, chiar dacă mai avea nevoie de puţin ajutor, pe care colegii ei i-l ofereau cu drag. Afară era linişte, mult mai linişte decât în timpul zilei. Era noapte, o noapte plăcută de vară, călduroasă, cu cerul senin, înstelat, dar luminile oraşului făceau ca strălucirea stelelor să scadă în intensitate. Însă nici unul nu luă seama la luminozitatea stelelor; acum erau preocupaţi de cu totul altceva.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac, tic-tac

era târziu, îngrozitor de târziu
gândurile sprijineau cenuşa cerului
între forme schimbătoare
am lăsat în loc de bun rămas, o lacrimă
spunând adio la fiecare pas
fără voie prin noapte
alergam printre şoapte
simboluri ale unui timp trecut şi petrecut
totul era copleşit de tăcere
într-o aritmetică rudimentară a neputinţei prost etalate
obosit, ascultam somnul tătălui în silaba oprită a ultimului ceas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finch: Problema este că ne cunoaşte mai bine decât ne cunoaştem noi înşine. De aceea am mers aseară la Larkhill.
Dominic: Dar nu era prevăzut.
Finch: A trebuit să îl văd. Nu mai era mult. Dar când am ajuns acolo mi s-a părut ciudat. Am fost cuprins deodată de sentimentul că totul se leagă. Era ca şi cum aş fi putut să văd totul, un şir lung de evenimente care se întindeau pe tot drumul de întoarcere spre Larkhill. Simţeam că pot vedea tot ce s-a întamplat si tot ce urmează să se întâmple. Era ca un tipar perfect, ce mi se înfăţişa. Şi am realizat că suntem cu toţii o parte din el.
Dominic: Prin urmare, ştii ce va urma?
Finch: Nu, a fost o presimţire. Dar pot ghici. Cu atâta haos în jur, cineva o să facă un pas greşit. Şi când o vor face, lucrurile vor lua o întorsătură urâtă. Şi atunci Sutler va fi forţat să facă doar ce ştie el să facă.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gol etern

rotund himeric adunat sub pleoape
cătuşe pe mâini
infern la picioare
e foarte târziu şi atât de întuneric
şi atâta verde-n jilţu-n care stau

pe mozaic dansează o lumină
a tragerii mele pe roată
în miezul adâncului dens e tăcere
şi-o orbitoare prăpastie

un gol etern îmi cade pe umeri
aşteaptă-mă ieri
tu care n-ai venit niciodată.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

demult, ascultam un cântec frânt
poate o lacrimă într-un cuvânt
în cămăruţa lui
un şoricel rodea marginile timpului
pe pereţi, într-o seară
anostă şi goală
am desenat un animal
în noapte auzeam gemete
se izbeau de pereţii
atât de reci, atât de seci
era beznă şi frig în cetate
plângeau şi lacrimile în şoapte
gandul s-a stins
ştii, în acea noapte...
tăcere e acum
în mine, în jur
şi mult nămol şi scrum
în tine, nu...
ce zici, ce spui, acum...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fox Mulder: Aveam doisprezece ani când s-a întâmplat. Sora mea avea opt. A dispărut pur şi simplu din patul ei într-o noapte. Nu mai era, pur şi simplu a dispărut. Fără un bilet, fără să sune, fără vre-o urmă.

replică din filmul serial Dosarele X
Adăugat de Geangalau Lenke
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost odată şapte raţe. Prima era şchioapă, a doua era chioară, a treia avea ciocul strâmb, a patra avea o aripă mai lungă decât cealaltă, a cincea era cam jumulită de pene, a şasea n-avea coadă, iar a şaptea era niţel cam surdă. Dar ce-are a face?

începutul de la Povestea celor şapte raţe de Vladimir Colin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vis

Era în alb şi negru visul meu
Şi căutam, adânc în el, culoarea...
De ce? - nu ştiu, dar căutam mereu
Şi derulam, din când în când, visarea.

Mergând spre înapoi, dădeam de ea
Şi o luam cu mine, mai aproape,
Dar dispărea. Cred că era ceva
Cu visul ce mi se zbătea sub pleoape.

Ce să fi fost? O căutam, din nou,
Spre înainte, poate voi găsi-o...
Şi o găseam ascunsă-ntr-un ecou
A ce a fost. Iar, în prezent... adio!

Am derulat o noapte. Ce mai vis!
Alb-negru? Cine mi l-o fi trimis?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

era atât de frig şi era toamnă
cădeau frunze uscate pe alei
păşeam prin galaxii
purtând în mână cerul
o pasăre pe drumul de tăceri
se scurgea orizontul pe aripi
eram pribeagul rătăcit în prag
dansam în palma clipei, o secundă
sub cerul ars al unui timp ucis
se stingeau şi muguri de lumină
ecoul trist al unei lumi zăcând
în lanţul ultimului gând
era târziu şi era noapte
eu adunam grăbit în palme şoapte
mă ard cu ceara ce curge de pe pleoape
la focul ultimului opaiţ
uneori răsfiram minutele între tăceri, dureri
ale unei lumi strivită de păcate
eu căutam lumina în petale de flori
în dimineaţa crudă când raze se spărgeau de geam
trezind o lacrimă din pleoapa aplecată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

tot universul meu de azi,
cât un măr,
l-am strecurat în mâna stângă.
pentru aşteptarea ta distanţa s-a micşorat
concentrată pe o amintire deschisă,
într-un poem desenat în absenţă
din frunzele plopilor
şi cămaşa ta cu anticorpi la lume,
într-o regăsire cuminte,
dezlegând pietrele din cuvinte.
în miezul adâncului se aude poemul nerostit de nimeni
c-un sâmbure dens de tăcere,
puhoaie de întuneric, potop de lumină,
vârtej ameţit din albastru.
oraşul himeric ne aruncă cu zarul
într-un hazard fără prihană
sau poate cădem în infern,
atârnaţi amândoi de-o stea plană.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!