S-a lăsat o tăcere

s-a lăsat o tăcere uscată
un tunet era în mijlocul adâncului
tropotul calului alb avea nevoie de spaţiu
năluci alergau pe tavan în spirale repezi
scriau pereţii şi ei se crăpau
rugăciunea de noapte se revărsa-n potop spre lumină
veşnicia privea ca o stană de piatră
supraveghind cerul să nu se dărâme
era târziu şi era noapte
amăgirea stăpânise mărginirea înmiresmată-n secundele mele
beţia de sânge pur a frunzei străpunse dur se dilua sub tutela lunii
tot ce există a fost şi va mai fi
suntem noi înşine un joc al naturii

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!