Ploaia
mereu știam că încă mai exiști
doar că prin alte stări și latitudini
printre romantici și idealiști
și printre hazardate certitudini
și mai știam că voi porni la drum
să caut unde ești și-n ce găoace
mai ții ascuns prin spuzele de scrum
jăratecul tău rece și pe ace
să scociorăsc în el cu amintire
să suflu-n el cu buze sechestrate
s-aprind cu el și focul din privire
și sentimentele total anihilate
dar n-a fost dat să fie- au trecut
prea multă vreme și prea multe nume
pe lângă spuza de jăratec mut
și dus de vânturi dincolo de lume
sa terminat povestea exzistentei
într-un sfârșit lipsit de începuturi
deși mai arde soarele prezenței
și plouă infinit cu scrum din luturi...
poezie de Iurie Osoianu (8 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfârșit
- poezii despre ploaie
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- poezii despre romantism
- poezii despre infinit
- poezii despre foc
- poezii despre existență
- poezii despre cenușă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Scrum
Cu crez urmez același drum,
Cerneala mi-o prepar din scrum
Din scrumul clipelor ce-au ars
Și-n amintiri care-au rămas.
Cu ea înșir, rând după rând,
Ce izvorăsc din plin în gând
Despre ce-a fost, cum am trăit
Și despre tot ce mi-am dorit.
Și-n spuza vieții, ca să vezi,
Ard clipe coapte și mai verzi:
Mormanele de scrum se-aștern
Cuvinte-n scrisul cel etern.
poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre verde, poezii despre gânduri, poezii despre dorințe sau poezii despre amintiri
Paradigma....
te invit dacă vrei. Poți veni Te aștept
am rămas doar prieteni, prieteni deși
s-a schimbat paradigma și-n noul concept
nu mai știi cine ești, nu mai ai ce cerși
dar nici timp, tu doar vezi, ca o apă s-a scurs
sentimentele mele devin mai firești
deși sar uneori să-ți mai țin vre-un discurs
că din somn, că din cer, că din alte povești...
dar oricum te aștept. Să-nnotâm amândoi
și să râdem când trecem de coame de val
să-nfruntăm orizonturi albastre și moi
tolăniți în nisipul abruptului mal
mai apoi să pornim undeva prin câmpii
și prin codri să trecem și dealuri și văi
și la hanul din mijlocul pieței târzii
să sorbim un ulcior de Cotnar și văpăi
vioriști vor încinge un vals străveziu
din Beethoven, din Mozart, din leahul Shopin
printre mesele hanului nostru pustiu
v-om dansa elegant, grațios și peren
răsăritul de soare-l vom prinde-n cupeu
într-un tren care merge direct la Paris
eu cu zâmbet senin și cu voce de zeu
voi șopti că mi-ai fost o amantă de vis
că deși n-ai știut -eu mereu te-am iubit
de la prima vedere, platonic și greu
că-ntre mine și tine stă omul ursit
ca o limbă de foc între bine și rău
am ajuns în sfârșit. Coborîți pe peron
traversăm mai apoi toată Gara de nord
și ne luăm bun rămas bolmojind unison
un adio adânc ca atacul de cord
te invit dacă vrei. Poți veni Te aștept
am rămas doar prieteni, prieteni deși
s-a schimbat paradigma și-n noul concept
nu mai ești cine ești, nu mai ai ce cerși...
poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Vasili
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre gări
- poezii despre dans
- poezii despre zâmbet
- poezii despre văi
- poezii despre voce
- poezii despre visare
- poezii despre vals
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
Scrum de fluture
Hai să ne jucăm,
Doi fluturi albi, veșnic vii,
Naivi, știm doar un lucru,
Să ne iubim, să zburăm
Unul în jurul altuia.
Noaptea, să adormim sub frunzele
Unui copac din care cresc trandafiri.
E întuneric și mai vreau să ne jucăm,
Hai să ne ascundem,
Să ne găsim prin șoapte și atingeri.
Dar ai văzut lumina,
E o lumânare, îi e dor de zi, de soare,
Și mă uiți și pleci la ea,
Te încălzește, ți-e frig,
Te protejeaza, îți e frică.
Dar arde de mult și ceara nu s-a întărit.
Orbit, vrei să ajungi în vârf,
Amintirea mea s-a șters,
Și nu mai vezi, e prea multă lumină.
Ai căzut în ceară, lângă flacără.
Ai suflat și te-am găsit.
Aici îți e mormântul.
Și mă așez pe flacăra
Care mă face scrum.
Plouă peste cadavrul tău.
Și hrănim cu iubirea care nu poate fi arsă,
O flacără care va arde veșnic!
poezie de Diana Rizoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre iubire, poezii despre fluturi, poezii despre întuneric, poezii despre zbor, poezii despre trandafiri sau poezii despre somn
Poemul meu
... ești cel mai pur poem, încă nescris
abia-nceput
deși am ajuns la capăt de abis
și de trecut
ești cel mai pur poem, încă nescris
doar suferit
deși iubirea nu-i un manuscris -
eu am iubit
ești cel mai pur poem, încă nescris
poemul meu
deși mai stărui prin crâmpeiele de vis
te uit mereu...
poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, citate de Iurie Osoianu despre poezie, citate de Iurie Osoianu despre iubire, citate de Iurie Osoianu despre visare, poezii despre superlative, citate de Iurie Osoianu despre superlative, poezii despre prăpăstii sau citate de Iurie Osoianu despre prăpăstii
"Așa cum..."
la începuturi sentimentele ardeau
așa cum numai sentimentele pot arde
în foc de artificiu și petarde
ca un cuvânt primar, rostit pe șleau
apoi în avalanșe de cuvinte
așa cum numai avalanșe curg în cale
sorbind în sine când un deal când vale
am modelat o dragoste. Fierbinte
din colb stelar și raze lungi și reci
așa cum poate fi doar dragostea curată
fierbintea dragoste în spațiu dizolvată
am atașat-o epitetului-de veci
și ne-am pornit prin lume amândoi
așa cum pot porni doar suflete senine
și împletite-n aliaj de ștofe fine
cu coarde lungi din inima din noi
s-au stins și rugurile noastre într-o zi
așa cum doar un tot întreg se poate stinge
când peste toate veșnicia ninge
și-n lume nu mai e la ce trăi
ceva încă mocnește, face fum
în tine mai mocnește un tăciune
și apelează când la rațiunie
când la inconștientul: "așa cum..."
poezie de Iurie Osoianu (18 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre ninsoare sau poezii despre inimă
A mai trecut o toamnă peste noi
A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor și-a despărțire
Și am rămas mai singuri și mai goi,
De-atâția pași pierduți prin cimitire.
Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Și ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol și-o lacrimă nemângâiată.
Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porți închise...
A-ngenuncheat și frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferință,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Și tot mai distanțați și-n neputință.
A mai trecut o toamnă peste noi
Și-n gând șoptim aceeași rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Și-așterne curcubeul peste lume!
poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre toamnă, poezii despre suferință sau poezii despre religie
Uitarea
... am un volum de versuri mai blajin
decât cel mai cumplit și veșnic chin
și uneori îl mai deschid să răsfoiesc
prin amintiri, prin veșnicii, prin pământesc
sorb din nectarul dulcilor poezii
în care nici nu ești nici n-ai să fii
și-n care te-am iubit de-atâea ori
cum n-au iubit nici stele, nici fiori
apoi, închis total îl pun la loc
pe polița dulapului de foc
și iarăși uit și cine sunt și unde plec
pe lângă geamul tău de ce mai trec...
poezie de Iurie Osoianu (17 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri sau poezii despre Pământ
* * *
sunt răvășit de tine
până la buricul degetelor mele
deși nu știu dacă exiști cu-adevărat
sau ochii mei ca două santinele
un nou dușman în preajmă - au depistat
și dimineți îneacă orașul în rutină
și mă trezesc
și nu-l pot desluși
pe-acest al treilea inutil de lângă sine
pe care-l crezi
și îl aștepți
că va veni...
și mă despart de tine
la un colț de stradă
mult mai tăcut și mai ursuz ca astă noapte
când sărutându-ți sânii te aveam de dragă
și-ți savuram extazul printre șoapte
și plec
și-n în urmă nu arunc nici o privire
cu spatele te simt în marea de văpăi
arzândă
și în tăcerea ta se curmă o iubire
anterior
citită-n ochii tăi ca o izbândă
și plec
și-n mine moare iar bărbatul
și ia cu sine chipul tău în lumi mai drepte
iar tu rămâi o simplă inventată
să mai cobori
sau să mai urci și alte trepte...
la noapte știu
că frământat de insomnie
voi reproșa tandemului meu dur de santinele
al treilea inutil, pe care încă nu se știe
de ce n-a fost simțit de degetele mele...
poezie de Iurie Osoianu (7 iulie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre degete, poezii despre sâni, poezii despre oraș, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre moarte sau poezii despre inventatori
Dinspre tine
Dinspre tine doar tăcere
clipe nu mai am de dat
ce să faci printre himere
tu, cu cercul tău pătrat...
Prea e vis...
arde năprasnic
focul ce mi l-ai aprins
dorul tău mult prea obraznic
e cuminte, nu-i proscris...
Eu duc toată nebunia,
tu de mine nu ai somn
mie mi-ai fost agonia
frunzei ce-a căzut din pom...
Mai departe fie bine
trebuia să ne întâlnim
s-adunăm din risipirea dragostei
un dulce chin
ce-l vom bea în apus de vreme
ca pe-un tonic verde vin...
poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre obrăznicie, poezii despre nebunie sau poezii despre frunze
Depresie VII
Și-o să mă retrag din lume
Într-un loc ferit, ascuns...
Stins, cu sufletul tăciune
Poate c-am trăit deajuns.
Ochii mei, ce-au tins spre stele,
Câte, oare, n-au văzut?!
Fapte bune, fapte rele
Am trăit și le-am făcut.
Ce voi regreta? Nimica!
Bine-n lume n-am trăit...
Soră bună mi-a fost frica
Și prea multe am râvnit.
Niciodată, nicăierea,
N-a ieșit cum am vrut eu....
Poate n-am avut puterea
De-a înfrânge veacul greu.
Singur m-am simțit, întruna,
Nici prieteni n-am avut...
M-a învins, mereu, minciuna
Nedreptatea m-a durut.
Și prea des în amintire
Cu tristețe m-am ascuns
Și-am dorit prea mult iubire
Și iubirea m-a străpuns.
Am tânjit dar ce anume,
Am tânjit nici nu mai știu...
Și-o durere fără nume
M-a ținut, ades, pustiu.
Zile veștede, încruntate,
Am trăit, pășind greoi...
Amăgiri am dus în spate -
Ca pe-un colțuros pietroi.
... Și-o să mă retrag din lume,
Într-un loc ascuns, ferit;
Stins de-o silă fără nume
Oare, totuși, am trăit?!
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre zile, poezii despre tristețe sau poezii despre prietenie
Nu mai știam
Eu nu mai știam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curți aștepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu știu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu ciobul căzut dintr-o stea.
Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător.
Un mit care-și lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.
Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îți torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu și ștergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre unicorni sau poezii despre sperieturi
Povestea iernii
Când ninge doar copiii știu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curați palate
și viețuirii îi așază nimb.
Doar ei, cei mici, mai știu chemarea iernii,
Piatra filozofală e a lor,
trec prin nămeți cu aur pur sub frunte,
doar ei mai știu ce-nseamnă-n trup fior.
Și ninge, cade-aceeași draperie,
țesută din mirific fir ceresc...
Printre coloane albe ei aleargă
și dintr-o altă lume ne privesc...
Iau în mânuțe, brusc, zăpada rece,
pesemne vor s-o strângă într-un chip,
parcă sunt niște Fauri ai minunii,
lucrând febril în nea ca și-n nisip.
Probabil pentru noi e prea mult albul,
l-am reciclat prea mult în scrum intern,
și-atunci, stingheri, îmbătrâniți în fire,
compătimim în ei albul etern.
Dar cel mai rău e c-am uitat iubirea,
cei mari mai pot atât: să fie doi,
și când nu sunt ninsoarea e cumplită
cuțite-adânci ce cad în amândoi...
Și ce departe e atunci copilul,
cum s-a pierdut printre nămeți de vis,
luând, sub hăinuța caldă, fericirea,
făcând să ningă invers, din abis!...
În legea de-a simți povestea iernii
e vorba despre-a fi și-a nu mai fi,
e vorba despre vis, dar și durere,
despre fatalul dar de a iubi.
Când ninge doar copiii știu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curați palate
și viețuirii îi așază nimb.
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre copilărie, poezii despre alb sau poezii despre palate
Te-am visat
Te-am visat mai demult,
când încă ne căutam,
și fiecare iubea pe altcineva,
și între noi era o graniță pe care am învins-o într-un final.
Corpul tău nu era al tău,
era al altuia, și nici chipul,
dar te-am recunoscut în vis,
știam că ești tu,
cel pentru totdeauna,
trecut prin multi-galaxii și civilizații,
una mai teribila ca cealaltă,
cu lideri nebuni și zei pentru tot ce nu înțelegeau,
aveai aceeași tăcere și în mijlocul ei,
o inimă la fel de firavă,
un cub rubik ale cărui culori abia le potriveam.
Te-am visat mai demult și am plâns,
nu știam cum am să mă descurc
cu toată iubirea asta,
cum am să plătesc,
când te voi găsi,
dacă va fi prea târziu
sau mult prea devreme
și vom trece unul pe lângă celălalt
ca doi străini într-o galerie de artă.
Și frica mea a fost mare,
o grenadă ascunsă într-o altă grenadă,
o grenadă ca o matrioska care a explodat
și explozia ei nu a distrus nimic.
Explozia ei te-a adus pe tine.
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre plată sau poezii despre graniță
Mai presus de regrete
M-am jucat prea des cu focul
Chiar dacă știam că arde.
Am dat foc și am creat
Rana fără vindecare.
Scuzele nu sting durerea,
Cicatricile rămân.
Regretul nu i pompierul
Care-aruncă cu pământ.
Nici durere, nici suspine
N-am vrut să dezlănțuiesc,
Dar am făcut scrum din nou
Tot ce-am ajuns să iubesc.
Nu am scuze, sau pretexte,
Am știut de la început
Că și o scânteie mică
Face-un foc de nedistrus.
Am riscat, ca întodeauna,
Cu naivitate pură,
Iar focul ce l-am aprins
Mistuie fără măsura.
poezie de Drîmbu Cucu Mioara (10 septembrie 2021)
Adăugat de Mia Drîmbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre pompieri sau poezii despre naivitate
Hiro logos...
Ca un străin trecu-i prin viață, deși mă știe-o lume-ntreagă,
de parc-aș fi legat cu-o ață de alta care mă dezleagă
de firi ce se-ntretaie-n mine (turnate de destin de-a valma),
la rău și, rareori, la bine - cu linii ce-mi sugrumă palma...
Și mai străin trecu-i prin lume, ținând în palme viața-ntreagă,
având și chip, având și nume "ego" în stare să-nțeleagă
că zace permanent și-n sine, și-n absoluta armonie,
cu altă lume care vine din alt noian de veșnicie.
Ca Fiul Său trecu-i prin toate, fiind și chip și-asemănare
cu Tatăl Nostru și, prea poate, cu cea mai Sfântă din Fecioare.
ca El la El mă voi întoarce, precum e scris în legea firii,
- din alt fuior alt fus va toarce din mine ața mântuirii...
poezie de Iurie Osoianu (12 iunie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre mântuire, poezii despre legi sau poezii despre bine și rău
* * *
... arma ta e lacrima, femeie
arma mea e rațiunea rece
focul meu s-aprinde c-o scanteie
focul tău cu timpul care trece
scutul tău e zâmbetul, femeie
scutul meu e ruga din privire
să nu plece clipa, să mai steie
să mai sorb din focul veșniciei...
poezie de Iurie Osoianu (12 august 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate de Iurie Osoianu despre zâmbet, citate de Iurie Osoianu despre timp, citate de Iurie Osoianu despre foc, poezii despre femei sau citate de Iurie Osoianu despre femei
Nu...
Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!
Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!
Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!
Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre rouă, poezii despre nori sau poezii despre naștere
Dorul răstignit
La margine de codri seculari
măceșii răzvrătiți ne stau în cale,
ajungi târziu, trecând printre arțari,
purtând în ochi miraje ancestrale.
Mă-mbrățișezi cu un sărut prelung,
simt liniștea din mine cum se curmă,
aș vrea din sărutare să mă smulg,
presimt îmbrățișarea ta din urmă.
Dar ne oprim, te-ntorci către apus,
cu ochii adânciți departe-n zare,
eu te privesc din umbră readus
dintr-un deșert cu dune mișcătoare.
Resimt răceala din sărutul tău,
adânc intrat în buze, ca o lamă,
și îndoiala-n suflet, ca un hău,
strivind-mă cu reci fiori de teamă.
Tăcerea-n jur devine tot mai grea,
mă-ndepărtez cu clipa care moare,
rămasă neclintită-n urma mea,
te rătăcești prin razele de soare.
Aș fi dorit să mă oprești din drum
dar te-ai ascuns sub umbre de tăcere,
pe când apusul prefăcea în scrum
dorințele din gânduri pasagere.
Vacanțele de vară s-au sfârșit
ai dispărut în prima zi de toamnă,
eu mai păstrez doar dorul răstignit
să ți-l trimit ca amintire, doamnă!
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre vacanță sau poezii despre păduri
...tot mai aproape-i funia de par
... tot mai aproape-i funia de par
și tot mai scurți la naiba telomerii
și mai adânci sintagmele tăcerii
într-un alzheimer larg și glaciar
s-a furișat așa nici nu știu când
această bătrânețe ireală
cu rătăciri de logică formală
de la mișcare înapoi la gând
și tot mai des mă caut în trecut
și tot mai trist reliefez prezentul
pe care uit total să pun accentul
deși o viață i-am plătit tribut
în lume se zvonește tot mai des
că s-a descoperit o clasa de enzime
și că degrabă nu mai moare nimeni
din miliardul ăla, de exces
se mai zvonește-n lume că curând
va fi doar asta arhi... artificială
inteligența naibii, quasinfernală
și tot ce-i viu va stinge rând cu rând
și vor rămâne-n lume doar roboți
și nici un semn măcar de viață vie
nemaivorbind de vreo substanță cenușie
și de umanoizi alde mine, idioți
savanții spun c-așa e plănuit
că tot ce-i viu prea irosește energie
și nu-i prea pasă de universală entropie
iar Dumnezeu de noi a obosit
și-i ocupat prin alte galaxii
lăsându-ne brutal în voia sorții
bunelul meu glumea - la discreția Morții
și despre care nu ți-i dat să știi
în orice caz au mau rămas vreo zece ani
și vom putea să cumpărăm cumva la piață
niscaiva vreme și niscaiva viață
desigur, dispunând de gologani
dar pân-atunci... e funia la par
și-s tot mai scurți la naiba telomerii
și mai adânci sintagmele tăcerii
dintr-un alzheimer larg și glaciar...
poezie de Iurie Osoianu (12 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roboți sau poezii despre prezent
Ani(vers)are
iarăși demonul toamnei,
printre frunze de foc
îmi adaugă anii
îmi știrbește noroc
mă întreb pentru cine
fie ploi, fie vânt
fie rău, fie bine
mai exist pe pământ?!
am venit prea devreme
deși cred că târziu
cu-adevăr în poeme
ce nici singur nu-l știu
am venit dintr-o lume
ce-și trimite-n solii
nu doar bulgării humei
ci și suflete vii...
am venit într-o toamnă
cu rafale de vânt
ce culcau printre poame
meteori la pământ
am venit pentru tine
am venit pentru ea
pentru raza din mâine,
pentru neaua din stea
am venit prea târziu
deși cred - prea devreme
ca să pot să mai fiu
genial în poeme
orișice eu v-aș spune
vouă, celor din glastre
mult prea mulți mor legume
prea puțini flori albastre...
poezie de Iurie Osoianu (22 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre stele căzătoare