...tot mai aproape-i funia de par

... tot mai aproape-i funia de par
şi tot mai scurţi la naiba telomerii
şi mai adânci sintagmele tăcerii
într-un alzheimer larg şi glaciar

s-a furişat aşa nici nu ştiu când
această bătrâneţe ireală
cu rătăciri de logică formală
de la mişcare înapoi la gând

şi tot mai des mă caut în trecut
şi tot mai trist reliefez prezentul
pe care uit total să pun accentul
deşi o viaţă i-am plătit tribut

în lume se zvoneşte tot mai des
că s-a descoperit o clasa de enzime
şi că degrabă nu mai moare nimeni
din miliardul ăla, de exces

se mai zvoneşte-n lume că curând
va fi doar asta arhi... artificială
inteligenţa naibii, quasinfernală
şi tot ce-i viu va stinge rând cu rând

şi vor rămâne-n lume doar roboţi
şi nici un semn măcar de viaţă vie
nemaivorbind de vreo substanţă cenuşie
şi de umanoizi alde mine, idioţi

savanţii spun c-aşa e plănuit
că tot ce-i viu prea iroseşte energie
şi nu-i prea pasă de universală entropie
iar Dumnezeu de noi a obosit

şi-i ocupat prin alte galaxii
lăsându-ne brutal în voia sorţii
bunelul meu glumea - la discreţia Morţii
şi despre care nu ţi-i dat să ştii

în orice caz au mau rămas vreo zece ani
şi vom putea să cumpărăm cumva la piaţă
niscaiva vreme şi niscaiva viaţă
desigur, dispunând de gologani

dar pân-atunci... e funia la par
şi-s tot mai scurţi la naiba telomerii
şi mai adânci sintagmele tăcerii
dintr-un alzheimer larg şi glaciar...

poezie de Iurie Osoianu (12 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!