Depresie VII

Şi-o să mă retrag din lume
Într-un loc ferit, ascuns...
Stins, cu sufletul tăciune –
Poate c-am trăit deajuns.

Ochii mei, ce-au tins spre stele,
Câte, oare, n-au văzut?!
Fapte bune, fapte rele –
Am trăit şi le-am făcut.

Ce voi regreta? Nimica! –
Bine-n lume n-am trăit...
Soră bună mi-a fost frica
Şi prea multe am râvnit.

Niciodată, nicăierea,
N-a ieşit cum am vrut eu....
Poate n-am avut puterea
De-a înfrânge veacul greu.

Singur m-am simţit, întruna,
Nici prieteni n-am avut...
M-a învins, mereu, minciuna –
Nedreptatea m-a durut.

Şi prea des în amintire
Cu tristeţe m-am ascuns
Şi-am dorit prea mult iubire –
Şi iubirea m-a străpuns.

Am tânjit – dar ce anume,
Am tânjit – nici nu mai ştiu...
Şi-o durere fără nume
M-a ţinut, ades, pustiu.

Zile veştede, încruntate,
Am trăit, păşind greoi...
Amăgiri am dus în spate -
Ca pe-un colţuros pietroi.

... Şi-o să mă retrag din lume,
Într-un loc ascuns, ferit;
Stins de-o silă fără nume –
Oare, totuşi, am trăit?!

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un ţel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le ştiu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puţin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esenţa plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De câte ori am încercat,
Atâtea şanse-am spulberat.
Încerc mereu, sunt disperat
Să-i amintesc ce a uitat.

N-a mai vrut şi a plecat,
Într-un minut ea m-a lăsat.
Nimic frumos n-a mai durat
Şi-am rămas îndurerat.

După ea să fug am ezitat,
N-am putut, am îngheţat,
Oricat de mult m-aş fi luptat,
N-am putut, eram blocat.

"Ce să fac?" m-am întrebat,
Ce am vrut n-am realizat,
Am rămas neajutorat
Şi de durere torturat.

De câte ori am încercat
Să ma ierte, m-am rugat,
Dar n-a vrut, nu m-a iertat,
Nici măcar nu i-a păsat.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am numărat fericirea

N-am numărat niciodată paşii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Şi nu ştiu dacă vor fi fost suficienţi!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei să ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremaţiei, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar ştiu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!

N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înţelepţire!
Dar ştiu precis că, niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseţii nu le voi fi ţinut seama...
Poate le-am spus de prea puţine ori!
Dar ştiu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!

N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...
Unele nu vor fi fost reuşite, din cauza propriei dureri!
Dar ştiu că, pe cele mai convingătoare, nu le-am dăruit, încă!
Nici drumurile pe care le voi fi străbătut
De dragul Dreptăţii şi Binelui, nu le voi fi memorat...
Poate voi fi mers prea repede, ori prea încet!
Dar pe ultimul, musai să alerg, ca să ajung la timp!

N-am numărat niciodată răsăriturile, dimineţile, amiezile
Din călătoria mea pe Pământ...
Sigur, am irosit mult mai multe decât am putut agonisi!
Dar vreau ca, apusul să mă găsească în tumultul trudei!
Nici de numărul zilelor în care am îngenunchiat
Pentru a mulţumi Fericirii, nu m-am învrednicit...
Poate Spaţiul şi Timpul nu-mi vor fi fost îndeajuns!
Dar în fiece noapte slăvesc cerul, dăruit de Tatăl Însuşi!

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu regret

Nu regret cum am trăit.
Bucurii au fost puţine.
Agenda tristeţilor
ocupa prea multe file.
Am iubit ce mi-a fost drag,
Am avut dezamăgiri.
Cu viaţa m-am împăcat
când am avut împliniri.
Când am căzut, m-am ridicat
fără ajutor primit.
Mai departe am plecat
şi vise am împlinit.
Am învăţat că în viaţă
e bine să nu cedezi.
Cu credinţă şi speranţă,
cumpătul să ţi-l păstrezi
Cu aceste gânduri bune
la Dumnezeu m=am rugat,
să rămân în astă lume
câte zile El mi-a dat.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în intersecţii...

s-a dus şi anul ăsta, tot ca altul,
s-a dus în colbul lui de fum,
rămân acelaşi în aluatul,
imaginarului de drum,
un drum pe care niciodată,
n-am reuşit să îl parcurg,
cărarea lui întortocheată,
nu m-a lăsat pe el să curg

prea s-a pierdut în intersecţii,
din care-a trebuit s-aleg,
din uimitoarele proiecţii,
pe una am putut să merg
şi n-am ştiut dacă aceea,
a fost cea bună, cea cu flori,
în valuri m-a cuprins mareea,
cu ochii ei neiertători

scăldat în dulcea ei culoare,
cu-atât senin pe multe zări,
nu m-am gândit la vântul care,
se-apropia din încercări
şi prea târziu am prins mişcarea,
furtuna coborâse norii,
şi-am alergat cu disperarea,
să mă salvez, crezându-mi porii

m-am furişat sub o uitare,
acolo mult am aşteptat,
să mai răsară dintr-o zare,
căldura, soarelui, treptat,
degeaba ochii îmi căutară,
în zări, mareea, caldul ei,
eram vânat de-a ei cătare,
şi-acum în ochii ei nevoi

prea m-a ales să mă iubească,
prea m-a ales să mă furtune,
prea m-a ales să mă orbească,
în nopţi de veghe de tăciune,
prea mă aşteaptă liniştită,
sub linişte mocnind nebună,
mocnind tăcerea absolută,
de care mă-nfior când tună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a adus nou creştinismul în lume nu este nici iubirea, nici păcatul, nici pe Dumnezeu şi nici măcar pe îngeri. Toate au fost înainte şi oamenii au trăit şi au murit cu ele. Dar ei n-au trăit şi n-au murit cu voluptatea de a muri. Sub toate inimile creştinismul s-a instalat ca un spin. Şi ele s-au dilatat de câte ori înţepăturile lui nu le atingea marginile. Căci petele roşii au fost totdeauna deliciul ascuns al creştinismului, şi martirii lui n-au făcut decât să transfigureze cosmosul într-o mare de sânge. Ei au plâns lacrimi roşii, ca tot creştinismul de altfel. Sinistrul înfrânge sublimul în această religie de amurguri incendiare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada marelui beţiv

I

Sătul şi-nvins de lumea asta vană
Eu beau peste măsură – când am bani...
Şi fiindcă-mi trece viaţa de pomană
O să-i pun capăt – peste câţiva ani

Se spune despre mine–şi mulţi ar confirma
Că sunt o brânză bună, într-un burduf de câine,
Că dacă beat prin crâşme mult mai puţin aş sta
Nu m-aş gândi cu frică la ziua cea de mâine.

Şi fiindcă niciodată cu banii nu stau bine
Se spune despre mine că-s leneş şi calic
Că mi-am făcut părinţii şi neamul de ruşine
Că fac degeaba umbră şi nu-s bun de nimic.

O, voi copii ai urii şi-ai vorbelor deşarte!
Uşor e să vezi paiul din ochiul celuilalt...
Nu trebuie nici minte – şi nici prea multă carte
S-apuci pisica moartă şi s-o dai peste gard.

Trăiţi, deci, nu vă iau în seamă...
Aşa veţi fi mereu – o gloată de mârlani;
Tot mai scârbit de lumea asta vană
Eu beau peste măsură – când am bani.

II

Am vrut să fiu chefliu peste măsură
Şi derbedeu simpatic şi-alintat
Dar am turnat prea multă vodcă-n gură
Şi-am devenit beţiv şi desfrânat.

Am vrut să fiu prieten cu golanii
Şi curvelor prieten eu m-am vrut,
Dar mi-am pierdut zadarnic anii, banii
Şi am devenit un cinic cu chip slut

Căci curvele murdare sunt şi proaste
Golanii toţi – o gloată de pleşcari...
Boema mea s-a dovedit o oaste
Plină de mincinoşi şi potlogari.

M-am vrut, apoi, prieten cu oamenii de treabă
Dar marfa şi-ambalajul sunt lucruri diferite:
Sub masca politeţii şi-a vorbelor smerite
Găsit-am lăcomie şi inimi ipocrite.

Dezamăgit, azi, m-am închis în mine...
Biet mizantrop cu sufletul uscat
Pierdut-am pe vecie speranţa de mai bine
Şi-n ceţurile crâşmei, deplin m-am înecat.

III

Amarul crâşmei l-am gustat deplin
Cu inima, cu sufletul, cu glasul...
Şi astfel, mereu, cu boabe de suspin,
Am presărat vieţii mele pasul.

O, de-aţi şti, prieteni, cât de mult
M-am ferit de noapte şi cădere!
Dar al tinereţii viu tumult
Să-l feresc de crâşme, n-am putere.

Zvon de muzică şi de desfrâu,
Râsete de târfe-nfierbântate
Şi duhoarea acră de rachiu –
Preţ primit pe-a vieţii libertate.

Primăveri şi veri şi toamne reci
Vin la rând, după cum le e datul
Însă, anii mei - seminţe seci
Nu rodesc nimic, decât păcatul.

Anii mei – scântei ce-ncet s-au stins
Nu mai au nici preţ, nici căutare
Sufletu-mi – bătrân cu părul nins –
Nu mai caută nici o cărare.

Nici iubiri şi nici un suflu viu
Nu mai vin să zguduie vârtos
Mintea-mi îmbâcsită de rachiu –
Sunt bolnav, urât şi plângăcios.

Deci, vedeţi, prieteni, cum zburaţi
Şi pe ce cărări vă duceţi pasul
De nu vreţi amarul să-l gustaţi –
Cu inima, cu sufletul, cu glasul.

IV

Prea mult alcool şi prea puţină viaţă
Datu-i-am acestui hoit să poarte...
Şi uite-aşa, cu ochii mei de gheaţă
Mă duc, ireversibil, către moarte.

Nici un folos şi nici o mângâiere
În aburii beţiei n-am găsit
M-a ros ca lepra scârnăva plăcere
De-a mă minţi şi de a fi minţit.

N-am priceput, sau n-am avut puterea
Ca să pricep al lumii tainic sens
În sterpe sentimente şi-n tăcerea
Unei prosteşti timidităţi mi-am ars durerea

Am fost, pe rând, sentimental şi cinic
Am fost om bun şi mare derbedeu...
Iubit-am fără noimă şi speranţă
Fără să ştiu, de fapt, cine sunt eu.

Am vrut să ştiu de toate şi nimica
N-am înţeles din mersul ăstei lumi;
Ca un blestem, tristeţile şi frica
M-au tot împins pe margini de genuni.

Nu-mi amintesc să fi făcut vreun bine
Nici mie – şi nici altcuiva...
Privind în urmă simt numai ruşine
Şi-un gol imens îmi umple inima.

Viaţa mea? Doar bâjbâieli prin ceaţă
Şi vise ce-au plecat de mult, departe...
Şi, uite-aşa, cu ochii mei de gheaţă
Mă duc, ireversibil, către moarte.

V

Stau în crâşmă beat şi beau tutun
Şi gânduri tot mai negre vin duium
Atâtea vise prefăcute-n scrum!
Ce mă îneacă, oare, lacrimă sau fum?

Miros fetid şi chipuri fără vârstă...
Acesta-i raiul nostru pământesc?!
Din când în când o voce mă mai mustră:
"De ce te-ai aruncat în trai lumesc?"

Şi n-am nici amintiri, nici viitor...
O, cum s-au dus aiurea veri şi toamne!
Ci iartă, dacă poţi, acest popor –
Căci neputinţă-i numele lui, Doamne!

Istoria nu-i diamant să-l şlefuieşti
Şi soarta marfă nu-i – ca să o târgui
Nu poţi împlini tot ce gândeşti
Şi-n van nemernicia-ţi tângui.

... Stau în crâşmă beat şi fără glas
Sufletul mi-e îmbâcsit de scame...
Ci, mă iartă-aşa, de bun-rămas –
Căci neputinţă-i numele meu, Doamne!

VI

M-a distrus alcoolul...
Timp fără nimic...
Hei, şi pân' la moarte
Nu-i decât un pic...

Cenuşie-i casa –
Viaţa-i cenuşie...
C-am trăit degeaba -
Nimeni să nu ştie.

Scame-mi umplu ochii
Spaime mă dobor
Dacă nu-s speranţe,
Bine-i c-o să mor.

Iată, ăsta-i chipul
Stins şi pustiit
Gura care-njură
Azi a amuţit.

Am sperat aiurea
Şi-am băut prea des
Şi m-am plâns întruna
Că sunt neînţeles.

Nu mai simt iubire
Totu-i cenuşiu
Ciocârlii a moarte
Cântă în pustiu.

M-a distrus alcoolul...
Viaţa-i cenuşie
C-am trăit degeaba –
Nimeni să nu ştie...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirile vieţii

Nu ai trăit de n-ai simţit
cum floarea de cais îmbată,
în primăvară
orice fată
şi nici de n-ai stors vinul,
niciodată!
Nu ai trăit de n-ai simţit
în cântecul păsărilor,
o muzică a stelelor
şi nici inimă n-ai avut,
prin crâng, de nu te-ai abătut!
Nu ai trăit de n-ai simţit
mirosul frunzei jeluite-n bătătură
şi nici de n-ai adulmecat
mireasma primăverii-n arătură!
Nu ai trăit de n-ai simţit
aroma sfintelor gutui
îmbălsămând în iarnă, casa
şi nici de nu te-ai odihnit
în fân, la coasă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De cu tânăr copilaş
Io-am fost Stan Ion Pătraş.
Să m-ascultaţi oameni buni,
Ce voi spune nu-s minciuni.
Câte zile am trăit
Rău la nimeni n-am dorit,
Dar bine cât am putut
Orişicine mi-a cerut.
Vai săraca lumea mea,
Că greu am trăit în ea!

poligramă de Stan Ion Pătraş din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea frunzei

O frunză intrată pe uşă îmi spune:
- Ştii? Eu am trăit o minune...
Prin patru anotimpuri trecând
Patru vieţi am trăit pe rând.

Iarna am fost un bob de viaţă
Mugur pe-un ram născut în ceaţă
Mai tarziu, am crescut în soare
Şi m-am deschis lângă o floare.

Apoi am trecut la treabă,
Gătind hrana pentru planta întreagă.
Verdele meu dă viaţă vara
Pomul arătându-şi cu drag comoara.

Toamna, în noiembrie, târziu,
Vântul m-a desprins fără să ştiu,
Şi prin văzduh m-a dus şi m-a purtat
La tine-n uşă acum m-a lăsat.

Desigur, pot să-ţi fiu de folosinţă
Dacă mă laşi să putrezesc în grădiniţă
Voi îngrăşa pământul pân' la primăvară
Şi rod bogat vei avea, cu siguranţă, iară.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut o mamă extraordinară, colosală. Noi două am trăit vremuri foarte grele şi poate de aceea a fost foarte drastică cu mine. M-a ţinut din frâu şi nu mi-a spus că sunt frumoasă niciodată.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub patrafir

Părinte, eu mă-nec din piept
Şi n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ţi spun în grabă tot şi drept.
Aş vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Şi raiu-n cap puţin mi-a stat.
Şi-am fost şi prost la numărat —

Şi n-am ce spune.

N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Şi mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-aşteaptă hrană,
Şi grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să şi-o poarte!
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator

Şi eu c-o moarte.

Eu mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs şi-n glume...
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Şi-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Şi chiote pe deal în zori,
Şi ziua luncile cu flori,
Şi hora noaptea-n şezători,

Şi viaţa toată!

Şi mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Şi cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc şirete
Pe-ascuns nevestele, şi-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupşorul cel subţire-ncins

Al unei fete.

Păgân sunt parcă, nu creştin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus şi eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, şi-l văd mereu —
Gândesc aşa! Mai ştiu şi eu!
Dar, taică, las' că Dumnezeu

Va şti mai bine.

N-am dat în viaţă nimănui
Prilej să-mi poarte duşmănie,
Eu n-am putut să ţin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Şi n-am fost slab şi nici fricos:
Pe opt ţi-i dau grămadă jos —
Dar m-am ferit să-mi fac ponos

Cu toţi nebunii.

O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Şi nici la boi n-am dat mâncare
Şi-n brazdă plugul l-am lăsat
Şi ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat

Să-i cer iertare.

Şi nu mai ştiu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creştinul
Şi drag m-avea ca pe-un nepot...
Şi eu i-am sărutat nevasta!
EI moş, ea o copilă-abia.
Mi-a fost şi milä, cum plângea,
Şi, Doamne, ochi frumoşi ce-avea —

Păcat e asta?

Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Şi-oi spune tot, în faţa Lui!
Şi-acum canon... îl ştiu anume!
A fost aşa, şi n-aş cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Şi-ntr-altă lume n-o mai fi

Ca pe-astă lume.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea am avut timp

Timp ca să rămân în viaţă
nu prea am avut.
Lovituri primite-n faţă
mult timp m-au durut.
Am făcut doar fapte bune
dăruite tuturor
şi-am rămas singur pe lume
fără pic de ajutor.
Pentru mine viaţa,
o noapte lungă a fost.
Rău mi-a brăzdat faţa.
Să mai trăiesc, nu are rost.
Pentru mine viaţa
a fost chin, a fost blestem.
Moartea vine dimineaţa,
vine fără să o chemi.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada renunţării

Lăsatu-m-am de stăpâni
Şi de flori şi de ciulini
Şi am trecut între bătrâni –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Şi am stins în ochi lumini –
Ca să tai frunză la câini.

Am lăsat speranţe vagi,
Am urât pe toţi cei dragi
Şi m-am ascuns de vecini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Şi mi-am pus lanţuri la mâini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de ce-i plăcere –
Chiar de of şi de durere
Şi tot număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

M-am lăsat de calea bună
Şi-am trăit mult în minciună
Şi-mi socot anii străini –
C-am tăiat frunză la câini.

M-am lăsat de noaptea grea
Şi de deal şi de vâlcea
Şi-am plecat printre străini –
Ca să tai frunză la câini.

De din zori şi până-n noapte
M-am lăsat de-ascultat şoapte
Şi m-am smuls din rădăcini –
Ca să tai frunză la câini.

Lăsatu-m-am de iubit
De frumos şi de urât
De dureri şi-amărăciuni –
Ca să tai frunză la câini.

Ce am sperat şi ce-am voit
Ce-am dorit şi-am plănuit
Am lăsat de azi pe mâni –
Ca să tai frunză la câini.

Am trecut între bătrâni
Şi am stins în ochi lumini
Şi m-am ascuns de vecini
Şi mi-am pus lanţuri la mâini
Şi m-am smuls din rădăcini
Am plecat printre străini
Ca să număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori

S-a înnorat un pic în al meu
suflet,
dar, nu-i nimic, va trece...
asta ştiu!
Că Soarele, aduce-mi-voi
c-un zâmbet,
un zâmbet ce mi-a fost
dăruit, viu.

Am alungat cu el furtuni
cumplite,
născute din blesteme
vineţii,
când DUMNEZEU
m-a mângâiat pe frunte,
spunându-mi blând: " Nu
deznădăjdui! ".

L-am ascultat şi am zâmbit,
în lacrimi,
încredinţându-I mari dureri,
pe rând,
iar EL m-a odihnit apoi de
patimi,
de-a LUI credinţă, inima-mi
umplând.

M-am ridicat şi am mers mai
departe
prin
toate... bune... rele... câte-au
fost
şi le-am trăit, privind cu
demnitate
la viaţa mea, ce n-a fost fără
rost.

Aşa că, norişorii mei de azi
sunt un alint, pe care îl
primesc
şi îl trimit să mângâie verzi
brazi,
crescuţi în stânca-n care mă
cioplesc...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!