Fără titlu (XXIV)

Tot ce am scris, e asumat
Nu am făcut nimic de formă
Numai o minte-aşa, diformă
Mă poate acuza de blat...
Ce studii ai şi ce cădere
Să faci din critică un hobby,
Nu crezi că-i inutil un lobby?
Uite, îţi spun "la revedere"!

(...)

Am pus pe masă călimara
Umplută pentru-a mia oară
Şi-n manuscrisul meu de ceară
Va scrie c-o peniţă, Seara.
Şi Toamna este invitată
Pe ea încet, în absolut,
În manuscrisul cel de lut
Va fi cu-atenţie tratată...

Am şi un manuscris din lemn
Cu poezie fin sculptată
În arabesc filigranată
Şi plină de un sfânt îndemn.
Vă am pe toţi fixaţi c-un ac
Să nu vă pierd, am un sertar
Iar în sertar, un insectar
Care v-a cam venit de hac!

(...)

Într-un apus de ametist
Pe patru nori pufoşi de vată
A scris cu inima-i curată
Patru panseuri, un Artist.
La munte-ntr-o crevasă mică
Un Alpinist, adăpostit
Prins în catrenu-ndrăgostit
C-un piolet rima o strică...

(...)

Închei aici, nu mai insist
E destul de târziu, e noapte
Şi patru muze, printre şoapte
Insinuează c-aş fi trist.
Mă ocup imediat de ele
Sunt psihologul bun de muze
Le voi citi din vârf de buze
O hexagramă, printre stele...

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Noua Geneză" (5 octombrie 2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţi de lut

Mi s-a prins călcâiu-n scai, când spre stele mă mânai, ca pe-o turmă de iluzii,
Macii sângerau tacit, prea târziu au înflorit, pe o mare de confuzii.

Şchiopătând, printre scaieţi, numai licuricii beţi, de blestemu-atâtor iele,
S-au oprit din luminat şi am stat cu ei la sfat. Aveam zborul în atele.

S-a făcut târziu în noi, ca-ntr-o noapte cu strigoi şi s-au încruntat copacii,
Aruncând cu verde-n sus, suspinau după apus; se hrăneau cu el toţi dracii.

O bucată de-asfinţit, dorul mi-a mărturisit şi l-am aşternut pe gleznă-
Era linişte de rai şi-n câlcâiul meu şi-n scai, numai cucuveaua-n beznă,

Un reqviem mai îngâna, mai murise înc-o stea, tocmai când ploua cu stele...
Vino noapte, să mai uit, dimineţile de lut, când răsar printre zăbrele!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câţi marinari e nevoie pentru un echipaj ?

Unul cu inima frântă
ca să umple ghiordelele cu lacrimi.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu limba sărată
să se ia-n gură cu piraţii.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Unul c-un picior de lemn
ca să danseze pe scara de-îmbarcare.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Straiul! Terţarola! Şcota! Fă sartul ăla-ncoace!
Mola! Noi nu ne vom întoarce!

Unul care are pe biceps tatuată
o inimă-n străpunsă de săgeată.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu boneţică de sugar,
talisman să nu se-înece.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu o sticloanţă de rom
să-şi clătească gura-n miez de noapte.

Doi cu patru ochi negri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Straiul! Şcota! Sartul! Terţarola!
La revedere ţărm! Mola!

Unul cu un albatros
să-i inspire-o poezie.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o hartă secretă
ascunsă-n căptuşeala hainei.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o vioară din lemn de pin
cu care să scârţâie la un delfin.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Straiul! Terţarola! Sartul! Şcota s-a întins cu brio!
Mola! Hei, ho! Adio!

Unul cu un sextant
să măsoare zarea.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu un metru de odgon
ca să prindă-n laţ furtuna!

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu inima grea
pentru-a înlocui ancora.

Doi cu ochii negri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Terţarola! Şcota! Sartul! Ţine de strai!
Mola! Am întârziat destul! Cu mareea, hai!

poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament (CIV)

Într-o oală din lut ars
Zac sarmalele-nfăşate
În scutece, sufocate
Aşteptând cuminţi vinars.

Pe o masă grea, din lut
Mămăliga aurită
În ştergar împăturită
Integrează-n absolut...

Un scaun masiv, din lut
Ţine om din lut în braţe
Şi două pahare, soaţe
Cu vinars s-au tot umplut...

O femeie din lut bun
Frământă din lut, o pâine
Să avem ce pune mâine
Pe masa din lut străbun.

Doi copii din tânăr lut
Se joacă cu o pisică
Plictisită, neagră, mică
Tristă, ca un ghem pierdut...

Noaptea neagră din lut rece
Se aşterne grea pe lume
O stea mică, fără nume,
Anonimă, se petrece...

poezie de Petrică Conceatu (17 octombrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muze

Toamna când frunzele îmi cântă serenade
Eu te strig, bărbatul meu fără un nume
Şi te conduc spre tainice misterele
Nu mă pierde în albastrele muzicii condeie

De vei pleca cu muza către stele
Nu uita să mă inviţi printre ele
Să dansăm ca nişte iele,
Aprinse de ale dragostei văpăi

Şi-atunci când nu mai eşti cu mine
Întreabă-te de eu sunt bine
Eu cânt cu veşnica lumină
Tu ai lumina ca perdea-bună

De mă vei trezi cu-acele crizanteme
Eu voi răspunde în plai cu ele
Şi voi încerca să nu fac crize
Dacă tu nu vei mă mai vrea printre muze.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnu' rimă

Azi, pe la patru jumate
Am primit un compliment
Cică-s eu un domnu' rimă
Domnu' rimă doi... dement!

Cum să mă compari pe mine
C-un colos, aşa, ca Flick,
Când compari mere cu pere
Sau un falus c-un li*dic?

Stai cuminte, n-ai cădere
Competenţe, vreun taifas
Nu-i domeniul tău, priveşte
Altfel te loveşti la... ceas!

poezie de Petrică Conceatu (24 mai 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmurând...

Murmurând în plină noapte
Dorul tău fierbinte-n şoapte;
Tu – iubire depărtată,
Ce aştepţi nemângâiată –

Când lucesc în noapte stele
Te amesteci printre ele,
Iară sufletu-ţi s-aprinde
Tot mai viu şi mai fierbinte.

Şi cu luna-n noapte plină
Îţi zâmbesc şi îţi alină –
Frământările şi dorul –
Stele mii slăvind amorul.

Ca-ntr-un glas cu ele luna
Ne îndemne tot într-una:
– Lasă-amoru-ţi între stele
Ca să ardă printre ele!

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (30 ianuarie 2023)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Patru crai pe dalbe mese
Patru crai
Alicant de sori se ţese
Drum spre rai

Patru crai colindă-n salbă
Patru crai
Ceara gîndurilor albă
Evantai

Patru crai sabie vie
Patru crai
Rotitoare herghelie
De cobai

Patru crai leagăn de rouă
Patru crai
Sarafan de lună nouă
Sorţii strai

Patru crai reflex morminte
Patru crai
Harul din potire minte
Fără grai

Patru crai dormind pe ape
Patru crai
Steaua lacrimii să-ngroape
Haide-hai...

poezie de Valeriu Stancu din Armurier de curcubeie
Adăugat de Diaconita Mariana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapt divers

Azi-noapte...
Femeia care mă iubea -
O mică poemă-n proză din opera mea -
Mi-a-ncuiat odaia unde nopţi de-a rândul
Amândoi dormisem
Şi păcătuisem,
După cum ne bătea gândul,
Nervii
Şi literatura,
Când cu ochii,
Când cu gura,
Când cu trupul nesătul
De orgia bizantină din Stambul
Şi de tot ce ne-ntregea
În odaia-n care ea,
Profitind de faima mea,
Mă iubea fără perdea
Cu acelaşi "va urma",
Îngrădit în ghilimele,
Ca să stăm pe veci închişi în ele...

Dar azi-noapte gluma unui tipograf
Mica mea poemă-n proză
Mi-a făcut-o... praf!...
Şi... pe "banca verde unde doarme ploaia",
Ca-ntr-o poezie de Henri Bataille,
Mi-am culcat azi-noapte pentru prima oară
Vechiul guturai
Şi surpriza nouă
C-aş putea dormi şi-afară,
Chiar când plouă,
Fără să regret nimic...
Nici fresca de mozaic
Ce-i împodobea odaia -
Balamuc de voluptate
Şi păcate
Perimate, -
Nici gura femeii care mă iubea
Şi mă deştepta
Cu aceleaşi buze roşii, de lalea,
Răsărite peste noapte, printre perne,
Din sofa!...

Vai de mine!...
Vai de ea!...
Vai de manuscrisul meu neterminat,
Fără "bun de imprimat"...
Vai de buzele ei roşii,
Sărutate-n vis doar de cocoşii
Iadului -
Suspect refren,
Din Marşul funebru de Chopin...
Cut-cu-ri-gu! ding... dong... ding...
Lumânările de ceară din odaia ei se sting,
Iar pe "banca verde", unde dorm cu ploaia
Cântă cucuvaia!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnări

Constat că toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Şi-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.

Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeţii îşi fac veacul fără muze
Şi muzele-şi iau dreptul la purtare.

N-ai ce să faci, e toamnă şi-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocenţele vor stele vorbitoare.

Planetele au fost şi ele stele,
Lumini de foc şi focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Şi din senin o noapte pentru iele.

Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.

De-aceea, câte-un om, în disperare,
Îşi pune foc şi arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.

Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.

Toţi oamenii din noi se trag din stele
Şi ard cum arde focul lor din soare
Şi nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori şi ghilimele.

Dar toate ştiu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ţinea de şase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Şi-n ochi le strălucea un foc de fată.

Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul epigramistului

Acuma patruzeci de ani,
Aflându-mă la un ospăţ,
Am scris mici versuri, din răsfăţ,
Pe o hârtie de doi bani.

Cu epigrama-n vârf de băţ,
Mă şi vedeam printre titani
Acuma patruzeci de ani,
Aflându-mă la un ospăţ.

Şi din iubire pentru fani,
Am scris mereu, mereu, să-nvăţ,
Tot atacând, am şi duşmani,
Doar poanta n-o pot ţine-n băţ

Că nu mai am patru'j de ani.

poezie de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să scap de muze...

de muze nici nu vreau să scap,
poate să fie blondă, brună,
poate a fi o frunză din copac
sau floarea înflorită lină
sau poate fi noaptea fugară,
cu luna tristă luminând
sau poate visul nopţilor de vară
sau cine ştie... chiar şi-un gând

îmi este muză muntele şi marea
şi norii alergând pufoşi,
îmi este muză dimineaţa, seara
şi greierii îmi sunt cei luminoşi
şi totul poate să îmbrace haina,
această haină, muză stea,
când scriu un rând, îmi este cum e toamna,
din rădăcina ei... sunt muza mea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş scrie...

Te-aş scrie cu peniţă de argint, pe un răvaş înmiresmat în şoapte
Albastru din cerneala de abis, să-ţi fie vis frumos, lumină-n noapte
Te-aş scrie cu emoţie şi surâs, la răsăritul mărilor tăcute
Să te îmbrace liniştea-n plăceri, să-ţi fie dorul plin de muze mute.

Te-aş scrie sub fiorul gândului apus, pe urma paşilor stingheri din umbră
Ecoul frânt al graiului nespus, extaz pierdut în agonia surdă
Te-aş scrie în ispite oarbe, aş căuta pretexte să te şterg
Şi unde-ţi freamătă dorinţa-ntâia oară, acolo aş fi, acolo aş vrea să merg...

Te-aş scrie molcom sub un tei bătrân, cu ramuri înflorite de parfum
I-aş tăinui trecutul în adânc, să te iubesc intens şi-n veacuri, ca acum.
Te-aş scrie nebunesc şi echivoc, cu patimi stinse într-o amintire
Cum se topeşte scrumul într-un joc şi clipa într-o fragedă trăire.

Te-aş scrie până mi- ar pieri uitarea şi oamenii n-ar mai avea poveşti
Şi te-as iubi cu-nfrigurare, mai abitir m-as bucura că-mi eşti
Te-aş scrie tremurat în anii grei, cerneala să îmbrace-un vis cărunt
Să nu-ţi apună rima în alt suflet
Să-mi fii mereu şi virgulă şi punct...

poezie de Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te cânt într-un vals prima oară...

Între cer şi pământ mai aştept un cuvânt
Şi o notă să cadă în mare.
Eu, pe ţărmul de azi, fac c-un val legământ
Că voi fi Vrăjitorul de sare...

Lacrima să-ţi adun dintr-un zbor de lăstun
Înspre toamna ce bate la poartă.
Tu, iubito, să plângi, doar atunci când îţi spun
Şi să-mi calci cu iubire pe soartă!

Eu, cum sunt Vrăjitor, din iubire nu mor
Tu, şopteşte-mi vocale albastre,
Să compun partituri pe al mării covor
Despre toate durerile noastre...

Între flux şi reflux e o clipă de-aflux
Când turcoazul pictează pe buze
Dorul nostru de noi răsfirat în influx
Ca poemele-n braţe de muze...

Între mare şi cer e atâta mister
Şi o taină de viaţă bizară
Hai, iubito, sub ploi, într-un zbor efemer
Să te cânt într-un vals prima oară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de ducă

Duce-m-aş la tine-n gând
să mi te iubesc cuminte
printre îngeri pe Pământ
să ne fim poeme sfinte.

Duce-m-aş la tine-n suflet
să mi te compun romanţă
printre şoaptele din plânset
să te am dulce speranţă.

Duce-m-aş la tine-n piept
să mi te iubesc c-un gând
când în noapte te aştept
să apari, tu, înger blând.

Duce-m-aş la tine-n vers
să mă caut printre muze
nu ştiam că-n Univers
eşti dulceaţa de pe buze.

Duce-m-aş şi m-aş tot duce
să nu ştiu că-ţi sunt poem
cum să pot? Iubire dulce?
când cu mine arzi în stern?

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărul patru avea un rol determinant în gândirea şi filozofia indienilor din America de Nord. Patru era un principiu de organizare şi, într-un anume sens, chiar o forţă. Spaţiul se împarte în patru părti, timpul se măsoară în patru unităţi: ziua, noaptea, luna şi anul; există patru părţi în plante: rădăcina, tulpina, floarea şi fructul; există patru vânturi; viaţa omeneasca e împărţită în patru perioade: copilăria, tinereţea, maturitatea şi bătrâneţea.

Hartley Burr Alexander în Le Cercle du Monde
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soba şi teracota

O sobă şi o teracotă, cam roşii, pline de reproş,
Aprinse, pline-n cap cu fumuri, că foloseau acelaşi coş,
Se tot certau de ceva vreme şi nu-şi găseau în casă locul,
Ba una acuza pe alta că s-ar juca cam des cu focul.
- Ascultă, zise teracota, eşti plină până-n vârf de pizmă,
Nici nu mă mir că gospodarul îţi spune des că eşti o cizmă.
Înghiţi la lemne cu duiumul, n-ai randament, porţi oale-n spate,
Când eu eman discret căldură şi am purtări aristocrate.
O buturugă dacă-n mine stăpânul seara a-ndesat,
Îl încălzesc ca o iubită, imediat e dezbrăcat,
Ba reproşează şi nevestei că a luat-o fără dotă,
Că-i rece şi ar vrea să fie fierbinte ca o teracotă!
- Nu mai huli, ai gură mare, arzând vreo patru luni pe an,
Tu crezi că ruptă eşti din soare sau cel puţin dintr-un vulcan;
Sunt caldă toată ziulica şi fac mâncare şi cafele,
Nu îmi răcesc ca tine gura, spunând poveşti de trei surcele.
E-adevărat, sunt cocoşată dar nu înseamna ca-s bolnavă,
C-am înăuntru cozonacii şi-n plus, fripturile la tavă.
În jurul meu se strâng bărbaţii şi mă alintă-n ritm alert,
Ba chiar mai pun şi-un lemn în sobă când îi cinstesc cu vinul fiert.
Ţi-aş spune multe vorbe grele, că meriţi, nu prea ai sfială,
Dar cred că o să-nveţi mai multe, deşi e clar că n-ai MORALĂ:

Degeaba eşti aristocrată, că nu ai trecere prea mare:
Bărbaţii bagă lemne-n sobă... dar numai de le dai mâncare!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un final... categoric

Şapte zile la comun
Patru proaste, trei nu spun
Nu c-aş fi un om nebun
Dar nu ştiu să le adun...

Zbor încet dintr-un alun
Fac baloane de săpun
Parcă sunt pui de lăstun
Cad în zbor într-un cătun...

De-aş zbura din vârf de prun
Ori dintr-un bătrân gorun
Poate-aş fi carne de tun
Aşa însă... mă supun...

Aripi am, deci sunt imun
La căzut, nu mă răpun
Credeţi voi, dar sunt prea bun
Am trei vieţii şi-un trai străbun...

Mă transform rapid într-un
Zombi cu suflet nebun
Iar aşa cum presupun...
Gata, hai la UPU sun!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!