Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Dragoste în toamnă sau cântec lent

Cercetează! Cercetează! Caută! Caută!
Atât de frig! Atât de clar!
Tristețe! Nenoroc! Durere peste durere!

Această perioadă a anului când este ba cald, ba frig.
Înțepăturile regretelor! Agonii neașteptate!
Aici, în noaptea asta, nu am nici o scăpare.
Beau două pahare sau poate trei urcioare
De vin cristalin și, totuși, nu găsesc
Puterea de a sta indiferentă
În fața vântului care sosește-împreună cu seara.

Gâște sălbatice în zbor înalt deasupra capului –
Iar asta doare cel mai mult;
Ele sunt cunoștințele mele din tinerețe,
Tovarășele credincioase dintotdeauna;

În inima mea se scutură crizanteme-aurii,
Arătând toate părăsite, devastate, moarte —
Cine le-ar mai culege acum?
În această toamnă chiar nu le mai pot privi deloc.
Singură, mă-îndrept spre fereastră și privesc în tăcere
Cum se-adună umbrele-n grădină.

O ploaie fină se filtrează printre frunzele fagilor,
picurând, strop cu strop, în amurg.
Ce-aș mai putea face-într-un asemenea ceas?
Cum aș putea accepta acest cuvânt –
Deznădejde?

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Citate similare

Notă după notă

Tufe de crizanteme acoperă pământul,
Arătând toate părăsite, devastate—
Cine le-ar mai culege acum?
Cum pot oare să stau la fereastră,
Și să-aștept singurel până se lasă întunericul?

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pablo Neruda

În seara asta aș putea scrie cele mai triste versuri

În seara asta aș putea scrie cele mai triste versuri.

Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină
și stele albastre clipesc în departare."

Vânturile nopții se răsucesc pe cer și cântă.

În seara asta aș putea scrie cele mai triste versuri.
Am iubit-o – iar uneori și ea m-a iubit.

În nopți ca aceasta am ținut-o în brațe,
Am sărutat-o iar și iarăși sub cerul înstelat.

Uneori ea iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam.
Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari și adânci?

În seara asta aș putea scrie cele mai triste versuri.
Să simți că nu o mai ai. Să simți că ai pierdut-o.

Să asculți noaptea imensă, fără ea mai imens㠖
Iar versurile cad în suflet ca roua pe pășune.

Mai contează că versurile mele nu o pot reține?
Noaptea se clatină, iar ea nu este aici cu mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare.
Sufletul meu suferă că a pierdut-o.

Privirea mea o caută, tânjind s-o ajungă din urmă.
Inima mea o caută, iar ea nu este lângă mine.

Aceeași noapte albind aceeași mesteceni.
Noi, cei de atunci, nu mai suntem aceeași.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cât de mult am iubit-o....
Vocea mea a încercat să-însoțească vântul, să-i atingă auzul.

Este a altuia. Va fi a altuia. De asemenea, săruturile mele de atunci.
Golul care a devenit. Trupul ei strălucitor. Ochii nemărginiți.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate o iubesc.
Dragostea-i scurtă, iar uitarea este mult prea lungă.

Pentru că în nopți ca aceasta am ținut-o în brațe,
Sufletul meu nu-i împăcat că a pierdut-o.

Spun asta, chiar dacă ar fi ultima suferință pe care o îndur,
Iar acestea ultimele versuri pe care le scriu pentru ea.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "World's End Paperback" de Pablo Neruda este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -61.27- 37.99 lei.

N-aș putea...

Ce-aș putea eu oare, oare ce-aș putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aș putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aș face față ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ține un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aș putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aș putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aș culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Și prin ce putere aș putea lupta
Dacă n-aș primi-o chiar din mâna Ta?
putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aș putea nimic...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Strop de cer

Erai un vis și te visam frumos
În nopțile singurătății mele:
Îmi apăreai tăcut, misterios,
Și -nsoțeai în zboruri printre stele.

Dar ai ieșit din vis, te-ai întrupat
Așa cum te visasem: o zeiță
Pășind spre mine, strop din cer plecat
Să curme, dintr-un suflet, o arșiță.

Cum ai venit și cine pot fi cei
Ce mi te-au dat să-mi cânți făr-a-mi cânta,
privești chiar fără-a mă vedea
Și să îmi fii tot ce-aș putea visa?

Cum voi putea să-i răsplătesc pe-acei
Ce te-au trimis aici, în lumea mea?

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum pașii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuțită dată de absența zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor își clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranță, sunt existenți.
Mai mult decât atât, copacii înțeleg de ce sunt existenți.

Ei așteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheață. Vreau pașii mei înapoi, așa precum

vreau să aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeași cafenea, chiar dacă mai am și acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar șoferul știe să conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
și această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început și nici
sfârșit. Este mișcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia și zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi că
au personalitați similare și aparențe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bacoviană

Șiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poți să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aștept să îmi vii
Am hainele ude și ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrențe ce latră a pustiu
Unde aflu, ce fac, chiar nu știu

Se aud sirene, mai trece o ambulanță
Un drum poate fără de speranță
Un biet suflet ce a trecut prin viață
Ca seara asta cu ploaie și ceață

Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi bețivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de țigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e așa de dor
La tine de aș mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aș face chiar și cu vântul

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Derivă

— Mai am atât de multe de făcut!
A spus în gând, în timp ce lacrimile-i curg.
Sunt nopți de când... sau poate ani la rând
Și totuși azi, a mai găsit un zâmbet, unul mut,
Puterea de a pune punct.

Nu mai privește, nu mai are cum...
Nu mai răspunde, lacrimi uscate-n vânt.
Dorul de pământ și bucuria
Unei frumoase închipuiri de lut.
***
— Cum te cheamă, durere?
— Emoții de toamnă...
— Minți! Chiar Nichita se-nvarte-n mormânt,
Când te aude plângând.
Mai bine taci, cum tace pământul,
Nici lacrimile mele nu îți mai spală chinul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Culman

Bătrânețe

Când plouă afară și e frig,
Nu mai am nici un câștig,
Stau în casă și citesc
Și deloc nu mai vorbesc.

A venit iarna cea grea,
Care nu-i plăcerea mea.
Sufletul mi-e-ntunecat,
N-am nici poftă de mâncat.

N-am cu cine să discut
Și asta nu-i deloc plăcut.
Îmi vin în minte amintiri,
Trecutele mele trăiri...

Micuța noastră casă,
Adolescența cea frumoasă
Și iubirea de poveste,
Care a fost și nu mai este...

Anii au trecut în zbor,
Ca o aripă de cocor.
Ce mai este de făcut?
Haide, spune, că te-ascult!

Nimeni nu mă poate minte,
Viața-mi este pe sfârșite...
Și iată, privesc în stele,
Că-i finalul vieții mele...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A noua zi a celei de-a noua luni

Încet, fără grabă, toamna se sfârșește.
Dureros de rece, vântul dimineții îngroașă roua.
Această iarbă nu va mai fi încă o dată verde.
Copacii și frunzele suferă.
Aerul este limpede și uscat,
Iar cerul înalt – un mister.
N-a rămas nimic din cântecul greierului
Gâște sălbatice-n zbor sparg liniștea serii.
Nenumărate creaturi se ivesc și dispar.
Viața și moartea sunt întotdeauna dificile.
Toate care există sunt de la bun început sortite morții.
Acest gând îți poate frânge inima.
Ce aș putea face să-mi ușurez gândurile?
Mă consolez bând vinul care-a mai rămas în pahar.
Cine înțelege următorii o mie de ani?
Mai bine să facem astfel încât această dimineață
nu se termine niciodată.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lecție de prim ajutor

ca să fie mai clar
și ca să vă pot ilustra lecția de astăzi
uitați- ajuns acasă
poate

și mai departe fiți atenți cum mă privesc pe fereastră
în plină stradă
ca și când chipul meu s-ar forma din forfotă și magazine
să știți că nu mă uit doar de câteva secunde de când suntem împreună
ci de secole (vezi arcimboldo)

este prezentă în portret aceeași amnezie ca atunci
- știu precis că trebuie să vă spun asta
neapărat asta-
când sunt la trecerea de pietoni și imediat după primul pas
trezesc la birou
sau acasă
sau la
sau iubită

acum urmează ceva foarte des întâlnit în partea asta de creier (foarte aproape de incoerență)
mai ales seara când toate sunt declanșate
și anume
întorc cu spatele la faldurile perdelei care înconjoară fereastra
ca să mă privesc în față cu toată puterea cuvântului

atunci eu
cel care mă privesc pe cel care mă privește cu spatele la perdea
îmi zic cu voce tare

poezie de
Adăugat de Ștefan CiobanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pisica. Inceput de igrasie" de Ștefan Ciobanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.
Cornelia Georgescu

Cupola și orașul de sub ea dispăruseră, nu mai puteau fi nici ele zărite, ascunse îndărătul piscurilor înalte ale munților. Liniștea și pustietatea dominau și aici, ca peste tot, dar acest lucru nu-i mai deranja deloc, fiind deja obișnuiți cu această mică ciudățenie a Proximei. Poate că doar ordinea exemplară, care de asemenea exista peste tot pe suprafața acestei planete lipsea aici, pentru că stâncile munților nu puteau fi aranjate într-o anumită ordine, după pofta locuitorilor; ele erau așa cum fuseseră dintotdeauna, cu câteva mici excepții, printre care se număra lipsa vegetației și a viețuitoarelor (probabil că în trecut existaseră pe aici plante din belșug, cât și animale, însă acum ele lipseau cu desăvârșire).

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Un om în cetate

un om a plecat
pe un deal
se culce
turma de oi
privea cum trece, se duce
era frig, era târziu și era iarnă
în lume, în noi și în toate
lumina a încetat să mai curgă
pe cer două stele
uituce și ele
ieri o stea
a căzut în vale
în valea cui
tu asta să spui
pe cer a mai rămas o stea
azi plânge singură și ea
vântul bate și bate
noaptea e neagră
și este atât frig în cetate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marian Hotca

Toamnă

Cade-o frunză din anin...
Sufletu-mi încerc s-alin,
C-a trecut vremea cea bună,
Și-a venit sfânta furtună.

Cad mai multe frunze-afară,
Plâng c-o lacrimă amară,
Stau privesc ce-o să pățesc
Și furia toamnei o privesc.

Toamnă cu mâna-ți de aur,
Vezi cum plânge-un pui de graur
Că i-e frig și-a-ngheța;
Nu ți-e milă, dumneata?

Dar păcat că nu-mi răspunzi,
Al meu suflet îl inunzi,
Cu o mare de durere;
Dă-mi și-un strop de mângâiere!

simt mai fericit,
Că îs tare chinuit...
Toamnă fă- ca să zbor,
De pe cer să șterg un nor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Privesc în ochii tăi

Vine noaptea cu întunericul rupt de vânt,
tu nu vrei să mergi mai departe
eu nu te oblig.

Privește- cum măsor pașii timpului
printre cuvintele poveștilor tale
și nu le cred,
dar asta nu e o scuză.

Îmi frâng mâinile de suspiciune
și mă rog pentru liniștea mea sufletească,
nu vreau să fac să te doară
rămășițele noastre de sentimente incerte,
caut în ele o rază de lumină,
dar am nevoie de mai mult
și totul e o ruină
când mă atingi dezinvolt.

Privesc
în ochii tăi și nu zăresc nicio stea,
cândva cerul nostru nu avea nori negri,
acum îți coboară pe tâmple zăpezile iernii
și mi-e frig,
atât de frigam furnici sub piele.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Floarea mea de dor

dedicat fiicei mele Izabela-Alina, la 3 ani după nașterea și plecarea ei dintre noi

Sunt tot mai tristă,
Lacul nu-mi mai zâmbește
Sunt singură cum am fost in prima zi a vieții
Probabil că nici anii nu pot acoperi
Tristețea din inima mea și a ta,
Floarea mea de dor, floarea mea de foc, floarea mea de nea.
Ai plecat atât de repede ca nici ochii nu ți-i i-am putut privi Nici brațele nu te-au putut cuprinde... o atât de trist...
Înca mai simt degetele tale în palmele mele...
Încă te mai văd, deși ești printre îngeri și stele
Iubita mea, Izabella-Alina anii au trecut
Frații tăi încă te mai caută, se joacă și te strigă...
Tu ești aici? Iartă-nu ți-am pus flori la mormânt....
Iartă-nu am timp să stau de vorba cu tine...
Iartă- ca nu poți simți dragostea de mamă,
Dragostea de tată și de frați. Iartă-mă de mii de ori... Iartă-.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Totul în viață este despre putere. Chiar și cel mai evoluat spirit de pe Pământ, care nu mai caută de mult puterea omenească, își dorește puterea asupra propriei sale minți, asupra emoțiilor și stărilor sale. Își dorește iluminarea și evoluția. Să fii alfa înseamnă să ai putere, însă puterea nu este în puterea pumnului care lovește, a banului care cumpără sau a vocii care tună. Adevărata putere este puterea de a face ceea ce alții nu pot să facă. Adică să ierți când e cel mai greu, să iubești pe cine simte că nu merită iubirea, să încurajezi pe cel care nu mai crede în el și să faci toate astea discret, fără să ai nevoie de validare și aplauze. Pentru a putea face astea, însă, ai nevoie să deții tu această putere.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce anume este de veacuri Aici? Frumusețea întrebării: "Cine sunt eu?" estenu există niciun răspuns. Mintea va încerca să te ajute, dar însăși cuvintele "eu sunt" apar în ceea ce deja "Eu-Sunt". Liniștea este aceeași. Acest "Eu-Sunt" este cel care este la granița dintre "cu formă" și "fără formă", percepția pură, fără niciun perceptor. Dacă acum, în această clipă, există doar cuvintele și doar auzul, dacă ele nu caută să se asocieze unui individ - "eu", care încearcă să înțeleagă ceva - ce mai rămâne? Pe Cel ce moare înainte de moarte, moartea nu-l mai poate atinge, pentru că este el însuși moartea morții. Îmi place să spun, și chiar așa este, că El a îngropat moartea în Inima Vieții Veșnice. Noi nu realizăm că acest concept de naștere este o farsă la fel de mare ca și conceptul de moarte, chiar le credem reale. Noi credem că suntem o formă înlănțuită în lumea formelor. Când eu scriam Biblia, tu jucai table cu Dumnezeu. Pe mine interesează, ce anume este de veacuri Aici? Sinele nu este un concept, toate conceptele vin și pleacă din Prezență, dar Prezența rămâne. Ceea ce suntem noi este atât de evident, încât este inevitabil. Sinele este inevitabil!

în Când capul "eu-lui" este tăiat, ce mai rămâne?
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ultima frunză

E vânt și e frig și e toamnă târziu
Când ultima frunză plutește doinit,
În clipe de zbor, spre un pat ruginiu
Al celor de ieri, cu destin împlinit.

Nu simte tristețe, nu simte nimic,
Nici suflet nu are, dar, parcă, ceva,
Un rest de putere, un suflet mai mic,
E încă în ea și-o îndeamnă să stea

Deasupra de patul de frunze surori,
S-aștepte un timp, să amâne cumva
Plecarea-n uitarea ce-i dă, azi, fiori
Și, poate, să afle ce este cu ea,

De ce să aștepte sau ce ar putea
Să facă, în starea în care-a ajuns,
Să fie-mpăcată, să poată pleca...
La toate acestea ar vrea un răspuns.

Doar vântu-nțelege și-o suflă ușor
Spre una din crengile unui copac
Crezând că îi face un mare favor
Lipind-o de stropii de apă ce zac

În frig ce le-ngheață destinul de-a fi
Din nou, picături de izvor sau de nor.
Se bucură frunza: mai are o zi
În care s-aștepte. Dar frunzele... mor.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: O mare familie?! A noastră?! O familie al cărui cap ești tu, nu-i așa? Șeful familiei?
Lucian: Convențional, da, eu sunt capul acestei familii; dar numai convențional.
Lia: Ce vrea să însemne asta, "convențional"? Și nu mă refer la semnificația cuvântului, care-mi este cunoscută, ci la sensul pe care înțelegi tu că-l ia acest cuvânt acum, în această situație?!
Lucian: Dacă înțelegi semnificația cuvântului, nu știu de ce crezi că ar putea lua un alt sens acum, în această situație. E suficient să înțelegeți toți doar că am rămas același Enka Lucian pe care l-ați cunoscut până acum mai mult sau mai puțin, indiferent că vă convine sau nu și nu intenționez deloc schimb. Deci, sunt șeful familiei noastre, sau comandantul misiunii oficial, dar convențional, pentru că n-am să vă dau ordine stricte, pe care să aștept să le îndepliniți întocmai, doar pentru că așa am spus eu; n-am folosesc de funcția în care am fost învestit decât în cazurile de strictă necesitate, ceea ce înseamnă ceva cu totul deosebit, dar nu pot ști de acum ce anume, nu pot ști ce se va întâmpla pe parcursul misiunii noastre. Iar dacă nu va fi necesar, nici măcar nu mă voi folosi vreodată de această funcție, asta să vă fie clar! Și vrea să punem la punct unele amănunte de acum, mai din timp, chiar dacă mai e până la lansare...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Amurg cu Dumnezeu

Stau la pervaz, privesc în zare,
Miracol cum Tu Te numești...
O adiere îmi apare,
Primită-n vântul care ești.

Un cer senin și fără jale
Găsesc uitându-mă de-aici...
Cristal curat cu pietre rare
Se oglindește-n ochii mici.

De la fereastra mea îți cânt
Vorbe ce vin în a mea minte,
Atât tânjesc ca să Te simt
Și pentru asta nu-s cuvinte!...

Noaptea se lasă-ncet de sus
Și se coboară peste lume,
De am vedea mult mai presus
De un amurg în al său nume.

Vântul mângâie ușor
Să simt că ești și mă asculți...
De dragoste înfior,
Căci Te iubesc atât de mult!

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de CorneliaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 14 august 2016.
Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce are leul mascul părul atât de lung în jurul capului? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!