Privesc în ochii tăi

Vine noaptea cu întunericul rupt de vânt,
tu nu vrei să mergi mai departe
eu nu te oblig.

Priveşte-mă cum măsor paşii timpului
printre cuvintele poveştilor tale
şi nu le cred,
dar asta nu e o scuză.

Îmi frâng mâinile de suspiciune
şi mă rog pentru liniştea mea sufletească,
nu vreau să fac să te doară
rămăşiţele noastre de sentimente incerte,
caut în ele o rază de lumină,
dar am nevoie de mai mult
şi totul e o ruină
când mă atingi dezinvolt.

Privesc
în ochii tăi şi nu zăresc nicio stea,
cândva cerul nostru nu avea nori negri,
acum îţi coboară pe tâmple zăpezile iernii
şi mi-e frig,
atât de frig că am furnici sub piele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!