Stelele curg peste oraş...

Inima lumii e umedă şi misterioasă,
Calea Lactee curge de la un orizont la altul,
Steaua Nordului este departe,
va începe în curând cântecul cuţitelor de oţel,
fiecare din noi e cât o peşteră întunecată,
dar între noi doi este un gol imens,
porţi un şarpe în inimă,
şi eu ţin în pumni tot universul,
pasărea timpului zboară deasupra noastră cu aripi grele şi macabre
şi infiorător de imobile,
vântul aduce mirosul mării şi-l poartă pe picioarele noastre desculţe,
am lăsat în urmă, larg deschisă, uşa morţii...
în noaptea aceasta toată lumea are să-şi accepte soarta...

poezie de Elena Preduşel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul despărţirii noastre

Ninge... în lumina oarbă a lunii
dăm frâu liber muzicii orfice
pe un câmp cu lalele de sânge pictate pe sticla opacizată
ca un semn al iubirii şi morţii
însuşindu-şi tot cerul
în vecinătatea a două gerunzii...
pe drumuri subţiri ca firul de apă
Dumnezeu nu ne poate vedea vieţile microscopice
căzute în tenebrele somnului,
cu aripi grele şi macabre.
Când sub picioare noastre este gol, iar deasupra braţelor se ridică eternitatea
peste noi pluteşte umbra lupului alb
la o distanţă de doar un strigăt în noaptea dintre cuvinte şi flori,
îmi strâng sarea gândurilor şi plec cu păsările călătoare
lăsând în urmă larg deschisă uşa morţii...

poezie de Elena Preduşel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai cântecul există

Cu ochii
larg deschişi
nu văd pasărea
ci numai cântecul...
Îi simt
respiraţia,
bătăile inimii
pasărea o aud
mereu cântând
iar trilul curge prelung
cât cerul de imens
dar pasărea n-o văd
este doar cântecul
cât întregul Univers...

poezie de Nicolae Căruntu din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul marinarilor

Noi nu trăim în case, ci-n falnice corăbii
Şi când murim răpuşi de cel mai straşnic val,
Noi suntem escortaţi pe ţărmul nemuririi
De-o flotă de sirene cu ochii de coral,

N-avem iubite pământene cum au toţi muritorii,
Noi ne iubim cu amazoane sălbatice în larg,
Noi suntem lupii mării în urletul vâltorii,
Şi-avem o stea la pupa, şi una la catarg.

Noi ştim că soarta lumii e pecetluită-n stele,
Şi ştim Steaua Polară prin beznă s-o zărim
Şi Crucea de la Sud ne ţine loc de vele,
Şi-n stele căzătoare noi ştim ca să ghicim.

Noi suntem cavaleri ai vieţii şi ai morţii,
Şi-n piepturile noastre inimi de flăcări ard,
Când Luna de argint străbate cerul nopţii,
Avem o inimă la pupa şi una la catarg.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de vară

Soarele-i la asfinţit,
Cerul peste noi coboară.
Satu-întreg a adormit,
Nicio pasăre nu zboară.
Întunericul de smoală
stăpâneşte-întreg pământul.
Dintre munţi luna se scoală
şi ne luminează gândul.
Noaptea ca un sfetnic bun
mintea noastră linişteşte.
Nu mai e nimeni pe drum,
totul în sat odihneşte.
Zorii zilei se arată.
În curând se luminează.
Bolta nu mai e-înstelată,
toată lumea este trează.
Munca la câmp iar începe.
Curge sudoarea pe frunte.
Viaţa parcă e mai verde,
poţi să trăieşti cât un munte.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe dune, la malul mării

Toată noaptea noi dormim aici pe dune,
Sub această continuă adiere de vânturi,
Cu stelele deasupra noastră santinele;
Ne-îngână de nani-nani trântorii din adâncuri.

Până când, veselă,-n a zorilor răcoare
O ciocârlie se trezeşte din somn şi cântă,
Iar peste podelele apelor vedem cum soarele
Se-nalţă roşu deasupra mării şi-o descântă.

Lumea este spălată şi clătită înc-o dată
Într-o maree de purpură şi aur suprapuse,
Iar inima câmpurilor este umplută
De vise, dorinţe şi poveşti încă nespuse.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi putea să vă imaginaţi un observator extraterestru lipsit de caritate uitându-se în jos la specia noastră... - Cu noi pălăvrăgind entuziasmaţi: " Universul este creat pentru noi! Noi suntem în centrul său! Totul ne aduce omagiu nouă!" - şi concluzionând că pretenţiile noastre sunt amuzante, aspiraţiile noastre patetice, că aceasta trebuie să fie o planetă de idioţi.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu este ceva separat de mine şi de tine. Lumea, societatea reprezintă relaţia pe care o stabilim sau încercăm să o stabilim între noi. Aşa că tu şi cu mine suntem problema şi nu lumea pentru că lumea este proiecţia noastră şi ca să înţelegem lumea trebuie să ne înţelegem pe noi înşine. Acea lume nu este separată de noi, noi suntem lumea şi problemele noastre sunt problemele lumii.

citat clasic din Krishnamurti
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

Tu stai la un capăt al universului,
iar eu la altul.
Tu înţelept şi răbdător cât un mileniu,
eu, cât o oră.
Atâta timp şi spaţiu şi stele-ntre noi,
doar gândurile răzleţe ni se mai întâlnesc uneori.
Îţi simt respiraţia în nopţile când lupii tac
şi luna urlă,
iar vântul se joacă cu valurile mării.

Inimile noastre îşi dau întâlnire în fiecare zi
la margine de timp.
Dar întârzie de fiecare dată cu o bătaie.
Şi inima ta şi inima mea.

poezie de Eugenia C. Creţu (12 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia C. Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masă cu un heruvim

Ades privirea noi ferim
Şi când murim, şi când iubim.

Rămâne colbul scuturat,
Ca pe morminte-n ţintirim.

Deşi-nvăţăm, de mici copii,
În suflet, gingaş, să privim,

Cu fiecare pas călcat
Săpăm un şanţ, ce nu dorim

Să ţină, poate,-n matca sa,
Tot ce-am uitat cândva să fim.

Nu cred că timpul ştie calea
De-a ne întoarce, dar fugim

Înspre minutele în care
Dorim, iubim şi-apoi murim.

Pe Steaua Nordului jucăm
Busola-n care poposim

Şi într-un orizont de fum
Pe noi, apoi, ne regăsim,

Dar poate este prea târziu
La masă cu un heruvim.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul - poem diamant

Universul
este tot
ceea ce există:
stele, planete, comete, meteoriţi...
şi noi, pe planeta Terra
cu galaxia Calea Lactee
facem parte din
misteriosul infinit
Univers.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

între noi doi
o cupă a răbdării

eu nu vreau nimic
nu mi-e sete
credinţa o am
nici foame nu-mi este
de trăiri şi speranţe
le-am învăţat pe toate
mireasă fiind

du cupa la gură şi bea
universul cu toţi cei ce sunt
înainte de noi iluzii
speranţe

între noi şi cu noi
din apele timpului
renasc anotimpuri

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte magică

e noapte magică o stea fermecată
varsă peste mine emoţii splendide
cu soarta de poet mă simt împăcată
nu risipesc timpul cu gânduri sordide.

relaţia cu lumea este sofisticată
a transferat în mine libertăţi placide
e noapte magică o stea fermecată
varsă peste mine emoţii splendide.

poezia inimii cu lumini marcată
este ca pasărea cu aripi lucide
zboară în infinit de raze flancată
în Calea Lactee o poartă deschide.

e noapte magică o stea fermecată
varsă peste mine versuri splendide.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi trăim experienţa lumii noastre interioare şi doar credem că trăim experienţa lumii exterioare. Lumea în afară este, dar cel mai mult trăim experienţa propriei noastre minţi. Mintea noastră este lumea noastră.

citat din Swamini Supriyananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima se aseamănă unei flori, parfumul său fiind nectarul iubirii. Când medităm, noi atingem sursa acelui parfum, iar inima noastră devine atât de plină de iubire, încât ea începe să iradieze acea iubire din întreaga noastră fiinţă. Este ca şi cum noi devenim iubirea însăşi, şi acea iubire curge din noi, învăluind lucrurile şi oamenii din viaţa noastră cu parfumul ei delicat.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasul absent

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mă ridică

Plecarea ta desigur că mă doare,
Fiorul ei mă arde zi de zi
Dar poartă şi puteri vindecătoare
Şi-acel curaj nebun, orice ar fi.

Răbdarea-i o povară inumană
Dar cum ar curge viaţa fără ea?
E plasture la inimă pe rană,
Acolo stă înfipt un colţ de stea.

Iubirea mă ridică sau coboară,
E poarta larg deschisă către rai,
Dar când ea a purtat aripi de ceară,
În iad m-a aruncat un chip bălai.

Ar fi în viaţă tot după dreptate,
Pe cer doar nori din puf de păpădii,
Străjeri nu mi-aş mai pune la cetate,
În inimă mi-ar sta doar bucurii.

Mă clatin ameţit de indignare
Când tot ce am clădit s-a ruinat -
Azi ştiu că ai iubit o oarecare,
Şi ştiu că nu era ce-am meritat!

Plecată eşti. Să fii cât mai departe,
În mine e ceva ce a murit!
Un drum ce ne-a unit, azi ne desparte,
Dar paşii mei îi poartă liniştit.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea deasupra copacilor

liniştea o găseşti undeva deasupra copacilor
acolo pluteşte şi eternul dor
acolo asculţi în tihnă cântecul izvoarelor
veşnicia de bronz a clopotelor
şi mai auzi uneori cuvintele de rămas bun
ale părinţilor care nu te mai aşteaptă
de o vreme în pridvor

deasupra copacilor înverziţi
se adună visurile oamenilor
care nu mai au lacrimi să-şi crească copiii
care nu mai au sânge să moară pentru ţară
care nu mai au ţărână să-şi învie strămoşii
şi să-şi îngroape morţii

doar infinitul mai poartă pe aripi
absolute
stigmatul nemuririi lor

liniştea este atât de aproape
de ziduri
este undeva deasupra copacilor
a vremurilor
freamătă doar în piatra vechilor fântâni
în oasele caselor
în porţi de mănăstiri

câteodată coboară pe ape în suspine
şi se preface în umbre de sfinţi
în şoapte de mamă
şi în dor
de părinţi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de noapte

În fie care noapte mă porţi
Tu visul meu de noapte
La bolta cerului baţi la porţi
Zbori între vis şi realitate

Eşti sufletul mereu din vis
Zborul tău mă însoţea
Cu aripi de dor m-ai cuprins
Tu mi-ai descifrat iubirea

Şoimul transformat în nor
A plutit deasupra mea
Voi iubii văzduhul până mor
Şi lumina Lunei cu căldură sa

Zboară aripi prin văzduh
Îngeri ce ne înconjoară
Desfătări ale unui duh
Note calde scoase din vioară

Suflete se topesc în stele
Ploaie caldă cu meteoriti
Noi ne-numărăm prin ele
Să iubim suntem sortiţi

Ne-ntâlnim în noaptea ideală
Sori ce strălucesc în beznă
Praf de stele curge în beteală
Liniştea geană peste geană

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe înţelepte

Ne spune o vorbă din popor
Că "apa nu curge către izvor".
Că "lemnul nu crapă piatra",
El doar încălzeşte vatra.
Şi tot prin popor se spune
Că "soarele nu răsare unde-apune".
Înţeleptul spune în cuvânt
Că "cerul nu dă de pământ",
Că "din bătrân nu poţi fi tânăr",
Nici "nu porţi cerul pe umeri".
"Nu poţi să-nchizi Calea Lactee
În clepsidra timpului cu o cheie".
Toate-s vorbe înţelepte
Menite să ne îndrepte.
Mai profund noi să gândim
Atunci când le folosim.
Că "nu tot ce zboară se mănâncă".
Nu poţi trăi fără muncă.
Omule, tu ia aminte!
Gândeşte la cele sfinte!
De vrei să trăieşti curat,
Nu-ţi da sufletu-n păcat!

poezie de Dumitru Delcă (14 martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă pe ocean, pe val

O viaţă pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalţă şi recade muzical,
Iar vânturile o ţin tot într-un chef!

Şoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest ţărm gri, acelaşi mereu, mereu:
Redaţi-mi gustul şi sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!

Pe punte iarăşi, stăpân pe mare şi pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.

În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroşi eliberaţi, spre geana zării –
Asemeni lor, ne vom găsi sălaşul
În singurătăţile din largul mării.

Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă şi bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!

Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul şi-apele aiurează sub cerul de cleştar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viaţă pe ocean, pe val!

poezie de Epes Sargent, 1813–1880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!