Stelele curg peste oraş...

Inima lumii e umedă şi misterioasă,
Calea Lactee curge de la un orizont la altul,
Steaua Nordului este departe,
va începe în curând cântecul cuţitelor de oţel,
fiecare din noi e cât o peşteră întunecată,
dar între noi doi este un gol imens,
porţi un şarpe în inimă,
şi eu ţin în pumni tot universul,
pasărea timpului zboară deasupra noastră cu aripi grele şi macabre
şi infiorător de imobile,
vântul aduce mirosul mării şi-l poartă pe picioarele noastre desculţe,
am lăsat în urmă, larg deschisă, uşa morţii...
în noaptea aceasta toată lumea are să-şi accepte soarta...

poezie de Elena Preduşel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!