Eram pregătită să scriu un poem

dar noaptea a venit brusc
ca o lovitură de topor în creştetul zilei
şi am început să plâng
până când o mână caldă
mi-a şters tristeţile

eram pregătită să îndur tăişul aspru al cuvintelor
dar fereastra s-a spart din senin
ca şi când o inimă s-a izbit de ea
şi noaptea sângera tot mai tare
iar plânsul meu se aduna într-o palmă atât de caldă
încât am crezut că s-a făcut dimineaţă

eram pregătită să scriu un poem
al unei vieţi
în care nu mă mai recunosc
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte in carlige de rufe

Azi-noapte te-am visat!
Am visat că prindeai
In cârlige noaptea!
O prindeai bine de un capăt
Si de celălalt o prindeam eu,
Să stea întinsă perfect
Să pară noaptea cea mai lungă
Pentru că intrase la aşteptare
Si la dor...
Dar dimineaţa tot a venit!
Si a smuls cârligele
Prinse atât de bine,
Iar noaptea s-a spulberat
Aşa alungită cum era
Si la un capăt eram eu
Cu cârligul în mână
Si la celălalt, tu,
Descumpănit, dar râzând...

poezie de Niculina Ilisie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de când eram copil îmi plăcea să vorbesc cu tine
îţi admiram felul îngrijit cum te îmbrăcai
şi totuşi degajai un aer modest
verdele din ochi era câteodată o mare furtunoasă
sau un vultur liniştit scrutând lumea
de pe piscul muntelui
când eram bolnav mă ţineai de mână şi-mi citeai poveşti
îmi plăceau cel mai mult acelea când personajul principal
găsea o comoară în pământ, lângă o pădure
şi respiraţia ta
ca a unei păsări din lut albastru
m-ai învăţat că iarna e mai albă decât zăpada
seara te rugam să mai rămâi
dar aveai şi tu viaţa ta personală
chiar dacă erai un copil
pereţii mei erau pictaţi cu fluturi
într-o zi ai venit şi arătai foarte matură
ca o femeie pregătită să iubească
ai prins în palmă singurul fluture care zbura
avea aripile roşii, polenul se scutura prin aer, şi ochii erau puţin speriaţi
şi i-ai dat drumul pe fereastră
de atunci nu ai mai venit
dar eu păstrez fereastra strâns
la piept

poezie de Radu Chiorean (29 noiembrie 2018)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele mele au şoptit

Când mă aşteptam mai puţin, lumina a venit din haosul nopţii,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi faţa. Eram livid şi gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Şi nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate şi priveam cerul,
Dar cerul dispăruse şi pământul dispăruse dedesubt,
Şi nici marea nu mai foşnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mişcarea pierise şi nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopţii,
S-a prelins pe faţa mea, m-a cutremurat
Şi ochii mei au început să plângă, să râdă şi să plângă
Şi buzele mele au şoptit: De ce, Doamne,
Ţi-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deşert,
Care mi-am înălţat chip cioplit,
Şi am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Aminteşte-ţi cuvintele tale şi umblă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Non sum qualis eram bonae sub regno Cynarae

"Nu mai sunt cine eram pe vremea bunei Cynara" – Horatius

Azi... nu, ieri noapte,-între buzele noastre, ca un roi de fluturi,
A căzut umbra-ţi, Cynara! Răsuflarea ta mi-a trecut poarta
Sufletului, făcându-şi loc printre valuri de vinuri şi săruturi;
Dar vechea pasiune-ncepuse deja s-atârne greu,
Da, am fost dezolat – şi cu capul în piept mi-am acceptat soarta:
Dar ţi-am fost credincios, Cynara! Bineînţeles, în felul meu.

Toată noaptea am simţit pe inima-mi cum bate inima ei caldă,
Întreaga noapte-n braţele-îndrăgostite, dormind, a stat;
Săruturi dulci mi-a dăruit gura ei, roşie-acoladă;
Dar vechea pasiune-ncepuse deja s-atârne greu,
Când, trezit, a văzut zorii vineţi, ochiul meu încercănat:
Dar ţi-am fost credincios, Cynara! Bineînţeles, în felul meu.

Am început să uit, Cynara! S-au dus pe-a vântului aripă
Rozele spre alte zări; cu rozele şi crinul care-ai fost
S-a depărtat în colb de ani; şi totuşi parcă-a trecut o clipă...
Dar vechea pasiune-ncepuse deja s-atârne greu,
Căci a dansul a fost lung, îi ştiam de-acuma paşii pe de rost;
Dar ţi-am fost credincios, Cynara! Bineînţeles, în felul meu.

Am tânjit după cântece mai sălbatice şi vin mai tare,
Dar, după ce petrecerea-a luat sfârşit şi luminile s-au stins,
Cade umbra ta, Cynara! Ţie-ţi aparţine noaptea mare;
Dar vechea pasiune-ncepuse deja s-atârne greu,
Mereu flămând de-alte buze, de-un sentiment mai proaspăt de cuprins:
Dar ţi-am fost credincios, Cynara! Bineînţeles, în felul meu.

poezie de Ernest Dowson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră dragostea mea

ai zis
,, pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră dragostea mea
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră dragostea mea
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră dragostea mea
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg

intră dragostea mea
intră
de-acum totul va fi tot
iar Dumnezeul din pieptul meu
ne va ajunge la amândoi
pentru drumul acesta
sublim

intră dragostea mea
intră
amândoi vom sta în genunchi''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte albă

ne-am văzut şi timpul s-a spart în fragmente
ai călcat stropind trecătorii care
s-au împrăştiat printr-o minune

nu putea să fie totul de sticlă
din moment ce
ne ciocniserăm atomic
scăpasem paharul şi vinul
îşi răsturnase culoarea
peste chipul meu

aşa de puternic era sentimentul încât
o maşină de epocă s-a contorsionat când
s-a lovit de tine

m-am speriat vitrina s-a făcut zob ca timpul
eram doi oameni ciobiţi
din cioburile noastre păsări de cuarţ
trebuia să ne întregim

câtă vreme stăruiam într-un sărut iluzoriu
mă urmăreai descompunându-mă
în aroma unei priviri cât o

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu soţul meu

Am adormit azi-noapte foarte greu
Şi-n vis, m-am întâlnit cu soţul meu.
Stăteam de vorbă ca şi altădat'
Şi... iar, mi s-a părut că-i supărat.

Eu îi vorbeam, el răspundea plângând
Şi, Doamne, câte îi spuneam în gând!
Şoaptele lui, parcă, aveau ecou,
Însă, l-a podidit plânsul din nou.

Până la urmă, a tăcut, însă treptat,
Cu pasul rar, spre mine s-a-ndreptat
Şi-i povesteam cu sufletul deschis,
Ce-am mai facut, de când s-a-nchis în vis.

Şi locul îmi era necunoscut,
Dar, Doamne, eu eram cu-al meu iubit!
Priveam la el cu-atâta încântare
Şi, dintr-o dată, intrai pe o cărare.

Mergând, am dat peste o apă mare;
Jur-împrejur, pustiu cât vezi în zare.
Am început să-l caut, însă... unde?
Din când în când, de mine se ascunde.

L-am căutat, dar n-am găsit nimic.
Aş vrea să pot, aş vrea să mai despic
Ziua de zi, durerea de durere,
Dorul de dor, puterea de putere.

În vis m-am perpelit noaptea întreagă,
Dar, am păstrat ceva din vis, în minte.
Am vrut să selectez cu luare-aminte,
Imaginea ce mie îmi e dragă...

La geamul meu, o pasăre se-opreşte
Mă uit la ea şi parcă îmi vorbeşte...
Mă simt de parcă m-aş afla-n văzduh,
Iar dintr-o stea zâmbeşte Sfântul Duh.

Cât ai clipi din ochi..., numai atât
De mine, soţul meu iar s-a ascuns.
Dar, pentru mine a fost de ajuns
Să văd că el e trist! Şi iar am plâns...

Eu plâng până târziu în noapte,
Îmi plâng steaua ce mi s-a stins.
Şi-ntreb moartea:,, De ce-ai învins?
Pe el, de ce l-ai luat departe?"

Şi lacrimile îmi curg încetişor,
Parcă ar vrea ca sufletu-mi s-aline.
Moarte, de soţul meu mi-e dor!
De ce l-ai luat? Inima plânge-n mine!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (25 decembrie 1996)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

"Intră, dragostea mea,"
ai zis
"pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră, dragostea mea,
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră, dragostea mea,
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră, dragostea mea,
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vrei să spui prin: "Nu sunt pregătită pentru non-dualitate"? Mintea va susţine de la naştere până la moarte că nu eşti pregătită pentru Libertate. I-a hai să vedem, e cineva pregătit? Nu, nu e nimeni! Niciodată persoana nu e pregătită pentru Libertate! Nu ai observat, nici pentru moarte nu e pregătită vreodată! Dar oare pentru minte eşti? Dar când ţi-a fost îndesat pe gât primul gând, prima invitaţie la sclavie te-a întrebat cineva dacă eşti pregătită? Tu eşti deja Libertatea, draga mea, şi libertatea nu poate fi pregătită pentru libertate! Da, pentru persoană nu eşti pregătită niciodată. Nu ai observat? La cei peste 30 de ani ai tăi mintea tot timpul mai vrea o porţie din tortul cu durere al devenirii. "Hai, mai ia o porţie de suferinţă, că pentru asta eşti pregătită!" Gândul niciodată nu este pregătit pentru adevăr, pentru că mama lui mintea e doar o grosolană minciună, iar tatăl lui Speranţa este un iluzionist perfect.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 28

Şi cum să mă întorc la fericire
Dacă ce-i bun mi-a fost complet negat?
Nici noaptea nu mă scapă de-asuprire,
Iar ziua sunt mereu persecutat.
Şi-acestea două se urăsc fierbinte,
Dar s-au unit şi aspru mă împung
Una în trup şi cealaltă în minte,
Căci oricât merg, la tine tot n-ajung.
Zilei îi spun c-ai strălucire mare
Şi că o luminezi când este nor,
La fel flatez şi noaptea neagră-n care
Când stele nu se văd tu arzi de zor.

Dar ziua chinul zilei mi-l lungeşte,
Iar noaptea jalea nopţii mi-o sporeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi s-a făcut linişte

o linişte atât de adâncă
încât dacă întind mâna
sufletul tău o să prindă aripi
dar nu mă mai cred în stare
să mă ridic
din noroiul zilelor
şi să-l aduc înapoi
acolo unde îi este locul
în pieptul meu

şi s-a făcut linişte
verdele doarme pe câmpuri ude
păsările ciugulesc din zarea albastră
macii se înalţă în lumina dimineţilor
doinele mângâie copacii înmuguriţi
iar tu
nu-i aşa
tu îţi continui viaţa
ca şi când nu m-ai fi cunoscut
niciodată

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi caldă de toamnă

E o zi caldă de toamnă
Şi eu vreau să scriu o poezie.
Despre o frumoasă doamnă,
Care cu privirea ei, sufletul îmi mângâie.

Vreau să scriu un vers frumos
Despre o simplă femeie,
Care mi-a întors lumea mea pe dos
Şi mi-a aprins în inimă a dragostei scânteie.

Buzele ei dulci- amărui,
Vreau să le sărut de mii de ori.
Căci au gust de gutui
Şi parfum de stropi de ploi.

O iubesc la nebunie!
Pe această splendidă doamnă.
Ea e ca o melodie
Cântată într-o zi caldă de toamnă.

poezie de Vladimir Potlog (12 septembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimist (!?)

nu ştiu dacă v-am spus:
sunt un alchimist al cuvintelor
umblu noaptea sperând
să sărut stelele
cu patima unui îndrăgostit
cobor din castel noaptea
spre ora doisprezece
când vampirii muşcă din lună
şi iubitele îţi dau mesaje pe messenger
scriu cu cerneală albastră
pe trotuarul din faţa casei
e alchimie pură
e alchimie spirituală
scriu cu pasiune
scriu cu voluptate
gablonzul din mână s-a tocit
mâncat de noaptea transformată în lup
îmi sună telefonul
mă anunţă dealerul
că nu mai vinde cretă
pentru şotroane colorate
sunt un alchimist şi nu mai contează

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ta

mi s-a părut
că mi-ai intins
o mână.
nu de gheaţă.
eram la Polul Nord
pe o banchiză
si tremuram de frig
in noaptea lungă
fără un gram
speranţă...
o clipă ochii am inchis
si printre sloiuri mari
m-am aruncat
in apă
fiind prinsă-ntr-un fiord
de mâna ta
cea caldă...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem şi... poezie

Mi-a năzărit aşa... pe la o vreme,
Că n-ar fi rău să scriu şi eu poeme.
Când toţi o fac... ce-aşa mare dilemă?
Zis şi făcut, am căutat o temă,

M-am informat în piaţă ce se scrie
Şi-am început să zgâri pe hârtie.
N-am mai ieşit în parc şi nici la tata
Şi-n două luni poemul a fost gata.

L-am tot citit de sus şi până jos,
Am încercat să-l recitesc pe dos,
I-am ajustat şi virgule, şi semne
Să nu-l scap în poemele nedemne.

Am pus în el puterea mea şi harul
Şi n-am scăpat din ochi dicţionarul.
Iar din dorinţa de-a-mi fi totul clar
L-am dus şi-ntr-un cenaclu literar.

Aici, s-a început cu destrămarea;
Că... s-a mai scris de chestia cu marea,
Că strofa aia, despre rândunici,
Ar trebui doar două rânduri mici.

Despre iubire s-ar fi scris destul,
De toamnă, cititorul e sătul.
Pe-aia cu trenu'a zis-o Toparceanu
(Se tot scurta poemul meu, sarmanu').

Mai taie-aici, e dincolo prea plin,
Iar la sfârşit să-l ajustăm puţin;
E prea-nşirat şi stă să se destrame
(Sărman poem "crescut" de-atâtea mame).

L-am tot sucit şi luat cu binişorul
Că nu mai ştim nici cine-i autorul.
Acum, e minunat... firar să fie,
Dar nu mai e poem, e-o biată poezie.

Dar cel puţin ideea o avem,
Nu tot ce-i poezie... e poem.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în alb

lovit la rădăcină poemul a părut că geme
brusc s-a prăbuşit în palmele asudate
s-a lăsat frământat cu o ştiinţă a îndepărtării
de degete învăţate să mototolească cu sârg
pagini cu doar câteva
cuvinte scrise

se făcuse dimineaţă
parcă am zis ceva nu mai ştiu exact ce
mi-amintesc doar că le-am auzit
văd cum am pus mâna pe stilou şi le-am scris printre
cele câteva rânduri invizibile
cuvintele acelea de început
ce nu-s la-ndemână oricând
o clipă am avut curajul să mă aplec spre coşul cu hârtii
să ridic ultimul ghemotoc pagină albă la lumina zilei
sau poate mi s-a părut

în noaptea următoare am vrut să dorm
ceva nu mă lăsa în pace
parcă toate cele patru camere ale inimii deveniseră una
iar în ea se mutau locatari noi
abia atunci mi-am dat seama că nu sunt singură
şi am bătut cu sfială la fiecare uşă
şi mi s-a deschis

ei bine de atunci de fiecare dată
am fost invitată cu bucurie înăuntru
într-o zi am primit de la noii locatari al doilea rând de chei
şi mă simt îndatorată
acum intru şi ies când doresc
şi nicio ordonanţă de urgenţă nu mă poate da afară

de atunci am început să cred că doar
anumite cuvinte inocente mă locuiesc
visând în locul meu poemul

apoi treaba mea să-l scriu la lumina zilei sau în întunericul nopţii
la licăririle focurilor lui Dumnezeu

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea ceramică

A început ca o roată
de olar
ca o roată de cer olărit şi ceramic.
La început a căzut o gărgăriţă ceramică
şi s-a spart în mii de furnici.
Apoi au căzut mii de furnici ceramice
şi s-au spart într-o muscă.
Musca ceramică a căzut şi s-a spart
în mii de bondari. Bondarii într-un câine.
Câinele ceramic a lătrat de mii de ori
ceramic
apoi a căzut
şi s-a spart într-un stăpân...
Stăpânul ceramic a căzut şi s-a spart
într-o femeie şi un bărbat
ceramic
ceramică
şi care au căzut şi-au tot căzut
în păcat...
Păcatul ceramic s-a urcat
şi s-a spart în iertări, în mii de iertări
ceramice
care au urcat, au urcat
şi s-au spart într-un Cuvânt..

Apoi au mâncat din castroane de lut!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă

Am făcut o artă din tot ce am făcut.
Am aprins lumină unde n-am ştiut.
M-a iubit plăcerea, şi atunci mi-a plăcut
Să fac poezie din tot ce am avut

Am dansat în noapt cu un univers
M-a dansat erotic, într-un mod pervers
Am pictat un strigăt, noaptea mi la şters
Mi-a spus să fac din strigăt cel mai frumos vers.

Am pus în poezie gând şi inima ruptă
Versurile plâng la poezia sfântă.
Marea se agită la vocea mea flamandă
De strigăt de durere şi de inimă frântă.

poezie de Ionela Hondreac (17 martie 2017)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!