Au ctitorit strămoşii-o ţară sfântă

În prag de iarnă, foi de calendar,
Ne-aduc aminte că a fost odată,
Din două ţări, doar una-nfiripată,
Ce-ncet ajunse-n ceas de centenar.

Cu multă caznă, nesecat elan,
Au ctitorit strămoşii-o ţară sfântă,
Cu mândru port şi inima ne-nfrântă,
Cu vorba dulce, plină de alean.

Sub cer s-a întregit un nou pământ.
Din mii de piepturi s-au trezit urale.
În faţă-având un ţel şi-o nouă cale,
Şi lacrimi s-au oprit şi jalnic cânt.

Cu un trecut ce ne părea rival,
Scrutând, am cutezat spre viitorul,
Întâii dimineţi sub tricolorul,
Ce ne va fi insemn şi ideal.

Decembrie întâi, zi de-nceput,
Prilej e azi de mare sărbatoare.
Cu fruntea în ţărâna roditoare,
Pun gaj pe stema ţării un sărut.

Iar la picioare-ţi inima-mi aştern
Cu toate simţămintele curate...
Să ne trăieşti mereu în libertate,
Că-n suflete ai un sălaş etern!

Nu ştiu de-s vrednic eu a te cânta,
Pe tine, ţară-a visurilor mele.
De mă vor junghia până-n prăsele,
Nu te-oi lăsa, şi nici de m-or cresta.

Pe munţi mă jur, pe largile câmpii,-
De-oi fi-n bătaia unor carabine,
Mă voi gândi mereu la al tău bine,
Pe lumea toată nu te-oi arvuni!

Cu râvnă îţi doresc, în veci de veci:
Faimă şi pace, după ani de trudă,
Să n-ai în viitor o soartă crudă
Şi-n faţa nimănui să nu te pleci!

poezie de Mihaela Banu (decembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 81

Ori voi trăi, să-ţi scriu un epitaf,
Ori tu în groapă pus o să mă vezi,
Însă în versul meu nu te faci praf,
Pe când din mine n-ai ce să salvezi.
Numele tău aici pe veci va sta,
Dar eu, odată dus, voi fi uitat
Un biet mormânt pământul îmi va da,
Când tu la toţi în ochi vei fi-ngropat.
O piatră funerară-i versul meu
Şi-n viitor de mulţi va fi citit;
De tine guri vor pomeni mereu
Când cei ce azi trăiesc vor fi murit.

Condeiul meu te face să trăieşti
Pe buze vii şi-n piepturi omeneşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, scump popor român

Poporului român, la ceas de centenar

Tu, scump popor român, la ceas de centenar,
Trezeşte-te! Priveşte-n trecut şi-n viitor.
Ridică-te şi schimbă prezentul ordinar
De care-i e ruşine acestui brav popor.

Tu, scump popor român, ce-ai făurit o ţară
Unind între hotare trei inimi de români,
Ridică-te! Priveşte şi nu lăsa să piară
Valorile, purtate prin veacuri, de străbuni.

Tu, scump popor român, ce ni l-ai dat pe Cuza
Şi pe atâţia alţii mânaţi de-al ţării dor
Nu vezi? N-auzi? Nu suferi simţind cumplit acuza
De-a fi lăsat hoţia să sece-acest popor?

Tu, scump popor român, revino-ţi în simţire!
Prostia nu-i virtute, minciuna nu-i altar,
Nu construieşti o ţară prin furt şi nesimţire,
Şi nu calci în picioare nici steag, nici ideal.

Tu, scump popor român, aflat în amorţire,
Ridică-te din somnul în care ai căzut!
Bucăţi din tine pleacă, plângând, în pribegire,
Smulse din trupul ţării în care s-au născut.

Tu, scump popor român, urmează-ţi calea dreaptă
Şi nu te-ntoarce-n timp, istoria s-o repeţi
Adu-ţi copiii-acasă şi ce-ai stricat, îndreaptă
Şi din greşeli, încearcă, popor român, să-nveţi!

Tu, scump popor român, la ceas de centenar
Priveşte, cumpăneşte şi vezi ce-ai devenit.
Transform-acum prezentul acesta ordinar
În viitor frumos, poporul meu iubit!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de sacrificiu

Cunosc o fată, ce o ştii şi tu, copil, femeie, dragă mamă...
este frumoasa mea pe veci, doar ea, care mereu mă cheamă
şi alerg oricând s-o mângâi, s-o apăr de primejdii, s-o sărut,
să-i dau iubirea, toată strânsă de când sunt, de când cu neamul sunt născut
şi-o port în flori şi-o ţin pe braţe, praguri s-o trec, că-mi e şi după moarte, ea, femeie...
mi-am împlântat-o în suflet, unic gând, tot ce-oi avea vreodată, unica idee,
c-o ştiu că numai ea mă poate creşte, cu tot ce-am, pe mine şi pe toţi ai mei,
curaţi în simţuri, falnic dedicaţi, toţi curajoşi să-i ţină flacară aprinsă, nişte Prometei,
şi-o oblojesc, că-mi este mamă şi visu-i unic să-i fiu mare,
ei, ce s-a dat cu toată, de ofrandă, cu tot ce-i este, intim are...
iar azi mă închin stând în genunchi şi mă curg lacrimi tot, afară,
că-i ziua ei şi n-am alt dar, să-i dau îndeajuns... Te iubesc Ţară!
Îţi jur în veci, podoaba mea... să-ţi port demn nume... să nu moară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, Românie mare

Bat clopote în depărtare, vestesc reîntregirea,
A neamului român, pe veci UNIREA,1 Decembrie e ziua.
O singură ţară, ROMÂNIA şi mamă a toţi românii,
Dinspre Abrud, încă se simte a Iancului chemare, vie.

La Alba vin cu mic, cu mare, în suflete purtând cu toţi
Aceeaşi unica dorinţă sfântă, unirea să înfăptuiască.
De la Alba, la Avrig, de-a României drag, să-înfăptuiască,
Hotare sigure şi pace, a noastră ţară să-înflorească.

S-au reunit la Blaj, provinciile toate, ca să semneze azi,
Unirea Moldovei cu Ţara românească pe vecie.
Acolo s-a născut a noastră, mamă ţară-România
Cu viersuri dulci, cu oameni bravi şi vorbe de iubire.

La mulţi ani români din orice colţ de ţară şi de lume
Încingeţi a unirii horă, prindeţi-vă strâns de mână.
Sângele în vene fierbe, vorbim toţi acelaşi glas,
Moldovă tu eşti altoi, pentru o mare Românie.

Unirea tuturor, sub acelaşi steag străbun, e tricolorul,
Ce-a fluturat mereu cu stoinicie, din veacurile adânci...
Un singur ideal avem în cuget, unirea tuturor,
De la Bălţi şi de pe Prut, glas de fraţi se-aud strigând.

Dumnezeu, bate la uşi şi ne-întreabă azi pe toţi,
Ce-am făcut cu libertatea, moştenită din străbuni?
Tu române, ai dus greul, peste umerii tăcuţi...
Azi deşteaptă-te române, că vei deveni supus.

Tu popor înalţă capul, cine ai vrea să te trezească
Din această amorţire, de-aia au luptat străbunii?
Oare azi nu vă mai pasă, viaţa pentru ţară-au dat,
Să trăim în libertate, nu cu jugul pe grumaz...

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ncred în Tine

Mă-ncred în Tine, Domnul meu divin,
Smerit mă plec şi-n faţa Ta mă-nchin,
Din cerul Tău măreţ mă cercetează,
Şi calea către Tine-mi luminează.

Condu-mă Tu pe calea Ta mereu,
Cu Tine vreau, căci singur 'mi-este greu,
Singur nu pot înainta, ştii bine,
Tăria mea eşti Tu, puterea ce mă ţine.

Mă-ncred în Tine, Doamne Dumnezeu,
Sprijin mi-ai fost în ceasul cel mai greu,
Când am crezut că nu mai am scăpare,
Mi-ai arătat să văd puterea-Ţi mare.

M-ai ridicat din pulbere, de jos,
Mi-ai spus: Cu Mine eşti victorios.
M-ai luat la pieptul Tău, m-ai mângâiat,
Iertare, mântuire, Tu mi-ai dat.

Mă-ncred în Tine azi şi-n veci de veci,
Din viaţa mea Te rog să nu mai pleci,
Nu mă lăsa să rătăcesc pribeag,
Cu Tine vreau să merg Isuse drag.
Amin!

poezie de Ica Drăgoi (26 septembrie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Decembrie - Transilvania

Tu, Transilvanie neprihănită
Trasă de râuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintâi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stâlpi funerari ai avut căpătâi
Jaful cel crâncen, spinii din gură
orice zidire ţi se surpa
vale a plângerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se deşteptară viscolitori
urmaşii Romei să-ţi dea putere
purtând la arme frunze şi flori
În prag de iarnă, când se adună
tainele lumii pe lângă foc
şi când zăpada muşcă din Lună
şi-n vin dă floarea de busuioc
E ziua plină de giuvaeruri
când vulturi zboară din calendar
şi-o filă sacră poartă spre ceruri
filigranată în fildeş clar
Şi din înalturi ei se prăvale
peste câmpie la Mărăşeşti
tragănă stinse doine de jale
pâlpâie torţe sărbătoreşti
Întâi decembrie, zi de-nceputuri
florile dalbe pe la români
ninge cu oase albastre de fluturi
foc de rubine arde la stâni
Prin ce cuvinte, prin ce minune
sunt vrednic astăzi a te cânta?
nimeni pe lume nu poate spune
ce dragă îmi eşti, Transilvania mea!
Azi toţi tribunii parcă învie
în zvon de tulnic împărătesc
sub zidul Albei vin în câmpie
să-i spună ţării cât o iubesc
Apare-n togă cel ce zidise
castrul cel antic, Apullum sfânt
Marc Aureliu calcă pe vise
fluvii de lavă ies din pământ
Şi vin în zeghe voievodale
primii luceferi – Gelu şi Glad
plânsul le ţese ochiuri de zale
ridică mândri sceptre de brad
Renasc jupanii ce nu ştiu frica
Stanislau, Balcu, Negru, Ştefan
Stoica şi Iacob, Drag şi Balica
Vlad, Nicolae, Ion şi Bogdan
Azvârle lancea Anton cel Mare
Dealul Bobâlnei crapă de flori
Pintea haiducul trece călare
potera-l pierde în roua din zori
Balsam de slove pune pe rană
Ion Inochentie Micu cel drept
Horea cu fruntea shakespeareeană
strânge-o icoană de roată la piept
Lui Avram Iancu, crai al răbdării,
Munţii ca-n palmă i se aştern
şi-n urmă creşte ctitorul ţării
Mihai Viteazul nostru etern
Şi vin iobagii, şi vin jelerii
pâlcuri de oaste din moşi-strămoşi
dezmoşteniţii, robii durerii
cu oase frânte şi ochii scoşi
Toţi fiii vetrei, toţi transilvanii
din Ţara Bârsei în Apuseni
purtând hrisoave şi vechi pisanii
îşi strigă dreptul de pământeni
Răsar din cartea neamului sfântă
ei Albei Iulii îi dau onor
la ceas de iarnă binecuvântă
unirea noastră, a tuturor
Azi poate ţara să stea la cină
scapără stele peste Ardeal
ziua aceasta creşte-n lumină
sfinţind o gintă şi-un ideal
Trăiască pururi fala străbună
Marea Unire şi spiritul său!
Glorie ţie, Patrie bună
atât la bine, cât şi la rău
Iubire, pace şi sănătate
la toţi de faţă şi viitori!
Trăiască ţara în libertate
şi steagul sacru în Trei Culori!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană-i ţara mea şi-o ţin la piept

Pe-ntâi Decembrie e ziua ţării;
Dealuri şi văi să-mi presăraţi cu flori,
Că-n urma sârguinţei şi-a răbdării,
Cătuşe-am sfărâmat şi detractori!

Pe stei de munţi să-mi aşezaţi cunună,
Din flori de mac şi spice-n cer senin,
Când tulnice peste Carpaţi răsună,
Vestind în lume cuvenit destin!

Să-mi puneţi pe catarg flamură nouă!
Proclam aici un logic corolar:
Avem o ţară-ntreagă, n-avem două,
Ce astăzi împlineşte-un centenar.

Cu graiul sfânt şi inima senină,
Cu slova noatră preamărim un veac,
De la unirea ce-a adus lumină
Şi orbului şi-aceluia buimac.

E întregită harta cum i-e datul,
Icoană-i ţara mea şi-o ţin la piept.
Sub cer senin, de-a lungul, ori de-a latul,
Tot natu-i mândru şi păşeşte drept.

Şi om cu om, ţinându-se de mână,
Încinge hori la piatră de hotar,
Că-ntru Unire, naţia română,
De-abia serbează primul centenar.

E ziua asta binecuvântată,
Când maica Românie e un neam.
Unirea Mare e aniversată
De oameni, râuri, codru şi-ultim ram.

poezie de Mihaela Banu (decembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

Azi, te sărut, străbună glie
Şi tu, pământ al ţării strămoşesc
În taina sfântă îţi dorm străbunii...
Acum, la ceas de sărbătoare,
Cu mâna pe drapel îţi fac urare...

Veniţi, români din toată lumea,
Ce pribegiţi pe alte glii,
Să fim ca un mănunchi de grâu uniţi,
Cu flori şi al nostru tricolor să-l împodobiţi,
Copiii să ne crească în pace, linişte şi armonie,
Azi te cinstesc, cum se cuvine,
Străveche vatră, iubită Românie!

Din Munţii Apuseni ne străjuie goruni,
Cu fruntea sus azi ne salută Iancu,
Al nostru crăişor viteaz,
Să fim un sânge şi un neam,
Cu drag ne îmbrăţişează Horea, Cloşca şi Crişan,
Să fim precum o piatră de granit,
Strămoşii noştri pentru glie s-au jerfit!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

Azi, te sărut, străbună glie
Şi tu, pământ al ţării strămoşesc
În taina sfântă îţi dorm străbunii...
Acum, la ceas de sărbătoare,
Cu mâna pe drapel îţi fac urare...

Veniţi, români din toată lumea,
Ce pribegiţi pe alte glii,
Să fim ca un mănunchi de grâu uniţi,
Cu flori şi al nostru tricolor să-l împodobiţi,
Copiii să ne crească în pace, linişte şi armonie,
Azi te cinstesc, cum se cuvine,
Străveche vatră, iubită Românie!

Din Munţii Apuseni ne străjuie goruni,
Cu fruntea sus azi ne salută Iancu,
Al nostru crăişor viteaz,
Să fim un sânge şi un neam,
Cu drag ne îmbrăţişează Horea, Cloşca şi Crişan,
Să fim precum o piatră de granit,
Strămoşii noştri pentru glie s-au jerfit!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi uibind, femeie gingaşă
ca firul de irabă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri, fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O Dunăre albastră

O Dunăre albastră,
Tu... eşti mereu splendoare,
Eşti dulce alinare,
Din viaţa-mi ce-a trecut.

Eşti sâmbure de viaţă,
Eşti crudă desfătare,
Dar mi-ai răpit in taină
Tot ce-am iubit mai mult.

Mă întorc... mereu la tine,
Pe malurile- ţi stinse
Şi mă întreb de ce...
Nu te-ai oprit?

Mereu... tu curgi la vale,
Şi-mi duci zilele triste,
Te rog dă-mi alinare...
Că m-am îndrăgostit.

Sub strălucirea lunii,
Străbaţi mereu câmpia,
Dar laşi în urmă ta
Teroare şi plăceri.

Fii Dunăre albastră,
Te rog fi-mi împlinirea,
Al visului cel dulce
Cu strat de primăverii.

Nesăbuit şi-n taină,
Aprind o lumânare.
Şi mă gândesc adesea
De ce te-oi fi pierdut?

Aveam şi frumuseţea,
Aveam şi tinereţea...
Dar... Dunăre albastră
Pe toate tu le-ai vrut.

Se... înalţă către stele,
Fior răpus din mine,
Şi bolta ce-a cerească
Pe loc a strălucit.

Tu... Dunăre albastră,
Eşti zâna vieţii mele
Pe care niciodată,
Nu pot ca să o uit.

Tu Dunăre albastră
Fior şi încântare.
Eşti dulce alinare
La tot ce-a fost trecut.

Tu... Dunăre albastră,
Mă închin acum la tine.
Ştii că nu mi-e bine
Dar nu pot să te uit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinde-te în horă, române!

Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
Să cinstim Marea Unire
Şi flacăra ei mare, vie.
Strigă-ţi vorba, strigă-ţi păsul,
Până nu îşi pierde glasul,
Sugrumat de nepăsare,
Sugrumat de nebunie.

Ai luptat pentru mai bine,
Acum, ce este cu tine?
Forfota în ţară îi mare,
Nu-i pe buna ei cărare...
Nu-ţi mai ţine nimeni seama,
Eşti călcat pe cap ca iarba.

Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
Ţine-ţi tricolorul bine,
Să nu-l rupă vântul urii,
Mătrăguna dezbinării,
Mătrăguna învrăjbirii.

Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
Să cântăm Sfânta Unire,
Să întărim a ei hotare,
N-o lăsa să se deşire,
Ca uitarea pe ruine.

Fără viaţă în cultură,
Fără omenie pură,
Fără înţelepciune în fapte
Unirea râmâne în spate,
Doar amprente, fără roade.

Adunaţi-vă români!
Din ţară şi din străini,
Unirii să-i cântăm versul,
Tricolorul şi-n fapt mersul,
Că-n inima românească,
E frăţia strămoşească.

Prinde-te în horă române!
Şi ţine-i centura bine,
Răul Ţării în veci să piară,
Fie pace la hotare!
România să înflorească
Şi Unirea să-şi cinstească.

poezie de Valeria Mahok (20 ianuarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăteasă

Din nou pleci către cer,
O Tu, cinstită floare
Cu tine toate pier,
În luminata zare.

Mă plec în faţa ta,
Priveşte-ţi slujitorul
Cu tine de voi sta,
Tot îţi voi duce dorul.

Elimină păcatul,
Ce gândul înrobeste
Arată-mi iar regatul,
Ce-nsoare străluceşte.

Nu-ntoarce a ta faţă,
Învaţă-mă de bine
Aş vrea în a mea viaţă,
Să fiu mereu cu tine.

Oferă-mi acel scut,
Ce răul îl opreşte
Un dar mult prea plăcut,
Ce sufletul iubeşte.

Revarsă peste mine,
Tot harul tău preasfânt
Să pot cânta cu tine,
Dincolo de mormânt.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua ta, frumoasă Românie

Românie, plai sfânt cu văile-nflorite,
Cu line dealuri, mângâiate de lumină,
Cu munţii falnici, cu tâmplele albite,
Ai coborât din cer a raiului grădină.

Pune-ţi strai nou de mare sărbătoare,
Şi coroniţă cu flori de câmp şi iasomie,
Încinge-te cu tricolorul la hotare,
Căci azi e ziua ta, frumoasă Românie.

De ziua ta, să străluceşti în lume,
La piept strângându-ţi fii şi visul milenar,
Încununat de glorii, să fie al tău nume,
În veci şi-n astă sfântă zi de Centenar!

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Eşti mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele şi singura dorinţă
Cum ai putea să uiţi atingerile tandre
Căldura casei tale şi focul din fiinţă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?

Şi-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon şi-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îţi simt sânul, iar sufletul ţi-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.

Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spaţiul, şi inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.

Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, şi dulce e otrava
Când mâinile-ţi frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.

Eu ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă
Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău şi-n inima ta mare
Căci ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă.

Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări
Vor mai ieşi vreodată din golful fără fund
Aşa cum astrul zilei se-nalţă iar pe cer
Deşi s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Eşti mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele şi singura dorinţă
Cum ai putea să uiţi atingerile tandre
Căldura casei tale şi focul din fiinţă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?

Şi-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon şi-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îţi simt sânul, iar sufletul ţi-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.

Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spaţiul, şi inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.

Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, şi dulce e otrava
Când mâinile-ţi frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.

Eu ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă
Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău şi-n inima ta mare
Căci ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă.

Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări
Vor mai ieşi vreodată din golful fără fund
Aşa cum astrul zilei se-nalţă iar pe cer
Deşi s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce Românie

Munţi, câmpii şi mare, ţară ai de toate,
Binecuvântată de divinitate.
Ţară milenară, dulce Românie,
Fără tine lumea mi-ar părea pustie!

poezie de George Budoi din România şi Românii (23 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea cea Mare

1 decembrie 1918

Venise ceas de împlinire
Şi clipa marilor dorinţi
Cu-aceleaşi doruri de Unire
Din moşi strămoşi şi din părinţi.

Din aspiraţia de veacuri
Şi-n graiul spus de mii de ani,
Urmaşi crescuţi în vechi cerdacuri
Venind din daci şi din romani.

Aceiaşi doină-au spus-o-n cânt
Şi-n vechi Carpaţi şi-n Apuseni,
Ei, ce-au iubit un scump pământ
Valahi şi Moţi ori Moldoveni,

Pe tot întinsul pân-la mare
Au dat toţi glas neatârnării
Când, în firească încununare
Au ctitorit destinul Ţării.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!