Au ctitorit strămoşii-o ţară sfântă

În prag de iarnă, foi de calendar,
Ne-aduc aminte că a fost odată,
Din două ţări, doar una-nfiripată,
Ce-ncet ajunse-n ceas de centenar.

Cu multă caznă, nesecat elan,
Au ctitorit strămoşii-o ţară sfântă,
Cu mândru port şi inima ne-nfrântă,
Cu vorba dulce, plină de alean.

Sub cer s-a întregit un nou pământ.
Din mii de piepturi s-au trezit urale.
În faţă-având un ţel şi-o nouă cale,
Şi lacrimi s-au oprit şi jalnic cânt.

Cu un trecut ce ne părea rival,
Scrutând, am cutezat spre viitorul,
Întâii dimineţi sub tricolorul,
Ce ne va fi insemn şi ideal.

Decembrie întâi, zi de-nceput,
Prilej e azi de mare sărbatoare.
Cu fruntea în ţărâna roditoare,
Pun gaj pe stema ţării un sărut.

Iar la picioare-ţi inima-mi aştern
Cu toate simţămintele curate...
Să ne trăieşti mereu în libertate,
Că-n suflete ai un sălaş etern!

Nu ştiu de-s vrednic eu a te cânta,
Pe tine, ţară-a visurilor mele.
De mă vor junghia până-n prăsele,
Nu te-oi lăsa, şi nici de m-or cresta.

Pe munţi mă jur, pe largile câmpii,-
De-oi fi-n bătaia unor carabine,
Mă voi gândi mereu la al tău bine,
Pe lumea toată nu te-oi arvuni!

Cu râvnă îţi doresc, în veci de veci:
Faimă şi pace, după ani de trudă,
Să n-ai în viitor o soartă crudă
Şi-n faţa nimănui să nu te pleci!

poezie de Mihaela Banu (decembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!