Timpul
văd timpul cum se uită-n oglindă
după ce-și pierde umbra
și-și desenează trupul în alb.
apoi, cum își duce degetul grăbit
pe itinerarul nimicului,
căutând un ireal și o depărtare de tăcut.
cu expansiuni vizionare viață pândind
și nimic nu-i în stare să înțeleagă,
cum se smulg finale gânduri
din memoria întoarsă din drum
numai de dragul să treacă
dincoace de uitarea horcăind.
fără un scop anume,
el mereu se azvârle înainte...
cu spații de singurătăți la piept dorite
și nicicând înapoi în sentința unui exercițiu
de repetiții.
mereu își prelucrează neliniștita uzură
cu romanticele visuri din străzi culese,
apoi se ascunde în ceasuri și absențe...
participă la diferite mixturi de vieți,
subtilizează efemere
și chiar trece în imagini uneori,
lăsând dâre pe lucruri și-n fragedele clipe,
ce se hârjonesc prin fluturi.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre viziune
- poezii despre visare
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre romantism
- poezii despre imagine
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cad efemere
cad efemere din singurătăți de riduri
tristețea se trage mută în exprimare.
printre degete pe vârfuri trec viduri
lăsând urme de năluciri subțiri fugare.
viața e o probă de goală absență...
provoacă accelerări de gânduri uriașe
prin spărturi de spații utilă evidență,
cu răsuflări risipă spre ecouri lașe.
în grija pământului de sub talpă ești
apoi lut peste alt lut fără umeri lungit.
doar în vesta iubirii retras te amăgești
prin adn-ul spirală, cu gândul încâlcit.
alteori ți se pare clipa mai înaltă
și cu ochiul unealtă sfere scobești
lăsând o umbră de îndoială presată,
pe spectre opuse între care gonești.
mersul la sfârșit de lume ne învață
cum pas să altoim din negrăita humă;
cu cer dus în spate într-o veche raniță,
noi căutători-n golurile ce se curmă.
cu privirea-n urmă la piciorele unei livezi
dispăruți în alb, aninați de esențe,
în noul context ivit doar speranță te vezi,
cu inelul urechii ce scârțâie de carențe.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre gânduri, poezii despre înălțime, poezii despre învățătură, poezii despre urechi, poezii despre tristețe, poezii despre sfârșit sau poezii despre ochi
Între alb și negru
Albă mi-a fost chemarea,
deschiderea mea spre viață,
alb mi-a fost și destinul
trăindu-l sfios dar pur
printre oameni și clipe,
dorind mereu
să las în urma mea
tot ce am mai bun.
Albă îmi era și trăirea,
suflet deschis spre iubire
trasformat în negru cărbune
după ce dezamăgirile vieții
l-au ars din temelii,
căutăndu-i rămășițele apoi
prin cenușa și scrum....
Apoi o lupta acerbă
între alb și negru mereu,
puritate și vise curate
zdruncinate de negrul din viață
lăsând în urmă un alb obosit
sângerând pe drumul vieții
care este atât de greu.
poezie de Georgeta Șuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre negru, poezii despre cenușă, poezii despre alb, poezii despre suflet, poezii despre iubire, poezii despre cărbune sau poezii despre curățenie
Și apoi cine-a zis că trebuie să trăiești chiar în aer liber, aplecat mereu peste cornișa lucrurilor, căutând imposibilul, pândind toate subterfugiile ca să te strecori afară din realitate? E chiar obligatoriu să fii excepțional? Nu știu... Există o demnitate imensă, în oameni, atunci când își poartă cu ei fricile, fără să trișeze, ca pe niște medalii ale propriei mediocrități.
Alessandro Baricco în Castele de furie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre realitate, citate despre frică, citate despre existență sau citate despre aer
Eu
eu braconierul toamnelor singurătăți
mă rup din ifose și mă încerc la tine;
eu știutul dresor de spații ca și alte dăți,
cu tonuri de efemere date în surdine.
aspirațiile stau pe la uși în tăceri cădere
și am să aprind lampa să le văd mai bine
de câte ori mă ispitesc amăgirile de sfere
și în frunte port undă afonă ca oricine.
prin dărâmături de refuz ție am să-ți strig
fără ieri și fără mâine prin clipele deșarte;
vreau de rombul ochiului tău să mă frig,
căci în ispite am tot lăsat amăgiri înclinate.
cu tăcerea din palmă voi șterge câțiva ani
mișcarea de balans să-mi fie mai reușită.
în seceta amorului ansamblați contemporani
eu ceva mai grăbit, tu cu mult mai grăbită.
și de miresmele ne apar nouă albe violențe
o ierarhie a suspinelor vom înfrânge în aripi
și cotroboitori de nuanțe vom smulge absențe
pe noi cățărate precum de mult vechile patimi.
în puțină vreme reversibilul ți-l dau să-l guști.
te voi alunga înapoi în ochiu-mi întors în afund
fără urcări și coborâri doar pe o linie de arbuști,
cu lutul tău ce mi se clarifică o așezare foind.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre violență, poezii despre viitor, poezii despre trecut sau poezii despre toamnă
Timpul
Trec clipe reci..., prin acele de ceas
nespusele-ntrebări încep să doară,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
pe gânduri se aștern ca o povară.
Răspunsuri n-am găsit până acum,
dar dacă timpul curge doar-nainte
cum de se-ntorc regretele din drum
ca să-mi aduc mereu de tine-aminte?
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceas
Timpul
Trec clipe reci..., prin acele de ceas
nespusele-ntrebări încep să doară,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
pe gânduri se aștern ca o povară.
Răspunsuri n-am găsit până acum,
dar dacă timpul curge doar-nainte
cum de se-ntorc regretele din drum
ca să-mi aduc mereu de tine-aminte?
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nicicând...
Un suflet închis într-un trup trecător
se zbate-ntre viață și moarte.
El știe că-i doar pelerin călător,
dar trupul vrea încă să-l poarte.
Fugare clipe de luciditate
învie imagini trecute,
din lumea trăită redeșteptate...
Nu pare nimic să-l ajute.
Durerea cumplită trupu-i cuprinde,
nu crede mai mult să reziste.
Și totuși, de viață nu se desprinde:
el nu vrea să nu mai existe!..
Din câte-ar fi vrut cândva să-mplinească,
în timpul ce-n goană trecuse
fără să poată să și le-amintească,
atâtea speranțe apuse...
E greu pentru el s-accepte sentința:
mai poate ceva să îndrepte
pe patul în care doar suferința
vrea, răbdătoare, s-aștepte?
Și totuși, el poate acum să-nțeleagă
din viața-i aproape trecută
de care, târziu și tăcut se dezleagă:
nicicând viața nu e pierdută!
poezie de Elena Liliana Popescu din Unde ești, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre suferință, poezii despre pelerinaj sau poezii despre moarte
Timpul...
Timpul merge înainte,
Niciodată înapoi,
Ce ți-e scris ție în frunte,
Tot vei suferi apoi.
Nu-ncerca să schimbi ursita,
Pentru vremea ce s-a dus,
Cum te-ar îndemna ispita,
Să urmeze un alt curs.
Mergi cu timpul înainte,
Spune tot ce ai de spus,
Prin fapte și prin cuvinte,
Chiar de vremea ți-a apus.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare sau poezii despre cuvinte
Cum adormi timpul?
întâlnești un meseriaș
îl pui să sape grădina
se va dezbraca ticticos
își va arăta trupul în salopetă
alături îi pui băutura, țigările, hârlețul
aștepți la rând după sticla cu băutură
soarele se va ridica încet
treptat plictiseala va colora cerul apoi va înclina ceasul
în defavoarea ta
te uiți după degetele sale ce țin țigara
srumul se strânge la picioarele tale
cerul se inverzeste prividu-te
tu însă rămâi calm
răspunzi sec la întrebările artizanului
fără să clipeșți te va întreba dacă ai copii
el cu siguranță are cel puțîn doi care sunt mari plecati în afară
îți aduci aminte
că timpul curge în defavoarea ta
apoi auzi cum își înjură soția că nu-i spală și nu găteste
te va înjura și pe tine că nu-i dai pace
îl priveșți cum își încheie aleatoriu nasturii cum își strânge șireturile
de la bocancii rupți
cum își aranjează frizura cu scuipat
de parcă și-ar da o întâlnire secretă
dacă te plictiseșți rău ia hârlețul și sapă meseriasul nu se va împotrivi
chiar îți va da sfaturi cum să ți unealta domn profesor
dacă mai ai haz nu-l contrazice
el știe și când trebuie să mănânce
și când este prea frig sau prea cald
se va uita pe cer să prezică ploaia
apoi te va întreba
nu-i ora mesei domn profesor?
lihnit de foame te privește ciudat cum sapi
și va da alte sfaturi pentru că ai săpat strâmb și că nu-l bagi în seamă.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre băuturi
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre umor
- poezii despre soție
- poezii despre somn
- poezii despre siguranță
- poezii despre sfaturi
- poezii despre profesori
Alb, tot mai alb
Singuri, în somn
tresărim amintindu-ne
de uși uitate deschise,
din alte vieți.
Alb, tot mai alb
fragilul meu suflet...
Cum? Doar mereu îl învăț
să nu crâcnească-n
leagănul de mătase
al pieptului.
Uitarea e balsam întru toate.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Filozofii și plugarii
Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată,
Ca să facă p-o câmpie o plimbare-ndătinata.
Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, și fiecare
Înșira câte-o legendă, câte-un basm ori o întâmplare;
Craiul însă, dus pe gânduri, n-asculta vorbele lor,
Ci, tăcut, își păzea drumul călărind încetișor.
Sfetnicii, dacă văzură cum că craiul mereu tace
Îl lăsară-n draga voie, să gândească orice-i place,
Iară între ei se-ntinse ciorobor și mare sfat:
Cine este oare-n lume omul cel mai învățat?
După o dispută lungă, după sfaturi fără nume,
După ce critică totul, ce este și nu-i pe lume,
Aduc la conclus, în fine, pe acest rotund pământ
Cei mai înțelepți în toate dânșii sânt. Ah, dânșii sânt!
Cum? S-ocupă din juneță numai cu filozofie;
Logica-i o jucărie pentru mințile lor! Fie,
Că știința-i vastă, însă ei în degetul cel mic
O posedă toată; în fine, nu e pe lume nimic
Lucru ne-nțeles de dânșii; toate, toate-s bagatele:
Știu de-a rostul pe Sofocle, tot așa pe Aristotele;
Fiecare dintre dânșii, chiar pe când era copil,
Citea din Homer, din Plato, din Ovidiu și Virgil!
Se pricep la Corpus juris, la Pandecte. Ce mai vrei?
Chiar și-n știința lui Pliniu nu poți să găsești ca ei!
.........................................................
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filozofie, poezii despre superlative, poezii despre țărani, poezii despre înțelepciune, poezii despre numere sau poezii despre jucării
Sex & shopping
Nu știu dacă 'oi greși,
Însă fără protocol:
Sexul e precum ar fi
La cumpărături în mall;
Un bărbat știe ce vrea,
Intră iute,-a terminat,
Scurt apoi, fără să stea,
Iese-afară ușurat,
Nu își pierde ore-n șir
După aia nici să-l bați,
Își aprinde abitir
Pân' la ușă un Carpați,
Dar femeia... este bai,
Cum și-a pus al ei picior,
După ea, frate-meu, stai,
Nu-i scapă un colțișor,
Prin buticuri, prăvălii,
Brazdă mall-ul în zig-zag,
Amintindu-și de copii
Când obloanele se trag,
Tot probează, tot oftează,
Ia pantofi, chiar din vitrină,
Dar nimic nu-i aranjează
Șutul ei de balerină,
Se îmbracă, se dezbracă,
Bluze, fuste, geci, taioare,
Până ape-ncep s-o treacă
De la cap printre picioare:
Fusta o face cam lată,
Vrea o alta subțirică,
Aia roșie-i pătrată,
Cealaltă are burtică,
Pune-o rochie, maro,
Stă-n oglindă strâmb și drept,
Parcă toată-i doar popo,
Nu tu spate, nu tu piept,
Ia o bluză, o îmbracă
(Ce-o probă de patru ori!)
Nervi și chin pân' o dezbracă
Fi'nd lipită de sudori...
Umblă-apoi prin galantare,
Se agață de-un ciorap,
Prin furouri, ce răbdare (!)
Îți dai ochii peste cap,
Ori e mică, ori nu-i mare,
Câte zdrențe-a tot probat,
N-a găsit măcar culoare
După gustu-i rafinat,
Și-uite-așa, precum vă zic,
Dop-o zi prin mall pierdută,
Făr' să cumpere nimic,
Pleacă.... nesatisfăcută.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre comerț, poezii despre sex, poezii despre picioare, poezii despre fuste, poezii despre rochii sau poezii despre greșeli
Prăpastia din mine
Simt cum se deschide-n mine
O prăpastie întunecată, profundă
Ș-ar vrea-ntre gheare să mă prindă
Să mă ducă, acolo, de unde vine.
Și-n negura ei, unde-i doar scrum
O iubire își plânge tăcuta durerea
Privind în gol, își dojenea vrerea
Privind tristă spre ultimul ei drum.
Dorul sau, tâmpla-n palme-și odihnea
Și cu trupu-i obosit și glasu-i stins
Avea mersu-i lent și părul nins
A moarte prin ochi, chiar duhnea.
Frica mă pune să-mi arunc privirea
Peste apa morții tulbure și rece
Privind spre sufletul ce nu trece
Prin sita vremii căutând uitarea.
poezie de Camelia Boț (5 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre întuneric, poezii despre păr alb, poezii despre păr sau poezii despre plâns
Frați de cruce
Mititel și negru tot,
Cu antene lungi de-un cot,
Făcând pană din picioare
Și cobză din aripioare,
Pe-nserat pleacă hai-hui,
Cu pustiul dorului,
Prin iarba din porumbiște
Și prin rugii din miriște
Și... cât e noaptea de vară,
Își cântă soarta amară...
Cri-cri-cri, sunt mititel,
Cu urâtul singurel
Și mă doare inima,
Că nu-i lumea cum aș vrea.
Cri-cri-cri, toți mă alungă,
Nu e nimeni să mă plângă,
Sufletul mi-e plin de jale,
Să-mi schimb soarta nu-i cu cale.
Stau în loc și te ascult
Și mă mir atât de mult,
Nicicând nu aș fi bănuit
Că și tu ești chinuit
Și de câte ori n-am zis,
Numai mie mi-a fost scris
Să duc al vieții calvar,
Plin de jale și amar
Și-am dorit așa mereu,
Eu să fiu în locul tău
În al nopților abisuri,
Cântăreț fără de visuri...
Dar acum când te ascult,
Te-nțeleg atât de mult
Și îți fac o rugăminte,
Ca de acuma înainte,
Oricum viața ne va duce,
Să ne prindem... frați de cruce.
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre muzică sau poezii despre urâțenie
Să-ți văd din nou chipul
Am adormit iar în gândurile mele,
Lăsând în urmă un suflet drag
Și ajung din nou să privesc la stele
Și nu m-așteaptă nimeni în prag.
Încerc să găsesc în mintea mea,
Cum arăta a ta ultimă privire
Și uneori noaptea e atât de grea,
Dar cred că am încă o mare amăgire.
Caut apoi umbra ta, a pașilor pierduți,
Și vreau să țin mintea mea trează,
Dar noaptea e plină de năluci
Și merg la geam unde inima mea oftează.
Se vede apoi o stea căzătoare
Și o dorință încă aș mai avea,
Ca în lumina ei să-ți văd chipul tău oare,
Și să rămâi mereu în mintea mea.
poezie de Eugenia Calancea (6 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre stele căzătoare, poezii despre inimă sau poezii despre dorințe
Trupul
trupul e unicul nostru câștig
apărând ca o fragedă întâlnire de nume
cu extazul cărnii înainte de toate.
rolul de muritor îl joacă cu drumuri scurte
prin strigătul frunzelor
ce-n legănare ațipită se prețuiesc.
abia își îngăimă carnalul relief în
smintita trecere...
mereu racordat la un cer ce coagulează
dimensiunea albastră
și de-a dura dă violetele tăceri
în perioada serii îmbujorate.
e un succes de ironie apăsată
pe coregrafia de jaf
al arogantului miros de salcâm...
mereu mângâindu-și ultima consolare
spre uvertura cromaticelor dureri.
uneori pare chiar o justificare născocită
de dimensiunea unui vid colorat
unde minunea verbului a fi
mătuiește dâră de cronologică mișcare
printre gândurile spălate de staționara rouă.
trupul calcă elegii în care te vei trece toamnă
teribil mișcat prin fotosinteze nearse
c-un pretext dimensional de a fi priveliște
într-o recidivă de cuget zvântat
mereu prin zi și noapte.
se crede un reactor de moarte
fără mirări alese când adesea zace înzăpezit
în petale de sentimente încăierate.
neașteptată consolare între strigătul cutelor
și spasmul cuvintelor îmbrățișate
dinapoia poemelor
și dinaintea valsului de roz fior
destrămând senzații de mută sferă.
trupul e impresie și contur grăbit
într-una absorbind ritmul
înfrângerilor dinspre necunoscut
și aspirațiile ce-n trepte se reîntorc
până-n sprânceană de odaie...
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre verb, poezii despre vals, poezii despre succes, poezii despre seară sau poezii despre roz
Focul
sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereți
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă și ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiți de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie și pașii mă dor
spațiul rănește absența
șe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâșiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absențe
între file de carte am așezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârșit
mâinile ard printre șoapte în noapte
sunt foc nesfârșit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei șoapte
la final, voi lumina cerul arzând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre hârtie, poezii despre foc, poezii despre dor sau poezii despre zile
Dansul timpului în clipe
Trag timpul înapoi dintre perdele...
Am apucat de lanțul unui ceas
Și clipa se transformă în tăcere
În ochiul gol de timpul meu, rămas.
M-am rătăcit în lumea din clepsidră
Căci timpul îmi era căzut pe jos...
Eram o amintire în firidă,
Dar ca un vis, măicuță, m-am întors.
Și am sorbit din timpuri minutarul,
Cum pleoapa-și soarbe lacrima cu zaț
Și-am înțeles ce iute trece anul
Cât noi sorbim din timpuri cu nesaț.
Timpul și-a dus povara printre umbre,
Purtând o cruce fără de-nțeles.
Pe noi, rugina vieții ne va duce,
Un vis, pe-un ultim drum în contrasens.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dans, poezii despre cruce sau poezii despre amintiri
Copacul care a ras de noi
Știa de fiecare dată cum întinde mâna să mângâie
Aerul de dimineață,
Destul de grăbit spre o altă zi
Cu umerii mereu lăsați deoparte,
Pesemne se întreabă de ce fiecare clipă are dansul ei
Nu știe să caute răspunsuri potrivite pentru bătrânețe
Dar salută politicos fiecare femeie,
Trece în revistă iubiri ambulante
Unora le-a amputat dreptul la memorie
Ce mai putea să le zică
Decât ca e prea târziu pentru o palmă dată,
Trece grăbit trotuarul
Harap Alb în blugi,
De teamă să nu-l părăsească umbra
Își face socotelile la un copac
deasupra lui crengile își atârnă sfioase
râsul.
poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre râs, poezii despre frică, poezii despre femei, poezii despre dimineață sau poezii despre crengi
Gânduri și timp
Cad grele pleoapele către pământ
și gândurile se-nalță spre cer...
Aleargă dezlănțuite făcând legământ,
pe moment se opresc plutind desuet,
ochi în ochi cu-nțeles se privesc
apoi din nou în galop se pornesc...
Timpul nu se naște, nu moare
se-ascunde sub al nostru cer,
e doar o schimbare constantă,
vieți și iubiri ne fură zbicer.
Nimeni și nimic nu l-a sufocat
vârsta-i nu se cunoste, deși ades invocat
mereu a existat și-așa va fi mereu
căci el este nimic, nimic de colorat
cu ale noastre vieți și existențe de brocat.
Timpul e-n noi și noi suntem timp
totul e timp fără de timp...
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre naștere sau poezii despre culori