Prăpastia din mine

Simt cum se deschide-n mine
O prăpastie întunecată, profundă
Ş-ar vrea-ntre gheare să mă prindă
Să mă ducă, acolo, de unde vine.

Şi-n negura ei, unde-i doar scrum
O iubire îşi plânge tăcuta durerea
Privind în gol, îşi dojenea vrerea
Privind tristă spre ultimul ei drum.

Dorul sau, tâmpla-n palme-şi odihnea
Şi cu trupu-i obosit şi glasu-i stins
Avea mersu-i lent şi părul nins
A moarte prin ochi, chiar duhnea.

Frica mă pune să-mi arunc privirea
Peste apa morţii tulbure şi rece
Privind spre sufletul ce nu trece
Prin sita vremii căutând uitarea.

poezie de Camelia Boţ (5 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit

Am obosit să-mi plâng iubirea
În visuri aşezate în poeme,
Căutând să-mi alung durerea
Ce-n suflet începe a-mi geme.

Dar toamna gându-mi cuprinde
Şi-n nostalgii mă poartă de zor,
Ochii-mi plânşi îmi surprinde
Şi mi-i zvântă cu-al vântului dor.

Şi-mi adie şi prin păru-mi lins
A vremii necruţătoare trecere
Şi dorinţa din cuvântu-mi stins
Se cuibăreşte-n mine în tăcere.

M-aş culca pe-o frunză ruginită
Căzută lin din ramura unui alun,
Dar inima mea e prea obosită
Şi mi-e teamă că-n vis o s-apun.

Am obosit să mai scriu de iubire
Să visez la ce nu va fi nicicând,
Voi pleca cu toamna-n neştire
Să-mi odihnesc trupul în pământ.

poezie de Camelia Boţ (13 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Şi muşcă pământul.
E iadul acvatic.

Priveşte spre cer şi adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credinţa-i deşartă.

Îşi simte, de-acum rădăcinile-n apă
Şi ştie că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ţine.
Sfârşitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când ştie că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Şi nu plâng pe maluri.

Îşi lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subţire, ce-aşteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe ţărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmări...

Privind spre trecut, prin lacrima unui vis de nemurire,
La poarta încătuşată a inimii lovite cândva
De trăznetul viu, aprins dintr-o dulce sclipire...
Zăresc desprinsă din ceaţă umbra ta...

Şi paşii tăi...urmându-mă prin negura tăcerii,
Aleargă spre ultimul val de iubire din trecut
Şi rătăcind în noapte se lovesc de zidul durerii
...ce tu l-ai ridicat prin ultimul sărut!

poezie de Roxana Grigorescu
Adăugat de Roxana Grigorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

Iubite, mai trece şi-această toamnă,
Trec frunzele din nucul cel bătrân,
Iar sufletu-mi obosit mă îndeamnă
Să zidesc vise ce-n urmă ne rămân.

M-a cuprins melancolia dintr-odată
Privind culorile ce plutesc în vânt,
Nu mi-e bine fără tine niciodată,
Nici bine, mereu cu tine-n gând.

Iubite, iubirea ta n-are-un nume,
Este pustie ca şi toamna târzie...
Mi-i gândul să fug departe în lume
Să uit, să mă ascund în poezie...

De sub gene-o lacrimă îmi curge
Şi-n ea toamna aievea se-oglindeşte,
Iar nucul desfrunzit începe-a plânge
Văzând că timpul trece, nu se-opreşte.

Iubite, pleacă şi această toamnă,
Frunzele-mi sunt aşternutul rece,
Ş-un dor cumplit la iubire mă-ndeamnă
Trecând cu tine prin toamna ce trece.

poezie de Camelia Boţ (2 octombrie 2020)
Adăugat de Camelia Boţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tot ceea ce vezi pare împotriva ta, schimbă-ţi privirea. Privind prin ego, vei vedea ego-ul. Privind prin Suflet, vei vedea Sufletul.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanterna magică

Pe-omătul nepătat de pe cearceaf,
În umbra ce se-ncheagă în odaie,
A tresărit lumina ca un praf
Când şi-a deschis pupila ei bălaie.

Lanterna magică, privind pieziş,
C-un singur ochi în frunte, ca-n poveste -
Şi glasuri de copii în luminiş
De râs curat, ţâşniră fără veste.

Acolo unde-a fost doar scrumul şters,
Răsare-o lume veche şi ciudată.
Scufiţei Roşii-i ard obrajii-n mers,
O vezi zorind spre casa de-altădată.

Spre casa albă şi cu nalbă-n prag
În care o aşteaptă blând bunica -
Prin fumul vremii, prin trecutul drag,
Mai stau privind cum piere lin fetica.

Zadarnic cerc zăvorul ferecat
Pe care tot copilul îl descuie...
Prin vremi Scufiţa Roşie-a plecat
Şi lupul sur mai stă pe cărăruie.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela razelor de gând

Priveşti spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniştei ce inima-mi străpunge?

Te văd, în gândul meu, privind departe
şi nu ştiu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost şi astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeştepta fiorul
pe care îl simţeai demult cu mine
în nopţile albastre şi senine.

Încerc privirea-ţi verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.

Eşti veselă, eşti tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?

Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ţi-ascunde o iubire care moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea lumii

liniştea se ascundea într-un gând nespus
rătăcită în marasmul cotidian
avea multe faţete
mă retrăgeam în mine
să nu aud urletul hienelor în noapte
zac, uneori privesc vremea ce trece
ce vine
dacă mai vine
vorbesc dar nu aud
sunt atât de obosit
stau în aşteptarea ţipătului
geme pământul în răsuflări oprite
sub frunze moarte de vreme, prea devreme
mă zbat fără grabă în tăcerea crudă a lumii
azi nu mai pot
sau nu mai vreau
să cer, să iau
gunoaie de pe drum
un drum croit
din oase frânte şi mult fum
aş vrea să zbor, un zbor etern
la cer
spre norii albi, pufoşi şi puri
să mângâi sufletul unui pescăruş în zbor
dar nu ştiu cum
doar stau şi plâng
la margine de mare
ce să mai cer
ce să mai sper
e prea târziu acum
ne facem că facem, fără să facem
ne facem că vorbim
dar vorbim în tăceri studiate
nu ştim nimic, dar totul ştim
lucrăm, nu muncim
plecăm dar nu plecăm
şi stăm, ce bine stăm...
nu ştiu de dorm
de când, de ce şi până când
o clipă sau o veşnicie
privind in jur
privind la voi
târziu am inţeles
că lumea asta nu-i de mine
văzând că nu sunt de folos
mă întorc incet şi plec pe jos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind

Privind o rază prin miere
ţi se revelează
un alfabet de măşti.

Privind un cerc din absolut
ţi se revelează
sfera.

Privind razele măştile absolutul şi sfera
te văd pe tine
mireasă a cuvântului meu.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea

mă mir de inima noastră
care încă mai poate
să ducă tristeţea în doi

pe noi culmi (?!) de acolo
se aruncă în stolul
ce trece munţii spre sud

cu gâturi sucite şi crud
privind către inima noastră
în pragul de sus al uitării

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea ploii de pe urmă

tristeţea este-n lume o frecvenţă joasă
acolo unde demoni infernul îl ocupă
acolo unde cerul se vede doar prin lupă
unde drumul e pavat cu smoală grunzoasă.

îngroapă speranţe în structuri de iad
de unde urcuşul este foarte greu
cu prăpăstii abisale unde îngerii cad
acolo unde plânge preabunul Dumnezeu.

dar vine o ploaie liniştitoare, rece
codri de gânduri îi spală de viermiş
peste vise colmatate-n matcă trece
şi-n tropote dansează pe acoperiş.

pe arborele vieţii cu strămoşii petrece
nimeni nu se pune în calea ei pieziş.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc bătrânii…

Se duc bătrânii…se tot duc
Rămânem noi, seminţe goale
Privind spre soarele-răsare
Cu zâmbet veşted şi năuc.

Se duc bătrânii – am rămas
Doar noi, a veacului urdoare
Privind spre soarele-răsare
Cu ochi de câine de pripas.

Se duc bătrânii – lutul lor
Îngraşă brazda ce hrăneşte
Făpturi groteşti, cu ochi de peşte
Ce merg pe loc, fără vreun spor.

Se duc bătrânii – cruci de lemn
Le stau la cap, ca să-i păzească
De-o generaţie drăcească
Ce n-are-n grai cuvântul “demn”.

Se duc bătrânii – ca un fum
Ca o miresmă de tămâie
Şi-n urma lor ce-o să rămâie?
Doar buruieni, pustiu şi scrum.

Se duc bătrânii… se tot duc
Căci lumea asta li-i străină,
Se duc spre taină şi lumină
Lăsându-ne deştepţi – dar singuri cuc.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutându-mă

Căutând în tine un drum spre mine,
Căutând în tine un drum spre tine,
Căutând în tine un loc unde să-mi odihnesc sufletul,
Căutând în tine locul unde este sufletul tău,
Căutând în tine ochii mei,
Căutând în tine ochii tăi
Mă căutam pe mine în tine,
Te căutam pe tine în tine,
Căutam în tine un vis al meu pe care să-l visăm,
Căutam în tine un vis al tău pe care să-l visăm,
Căutam în tine primăvara mea,
Căutam în tine primăvara ta.
Căutând în tine drumul spre mine,
Căutând în tine drumul spre tine,
M-am rătăcit şi s-a întamplat ceva,
Nu ştiu ce s-a întâmplat,
Dar sufletul tău s-a închis.
Şi am rămas afară căutându-mă...

poezie de Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul îngheţat

E frigul, oare, care mă pătrunde,
sau doar fiorul zilei reci de toamnă
ce mă priveşte blând şi mă îndeamnă
să-mi scot din suflet dorul ce se-ascunde.

E-atât de frig acum, atât de rece,
în sângele ce ieri ardea prin vene
ca lava ce se scurge în ravene
şi umple orice gol, pe unde trece.

Să-mi fi rămas, cumva, un gol în care
a tot crescut răceala şi uitarea,
ce-au construit acolo închisoarea
şi-mi ţin un dor ascuns în nepăsare?

De-ar fi aşa, cum ştiu că el rezistă
şi că vulcanul va erupe iară?
Sunt sigur că va fi curând afară
şi toamna va-nceta să fie tristă

E frig acum şi-aştept, oricât ar ţine,
ceva să se întâmple: o fisură
în grotă, suflet, teamă sau natură
şi-atunci va fi iar cald, şi va fi bine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru casa bătrânească

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Nucul bătrân şi banca de la drum
Le văd în ceaţa vremii şi acum.
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Şi un copil să redevin aş vrea.

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Să mă întorc copil, încă m-aşteaptă.
A nins în mine şi-am argint la tâmple
Şi pleoapa-i grea şi ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... şi... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...

Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Şi căţeluşa pare-ncremenită.
Priveşte-n gol o nevăzută ţintă.
Poate-au venit bunicii să privească,
Mânaţi de dor, căsuţa bătrânească.
Iar noi, cuminţi şi plânşi, îi aşteptăm
Şi clipa revederii o visăm.

Nucul bătrân şi banca de la drum
S-au gârbovit de plâns şi timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târşiţi,
Paşii celor din cer abia veniţi.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, şi o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviţi de anotimpuri.

Le văd prin ceaţa vremii şi acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns înceţoşate...
Ei, cad uitaţi ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni şi trişti, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot – al durerii mute...

Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
Mă văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranţă. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă faţa-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!

Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate că sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne priveşti ca ieri. Şi-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.

Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aş da să vă mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca nişte pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Şi în copilărie mă-ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.

Şi un copil să redevin aş vrea,
S-o strâng în braţe pe bunica mea,
Să-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea – un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc să fiu copil mereu,
Să-l strâng în braţe pe bunicul meu
Şi-n leagănul copilăriei mele
Să alergăm desculţi pe drum de stele.

Şi un copil să redevin aş vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa.
Le văd prin ceaţa vremii şi acum
Nucul bătrân şi banca de la drum,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe noptieră-o carte

Pe noptieră, lângă geam,
Îşi dă ultima suflare
O carte, unde găseam
Negrul în splendoare.
Şi privind spre geamul rece,
Îşi pune ultima dorinţă,
Înainte ca să plece
Pe-o zi să fie o fiinţă.

Să poată păşi pe stele,
Cum pe rândurile-i scris,
Să simtă cât sunt de grele
Visele de neatins.
Să vadă cu ochii ei,
Răsărit şi-apus de soare,
Fiindcă-n ea, sunt doar idei,
Întorci foaia şi dispare...

Vrea să simtă adierea
Vântului de primăvară,
Vrea să simtă ce-i iubirea,
Dacă-i dulce, sau amară.
Vrea să vadă universul viu,
Dincolo de ultima copertă,
Şi să-şi umple geniul pustiu,
De-o iubire imperfectă.

poezie de Mihaela Rusu (12 martie 2016)
Adăugat de Jannete
Comentează! | Votează! | Copiază!

reverie nocturna

iar ma trezesc in miez de noapte
simtind fiori de gheata-n mine
si-aud apropiate soapte
ce se repeta-n nestiire..

se-arata umbre la ferestre,
privind cu jind l-al vietii dar..
si simt ca-s spirite celeste
ce-si cauta trupul, in zadar.

de teama sufletu-mi tresare..
imi pare ca au mii de brate
ce-ntind cumplitele lor gheare
spre mine, vrand sa ma inhate.

in ochii lor arsi de pacate
pocnesc carbuni din jar nestins
iar parul lor danseaza-n noapte..
inlantuind trupu-mi incins.

..aceeasi noapte zbuciumata
trait-am cu teama mereu..
si-astept de fiecare data
sa vina pazitorul meu..

apare cand apune Luna,
urmat de pulbere de stele..
el ma salveaza-ntotdeauna
din ghearele umbrelor rele.

ma-ncearca o senzatie rece
privind cum din inaltul cer
coboara-ncet..iar teama-mi trece.
ii simt dorinta..si il chem..

usor paseste inspre mine
si-l vad oprindu-se in prag.
in parul lui sclipesc rubine,
inflacarand ochii-i de jad..

pe-obrajii lui vegheaza lacrimi..
doi stropi fierbinti s-au revarsat,
trecand prin genele ca gratii..
din ce-nchisoare au scapat?

as vrea..cu-o mangaiere dulce
durerea sa-i alin indat'..
dar nu sta-n loc, de mine fuge
cand ma indrept spre el cu-un pas.

curand, el se topeste-n zare..
zburand spre un lacas ceresc
si-n intuneric mi se pare
ca-i un luceafar, un eres..

as vrea sa stiu de ce el vine doar noaptea la fereastra mea
si-alunga umbrele straine
ce bantuie prin mintea mea.

de ce n-a vrut, ca altadata,
sa il ating cu mana-mi rece,
sa il sarut..macar o data..!
si sa-l intreb cand va mai trece..?

mi-e dor de-a lui imbratisare
ce simturile imi imbata..!
caci il doresc..dar mult ma doare
ca nu-i real, n-a fost vreodata..

e-n visul meu de-atata vreme..
cand ma trezesc nu-i langa mine
si-atunci imi simt genele grele
de lacrimi calde..din iubire.

poezie de Maria Cristina Iordache
Adăugat de Maria Cristina Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi ceilalţi îşi vedeau în linişte de treabă şi nu păreau deloc indiscreţi sau curioşi să afle ce-ar avea de vorbit domnul Enka cu domnişoara consilier, totuşi, domnul Enka îi propuse Liei să se retragă, măcar pe culoarul ce ducea spre rezerve. Ea acceptă şi se opriră chiar în dreptul celei pe care străluceau iniţialele "E. L." Blondul remarcă acest amănunt şi privind uşa aceea, sufletul i se umplu de mândrie; era rezerva fiului său. Poate după ce va discuta cu domnişoara, va intra puţin, s-o vadă, doar nu era interzis. Deocamdată, îşi îndreptă atenţia spre tânăra domnişoară psihiatru. Ea nu îndrăznea să-şi ridice privirea spre acel domn blond, deşi glasul cu care dânsul i se adresă nu exprima deloc asprime, răutate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în stare

să înot în apa teribil de rece
sub luna plină de regrete
înaintez încet şi abia respir
privesc cum se măreşte distanţa
de ţărm de nisip
în largul mării
în adâncul ei
unde razele soarelui nu pătrund
înot cât pot
şi până când mai pot
durerea mea e ascunsă în fundul mării
stă acolo
e departe de mine
mă cuprinde o sete ne
bună de înghiţit toată apa
înot cât mai pot
osteneala vine din durerea
lepădată în larg
continui să înot până mă eliberez
apoi simt cum durerea
mă trage în adânc
unde nu pătrund razele soarelui
unde apa e rece şi paralizantă
voi sta acolo cu durerea mea re
găsită pe nisipul rece

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!