Trupul

trupul e unicul nostru câştig
apărând ca o fragedă întâlnire de nume
cu extazul cărnii înainte de toate.
rolul de muritor îl joacă cu drumuri scurte
prin strigătul frunzelor
ce-n legănare aţipită se preţuiesc.

abia îşi îngăimă carnalul relief în
smintita trecere...
mereu racordat la un cer ce coagulează
dimensiunea albastră
şi de-a dura dă violetele tăceri
în perioada serii îmbujorate.
e un succes de ironie apăsată
pe coregrafia de jaf
al arogantului miros de salcâm...
mereu mângâindu-şi ultima consolare
spre uvertura cromaticelor dureri.
uneori pare chiar o justificare născocită
de dimensiunea unui vid colorat
unde minunea verbului a fi
mătuieşte dâră de cronologică mişcare
printre gândurile spălate de staţionara rouă.

trupul calcă elegii în care te vei trece toamnă
teribil mişcat prin fotosinteze nearse
c-un pretext dimensional de a fi privelişte
într-o recidivă de cuget zvântat
mereu prin zi şi noapte.

se crede un reactor de moarte
fără mirări alese când adesea zace înzăpezit
în petale de sentimente încăierate.
neaşteptată consolare între strigătul cutelor
şi spasmul cuvintelor îmbrăţişate
dinapoia poemelor
şi dinaintea valsului de roz fior
destrămând senzaţii de mută sferă.

trupul e impresie şi contur grăbit
într-una absorbind ritmul
înfrângerilor dinspre necunoscut
şi aspiraţiile ce-n trepte se reîntorc
până-n sprânceană de odaie...

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!