Acoperişul lumii

îmi şterg de crinolina nopţii
otrava scrisului cu gust de tei
transpiră prin toţi porii sufletul
ce-mi creşte-n palme ca o zi de ceară
la colţ de lumi tu bei acelaşi vin neutru
cu buzunarul plin de ziare versuri iubiri şi staţii

scriu un prozopoem despre lumea
pe care o porţi în pantofi
ai însingurat ferestre şi am rătăcit
arborii lunii
doar tu ai cheile de la mansarda
unde femeia-poem
îşi dezbracă orgoliile

de pe pe acoperişul lumii
privesc nopţile ca pe nişte poeme
de zile mari
şi nu-ţi scriu decât cu aripi de păun
sinceră de la înălţimea sufletului meu,
cal de pustă, stea rubicondă, cer diluvian...

soarele îmi pictează norii
cu albe consoane
femeia-poem râde sardonic
întinsă leneş în patul tău

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un colţ de cer

Pe un colţ de cer voi scrie poeme
Cu pana unui pegas prins la jar mâncând,
Voi rescrie iubirea cuprinsă de vreme
Pentru tine Dragoste, să te văd zâmbind.

Verdele tău crud îmi va fi lumină
În nopţile ploioase ce în ferestre bat,
Îţi voi recita sonete ce sufletul alină
Scrise pe colţul meu de cer, unde te-am gravat.

Un pahar cu vin îmi este călimară
Rămas pe masă lângă colţul meu de cer,
Cuvinte se preling uşor şi se presară
Pe hârtia albă, învelind un trup de înger.

Şi nu-mi ajunge veacul, nici chiar era
Să scriu ce simt pe colţul meu de cer,
Am scris, voi scrie ce viaţa îmi oferă
Te iubesc pentru că eşti, semn de reper.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

ochii pruncului -
doar două palme albe
întinse spre cer

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă zurlie

ninge ca la Piteşti dalb dalb dalb
cad păsări negre din cutii de scrum
pata din palme s-a înroşit amar
beau ceai cu biscuiţi şi recitesc Puşkin
oraşul patinează în zigzag
latră toţi câinii albi din mine
pe unul care scrie poezii
despre soarta ruptă-n colţuri/cuvinte vii zurlii/

ninge pe gura de canal
înfăşurat în ziare omul de omăt
frânge cuvinte roşii înmuiate în vin cald
se abureşte coama norilor
iar soarele este un schelet
de care fulgi se prind lucioşi ca lame de oţel
e iarna care îmi place mie
cu franjuri galbeni atârnaţi de cer
iar sufletul de ţurţuri pictat în efemer

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie cu frunze în vânt

dragule frunze arămii se scurg pe alei
miroase a versuri uploadate din cer
de atei
bat clopotele în turn prelung ca un şarpe de vânt
port între palme lumina/doruri gravate-n aspru cuvânt/
sar guşteri din frunziş/silabe ale lumii din noi
îmi încalţ neliniştea tăceri răsărite din ploi

se zice că lumea începe ca un zbor de cocori
cu toamne pe aripi cu frunze demente şi nori
rugina s-a întins pe dealuri sculptez în molizi sensul vieţii
aştept să se răsucească sufletul alb al dimineţii
cu faţa spre luna de toamnă alb de zurlie
dragule sunt iubiri care ard în iarba orelor vie

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie cu frunze în vânt

dragule frunze arămii se scurg pe alei
miroase a versuri uploadate din cer
de atei
bat clopotele în turn prelung ca un şarpe de vânt
port între palme lumina/doruri gravate-n aspru cuvânt/
sar guşteri din frunziş/silabe ale lumii din noi
îmi încalţ neliniştea tăceri răsărite din ploi

se zice că lumea începe ca un zbor de cocori
cu toamne pe aripi cu frunze demente şi nori
rugina s-a întins pe dealuri sculptez în molizi sensul vieţii
aştept să se răsucească sufletul alb al dimineţii
cu faţa spre luna de toamnă alb de zurlie
dragule sunt iubiri care ard în iarba orelor vie

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutătorul de pokemoni

Aceia care au încălţăminte de plută
vor fi cei dintâi la finish.
Aşa grait-a căutătorul de pokemoni.
Nimeni nu este destul de sărac,
să nu îşi permită încă o cursă.
Cât am gustat lumea, cu crinolina ei verde,
m-am împiedicat de morţi-vii
pe culoare.

Dacă lungul drum al nopţii către zi
s-ar deschide precum un curcubeu,
m-ai aşteapta pe singura treaptă
săpată pentru altarul lui Dumnezeu?
Apele lumii se umplu de peşti ce visează
limane înguste.
Toţi pescarii lumii acesteia întind noaptea năvoade,
pun momeli peste prag, la ferestre, între scânduri...

Înoată, suflet al meu, peste brazi, peste hăuri,
peste turnurile gemene,
tulbure ca vinul în cimitir!

poezie de Angi Melania Cristea din Căutătorul de pokemoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de unde vii

are străzi nepavate îmi ţin
tocurile în maini cum aş ţine sufletul tău
gravat
într-o albă singură noapte
aburul râului se întinde pe alei
ca nişte limbi de şarpe degustând un asfinţit
ziua se dă cu parapanta
între noi doi arborii lumii tac infinit

orele se scurg pe asfalt
miroase zurliu a război şi a morţi
pe acoperişuri pisici zvelte torc
în mâinile tale inima mea se goleşte de sânge de ani şi de sorţi.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multiplicarea lui eu

te aşez cer al meu în iarba ce îneacă norii
să văd culori de apă stoarse de respiraţii
miros cu ultimele clipe rana vineţie
ce mi-au săpat-o în palme sările pământului

ah! cum se scrie poezie ca o cuminecătură
pe care o înghiţi debusolat
există un dumnezeu al oamenilor simpli
ochi atotvindecător ce ne manipulează
să putem iubi străinul care bea suflete gemene

m-am luptat cu o claustrofobie ce îmi germina prin toate articulaţiile
îmi era teamă să rămân cu mine însămi
atât de hotărât mă apăsa acoperişul lumii
atunci când tu ai aprins vâlvătaia iubirii
ce dă reset oricărui tip comun
de a te multiplica

boala mea a devenit autoimună
şi dintr-o dată am inhalat clorofilă
apoi toate au devenit oase suflu verde nestare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit şi rău mă doare, că doar câţiva mai sunt în prag...
Şi ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie şi poate chiar şi mai târziu...

Tristeţera mea nu e benignă, ştiu că v-aţi săturat de ea
Dar ea e-n mine şi ştiţi bine că n-am să mă despart aşa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea şi ştiţi
Toţi cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiţi...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult şi nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie şi să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă aşa mi-e bine şi mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud şi nici nu văd.
Acolo cerul e albastru şi niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă şi nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscoleşte de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Şi sper să îmi respect cuvântul şi să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanţa de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dor

Pe foaie albă scriu câte un vers
Despre oameni, natură şi univers,
Cuvinte simple, rând pe rând,
Care vin din suflet şi din gând.

Scriu despre biata, frumoasa mea ţară,
Care rămâne pustie iară,
Despre toamna mănoasă
Şi despre-a bunicilor casă,

Despre părinţi uitaţi de copii,
Despre meleagul meu, cu livezi şi vii,
Despre un voievod uitat într-o carte veche,
Despre Dumnezeu care stă mereu de veghe.

Scriu o simplă, sinceră poezie,
Ca oamenii să mă vadă, să ştie
Că sunt şi eu un biet muritor,
Care scrie cu lacrima versuri de dor.

poezie de Vladimir Potlog (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile cameleon

timp faleze pietriş toate pictate
în pântec de oraş
deschizi uşa cazinoului şi vezi oameni care beau
iar aura norocului se dezbracă de sofisme
cu tocuri de egretă femeia din colţ numără rămăşiţele nopţii
sau adaugă încă un conţinut în povestea cu mirt

sentimentul că ploile vor ucide furnici nu mai există
doar o masă amorfă de ciment gata să se prăbuşească fără unde seismice
doar unde radio prin care poţi auzi porta-vocea realităţii
se schimbă şefii politici cad structuri ale statului se pune bază într-un om atât de singur încât îşi înghite chitul

de peste tot din oraşul dement pluvial
auzi maşinăria de rumegat despre schimbarile cameleonilor politici
nimeni nu intelege de ce un magistrat #nupoateajungepresedinte
când a ţesut pânza de păianjen a existenţei
şi precum Calypso i-a transformat pe toţi în porci captivi
iar azi-ul a devenit bastard
singura opţiune fiind un deadline pentru mâine

nişte concitadini pescuiesc din balcon cu tălpile goale atârnate la fereastră
peştii nu au coloană vertebrală se lasă pescuiţi între secunde muţi
de ce toate curg într-un flux şi reflux din care scapă doar elfii aceşti orăşeni demodaţi ce nu îşi pun capul pe tăietor?
plouă prin imperiul oraşului metafizic
cu oase cu pietre cu ziare on-line

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii scriu poeme în iarbă

Te-am simţit cum ai trecut prin inima mea,
încă aveai pete de lună pe umeri
şi umbra trupului meu
mai şerpuia în jurul braţelor tale,
ca o felină dornică să vâneze...
În nesomnul meu, ploua cu fluturi
şi timpul îmi fluera prin sânge
ca un trubadur,
umblând desculţ prin ploaie.
Spune-mi, cât de frumoasă sunt
atunci când,
prin toţi porii sufletului,
ies îngerii din mine
să scrie poeme în iarbă?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ore dezarticulate

lumea pe aleile căreia îmi plimb
câinii neliniştii este mirifică
verde vântul adie dinspre sălcii
răsfoind amintiri
cu părinţii mei nebuni de frumoşi şi de tineri
arome de tei învăluie noaptea care îmi urcă în piept
când topită liniştea urlă pe asfalt ca o primadonă: eşti atât de frumoasă, femeie, încât îţi leg firul vieţii de Carul Mare!

soarele şi-a întins orele dezarticulate alene
aerul încins adie a somn sau a moarte
cu degete roşii de spaime sap în secunde
cum ar săpa o cârtiţă tunel vertical în pământ
este atât de albastră vara aceasta cu atentate
încât am în gură gust de pământ
mi-ai cusut rana dintre omoplaţi cu fir de lumină
sunt vie! ţi-am zis, dar ca niciodată era hemoragie de cuvinte

fosforescentă singurătatea alunecă în nisip liberă ca un cal de pustă
într-o lume care joacă la cacealma suflete

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii de vânt

pământul are ore între coaste
când respiră lumile se developează în hieratice astre
iar miile de panoplii se umplu cu ore în cărbune expuse prin întunericul brut pe unde bufniţe tac din solidaritate cu lumina captivă cu becul mut

în epicentrul pământului sufletul meu deztrupează timpul
îl aşează pe rotisor împreună cu arborii ciopliţi în cuvânt
ca lungile albii de râu unde neînceputul creşte
mai alb decât şerpii casei şerpii de vânt
voi mai inhala porii ceasurilor umbrele lor striate cu timpanul lipit de
malaxorul secundelor vii
voi mai roti stelele de mare galaxiile lumii hergheliile de la Letea zurlii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi scriu şi şterg

Şi scriu şi şterg
Ezitant
Gândul meu se apleacă
Ca o salcie pe mal
Sărutând bucuria vieţii
Care tresare intre maluri
Real si efemer
În acelaşi timp

Aştept să-ţi aud vocea
Venită de departe
Deschid uşa
Imi pare că aud paşi
Nu-i nimeni
Doar vântul
Ezitant si real
Şi scriu şi şterg....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tempo

trec prin aii ca un flamingo roz zilnic beau vin nobil
iar lumina difuză ce descreşte când tu nu eşti mă determină să nu scriu gram de poezie
pentru că aşa cum iubim la kilogram versurile stufoase ne dau târcoale numai când suntem stupizi şi iubim nebunii nopţii
eu nu pot decât să stau în răsadurile din faţa casei şi să îmi amintesc arborii somptuoşi
din tinereţea cu efluvii şamanice
parcă vrăjeam clipe sacerdotale sau roteam axul lumii cu vigoarea iubirii umaniste

pe atunci dragostea bătea timid în geamuri cum bat picurii ploii în pieptul ierbii
nu simţeam arşiţa sufletului care era catalizator
toate îmi păreau reci decuplate şi abia răsuflam cu genunchii la gură
eram o particulă invizibilă un strigăt anapoda
spre tine în formă de S
tot atunci am învăţat să joc în turneu şi să recunosc înfrângeri galactice când de exemplu
îţi poţi pierde sufletul la cacialma
ca un parior împătimit

drogul acela se infuzează greu dar într-o lume de x-meni prefer să fac xerocopii fiecărui
minut din buzunarele largi cât un porsche cayenne
fără să salut iubirea care trece pe roşu decoltată cu umilul ei stradivarius la piept

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi

Prin ceţuri albe de tăcere
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri
Chiar dacă văd numai o stradă
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi...

Prin ceţuri albe de tăcere,
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri,
Chiar dacă văd numai o stradă,
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota din Iubiţi şi nu lăsaţi să moară clipa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în grădină regina-nopţii
şi râsul tău tânăr
fântâna soarbe liniştea serii
iar eu ehei simt cum
îmi cresc aripi de Icar

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul cu solzi de peşte

am trimis dragostea în exil
pe magica insulă a lui Ovidiu
unde soarele creşte mai sus cu o octavă
iar răsăriturile sparg valurile cu liniştea lor

dragostei mele i se deschid scoicile
are reflux ca o mare agitată
din nisipuri dragostea această urcă spre soare
construieşte la infinit castele
în timp ce orizontul îi sângerează în palme
cu gust de sare şi singurătăţi

voi mai primi din exil culorile nopţii
/curcubeul acela scris pe portativ /
voi mai sorbi absenţa ta gravata pe irişi?

se scurge timpul ca nişte cozi de şobolani de apă
lent tot mai lent pe pământul umed
în adâncurile mării s-au retras bancuri de peşti
iar delfinii sar în larg jucându-se cu singurătatea de foc

pe insula lui Ovidiu
dragostea sapă cu ghearele
în poeme care îşi prind aripile
de lumină
iar insula devine tot mai mică pentru
soarele care creşte din mare
şi dispare în cer

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!