Timpul cu solzi de pește
am trimis dragostea în exil
pe magica insulă a lui Ovidiu
unde soarele crește mai sus cu o octavă
iar răsăriturile sparg valurile cu liniștea lor
dragostei mele i se deschid scoicile
are reflux ca o mare agitată
din nisipuri dragostea această urcă spre soare
construiește la infinit castele
în timp ce orizontul îi sângerează în palme
cu gust de sare și singurătăți
voi mai primi din exil culorile nopții
/curcubeul acela scris pe portativ /
voi mai sorbi absența ta gravata pe iriși?
se scurge timpul ca niște cozi de șobolani de apă
lent tot mai lent pe pământul umed
în adâncurile mării s-au retras bancuri de pești
iar delfinii sar în larg jucându-se cu singurătatea de foc
pe insula lui Ovidiu
dragostea sapă cu ghearele
în poeme care își prind aripile
de lumină
iar insula devine tot mai mică pentru
soarele care crește din mare
și dispare în cer
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre pești
- poezii despre iubire
- poezii despre insule
- poezii despre Soare
- poezii despre poezie
- poezii despre noapte
- poezii despre nisip
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.