Toamna-mi răsuceşte un cuţit în rană

Mai adastă-n vie un stingher ciorchine.
Frunze veştejite sunt tot mai puţine;
Vântul le răpeşte ca pe vechi sabine.

Împletind covoare în culori de toamnă,
Pentru veşnicie timpul le condamnă,
Luându-le vlaga, ce nimic nu-nseamnă.

Fie zi, sau noaptea, pe sub clar de lună,
Frunze-ngândurate n-au gură să spună.
Păsul ce le roade, cui să îl expună?!

Lacrimile toamnei în palme de-aş strânge,
Sufletul, în chinuri, în bucăţi s-ar frânge,
Văzând frunze moarte, mânjite de sânge.

Toamna-mi răsuceşte un cuţit în rană,
Mi-a lăsat coroana pomilor orfană,
Nefăcându-şi grijă, milă ori pomană.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză molcuţă, Toamnă desculţă

Din frunze, vântul ţese covoare,
Le pune toamnei, moi, la picioare;

Sunt veştejite, asta le ţine
Să nu-i rănească tălpile fine;

Când se usucă, îşi ia botine,
Le poartă până ce iarna vine...

Toamna-i desculţă, şi, prin urmare,
Frunza-i molcuţă, ea, fată mare.

poezie de Marius Robu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză molcuţă,

FRUNZĂ MOLCUŢĂ,
TOAMNĂ DESCULŢĂ
Din frunze, vântul ţese covoare,
Le pune toamnei, moi, la picioare;
Sunt veştejite, asta le ţine
Să nu-i rănească tălpile fine;
Când se usucă, îşi ia botine,
Le poartă până ce iarna vine...
Toamna-i desculţă, şi, prin urmare,
Frunza-i molcuţă, ea, fată mare.
01.09.2021

poezie de Marius Robu
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când frunzele toamnei

Când frunzele toamnei paşesc către moarte
Şi-un ţipăt de jale răzbate departe,
Întrega fiinţă-mi, iubito, se strânge,
Iar sufletu-mi soarta, pe rând, le-o deplânge.

Şi verdele verii-mbătat în culoare,
Agonica toamnă îl poartă-n uitare.
Ca-n fiece toamnă, blestemul de ducă,
Din ramuri golaşe şi seva usucă.

Şi eu simt că-s frunză pustie şi rece.
Pe ultimul drum, în convoi, le-oi petrece,
Când clipa vrăjmaşă zvâcnirea ucide,
Din frunze căzute pe glie candide.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie ...

E toamnă târzie între râpi şi crâng.
Ramul, verde-odată, acum este ciung.
Fără frunze pare speriat şi gol;
Doar păsări mai zboară, peste el, în stol.
Sus pe deal, în zare, povârnitul drum,
Pavat e cu frunze veştede de-acum.
Vântul lung mugeşte, strigătu-i aud
Prăvălind ecoul până-n prundul ud.
Toate-s fără vlagă, totu-i cenuşiu;
Nimic nu rămas-a din ce era viu.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele toamnei

Dimineaţa e frig tare,
Soarele de-abia răsare
Frunzele gătite în culori
Parcă sunt caleşti cu flori
Şi cocorii au plecat
N-au mai vrut să stea la sfat.
Mii de păsări supărate
Stau zgribulite şi plouate.
Covor de frunze la poartă
Mi-au umplut ograda toată.
Frunze aurii roşcate
Au bătut şi-n geam speriate,
Vântul bate şi e ploaie,
Dă-ne drumul în odaie!
Frunze triste surioare
Acum sunteţi plăpumioare.

poezie de Eugenia Calancea (27 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poarta toamnei

În poarta toamnei tainic bate vântul,
Strângând în braţe frunze din hogaşe,
Iar ramurile pomilor, golaşe,
În peticit strai i-au vestit debutul.

Ea-şi numără nerăbdătoare rodul
Si turnând vinul dulce în potire,
Închină pentru-a frunzelor nuntire,
Ce-n ceas târziu şi-au acceptat exodul.

Ecoul rătăcind prin văi mai strigă,
Dar glasul lui se pierde în pustie,
Descătuşând şi ultima verigă

Ce păstra vara-n vârf de ierarhie,
Până pumnalul toamnei să se-nfigă
În pieptu-i crud, fără anestezie.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celei ce iubeşte

În piept suflarea mi se frânge
Când treci, ades, la braţul ei,
Cu râsu-i ca de clopoţei
Şi inima-mi, de dor, se strânge.

Sunt cea mai tristă-ntre femei.
Sufletul meu în taină plânge,
În piept suflarea mi se frânge
Când treci, ades, la braţul ei.

Iar printre lacrimi, răni de sânge,
Văd în privirea ta scântei
Şi-aud iar vorbele-ţi nătânge,
Pe care tu nu pui temei
Şi-n piept suflarea mi se frânge.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Astăzi îţi dau să savurezi în culori,
o simfonie de toamnă
şi o frunză de castan matur,
cu coaja strălucitoare în zori,
iar fructul fraged, ce savurat încet
nu te va lasa niciodată sătul...
E-atat de puternică aroma de toamnă,
că vreau să-i pun pe deget,
un inel fierbinte şi-un sărut pe buze...
s-o las în soare fără vlagă.
Să crezi că esti din nou copil,
nascut din flori şi frunze
cu leagănul pe pat de iarbă...
Perdea de baldachin din aripe de fluturi
sau frunze de aur de vânt dansat;
Laptele să-l bei, picurând pe barbă,
din struguri albi şi limpezi...
cu degetele dulci de la ciorchine.
În simfonia toamnei să cauţi mângâierea
în culoarea băncii pe care te aşezi
s-asculţi cum cântă noaptea, luna
care tresaltă-n jocuri de aşteptare,
în bălţi în care înoată ultimele frunze
luminoase... clare... pănă să cadă bruma.
Vreau să-ţi dau o simfonie de nori şi soare,
când letargic încetineşte timpul,
iar toamna se preface-n pictor
pictându-ţi calea cu fructul din culoare;
Pictează vise-n simfonii, pe frunzele de aur,
când noaptea mai cade tristă, cate-o stea,
sau o lumină blandă, în rătăciri de licurici
făcând înc-o brăţară pe-al cerului tezaur.
Îţi dau o simfonie, cu miros de toamna...
a must şi fructe coapte... a tufănică
în culori de curcubeie care să se afunde
în adâncul inimii tale, frumoasă doamnă!

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară-i toamnă ...

Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele îşi foşnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Şi-şi pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzişuri moarte.
E timp destul să răsfoieşti o carte.
Şuviţele tale roşcat-aurii,
Împrăştie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă şi coaptă.
Vântul îşi drege glasul, ca în şoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanţa toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei şi noi;
În suflete e primăvară-n doi.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul timpului trecut

Anii ne duc spre toamne veştejite
Si reazemele-mi sunt tot mai puţine,
Tâmplele-mi ning de vremuri vămuite,
Durerile-mi alini când sunt cu tine.

Iubirile de doruri zămislite
Rămân, nu pleacă de la mine,
Anii ne duc spre toamne veştejite
Şi reazemele-mi sunt tot mai puţine.

Oprim amurgul pe cărări senine
Şi ne păstrăm speranţele-mplinite,
Timpul ne va-nsoţi prin treceri line
Chiar dacă gândurile-mi sunt cernite,
Anii ne duc spre toamne veştejite.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns

întind tristeţile pe sârma de rufe
lângă fratele meu vântul
când ora se sparge în bucăţi de sentimente
ating cerul cu pleoapa
şi-n ea e seceta în spume

tălpile-mi atârnă pe o moarte
şi cu floarea în mână las lacrimile să curgă
luminând cărările vremii înguste

gura îmi tace ca ecoul dârei de lumină
lăsate de un melc pe frunze
şi-n ochi lumina orfană
adună ocne de sare
plângând

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa fără de iubire?!...
Un câmp arid, o simplă amăgire,
Un pom voinic cu roade veştejite,
Sau vise-n doi rămase ne-mplinite?!

catren de Mihaela Banu (26 iulie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia toamnei

De-aş putea-n această toamnă
să te-ascund în ochii mei
să te cos în fir albastru
ca pe-un lacăt prins la chei.

De-aş putea-n această toamnă
să mă prefac în fântână
aşezat să-mi bei din palme
să-ţi fiu mir la rădăcină.

De-aş putea-n această toamnă
să-ţi sap norul de tristeţe
şi să-l fac izvor de pace
până dau de tinereţe...

De-aş putea-n această toamnă
să-ţi prind râsul pe culori
ţi-aş pune zăvor la umeri
şi copaci în loc de flori.

De-aş putea-n această toamnă
să te-adun în gândul meu
până-n ceasul cel din urmă
să-mi prind cerul de al tău.

De-aş putea-n această toamnă
să te pierd în ruginiu
mi-aş da inima din piept
să te scot luminii viu.

poezie de Ileana Pop-Nemeş din Sub cerul meu (august 2018)
Adăugat de Ileana Pop-Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze de toamnă, frunze pe care pământul le atrage şi pe care lumina le străbate... Nu mai rămâne aproape nimic în ele din ceea ce se cheamă viaţă; soarele lui Dumnezeu le îmbracă într-o strălucire supremă înainte ca vântul lui Dumnezeu să le risipească. Elanul lor nu mai este cel stârnit de seva îndrăzneaţă a primăverii; sunt ca suspendate între cer şi moarte... Tot astfel e iubirea ajunsă la acel grad de maturitate de o clipă, când tot ceea ce are ea temporal cheamă mormântul, când tot ceea ce are ea etern îşi ia zborul spre Dumnezeu.

Gustave Thibon în Ignoranta înstelată
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog

-Frunze de toamnă, frunze nătânge,

Miezuri de piersică, pline de sânge,

Cum v-aţi rănit atât de cumplit?
-N-am bănuit, n-am bănuit

Că soarele poartă-un cuţit, un cuţit.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tristă toamnă

Se-apropie o tristă toamnă şi printre frunze ce-au căzut
Mai caut clipele trecute şi toate câte am pierdut...
Într-o rugină parfumată e-nvăluit un aer cald
Cu paşi nesiguri fuge vara din lacul unde mă tot scald

E trist şi umed asfinţitul iar soarele a plâns puţin
Şi mi-a trimis o adiere a unor nopţi prea lungi ce vin
Îmi fac un pat de frunze moarte şi mă întind să lenevesc
În mintea-mi plină te mai caut, dar nu mai sper să te găsesc

Cum să mai cer putere vieţii când am trăit şi aşa prea mult?
M-agăţ de-un ram uscat de vreme şi vântul rece îl ascult
Un cântec scurt de toamnă tristă răsună-n nopţi prea lungi ce vin
Eu mă grăbesc s-ajung la tine, să-ţi umplu sufletul străin...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului meu

E toamnă din nou,
Nu doar pictată într-un tablou,
Se aştern frunze peste sufletul meu,
Adie un vânt uşor.

E septembrie, luni.
Din verde crud, sufletu-mi usuci
în tonuri de galben şi portocaliu,
Pierd din culoare,
precum şi cele mai puternice frunze,
cad într-un târziu.

Toamnă e şi acum, era şi atunci,
Nostalgie în buchet, îmi aduci
Un anotimp sau o stare,
Căderi de frunze, un metronom în bătaie.
Timpul se comprimă,
Noaptea stinge mai repede ziua
şi deprimă.

Am stări în contrast,
Dar nimic nu-i permanent,
Cum, nici pentru frunza de pe ram,
Firul vieţii nu-i etern.

Aşa că toamnă, cât vei sta,
Lasă-mă să mă îmbrac cu haina ta,
Să gust din rodul tău,
Să simt ploaia, cum îmi inundă trupul,
Aşa cum faci tu, cu gândul meu,
Să fiu decor, să fiu parfum
Într-o poză de album.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt de toamnă ...

De sub geam, de sub pervaz,
Nu ştiu cine, de necaz,
Mi-a luat frunzele din geam,
Când nostalgic le priveam.
Zi şi noapte-am pus pândar,
Să mi-l prindă pe ştrengar.
Hoţ de frunze ruginii,
Cine eşti?! De unde vii?!
Nu ai milă, nici habar,
Vii şi pleci ca un corsar.
De te prind iar în frunziş
Ca pe urs la urdiniş,
Să ştii ca te fac afiş!

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul însetatului de lectură

Sunt însetatul de lectură;
Citesc pe lună opt volume.
Nevasta vrea să plece-n lume,
Că-i multă treabă-n bătătură.

Din ce motiv, nu ştiu anume,
Mă roade foamea de cultură.
Sunt însetatul de lectură;
Citesc pe lună opt volume.

Amanta mă mai ceartă-o tură.
De nervi, la gură face spume,
Aşa c-o iau pe scurtătură.
De-or vrea în somn să mă sugrume,
Tot însetat sunt de lectură,
Citind pe lună opt volume.

rondel de Mihaela Banu din Invitaţie la o ceaşcă de umor (2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi plac ploi de toamnă!

Nu-mi plac ploi de toamnă, nebune, ce vor
Să-nchidă-a mea vară, să-i pună zăvor!
Când soarele-ascuns e de nori prigonit,
Pe patul de frunze aş sta tolănit,
Dar picurii dor.

Când ropotul ploii răsună strident,
Privesc la natură c-un aer absent.
Copacii rămas-au stingheri, tot mai goi.
Prin ramuri se-aude un biet piţigoi,
C-un cânt consecvent.

Cad picuri de-a valma-ntre cer şi pământ,
În dansul sălbatic se-ncing duşi de vânt.
Descântecul ploii de zor îngânând,
Îşi află sfârşitul sub brazdă gemând,
Cu sufletul frânt.

Mi-nchipui în palme cum frunzele-adun
Tăind a lor cale când pleacă-n surghiun,
'Nainte ca ele să piară în van,
Pierdute de timp, ce li-i crudul duşman;
Cu el nu se pun.

Să schimb vechea lege eu palid mai sper.
Nu vreu să le-ajungă destinul mizer!
De-aceea le-ntâmpin cu pasul grăbit,
Călcând pe al toamnei covor ruginit,
Cu fruntea spre cer.

Nu-mi plac ploi de toamnă şi-aş pune zăvor,
La cerul ca plumbul ce-i necruţător.
Purtate de vânturi spre-al morţii năvod,
De soarta ştiută în nescrisul cod,
Din nou frunze mor.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!