Nu-mi plac ploi de toamnă!

Nu-mi plac ploi de toamnă, nebune, ce vor
Să-nchidă-a mea vară, să-i pună zăvor!
Când soarele-ascuns e de nori prigonit,
Pe patul de frunze aş sta tolănit,
Dar picurii dor.

Când ropotul ploii răsună strident,
Privesc la natură c-un aer absent.
Copacii rămas-au stingheri, tot mai goi.
Prin ramuri se-aude un biet piţigoi,
C-un cânt consecvent.

Cad picuri de-a valma-ntre cer şi pământ,
În dansul sălbatic se-ncing duşi de vânt.
Descântecul ploii de zor îngânând,
Îşi află sfârşitul sub brazdă gemând,
Cu sufletul frânt.

Mi-nchipui în palme cum frunzele-adun
Tăind a lor cale când pleacă-n surghiun,
'Nainte ca ele să piară în van,
Pierdute de timp, ce li-i crudul duşman;
Cu el nu se pun.

Să schimb vechea lege eu palid mai sper.
Nu vreu să le-ajungă destinul mizer!
De-aceea le-ntâmpin cu pasul grăbit,
Călcând pe al toamnei covor ruginit,
Cu fruntea spre cer.

Nu-mi plac ploi de toamnă şi-aş pune zăvor,
La cerul ca plumbul ce-i necruţător.
Purtate de vânturi spre-al morţii năvod,
De soarta ştiută în nescrisul cod,
Din nou frunze mor.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!